Problema Basarabiei şi modernitatea

Pavel Kiseliov – modernizatorul ţărilor româneşti

Problema Basarabiei nu poate fi privit excluzând contextele globale. Toată drama pe care au trăit-o românii din aceste teritorii nu este deloc unica pentru istoria omenirii, ci a atins şi alte popoare – multe din ele având sorţi mult mai vitrege. Este foarte important să înţelegem logica internă a acestor drame pentru a stabili relaţia „duşman – aliat”.

De ce nu am putea utiliza oficial numele de “Basarabia”?

Una din soluțiile la problema identitară ar fi oficializarea numelui de Basarabia alături de cel al Republicii Moldova. Știu, unii ar zice că e o idee prea exotică și prea utopică, care totuși merită să fie pusă în discuție. Propunerile legate de utilizarea a termenului de „moldovean” doar în sens civic este și mai utopică din câteva considerente.

Primul: prin moldoveni se înțelege un grup etnic, din care minoritățile etnice nu fac parte. Mai exact, când spunem „moldoveni” înțelegem un grup etnic distinct (fie el și românesc). Găgăuzii, rușii, ucrainenii și bulgarii se percep drept grupuri diferite față de „moldoveni” (care sunt percepuți ca „națiune titulară”). E vorba de o percepție adânc înrădăcinată în conștiința populației, care nu va putea fi modelată prin niște decizii arbitrare sau prin formule abstracte.

«Румынизм» и «молдовенизм» – война между культурной и политической парадигмами

Столкновение между так-называемым «молдовенизмом» и «румынизмом» в Республике Молдова не так уж просто расшифровать. В видимой части конфликта существуют и некоторые переменные, которые требуют более глубокого анализа. Рассмотрим некоторые детали.

«Румынизм», как термин, впервые был предложен молдавским историком Василе Александреску Урекия в 1858-ом году, который подразумевал под этим культурную и историческую общность всего восточного романства. Очень важен тот факт, что Урекия отличал «румынизм» от «национализма» – политическую позицию, которую он глубоко презирал. Идейно румынизм зарождается в 17-ом веке, выражая идею господства Молдовы в румыноязычном пространстве. Особенно ярко это выразилось при господстве господаря Василе Лупу, который активно проводил   политику объединения Молдовы, Мунтении и Трансильвании, являясь при этом автором первого герба объединенных румынских княжеств. В 1646 году по приказу Василе Лупу в Яссах издается первый молдавский сборник законов – «Румынская книга учений» („Cartea românească de învăţătură”) – в предисловии которой господарь напоминает о «единстве всего рода румынского».

Idee națională pentru Basarabia/Republica Moldova

Incapacitatea de a purta discuții în jurul subiectului ideii naționale este dictată de o inabilitate de a conștientiza esența problemelor. Dezbaterile publice sunt deturnate de discuții pe probleme identitare și istorice. În mare parte acest lucru este cauzat de o tratare foarte simplistă a conceptului de etnic, care indiscutabil, este legat de problema ideii naționale.

La noi problema identității etnice se rezumă de cele mai dese ori la dispute în jurul problemei dacă sunt sau nu moldovenii români sau care a fost rolul Rusiei în istoria Basarabiei. Mai puțini încearcă să intre în esența problemei pentru a putea găsi niște răspunsuri la probleme fundamentale.

Nu trebuie să confundăm etnonimul cu însăși cultura etnică. Dacă facem aici o delimitare clară, o bună parte a disputelor devin inutile și începem să înțelegem care ar fi idea națională.

Când ne vom respecta propriile “standarde”?

Deja a devenit o modă iritantă utilizarea expresiei “standarde europene”, “cultură europeană”, fără a avea nici o definiție clară asupra ceea ce reprezintă aceste misterioase etaloane. Adevărul este că însăși Europa occidentală este foarte diversă, iar populației continentului îi lipsește o conștiință a unității europene. Se prea poate că europenii nu au și nici nu au avut nevoie vre-o dată de o astfel de conștiință. Unii chiar ajung să se îndoiască de existența Europei ca atare.

Altfel despre fenomenul cumătrismului

În perioada post-sovietică, rețelele de relații sociale neformale au devenit unul din mijloace de ascensiune pe scară socială. Fenomenul  a devenit răspândit într-o bună parte a statelor ex-comuniste fiind numit de cercetătoarea americană Natalia Dinello drept o  trecere „de la plan la clan” - modernizarea societății prin evitarea regulelor economiei liberale de piață. (“Comparing clans in Hungary and Russia”, Natalia Dinello. The George Washington University, 2000). Cercetătoarea consideră că structura de clan reprezintă o formă intermediară între societatea puternic ierarhizată și cea cu o economie liberală.

Recensământul și problema identitară

Peste doi ani urmează să aibă loc un nou recensământ al populației, la care, probabil, se vor ridica din nou problemele legate de identitatea etnică a cetățenilor. În perioada guvernării comuniștilor s-au făcut multe speculații cu privire la falsificarea datelor, însă faptul că în 2014 rezultatele vor arăta aproximativ la fel, va demonstra că este nevoie de o altă abordare a problemei.

În calitate de fost operator la recensământul populației în municipiu Chișinău, pot să confirm că activitatea de colectare a datelor s-a efectuat cu maximă corectitudine. Într-adevăr, au existat și cazuri de completare a fișierelor cu creionul simplu (chiar și eu am făcut-o), dar acest lucru se făcea cu scopul pentru evitarea unor greșeli în completarea chestionarelor: uneori discuția cu respondenții dura câte o jumătate de oră, iar operatorul avea un sector pe care trebuia să-l chestioneze în limitele stabilite, iar graba putea să se răsfrângă negativ asupra calității lucrului. Completarea se făcea cu creionul spre a avea posibilitatea de a corecta eventualele greșeli. După scandalurile declanșate în presă, s-a renunțat la această practică, care nu a influențat nicidecum rezultatul recensământului.

Mesajul basarabenilor pentru Tomac și Băsescu: “Suntem români, nu electorat!”

Domnul Tomac, secretarul general al așa-numitului Departament de Stat pentru Relațiile pentru românii de pretutindeni s-a arătat surprins de acțiunea de protest organizată de Mișcarea Conservatoare la ambasada României de la Chișinău.

Într-adevăr, ce mai vor basarabenii ăștia? Oare nu li s-a dat destule pentru a ține ciocul mic și a merge în falanga la urnele de vot, atunci când este nevoie?

Anunț: la Chișinău se lansează Manifestul Mișcării Conservatoare

Iată că momentul multașteptat a sosit. La 6 septembrie (dată care nu a fost aleasă întâmplător), va avea loc lansarea Manifestului Mișcării Conservatoare: un document care încearcă să sintetizeze tot ce înseamnă ideea națională și idealul național pentru Basarabia. Raționalitatea unei astfel de lucrări este simplă: eșecul Mișcării de Renaștere Națională din anii 80-90 se datorează în mare parte neclarității unor concepte și poziții, lipsa unei viziuni de scurtă și lungă durată. Generația anilor 89 nu a avut suficient timp și resurse pentru a pune începutul unui sistem ideologic clar. În schimb, generația noastră are o astfel de posibilitate. Aranjarea tuturor ideilor dezvoltate de marii gânditori români și îmbogățirea lor cu rezultatele cercetărilor unor autori din apus și răsărit, ar putea pune începutul plămădirii unei adevărate “Biblii a idealului național”, o busolă care ar orienta tinerii în spațiul ideologic și politic.

Republica Moldova – o țară a nimănui?

Privind conflictul legat de rezultatele examenelor la BAC ale elevilor găgăuzi, mă întreb care structură a devenit mai viabilă: Republica Moldova – o țară care timp de 20 de ani a încercat să caute “mijlocul de aur” pentru edificarea unui „stat polietnic” (a se citi “etnosteril”) sau Găgăuzia, care de la bun început a pornit de la o idee monoetnică. Găgăuzii au obținut autonomie prin luptă, iar noi am obținut independență în rezultatul unor catastrofe geopolitice care nu au ținut de voința noastră. Ne-a fost frică de luptă, iată de ce am preferat mesaje pacifiste în timp ce am fost sistematic atacați cu cuțitul pe la spate. Anume aici trebuie identificată și cauză eșecului nostru din 1992 în conflictul de pe Nistru.

În fața Comratului, Chișinăului apare drept o parte vulnerabilă, dezorientată, incapabilă să răspundă pe măsură atacurilor sau să identifice soluții adecvate. La drept vorbind, nici nu prea are de unde. Timp de 20 de ani, „clasa dominantă” (mi-e frică să folosesc aici noțiunea de “elită”), nu a fost capabilă să identifice un ideal național care ar defini un grup majoritar capabil să-și asume responsabilitatea pentru acest stat. Dacă noi nu am fost capabili de acest lucru în republica noastră, au reușit găgăuzii în autonomia lor. Ei au știut mereu ce vor de la viață, noi – nu.

Pericolul neocomunismului în Basarabia

Comunismul revine în Basarabia prin altă ușă decât acum câteva decenii. De această dată el își întinde tentaculele prin intermediul așa-numitei “societății civile”, finanțate de diverși sponsori străini, în tentativa de a torpila tot ce înseamnă valorile naționale morale și tradiționale. Punctul final este cunoscut: distrugerea mecanismului social de autoapărare, distrugerea oricărei posibilități de revigorare morală a societății, transformarea unui popor în calitatea sa de unitate organică într-un aglomerat de indivizi atomizați și ușor manipulabili, în mijlocul căruia reprezentanții societății civile să joace rolul Partidului Comunist de altă dată – instanța morală supremă, care să stabilească criteriul “răului” și “binelui”.

Conferința: 70 de ani de la eliberarea Chișinăului

Sâmbătă, 16 iulie, va fi organizată o conferință dedicată celor 70 de ani de la eliberarea Chișinăului de trupele sovietice. Evenimentul urmează a fi și o întâlnire de suflet între generații: veteranii celui de al doilea război mondial, veteranii războiului de pe Nistru din 1992 și tânăra generație.

La conferință vor participa și istorici precum: Ion Negrei, Igor Caşu, Vitalie Ciobanu, Mariana Ţăranu, Sergiu Munteanu, Sergiu Cataraga.

Locul desfășurării: Muzeul Memoriei Neamului

Ora: 10.00

“Fascistul” şi “reacţionarul” Ion Druţă

Ieri a ajuns pe mâna mea o culegere destul de interesantă dedicată scriitorului basarabean Ion Druţă „Fenomenul artistic Ion Druţă”, publicată de Academia de Ştiinţe a Moldovei, care include articolele, dar şi criticile aduse în perioada sovietică scrierilor sale. Un interes aparte îl prezintă nemulţumirile exprimate de Ivan Bodiul, prim-secretar al PC al RSS de atunci vizavi de romanul „Povara bunătăţii noastre”. Desigur, critica nu era una care ţinea de valoarea literară a operei, ci de mesajul său politic şi ideologic.

La 2 iunie 1970 Bodiul expedia o scrisoare lui Nicolai Tihonov, preşedintele Comitetului pentru Premiile Lenin şi Premiile de Stat ale URSS în domeniul literaturii, artei şi arhitecturii pe lângă Sovietul Suprem al URSS, în care aducea lui Druţă învinuiri destul de grave pentru acele vremuri.

“Panglica Sfântului Gheorghe” – o armă a Federaţiei Ruse împotriva Republicii Moldova

Federaţia Rusă suferă din cauza lipsei unor mituri care ar defini rostul său pe plan internaţional, în actualul moment al istoriei. Spre deosebire de perioadele anterioare, Rusia medievală, Imperiul Rus, URSS avea „pe cont” un război de apărare naţională, care ar deveni un model al unităţii naţionale. Rusia de astăzi nu are nici o măreaţă victorie, ci doar o succesiune de umilinţe şi eşecuri.

În 1612 întreaga Rusie s-a ridicat împotriva invadatorilor polonezi, pentru a evita dispariţiei sale ca stat. La 4 noiembrie, printr-un efort colosal, Moscova este eliberată de invadatorii străini, pentru ca în timpurile noastre anume această zi să fie decretată drept „zi a unităţii naţionale a ruşilor”.

Cum am văzut eu ziua de 7 aprilie 2009

Unde am fost eu de 7 aprilie? Despre primele acţiuni am aflat la televizor, apoi de pe internet. Pe site-ul Jurnal TV se încerca cu insistenţă inducerea unei stări de psihoză, lansându-se zvonuri că din stânga Nistrului spre Chişinău vin diviziuni de tancuri, iar posturile româneşti comunicau despre „masacrele sângeroase din Chişinău” şi „sutele de cadavre în comisariatele de poliţie”. După amiază plecasem în afara oraşului pentru a coace cu prietenii nişte peşti (de Bunăvestire e dezlegare la peşte). În fiecare 5-10 minute primeam sunete din România, de la prieteni şi cunoscuţi, care se arătau îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în centrul oraşului. I-am asigurat că nu eeste vorba de o „revoluţie”, ci de acţiuni provocatoare ale liberalilor, care încearcă în acest fel se declanşeze acţiuni violente, pe fonul cărora să vină la putere. Speram că în cele din urmă cei trei lideri ai partidelor liberale (Filat, Ghimpu şi Urechean) să fie arestaţi şi traşi la răspundere pentru acţiunile violente pe care le-au provocat.

În ajunul zilei de 27 martie: România trebuie construită la Chişinău

Ce s-a întâmplat pe 27 martie 1918? Elita politică şi intelectuală a Basarabiei adera la unul din cele mai grandioase proiecte din istoria poporului român: un stat care urma să reunească toţi românii. Optimismul basarabenilor era de înţeles, în sfârşit ei nu mai erau „un popor mic”, ci un popor aflat în plină ascensiune. Cel puţin, de acest lucru erau convinşi o mare parte din cei care au primit cu braţele deschise actul revenirii Basarabiei acolo de unde a fost răpită în 1812.

Cu toate astea, următorii ani optimismul basarabenilor a scăzut brusc. Dacă noi am primit cu braţele deschise România, ea nu s-a grăbit să ne primească. Basarabenii erau ceva prea străin, prea „arhaic”, dar în acelaşi timp prea radicală şi „utopică” pentru mentalitatea predominant „progresistă” şi „liberală” a elitei româneşti. Acceptarea Basarabiei, în aceste condiţii, era o curată sinucidere, o negare a întregii istorii a României moderne de la 1848 încoace, prin urmare şi a legitimităţii clasei dominante de atunci.

Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor

Până la instaurarea regimului sovietic, Basarabia reprezenta un ansamblu de comunităţi cu un grad sporit de autonomie care permitea funcţionarea armonioasă a întregului organism social. Când vorbesc de „autonomie” nu am în vedere autonomia administrativă, ci nivelul de implicare a instituţiei statului în viaţa comunităţii locale. Din cele mai vechi timpuri şi până în secolul XX, nucleul acestei autonomii a comunităţilor româneşti îl constituia „legea pământului” („Jus Valachorum”), un vechi cod de legi nescrise, care reglementa relaţiile sociale şi constituia nucleul ideologic al obştilor româneşti.

Trei modele identitare pentru Republica Moldova

În procesul de consolidare a identităţii sale, Republica Moldova are de ales între trei modele de relaţii interetnice: modelul transnistrean, civic multicultural, etnocratic românesc. Aceste trei modele sunt inspirate de modelele de relaţii interetnice propuse de Milton Gordon care au dus la formarea naţiunii americane: modelul „creuzet”, modelul „Pluralismului Cultural” şi modelul „Anglo-Conformităţii”. Potrivit lui Gordon şi Will Herberg, Statele Unite ale Americii au ales modelul Anglo-conformităţii, acceptând protestantismul şi cultura anglo-saxonă drept fundament ideologic şi cultural al naţiunii americane.

Iată care ar fi trei căi de formare identitară a Republicii Moldova:

Modelul transnistrean – care presupune recunoaşterea rolului primordial al culturii ruseşti ca fundament al poporului multietnic moldovenesc. În acest caz, limbii ruse i se acordă statutul de „limbă de comunicare interetnică”, iar Republica Moldova este transformată într-o federaţie formată din trei subiecţi egali: Basarabia, Transnistria şi Găgăuzia.

Modelul multicultural (naţiunea civică) – se impune funcţionarea paralelă a limbii ruse şi limbii române. Este recunoscută egalitatea tuturor grupurilor etnice. Termenul de „moldovean” este aplicat tuturor cetăţenilor indiferent de originea etnică. În scopul garantării participări tuturor grupurilor etnice la procesele decizionale este instituită discriminarea pozitivă a minorităţilor ucrainene, ruse şi găgăuze.

„Redefinirea” identității Republicii Moldova? Oare? Un răspuns Liliei Cazacu

Omul este un fenomen multidimensional, ceea ce înseamnă că o persoană dispune de multe identităţi: de gen, socială, rasială, naţională, profesională, politică, etc. Ceea care ne interesează aici este identitatea naţională şi aşa-numita „identitate civică”.

În blogul său, Lilia Cazacu îmi reproşa că aş ignora existenţa „identităţii civice”. În unul din articolele mele mai vechi, caracterizasem fenomenul identitar din punct de vedere al celor trei paradigme: premodernă (tradiţională), modernă şi postmodernă.

Ajunsesem la concluzia că identitatea tradiţională este cea dobândită şi asumată ca un destin, modernă – cea pe care o alege individul în mod liber şi postmodernă – cea pe care şi-o imaginează individul.

„Identitatea civică”, este cea care ţine de paradigma modernă şi postmodernă, care ţine de participarea individului la funcţionarea unei instituţii sociale: echipă de fotbal, asociaţie, companie, partid, sau stat modern. Identitatea etnică sau supraetnică (civilizaţională), reprezintă un fenomen cu totul separat, deoarece aparţine paradigmei premoderne, radical opuse, din punct de vedere structural modernismului şi postmodernismului.

Uniunea Eurobalcanică – o alternativă Uniunii Europene?

Spaţiul balcanic aparţine arealului civilizaţiei tracilor, despre care Herodot spunea că dacă nu ar fi fost dezbinaţi, ar deveni cel mai puternic neam din lume. Se pare că mai târziu, această trăsătură a identităţii balcanice se va păstra în inconştientul colectiv al popoarelor, care în pofida faptului că vor suferi înrâurirea popoarelor care vor migra în aceste meleaguri, vor continua să păstreze trăsăturile strămoşilor săi.

Soarta istorică va rămâne una comună: cucerirea romană, administraţia politică şi duhovnicească bizantină, iar destrămarea Imperiului Otoman va provoca, nu fără amestecul viclean al marilor puteri, declanşarea războaielor pentru independenţa şi pentru liniile de frontieră. Balcanii devin cunoscuţi în istorie doar în calitate de „butoiul de pulbere al Europei”.

La unificarea Balcanilor au visat regii Imperiului vlaho-bulgar, domnitorii români Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mihai Viteazu, însă perspectivele acestui proiect au fost împiedicate fie de  nişte contexte geopolitice, fie de nişte contexte istorice nefavorabile.

Solidaritatea popoarelor balcanice s-a exprimat deseori în lupta pentru libertate. În 1185, românii de la sud de Dunăre, în frunte cu fraţii Petru şi Asan se răscoală împotriva Constantinopolului, din cauza sporirea impozitelor de către împăratul Isaac al II-lea. În urma acestei răscoale, cu ajutorul ţarului Serbiei Ştefan Nemani, în 1188 Bizanţul recunoaşte existenţa ţaratului româno-bulgar. Peste un an, ambiţiile românilor devin şi mai mari. Astfel, ei propun împăratului german Frederic Barbarossa şi sârbilor, cucerirea Imperiului Bizantin şi împărţirea lui. Din cauza unor conflicte politice interne, acest proiect aşa şi nu a fost realizat.

Ideea imperială românească renaşte în domniei lui Ioniţă, care cere Romei recunoaşterea titlului de împărat şi ridicarea episcopiei sale la rangul de Patriarhie, cererea care este respinsă de Papa Inocenţiu al III-lea. Roma nu putea recunoaşte decât două autorităţi imperiale pe pământ: Constantinopol şi Roma. Totuşi, în noiembrie 1204 Ioniţă este recunoscut drept „rege al valahilor şi al bulgarilor”.