Documentar localitatea Măcăreuca îşi confirmă existenţa la 1528, când domnitorul Moldovei Petru Rareş dăruieşte printr-un act marelui armaş Marco Ciciuman 3 sate din ţinutul Soroca, printre care şi Măcăreuca.

La 1814 moşia Măcăreucei aparţinea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a dăinuit. La 1900 moşia o stăpânea Zinovie Russo. Marea Unire şi reforma agrară din Romania, l-au găsit aici stăpân pe Nicolae Russo. În urma exproprierii pe moşia lui se constituie 2 sate din colonişti veniţi de la Cosăuţi şi Holoşniţa Veche – Palanca şi Holoşniţa Nouă. Nicolae Russo se retrage la Bulboci pe partea sa de moşie, lăsând la curte pe fiul Boris şi fiica Zoie. Aceştia vând conacul şi partea lor de pământ unui neamţ – Gotlev. Ultimul proprietar al curţii boiereşti a fost preotul Mihail Ostap(ov), refugiat la venirea sovieticilor, în România.

În anii 1949-1952, printr-o hotărâre a Ministerului Agriculturii al U.R.S.S. pe râul Căinari, în satul Măcăreuca, a fost construită o staţiune hidroelectrică cu o capacitate de 60 de kw/h, dar aceasta nu a asigurat capacitatea suficientă şi degrabă a fost uitată.
În vechea selişte, spun bătrânii, a existat şi o mică bisericuţă de lemn. Că era foarte mică, ne dovedesc “Uşile Împărăteşti” foarte mici şi care, ca prin minune, s-au păstrat până astăzi.

Pentru prima dată în anul 1793 este consemnată documentar existenţa unei biserici de lemn la Măcăreuca

La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, acoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a juns până în zilele noastre. În anul 1874 această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, familiei boiereşti şi a celor, care au trudit pe moşia dinastiei Russo.

Biserica din Măcăreuca a fost păstorită de preoţi vrednici şi renumiţi

Un prim slujitor al bisericii din Măcăreuca, găsit în scrierile timpului, este psalmistul Vasile Corcodel din Sângera.
În faţa pridvorului bisericii se află şi azi o criptă, în care sunt înmormântate soţia boierului Nicolae Russo şi o nepoată de a ei. La această biserică au venit să se închine lui Dumnezeu, să-şi facă ritualurile oameni din satele alăturate Palanca şi Holoşniţa Nouă.
Biserica din Măcăreuca a fost păstorită de preoţi vrednici şi renumiţi.

Din anul 1910 până în 1917 a slujit preotul Ştefan Luchianov, născut la 1875, absolvent al Seminarului Teologic. Mormântul lui se află în ograda bisericii. Odată cu părintele Ştefan, vine şi psaltul Ştefan Singureanu, născut la 1 decembrie 1879, absolvental şcolii de dascăli. Înzestratul cântăreţ a slujit în strana bisericii până la venirea sovieticilor. El a petrecut mai mulţi preoţi. Şapte ani paroh al bisericii a fost Timotei Ostapov, născut la 1894, absolvent al Seminarului Teologic. După transferarea sa la Şuri, în locul său a venit părintele Mihail Ostapov, născut la 28 aprile 1896, absolvent al Seminarului Teologic. Prin anii 30 a slujit biserica şi părintele Vasile Iachim. Sfinţia sa a fost urmat de părintele Grigore.

În timpul regimului comunist

La sfârşitul anilor 50 a pornit valul barbar al ideologiei comuniste de închidere, profanare şi devastare a locaşurilor sfinte. Părintele Nicolae Ursachi a oficiat ultima slujbă, rugându-se lui Dumnezeu de iertarea păcatelor celor rătăciţi. Biserica cea din lemn a fost ănchisă. Părintele Nicolae şi-a găsit odihna de veci în curtea bisericii. După cum era la modă, biserica de lemn a fost transformată în muzeu etnografic.
Cucernicul părinte Ioan Grigoraş, descendent din familii evlavioase din Palanca şi Măcăreuca, a reuşit cu mult tact şi bună înţelegere, să ia cele mai sacre lucruri: Uşile Împărăteşti ale vechii biserici din lemn, icoane străvechi de nepreţuită valoare, alte obiecte de cult, pentru a le păstra la loc sfânt în biserica din Zguriţa, la care slujea. Toate acestea au fost restituite, aşzate şi folosite în noua biserică din piatră.

Biserica din Măcăreuca după 1989

Odată cu descătuşarea sufletelor şi revenirea la credinţă, biserica de lemn a fost eliberată, renovată şi deschisă pentru credincioşi. În ea şi acum se fac slujbe pe timp de iarnă.

În anul 1989 măcăreucenii au ţinut sfat şi au hotărât să ducă la bun sfârşit construcţia noii biserici din piatră, care a fost începută încă în perioada interbelică. Biserica nouă de piatră a fost gata în primăvara anului 1991. Pe 21 aprilie dangăte de clopote vesteau marea sărbătoare – ziua sfinţirii noului locaş sfânt.

Actualmente la Măcăreuca sunt două biserici: cea din lemn, care ne mărturiseşte despre vechimea de veacuri şi dăinuirea credinţei creştine, şi cea nouă de piatră, simbol al rezistenţei creştinilor vitregiilor vremii şi neclintita dorinţă de a urma poruncile şi căile Domnului.

Din anul 1995 la biserica din Măcăreuca slujeşte protoiereul Gheorghe Cojocaru. Ultima dată părintele Gheorghe ajutat de creştinii din Măcăreuca au făcut o reparaţie cosmetică la biserica de lemn în anul 2000. De atunci şi până astăzi din lipsă de mijloace bisericuţa de lemn, această comoară a Ortodoxiei basarabene a fost lăsată uitării.

La moment biserica din Măcăreuca, este într-o stare avariată. Turnul bisericuţei în ultimii an s-a înclinat tot mai mult şi este gata să cadă în orice moment. În biserică nu se ţin slujbe, pentru că este nevoie urgent de o reparaţie capitală.

Părintele paroh al bisericii din Măcăreuca, face un apel către toţi oamenii de bună credinţă:

Fraţi creştini, timp de secole această bisericuţă de lemn a fost mama spirituală a dinastiei Russo şi a tuturor creştinilor din Măcăreuca. Actualmente această podoabă a meşterilor populari din Basarabia de altă dată, se află într-o stare de degradare continuă şi necesită urgent o reparaţie capitală. Pentru ca să putem păstra bisericuţa şi pentru generaţiile viitoare, avem nevoie de sprijinul frăţiilor voastre.

Fie ca Bunul Dumnezeu să vă sporească şi să vă întărească la fapte bune!