Există creştinism “non-confesional”? Încă odată despre educaţia religioasă

Nu sunt teolog, dar totuşi am încercat să înţeleg ce ar reprezenta „creştinismul non-confesional”, „studiul biblic non-confesional” despre care tot vorbesc reprezentanţii cultelor protestante. Din câte ştim, există doar două modalităţi de a cerceta Biblia: prin prisma Tradiţiei Apostolice, prin care se pot „decodifica” adevăratele înţelesuri ale Bibliei, inaccesibile în alte condiţii pentru mintea omului modern şi studiul Biblic, care se rezumă la interpretarea voluntară a textelor, prin prisma mentalităţii omului postmodern. De aici şi se explică statornicia Bisericii Ortodoxe şi ramificaţia a cultelor protestante şi neoprotestante.

A limita lecţiile de religie la „studii biblice”, renegând învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu înseamnă decât impunerea unei viziuni protestante asupra creştinismului, reducerea credinţei la morală şi egalarea Noului Testament cu „Codul Penal”.

În posturile mai vechi pledam împotriva unui curs de „religie” care ar fi redus la „povestiri biblice”. Cred că disciplina „cultura ortodoxă” trebuie să atingă şi aspectele civilizaţionale: arhitectura, cântările, pictura, literatura, filosofia creştină etc.

Un elev trebuie să fie capabil să deosebească o Biserică ortodoxă construită în stil gotic de cea în stil moldovenesc, să fie capabil să deosebească o icoană bizantină de „icoana” pictată în stil clasic, să cunoască personalităţile, operele fundamentale ale culturii române şi ortodoxe universale care au pus bazele culturii româneşti, să cunoască semnificaţia sărbătorilor şi slujbelor religioase.

Aceste cunoştinţe sunt necesare pentru orice cetăţean al Republicii Moldova, pentru că sunt condiţiei prime pentru integrarea grupurilor minoritare în societatea moldovenească. Pentru a deveni membru deplin al societăţii moldoveneşti, orice membru este obligat moral să respecte elementele civilizaţionale care au stat la baza creării acestui stat, chiar dacă nu este gata să le asume.

Tineretul degradează pe zi ce trece, neavând un fundament religios

Interviu cu Andrei COCIUG, profesor de educaţie moral-spirituală la liceul „George Meniuc” din municipiul Chişinău

- Vorbim despre un subiect foarte discutat în societatea civilă: introducerea religiei ca obiect de predare în şcoală. Ai predat ore de religie la liceul „George Meniuc” – cum reacţionează elevii la această disciplină?

- Copiii sunt ca un pământ primăvara devreme, când nu este nimic răsărit pe el – nici grâu, dar nici buruiene. Ca să răsară grâul, el trebuie semănat. Pe de o parte, dacă nu insişti asupra unei vieţi cât de cât morale şi religioase, nu are rost să faci nimic, pentru că mulţi din cei care nu au educaţie morală în cadrul familiei nici în şcoală nu îşi dau interesul. Dacă le vorbeşti de Dumnezeu copiilor a căror părinţi duc o viaţă departe de Biserică, departe de Dumnezeu, atunci parcă le vorbeşti despre o poveste, pentru ei e ceva fantasmagoric. Copiii care au un cadru familial favorabil, primesc totul cu cea mai mare plăcere şi se arată foarte interesaţi. Astfel şi lecţiile devin foarte plăcute, pentru că orele cu copii disciplinaţi aduc o satisfacţie enormă profesorului.

Eşti român sau păgân?

Studierea culturii ortodoxe – un factor de unificare a societăţii moldoveneşti

Introducerea culturii ortodoxe în şcoală poate deschide perspective bune pentru integrarea minorităţilor confesionale în societatea moldovenească. De ce nu? Neînţelegerile pe criterii religioase se întâmplă deseori din cauza necunoaşterii de către protestanţi ai culturii pământului pe care locuiesc.

Ce rău este în studierea istoriei artei medievale româneşti, ce rău este în studierea arhitecturii autentice româneşti, ce este rău în studierea literaturii vechi româneşti care este în mare parte ortodoxă?

Biserica Ortodoxă nu este o sectă care să atragă credincioşi prin intermediul propagandei sau spălării de creierilor, iată de ce studierea culturii ortodoxe nu contravine nicidecum convingerilor minorităţilor confesionale. Cu atât mai mult că societatea noastră este relativ omogenă din punct de vedere confesional, numărul persoanelor cu alte convingeri religioase este insignifiant, aşa că probabilitatea apariţiei unor probleme legate de predarea religiei este foarte mică.

De ce se tem liberaştii şi sectanţii de cultura şi istoria ortodoxă?

Iată că subiectul predării culturii ortodoxe în şcoală a început să fie abordat şi de opinia publică liberală, care a început să vocifereze despre „încălcarea flagrantă a drepturilor omului”, „prozelitism ortodox”, „talibanizarea copiilor” şi restul tâmpeniilor.

Eu zic că înainte de a debita prostii, liberalii noştri ar trebui să analizeze mai bine situaţia socio-demografică din ţară pentru a se convinge că la acest moment, ţara noastră este una din cele mai îndepărtate de valorile creştine din Europa: avorturile prosperă ca niciodată, rata divorţurilor este una din cele mai mari din lume, familiile se destramă, tinerele noastre au umplut bordelurile din lume. Ce sunt toate acestea dacă nu consecinţele lipsei unei axe de valori, lipsa unei verticalităţi morale, lipsa unei identităţi religioase şi naţionale?

Ministerul Educației aruncă praf în ochi! Vrem religia obiect obligatoriu în școli

Ministerul Educației din nou aruncă praf în ochi societății civile. În ziua de 18 noiembrie, pagina Mitropoliei Moldovei anunță victorios (!) faptul că executivul a decis, în sfârșit, introducerea educației religioase în școală: „Educaţia Creştin-Ortodoxă”, „Religia” şi „Istoria religiilor”.

Dacă nu ne înșeală memoria, alianța “Suflet pentru Educație” a cerut crearea unui cadrul legal care ar împiedica directorii de școală și administrația publică locală să interzică educația moral spirituală. Lipsa orei de religie în școală nu se datorează lipsei de voința a părinților sau elevilor, ci presiunilor din partea birocraților locali. Ce face ministerul pentru a apăra dreptul copilului la educație spirituală? Lasă totul la discreția conducerii instituțiilor de învățământ sau primarilor localităților, care din diferite motive încearcă să împiedice cultivarea duhovnicească a tineretului.

Ce s-a schimbat de fapt? Ce nou a adus Ministerul Educației ? Nimic. Totul a rămas pe vechi.

Religia trebuie să devină obiect obligatoriu pentru programul școlar și opțional pentru elevi. Faptul că au apărut câteva discipline școlare cu denumiri frumoase și pompoase nu înseamnă deloc rezolvarea problemei, ci doar amăgire . Fără un cadrul legal necesar, educația moral-spirituală nu va rămâne decât un obiect decorativ, o ficțiune, păstrată în actele Ministerului Educației, neîmplimentată în viața reală.

Educația religioasă trebuie să devină un obiect obligatoriu în școală, poziția noastră în această privință nu poate fi schimbată.

Apel Naţional pentru predarea Religiei în şcoală

Evenimentele social-politice ce s-au desfăşurat în ultimii ani în societatea noastră a determinat apariţia necesităţii de a introduce religia ca disciplina obligatorie în ciclul preuniversitar. Acest fenomen nu constituie un moft al cuiva ci un imperativ al unei societăţi aflate în tranziţie, abia scăpată de ateism.

După o lungă perioadă de ateism, în întregul spaţiu ex-sovietic, credinţa îşi recapătă locul ei firesc în societate, astfel spre exemplu începând cu septembrie 2009 religia se predă şi în şcolile din Rusia.

Cineva spunea că mileniul III “va fi unul al credinţei sau nu va fi deloc”. Republica Moldova, în intenţiile sale de aderare la UE ar trebui să preia practica ţărilor cu o democraţie consolidată în care de mai mulţi ani religia este predată în instituţiile preuniversitare.

Frontieră între civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. „Principele european” vs „domnitorul român”

În anul 1513 vedea lumina zilei „Principele” lui Nicolo Machiavelli, lucrare politică care, peste o perioadă timp, va prezenta un adevărat manifest al „pragmatismului politic” şi una din expresiile de bază ale gândirii politice moderne.  Mai mult decât atât, „Principele” va deveni un adevărat prototip al politicianul occidental modern.

Între 1516-1521, într-un principat ortodox în partea de sud-est a continentului european, vede lumina zilei o lucrare care abordează o viziune absolut opusă celei înaintate de Machiavelli. Din păcate, aceasta  va trece neobservată mult timp chiar de poporul căreia i-a fost lăsată drept moştenire.

Este vorba de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un adevărat testament politic lăsat urmaşilor, un tratat diplomatic şi o scriere care prezintă o viziune integră asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.

Surprinde nu doar faptul că ambele lucrări apar în aceeaşi perioadă istorică, dar şi faptul că subiectele discutate sunt aproximativ aceleaşi: relaţiile monarhului cu supuşii săi, diplomaţia, etica, războiul.

Momentul în care aceste două lucrări văd lumina zilei, devine un punct de separaţie dintre cele două lumi radical diferite şi opuse ca accepţiune a lumii: civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. Europa occidentală, care se află într-un continuu proces de renegare a propriilor valori, moment istoric care a primit numele de „renaştere”, şi societatea românească statornică, continuatoarea tradiţiei imperiale bizantine.

Ultima luptă (a neamului românesc)

Suntem o ţară sub ocupaţie.

Imperiile care, de-a lungul timpului, au avut doar o stăpânire vremelnică, nedeplină peste noi, s-au unit astăzi în marele imperiu U.E. şi şi-au desăvârşit stăpânirea asupra noastră.

Neamul românesc e ţintuit în colţii Fiarei: veninul ei curge prin muşchii sfâşiaţi, prin vene şi prin nervi, spre inima neamului: Biserica.

Toate instituţiile şi legile europene ne otrăvesc sufletele… Ne-au declarat bolnavi şi vor să ne vindece: cu perfuzii prin care se scurge toată necurăţia apostaziei lor…

Sugând laptele Fiarei (fondurile europene), zidurile bisericilor cresc, se îngroaşă, în vreme ce Duhul lor, scârbit de duhoarea Europei apostate, se stinge…

Suntem tot mai mult şi o Biserică sub ocupaţie: puţini o simt, pentru că cei care mai găsesc încă bisericile deschise şi funcţionale, lumânări şi iconiţe, totul e normal: le e de ajuns…

Ca şi în comunism, există o majoritate mulţumită că are la dispoziţie aparatul de prestări servicii religioase… Dar, în puşcării, torturaţi şi înfometaţi, putrezeau de vii cei care iubeau Adevărul, cei care nu puteau trăi fără El: şi L-au urmat, acolo unde este El în această lume: în temniţă şi pe Cruce… Căci fără suferinţa celor din catacombe pentru Adevăr, credinţa celor de la suprafaţă n-ar fi avut har… Cei care au mai ieşit din catacombele însângerate ale comunismului au găsit afară o ortodoxie diformă, cu crucile strâmbate de laşitate, care se desăvârşeşte azi, în democraţie: o ortodoxie care nu are nici o legătură cu neamul, cu comuniunea de iubire, cu jertfa: ortodoxia inimilor europene, care vin pe la biserică doar ca să-şi sfinţească maşinile de import…

Cum michiduţă caută să gâdile ASCOR-ul

Un PLDM-ist verde la minte, publică astăzi pe unul din blogurile sale şi răspândeşte stăruitor prin întreg spaţiu virtual, un articol  cu titlul de senzaţie, cu iz de teorie a conspiraţiei, despre Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Basarabia. Sărim peste investigaţiile pe care puiul de nkvd-ist le consideră serioase şi îmi exprim satisfacţia pentru faptul că dracii au început să-şi arate coarnele.

Toate aceste isterii şi atacuri mişeleşti nu ne fac decât să fim mai consecvenţi în ceea ce facem  şi să fim încrezători că activitatea ASCOR este una care aduce roade.

În sfârşit mirosul tămâiei basarabene a început să ajungă şi pe la nările necuratului.

Timpul profan: timpul care ucide

Scurgerea timpului deprimă. Deplasarea unidirecţională în timp este un adevărat blestem pentru noi.

Faci un pas şi moare o persoană dragă, faci un alt pas şi  se năruieşte casa în spatele tău, faci al treilea pas şi dispare cartierul în care te-ai născut, apoi urmează oraşul şi ţara în care cândva ai trăit. Timpul e o dihanie atotputernică care înghite totul în calea sa.  Scurgerea timpului ne dezrădăcinează, ne face mai neputincioşi, chiar dacă avem iluzia că devenim mai puternici, apropiindu-ne tot mai mult de momentul morţii.

Unicul timp în care te împlineşti, în care te purifici şi devii mai puternic este timpul sacru. Mircea Eliade, în „Sacru şi Profan” descrie foarte bune ceea ce este acest „timp sacru”:

“Omul religios trăieşte astfel în două feluri de Timp, dintre care cel mai important, Timpul sacru, apare sub forma paradoxală a unui Timp circular, reversibil şi recuperabil, un soi de prezent mitic regăsit periodic cu ajutorul riturilor. Acest comportament faţă de Timp deosebeşte omul religios de cel nereligios: primul refuză să trăiască doar în ceea ce se numeşte, în termeni moderni, „prezentul istoric“, străduindu–se să ajungă la un Timp sacru care, în unele privinţe, ar putea însemna „Veşnicia“”.

Asociaţiile creştin-ortodoxe din Moldova vor forma o alianţă naţională

Mai multe asociaţii creştin-ortodoxe s-au întrunit miercuri, 7 octombrie, în sala de conferinţe a Mitropoliei Moldovei pentru a pune în discuţie „modul în care societatea civilă ar putea face faţă noilor provocări ale vremurilor”.

Şedinţa a fost binecuvântată şi prezidată de Mitropolitul Chişinăului şi Întregii Moldove, ÎPS Vladimir, care a chemat reprezentanţii organizaţiilor de tineret şi asociaţiilor creştin ortodoxe „să intensifice activităţile spre a întoarce tinerii cu faţa spre Biserică”. Unul din subiectele principale a fost necesitatea introducerii religiei în şcoală. În acest sens, reprezentanţii asociaţiilor ortodoxe au semnat un document care urmează a fi expediat şefului statului, premierului şi ministrului Educaţiei, prin care va fi solicitată introducerea obiectului religiei în şcoală.

Prezenţa Mănăstirii Putna la Chişinău

În dimineaţa acestei zilei am avut parte de o surpriză plăcută la Biserica „Ioan cel Nou de la Suceava” (bisericuţa de lemn de lângă patinoar) unde pe lângă corul de fete, a fost format un cor de băieţi a adus în Basarabia cântările bisericeşti de la mănăstirea Putna. Acum unele părţi din liturghie au devenit mai nuanţate şi ceva mai vii, părerea mea. În plus, ne putem imagina că ne-am fi afla la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei şi ocrotitor al ortodoxiei.

ASCOR Chişinău a depus la patriarhie semnături pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu - sfântul închisorilor

Menţionăm încă odată că Valeriu Gafencu s-a născut la data de 24 ianuarie în comuna Sângerei şi a fost arestat de guvernul Antonescu în 1941, înainte de a fi condamnat, mai târziu, la 25 de ani de muncă silnică. Într-o scrisoare către surorile sale, din 1942, el declară: „În viaţa asta credinţa e totul. De aceea, omul fără credinţă e mort”. La 18 februarie 1952 avea să treacă în lumea celor drepţi, la închisoarea de la Târgu Ocna, răpus de tuberculoză.

Este Biblia ortodoxă şi protestantă aceeaşi carte?

Voi încerca să răspund la câteva întrebări care circulă pe internet dar nu îşi găsesc răspunsul în măsura în care îmi permit competenţele:

1. Este Biblia ortodoxă asemănătoare cu Biblia protestantă?

- Nu. Primele traduceri ale fragmentelor Bibliei sunt făcute în secolul XVI. Prima traducere integrală a Noului Testament a fost făcută în 1648, iar traducerea integrală a Bibliei în 1688, tipărită la Bucureşti cu insistenţa lui Şerban Cantucazino. Această versiune va deveni o călăuză pentru celelalte versiuni ale Bibliei apărute până în 1914. Ulterior, apare Biblia sinodală (1914), iar în 1936, Gala Galaction şi Vasile Radu efectuează o traducere a Septuagintei ţinând seama la textul ebraic.

În 1921, este efectuată o nouă traducere a Bibliei de către diaconul Dumitru Cornilescu. Acesta, în perioada efectuării traducerii, părăseşte Biserica Ortodoxă şi înfiinţează „Biserica Evanghelică Română”. Acest pas influenţează şi traducerea Bibliei, din care sunt eliminate, modificate pasajele, noţiunile incomode pentru protestanţi şi neoprotestanţi.