Fiind setos am căutat izvorul din care să-mi pot potoli setea, din care aş sorbi un strop din viaţă. L-am căutat cu disperare până când nu l-am găsit printre stâncele de piatră. Am băut din Sfântul Graal. Apa vie, care pulsa cu sălbătăcie, m-a îmbătat într-o clipă cu prospeţimea sa. Lacrimi de bucurie mi s-au revărsat în suflet. Doamne, cât am căutat-o! Iată că acum, am găsit-o! Cu cine să împărtăşesc bucuriile sufletului meu? Acum rădăcinile vor prinde din nou viaţă, frunzele din nou se vor înverzi, ciripitul păsărilor va reveni din nou printre ramurile mele! Oare ce poate fi mai scump decât acest diamant pe care îl descoperi în interiorul unor stane de granit? Oare ce poate fi mai fumos decât această strălucire? Nimic!

Tâmplele în fierbinţeală au început să mi se zbată, pompând în ritm alert viaţa prin vine. Ameţeala a luat stăpânire peste trupul şi sufletul meu. Inima a început să-mi sară sălbatic din piept. Oare nu cumva…

Trezindu-mă brusc din febra care m-am cuprins, am privit în jur: un vânt rece sufla în miezul nopţii printre stâncele reci, sub clar de lună, în mijlocul unui ocean cu apa rece şi sărată, ca lacrimile unui chip care nu mai poate plânge. Valurile  loveau nebune cu mânie în faţă…

Din nou uscăciunea şi setea, cu buzele uscate şi cu ochii goi, şi-a întins mâinele spre beregata. Trupul mi-a căzut lipsit de vlagă, degetele au început să caute febril cel puţin un bulgăre de pământ, pe suprafaţa de granit. Ochii înlăcrimaţi, cu disperare au început să caute în cer o ultimă oază de speranţă. Un tremur mi-a cuprins tot corpul…Oare nu cumva…?