Apel Naţional pentru predarea Religiei în şcoală

Evenimentele social-politice ce s-au desfăşurat în ultimii ani în societatea noastră a determinat apariţia necesităţii de a introduce religia ca disciplina obligatorie în ciclul preuniversitar. Acest fenomen nu constituie un moft al cuiva ci un imperativ al unei societăţi aflate în tranziţie, abia scăpată de ateism.

După o lungă perioadă de ateism, în întregul spaţiu ex-sovietic, credinţa îşi recapătă locul ei firesc în societate, astfel spre exemplu începând cu septembrie 2009 religia se predă şi în şcolile din Rusia.

Cineva spunea că mileniul III “va fi unul al credinţei sau nu va fi deloc”. Republica Moldova, în intenţiile sale de aderare la UE ar trebui să preia practica ţărilor cu o democraţie consolidată în care de mai mulţi ani religia este predată în instituţiile preuniversitare.

Frontieră între civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. „Principele european” vs „domnitorul român”

În anul 1513 vedea lumina zilei „Principele” lui Nicolo Machiavelli, lucrare politică care, peste o perioadă timp, va prezenta un adevărat manifest al „pragmatismului politic” şi una din expresiile de bază ale gândirii politice moderne.  Mai mult decât atât, „Principele” va deveni un adevărat prototip al politicianul occidental modern.

Între 1516-1521, într-un principat ortodox în partea de sud-est a continentului european, vede lumina zilei o lucrare care abordează o viziune absolut opusă celei înaintate de Machiavelli. Din păcate, aceasta  va trece neobservată mult timp chiar de poporul căreia i-a fost lăsată drept moştenire.

Este vorba de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un adevărat testament politic lăsat urmaşilor, un tratat diplomatic şi o scriere care prezintă o viziune integră asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.

Surprinde nu doar faptul că ambele lucrări apar în aceeaşi perioadă istorică, dar şi faptul că subiectele discutate sunt aproximativ aceleaşi: relaţiile monarhului cu supuşii săi, diplomaţia, etica, războiul.

Momentul în care aceste două lucrări văd lumina zilei, devine un punct de separaţie dintre cele două lumi radical diferite şi opuse ca accepţiune a lumii: civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. Europa occidentală, care se află într-un continuu proces de renegare a propriilor valori, moment istoric care a primit numele de „renaştere”, şi societatea românească statornică, continuatoarea tradiţiei imperiale bizantine.

Ultima luptă (a neamului românesc)

Suntem o ţară sub ocupaţie.

Imperiile care, de-a lungul timpului, au avut doar o stăpânire vremelnică, nedeplină peste noi, s-au unit astăzi în marele imperiu U.E. şi şi-au desăvârşit stăpânirea asupra noastră.

Neamul românesc e ţintuit în colţii Fiarei: veninul ei curge prin muşchii sfâşiaţi, prin vene şi prin nervi, spre inima neamului: Biserica.

Toate instituţiile şi legile europene ne otrăvesc sufletele… Ne-au declarat bolnavi şi vor să ne vindece: cu perfuzii prin care se scurge toată necurăţia apostaziei lor…

Sugând laptele Fiarei (fondurile europene), zidurile bisericilor cresc, se îngroaşă, în vreme ce Duhul lor, scârbit de duhoarea Europei apostate, se stinge…

Suntem tot mai mult şi o Biserică sub ocupaţie: puţini o simt, pentru că cei care mai găsesc încă bisericile deschise şi funcţionale, lumânări şi iconiţe, totul e normal: le e de ajuns…

Ca şi în comunism, există o majoritate mulţumită că are la dispoziţie aparatul de prestări servicii religioase… Dar, în puşcării, torturaţi şi înfometaţi, putrezeau de vii cei care iubeau Adevărul, cei care nu puteau trăi fără El: şi L-au urmat, acolo unde este El în această lume: în temniţă şi pe Cruce… Căci fără suferinţa celor din catacombe pentru Adevăr, credinţa celor de la suprafaţă n-ar fi avut har… Cei care au mai ieşit din catacombele însângerate ale comunismului au găsit afară o ortodoxie diformă, cu crucile strâmbate de laşitate, care se desăvârşeşte azi, în democraţie: o ortodoxie care nu are nici o legătură cu neamul, cu comuniunea de iubire, cu jertfa: ortodoxia inimilor europene, care vin pe la biserică doar ca să-şi sfinţească maşinile de import…

Cum michiduţă caută să gâdile ASCOR-ul

Un PLDM-ist verde la minte, publică astăzi pe unul din blogurile sale şi răspândeşte stăruitor prin întreg spaţiu virtual, un articol  cu titlul de senzaţie, cu iz de teorie a conspiraţiei, despre Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Basarabia. Sărim peste investigaţiile pe care puiul de nkvd-ist le consideră serioase şi îmi exprim satisfacţia pentru faptul că dracii au început să-şi arate coarnele.

Toate aceste isterii şi atacuri mişeleşti nu ne fac decât să fim mai consecvenţi în ceea ce facem  şi să fim încrezători că activitatea ASCOR este una care aduce roade.

În sfârşit mirosul tămâiei basarabene a început să ajungă şi pe la nările necuratului.

Timpul profan: timpul care ucide

Scurgerea timpului deprimă. Deplasarea unidirecţională în timp este un adevărat blestem pentru noi.

Faci un pas şi moare o persoană dragă, faci un alt pas şi  se năruieşte casa în spatele tău, faci al treilea pas şi dispare cartierul în care te-ai născut, apoi urmează oraşul şi ţara în care cândva ai trăit. Timpul e o dihanie atotputernică care înghite totul în calea sa.  Scurgerea timpului ne dezrădăcinează, ne face mai neputincioşi, chiar dacă avem iluzia că devenim mai puternici, apropiindu-ne tot mai mult de momentul morţii.

Unicul timp în care te împlineşti, în care te purifici şi devii mai puternic este timpul sacru. Mircea Eliade, în „Sacru şi Profan” descrie foarte bune ceea ce este acest „timp sacru”:

“Omul religios trăieşte astfel în două feluri de Timp, dintre care cel mai important, Timpul sacru, apare sub forma paradoxală a unui Timp circular, reversibil şi recuperabil, un soi de prezent mitic regăsit periodic cu ajutorul riturilor. Acest comportament faţă de Timp deosebeşte omul religios de cel nereligios: primul refuză să trăiască doar în ceea ce se numeşte, în termeni moderni, „prezentul istoric“, străduindu–se să ajungă la un Timp sacru care, în unele privinţe, ar putea însemna „Veşnicia“”.

Asociaţiile creştin-ortodoxe din Moldova vor forma o alianţă naţională

Mai multe asociaţii creştin-ortodoxe s-au întrunit miercuri, 7 octombrie, în sala de conferinţe a Mitropoliei Moldovei pentru a pune în discuţie „modul în care societatea civilă ar putea face faţă noilor provocări ale vremurilor”.

Şedinţa a fost binecuvântată şi prezidată de Mitropolitul Chişinăului şi Întregii Moldove, ÎPS Vladimir, care a chemat reprezentanţii organizaţiilor de tineret şi asociaţiilor creştin ortodoxe „să intensifice activităţile spre a întoarce tinerii cu faţa spre Biserică”. Unul din subiectele principale a fost necesitatea introducerii religiei în şcoală. În acest sens, reprezentanţii asociaţiilor ortodoxe au semnat un document care urmează a fi expediat şefului statului, premierului şi ministrului Educaţiei, prin care va fi solicitată introducerea obiectului religiei în şcoală.

Prezenţa Mănăstirii Putna la Chişinău

În dimineaţa acestei zilei am avut parte de o surpriză plăcută la Biserica „Ioan cel Nou de la Suceava” (bisericuţa de lemn de lângă patinoar) unde pe lângă corul de fete, a fost format un cor de băieţi a adus în Basarabia cântările bisericeşti de la mănăstirea Putna. Acum unele părţi din liturghie au devenit mai nuanţate şi ceva mai vii, părerea mea. În plus, ne putem imagina că ne-am fi afla la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei şi ocrotitor al ortodoxiei.

ASCOR Chişinău a depus la patriarhie semnături pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu - sfântul închisorilor

Menţionăm încă odată că Valeriu Gafencu s-a născut la data de 24 ianuarie în comuna Sângerei şi a fost arestat de guvernul Antonescu în 1941, înainte de a fi condamnat, mai târziu, la 25 de ani de muncă silnică. Într-o scrisoare către surorile sale, din 1942, el declară: „În viaţa asta credinţa e totul. De aceea, omul fără credinţă e mort”. La 18 februarie 1952 avea să treacă în lumea celor drepţi, la închisoarea de la Târgu Ocna, răpus de tuberculoză.

Este Biblia ortodoxă şi protestantă aceeaşi carte?

Voi încerca să răspund la câteva întrebări care circulă pe internet dar nu îşi găsesc răspunsul în măsura în care îmi permit competenţele:

1. Este Biblia ortodoxă asemănătoare cu Biblia protestantă?

- Nu. Primele traduceri ale fragmentelor Bibliei sunt făcute în secolul XVI. Prima traducere integrală a Noului Testament a fost făcută în 1648, iar traducerea integrală a Bibliei în 1688, tipărită la Bucureşti cu insistenţa lui Şerban Cantucazino. Această versiune va deveni o călăuză pentru celelalte versiuni ale Bibliei apărute până în 1914. Ulterior, apare Biblia sinodală (1914), iar în 1936, Gala Galaction şi Vasile Radu efectuează o traducere a Septuagintei ţinând seama la textul ebraic.

În 1921, este efectuată o nouă traducere a Bibliei de către diaconul Dumitru Cornilescu. Acesta, în perioada efectuării traducerii, părăseşte Biserica Ortodoxă şi înfiinţează „Biserica Evanghelică Română”. Acest pas influenţează şi traducerea Bibliei, din care sunt eliminate, modificate pasajele, noţiunile incomode pentru protestanţi şi neoprotestanţi.

Astazi, 14 august, crestinii ortodocsi au marturisit dreapta credinta

Anatol Petrencu scuipă în spiritualitatea românească

Ex-istoricul Anatol Petrencu tună şi fulgeră împotriva ortodoxiei basarabene, care, în opinia sa, are un singur chip, „imperialismul rus”, iar restaurarea bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe de către românii basarabeni, indiferent de ce mitropolie ţin, ar fi „o expresie a intereselor ruseşti”.

Dacă urmăm logica lui Petrencu, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Mihai Eminescu nu erau decât nişte „agenţi ai imperialismului rus”, deci elemente periculoase pentru „europenizarea” Moldovei.

Continuând acest fir logic, românii ar trebui să-şi distrugă lăcaşurile sfinte, să legalizeze prostituţia, homosexualitatea, drogurile şi alte forme de degradare a unei naţiuni, spre a scăpa de orice iz „imperialist”, pentru că în opinia lui Petrencu, nu există ortodoxie românească, ci doar una singură, „cea rusească”.

Ce suntem, atunci noi, românii basarabeni, tovarăşe Petrencu? Troglodiţi, babuini fără cultură şi fără spiritualitate?

CERERE a poporului binecredincios al ţării către Preşedintele RM, Parlamentul RM, Guvernul RM şi Primăria Municipiului Chişinău

Fiecare popor care se respectă şi încearcă să-şi urmeze strămoşii pe calea valorilor netrecătoare care l-au ţinut viu şi neîngenunchiat în viitoarea veacurilor îşi are pe teritoriul ţării locurile sale de importanţă naţională, recunoscute ca făcând parte din patrimoniul naţional şi cultural al statului.

Un asemenea loc de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi neamul acestei ţări este, fără îndoială, şi Piaţa Marii Adunări Naţionale. Această Piaţă se află în inima capitalei, făcând parte din acelaşi complex arhitectural-duhovnicesc împreună cu Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, Clopotniţa Catedralei, „Porţile Sfinte” (Arcul de triumf) şi, bineînţeles, cu monumentul binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Piaţa Marii Adunări Naţionale, denumire adoptată în iunie 1990 în cadrul lucrărilor Congresului Frontului Popular din Moldova, reprezintă expresia exactă şi fidelă a mişcării de eliberare şi solidaritate naţională a băştinaşilor acestor meleaguri. Această mişcare s-a încununat cu reafirmarea statalităţii noastre – a poporului care a dat numele acestei Ţări.

CHEMARE CĂTRE TOŢI CREŞTINII ORTODOCŞI DIN ŢARĂ LA COMBATEREA UNELTIRILOR SECTARE

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos!

Pentru 15 august, 10⁰⁰, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul capitalei este programat un concert al sectarilor cu genericul „Urmează Biblia”, care nu este altceva decât o momeală făţarnică aruncată concetăţenilor noştri, o încercare sfidătoare şi obraznică de a face prozelitism, interzis prin lege, chiar în faţa Sfântului Ştefan cel Mare ale cărui viaţă şi fapte au fost supuse întru totul apărării, mai întâi a credinţei, apoi a neamului şi a ţării.

Noi, creştinii ortodocşi din Moldova, moştenitorii dreptei credinţe a strămoşilor noştri, suntem datori să ne pronunţăm împotriva fărădelegii prozelitiste făcute de sectari chiar la noi acasă, în inima Moldovei. Căci adventiştii, iehoviştii, mormonii şi ceilalţi sectari, susţinuţi cu bani grei veniţi de peste hotarele ţării, lucrează cu mult zel şi fără de oprire spre distrugerea Ortodoxiei mântuitoare. Acesta este unicul şi singurul scop pe care îl urmăresc ei împreună cu stăpânii lor, manipulaţi de cel viclean. Orice acţiune întreprinsă de sectari urmăreşte atragerea şi racolarea fraţilor şi surorilor, copiilor şi tinerilor noştri în secta lor, pierzătoare de suflet. Atrageţi atenţia că ei, asemenea şacalilor, au ieşit la necinstita lor vânătoare anume acum când sufletele multor concetăţeni sunt întunecate în urma îndelungatei perioade sovietice-ateiste. Vă mai atragem atenţia asupra dorinţei lor arzătoare, care coincide cu dorinţa sodomiţilor, de a-şi desfăşura manifestaţia chiar în faţa Catedralei mitropolitane – simbolul sfânt al ţării, atentând la memoria şi moştenirea Sfântului Ştefan cel Mare, umilind şi batjocorind o ţară şi un popor.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos

Să nu ne lăsăm intimidaţi de această fărădelege strigătoare la cer, ci, conştientizând pericolul ei, să luăm atitudine şi pe 15 august, la 8³⁰, să venim în faţa Catedralei Mitropolitane din Chişinău, de la opincă la vlădică şi de la mic la mare, pentru a ne apăra credinţa, a o cinsti pe Maica Domnului în al cărei post ne vom afla în acea zi şi pentru a ne ruga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să gonească norul lăcustelor sectare abătut asupra Moldovei. Dacă vom fi pasivi şi nu vom protesta împotriva veneticilor ce fură sufletele copiilor noştri, vom răspunde în faţa lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului – ocrotitoarea şi grabnica mijlocitoare a creştinilor dreptmăritori, şi toţi sfinţii care s-au proslăvit pe pământul nostru!

Ce ar însemna o “politică ortodoxă”

Imparatul bizantin Constantin al VII-lea

O definiţie mai simplificată a „politicii”, care ar evita impurităţile raţionale politologice, ar fi „treburile cetăţii”, „polisului”, implicarea în politică ar fi o implicare în ordinea socială din cadrul unei comunităţi.

Să facem acum diferenţa dintre a face „politică” în evul mediu ortodox şi a face „politică” în epoca contemporană. Ambele reprezintă lucruri radical diferite.

“Politica” evului mediu este construită pe conceptul de ierarhie, care presupune evoluţia celui inferior prin cel superior, iar monarhul, domnitorul este acel care răspunde pentru „mântuirea” poporului pe care îl cârmuieşte.

Este semnificativ faptul că în trecut nu exista o delimitare clară între biserică şi stat, iar împăraţii bizantini şi mai apoi domnitorii ţărilor româneşti, purtau haine de episcop în cadrul ceremonialelor. Însăşi ordinea, „politica”, avea drept scop mântuirea, fără a se limita la administrarea unor chestiuni pământeşti, obţinerea unui profit sau apărarea intereselor economice a unei clase sociale.

Obiectul “religiei” în şcoală sau “bazele culturii ortodoxe”?

Problema introducerii religiei în şcoală în calitate de obiect obligatoriu a devenit un subiect de discuţii la începutul anilor 90, odată cu căderea comunismului în Republica Moldova, dar a şi rămas doar un subiect de discuţii ocazionale.

În momentul în care Biserica a rămas acolo unde a şi fost, într-o criză profundă de cadre şi personalităţi, iar diverse secte încearcă cu orice preţ acapararea instituţiilor şcolare, ideea unui obiect care „ar preda religia” devine discutabil.

Se poate oare preda Biblia pur şi simplu, aşa cum se predă aceasta în cercurile sectare? Poate fi redusă predarea „educaţia moral spirituală” la o educaţie morală, or distanţa de la viaţă spirituală la morală este foarte mare? Creştinismul înseamnă mult mai mult decât un cod etic.