Aici găsiţi o analiză interesantă a evenimentelor din 7 aprilie dintr-un unghi absolut diferit decât cel abordat în presa de sistem. Textul nu este complet, am selectat doar ceea ce este mai esenţial, eliminând comparaţiile (inutile şi plictisitoare, în opinia mea) dintre evenimentele din Chişinău din 2009 şi cele de la Bucureşti în 1989. Autorul este Călin Mihaescu.

Un complot portocaliu de care Romania nu a fost anuntata?

Sa luam in calcul si ideea unui complot portocaliu regizat de americani, in care Romania nu ar fi fost implicata. Manifestarile de la Chisinau au fost aproape ignorate de mass media occidentala. Oamenii politici din Vest s-au limitat sa condamne violentele manifestatiei de la Chisinau.

Or, in toate revolutiile colorate, mass-media vestica transmitea in direct la scara globala pulsul evenimentelor. Fiecare fas slobozit de vreun manifestant avea reverberatie planetara si parfum de roze sau trandafiri sau portocale, imbalsamand Planeta in dulcea iluzie a revolutiei non-violente, euforizand corespondentii presei occidentale mai ceva ca un fum de marihuana prizat la Woodstock. S-ar fi umplut presa mondiala de cliseele idealiste ale pop-politicii, despre lupta copiilor “puri” impotriva “dinozaurilor”. Ar fi fost totul prezentat cu o aureola de eroism non-violent de tip hippie.

S-ar fi inchis ochii cu indulgenta la orice violenta a manifestantilor, s-ar fi intors capul in alta parte sau ar fi justificat-o cu caldura parinteasca.

Prin prisma efectelor mediatice, toate revolutiile portocalii de pana acum pareau a avea ca fundal sonor melodia “Imagine” a lui John Lennon, dar revolta de la Chisinau rasuna in mass-media din Vest ca si cum ar fi sonorizata de Rammstein, cu stridente metalice care te duc cu gandul la o rebeliune verde-legionara, nu la o revolutie portocalie-liberala.

Nu violenta a fost cea care a alungat sustinerea portocalie, asa cum s-ar putea pretinde. Violente au comis si manifestantii portocalii din Serbia cand l-au inlaturat pe Milosevici, dar mass-media si politicienii din occident au ales sa nu vada violentele acolo unde aveau interes sa nu le vada.

Oare daca ar fi fost o revolutie portocalie, nu ar fi aratat si revolta de la Chisinau ca o revolutie portocalie? Nu ar fi reactionat politicienii si mass-media din Occident ca la o revolutie portocalie?

Totusi, cine a aprins scanteia?

Tot asa, o scanteie portocalie straina a fost prezenta si in explozia de la Chisinau. Venita nu din Romania, ci tocmai din partea opozitiei liberal-portocalii din Rusia. A fost cel mai probabil o actiune “la plesneala” a unor portocalii privati din Rusia si Ucraina, fara prea multa analiza, fara prea multa pregatire, fara logistica si suportul occidental. O actiune pe cont propriu. Insa nu au apreciat potentialul exploziv al mamaligii. Deflagratia patriotica a facut portocaliii sa fuga speriati, precum ucenicul vrajitor care a dezlantuit forte pe care nu le poate controla. Acum jurnalista Natalia Morar, unul din liderii informali ai revoltei, infiereaza patriotismul si se distanteaza. Poate ca daca nu ar fi fost aceasta explozie neasteptata, ar fi fost posibila o extindere portocalie spre Rusia, obiectivul final al actiunii portocaliilor din Rusia. Dar tocmai explozia mamaligii romanesti e posibil sa fi salvat Rusia de extinderea unei revolutii portocalii.

Inca un element pe care nu l-au anticipat portocaliii: structura publicului protestatar. Participantii la revolutiile portocalii din Ucraina si Georgia erau in general oameni cu un mind-set de tip occidental, tineri in general educati, reprezentanti ai culturii pop si ai politicii-pop, cosmopoliti care vedeau doar tranzitoriu patriotismul ca pe o etapa in “evolutia” lor spre melting-pot-ul consumerist liberal. Nu erau nicidecum niste traditionalisti cufundati in maretia culturii lor nationale, atasati in mod intim de neamul lor. Doar un fel de “obamaniaci” isterici, de un optimism tamp si o “non-violenta” bovina in marsul lor spre o “schimbare” al carei capat prefera sa nu il intrevada, fiindca reprezinta tocmai dizolvarea identitatii lor nationale in falcile Moloch-ului globalist-consumerist.

Cu totul alta a fost situatia in Basarabia. Acolo accentul principal a fost pus nu pe lozincile despre “democratie”, ci tocmai pe lozincile patriotice, pe frustrarea unui popor care si-a intarit cetatile sufletesti in lupta cu trecatorul Voronin, dar care atunci cand se va termina lupta va avea pregatite meterezele pentru rezistenta la atacul dizolvant al consumerismului. In nici un caz nu este avantajos Rusiei ca tocmai pe acesti oameni sa si-i faca dusmani, fiindca in viitor opozitia Rusiei la sistemul globalist liberal se va face probabil de pe pozitii tot mai accentuat conservatoare. Sau nu se va face deloc…

Occidentul liberal care s-a distantat de “violentele” din Basarabia a facut in realitate acest lucru nu fiindca ar fi fost cu adevarat manipulat de Voronin, ci tocmai fiindca are ascutimea mintii suficienta incat sa priceapa ca acolo este un proces in care se afla incipienta revolutia anti-liberala, ca aceea revolta este fundamentata pe alte valori, acelea pe care liberalismul le uraste visceral oriunde in lume.

PORTOCALA MECANICA S-A DEFECTAT!

Probabil ca prin explozia patriotica de la Chisinau care a alungat portocalii, Rusia a evitat extinderea unei revolutii portocalii pe teritoriul propriu.

Dar pe langa acest castig contextual, mai exista unul de esenta, fundamental: s-a dovedit IPOCRIZIA liberalismului portocaliu si al Occidentului. S-a dovedit fara drept de apel ca foloseste patriotismul doar ca un aliat temporar, al carui destin este sa fie aruncat peste bord imediat ce lupta a trecut. Pana acum se putea spune ca asta era doar o banuiala nefondata a “reactiunii” comuniste (sau burgheze, dupa caz). Dar acum faptele vorbesc. Oricine va privi cu speranta patriotica spre liberalism, va avea imaginea clara a ipocriziei “patriotismului” liberal-democratic, bazata pe fapte, nu pe speculatii.

Odata cu distantarea de fenomenul din Chisinau, liberalismul pierde avantajul moral, pretentia universalitatii idealurilor sale, pierde initiativa ideologica. Se dovedeste bazat fie pe interese marunte ale unor mari natiuni, fie pe dispretul criminal fata de natiune si traditii al cosmopolitismului liberal.

Ce castiga si ce pierde Rusia sustinandu-l pe Voronin?

Foarte simplist:

Castiga sustinerea celor 1 milion de rusofoni din Republica Moldova.

Pierde orice sansa la simpatia a 25 de milioane de Romani pentru vreo doua generatii.

Pe termen scurt Rusia castiga, dar pe termen lung are de pierdut sustinandu-l pe Voronin. In primul rand il poate pierde usor chiar pe Voronin. Acesta a trecut momentan peste o criza, dar pentru a se mentine totusi la putere inca vreo cativa ani va avea nevoie de concesii facute publicului romanesc majoritar din Basarabia. Toate bastoanele pe care le incaseaza manifestantii de la politie se deconteaza fara consecinte grave pe carca imaginii lui Voronin, dar cu consecinte grave si pe termen lung pe carca imaginii Rusiei printre romanii din Moldova (si la romanii din Romania).

Daca se dezvolta rusofobia in randul populatiei romanesti din Moldova, cererile populatiei romanesti vor fi in directia indepartarii de Rusia si Voronin se va simti mai mult sau mai putin tentat sau obligat sa le cedeze pe termen mediu. In plus, este posibil sa intervina si Occidentul cu stimulente financiare, la care Voronin este de asemenea vulnerabil… Voronin nu este nici eurasist, nici atlantist, nici comunist, nici capitalist. Sau este din toate cate un pic, dupa interes. Adevarata lui doctrina politica este de orientare fripturist –voroninista.

Populatia romaneasca nu isi va pierde identitatea. Ceea ce nu au reusit in aproape 200 de ani regimurile sovietic sau tarist, conturarea unui popor moldovenesc, nu va reusi Voronin in cativa ani… Cel mai evident argument privind nerealismul tezei “poporului moldovenesc” este o vizita mai intii in Moldova din Romania, de la Carpati pana la Prut. Oricine va constata cu ochiul liber ca nu exista nici o diferenta intre satele de pe ambele margini ale Prutului. Iar trecand Carpatii pana la granita cu Ungaria sau Serbia, va intilni aceeasi limba, aceeasi mentalitate, aceleasi obiceiuri.

Crearea “poporului moldovenesc” tine de o mentalitate imperiala depasita, specifica secolului 19. Daca se doreste construirea unui proiect eurasiatic de la Atlantic pana la Pacific, acesta va trebui sa tina seama de realitatile etnice si culturale, nu sa repete greseala pactului Ribbentrop-Molotov, rupand in doua Polonia si Romania.

Romanismul va fi tot mai puternic in Moldova pe masura ce generatiile crescute in Uniunea Sovietica vor fi tot mai putin numeroase. Periodic se va ridica o noua generatie sa lupte, in valuri tot mai mari, pentru unirea cu Romania. In urma cu 20 de ani s-a ridicat o generatie care a fost infranta sau cumparata. Acum s-a ridicat aceasta noua generatie care e posibil si aceasta sa fie infranta sau cumparata, datorita contextului geopolitic. Dar copiii acestei generatii vor trai peste 20 de ani intr-o Moldova in care nu 40-50% din populatie va dori unirea cu Romania, ca acum, ci 70-80%. Si vor trai cu constiinta a trei generatii de lupte pentru unire. Impotriva cui? Impotriva lui Voronin? Nu. Ei vor sti ca lupta a fost impotriva Rusiei. Acelasi lucru il vor sti si romanii din Romania. Si asta va cantari greu in orientarea geopolitica a Romaniei de atunci. Poate dinamita pentru inca alte cateva generatii orice initiativa de impacare a celor doua popoare ortodoxe, vecine, ambele legate de mostenirea culturii bizantine si de originea rurala, traditionala a civilizatiei lor.

Romanii nu au predispozitia spre rusofobie a polonezilor sau a balticilor, desi de multe ori au fost pe pozitii adverse fata de Rusia. Exista rusofobie si in Romania, dar nu este sustinuta de apartenenta la o alta religie si cultura, sau de nostalgii imperiale, ca in cazul polonezilor. Rusofobia este in Romania mai degraba rezultata dintr-o experienta istorica recenta care poate fi depasita in viitor. In plus, rusofobia in Romania a fost alimentata intens de stabilimentul mediatic de influenta atlantista. Asa cum si romanofobia a fost alimentata intens in Moldova si Rusia de atlantisti sau de fripturisti precum Voronin.

Stim ca pentru minoritatile din Republica Moldova pare strigatoare la cer contestarea “independentei” sau a existentei “poporului moldovenesc”. Nu adevarul acestei contestari este problema reala pentru ei. Ei de fapt se tem ca prin unirea Basarabiei cu o Romanie aflata pe pozitii atlantiste, vor deveni cetateni de mana a doua, ca vor fi discriminati si deznationalizati. Le transmitem ca Romania nu este in fibra ei atlantista. Intr-o Romanie crestina, integrata in valorile europene traditionale, conservatoare, nu liberale, se vor simti mult mai bine decat in Moldova lui Voronin. Dovada stau lipovenii, care de 300 de ani traiesc in buna intelegere cu romanii si nu au cunoscut niciodata tendinte de oprimare sau de deznationalizare. Alaturi de lipoveni, alte cateva zeci de minoritati, care se bucura de departe de drepturi mult mai largi decat minoritatile din multe tari din Europa. Asta pentru ca pe noi nu a venit Europa sa ne invete toleranta; noi am practicat-o firesc dintotdeauna.

Miza geopolitica

Exista voci puternice in Rusia care sustin ca Federatia Rusa nu ar trebui sa fie impotriva unirii Basarabiei cu Romania. Este cazul a doi dintre cei mai importanti politologi din Rusia, Stanislav Belkovski si Vitali Tretiakov.

Insa daca Rusia va sustine reintregirea Romaniei, va dori ca aceasta unire sa se produca in avantajul ei. Iar avantajul pe care il cauta Rusia in acest moment este ca NATO sa nu mai fie o amenintare in apropierea granitelor.

NATO are oricum un viitor incert: din cauza disensiunilor deja vechi dintre nucleul franco-german european si Statele Unite ale Americii, este posibil sa se sparga NATO, daca Europa alege sa isi faca o forta de aparare proprie. In eventualitatea desprinderii intregii Europe de NATO, este clar ca alegerea Romaniei trebuie sa fie alaturi de UE, nu de SUA. Insa odata ce aceasta desprindere se va produce, ne asteapta un lung proces de reformare a Uniunii Europene, pentru a o curata de doctrina liberala, pentru a construi o noua Europa, o Europa a natiunilor, cu baza in istorie, traditii si crestinism. Sa inlocuim libertatea dictatoriala a capitalului cosmopolit de a dizolva culturi si natiuni, cu libertatea identitatilor nationale de a-si pastra specificul. Sa inlocuim libertatea dizolvanta a indivizilor fara identitate, alienati si atomizati, ai societatii consumatoriste, cu libertatea reala a persoanei de a avea o identitate si de a-si pastra radacinile si credinta, de a-si pastra legaturile firesti cu stramosii adormiti si cu urmasii nenascuti.

Iar pentru aceasta lupta care va veni, Romania are nevoie de cei 30.000 de tineri care la Chisinau au deturnat revolutia portocalie…

Si Rusia are nevoie de ei.

Si Europa are nevoie de ei!

Aici găsiţi o analiză interesantă a evenimentelor din 7 aprilie dintr-un unghi absolut diferit decât cel abordat în presa de sistem. Textul nu este complet, am selectat doar ceea ce este mai esenţial, eliminând comparaţiile (inutile şi plictisitoare, în opinia mea) dintre evenimentele din Chişinău din 2009 şi cele de la Bucureşti în 1989.