Pentru un conservatorism postmodern

Chiar din momentul naşterii sale, conservatorismul s-a aflat mereu într-o poziţie de defensivă, o poziţia defensivă, aş îndrăzni să spun, timidă. Modernitatea a înaintat cu paşi agresiv distrugând orânduirea firească a lumii, în timp ce conservatorii cu paşi timizi băteau în retragere. Liberalismul, naţionalismul şi comunismul au fluturat steagul revoluţiei progresiste, în timp ce conservatorii nu au fost mereu surprinşi fără replică, fără argumente care le-ar apăra poziţiile. Conservatorii căzuseră pradă lirismului, scepticismului şi deznădejdii, ceea ce a oferit şi mai multă înverşunare curentelor distructive.

Revoluție conservatoare: Patru dimensiuni ale Omului Nou

Societatea noastră are nevoie ca niciodată de o reformă profundă. Nu atât una instituțională cât una morală. În perioada interbelică, conceptul central care definea această revoluție spirituală a fost – OMUL NOU.

Trebuie din start de specificat că acest Om Nou nu presupune un model abstract după care se încearcă modelarea a omului contemporan. Omul Nou este „nou” doar în raport cu contemporanitatea, pentru că este opus ontologic ei, dar este vechi în raport cu istoria. El este un om al Tradiției, un om al firescului, opus falsității lumii moderne.

Opoziţia rusă – condamnată să protesteze, poporul rus – condamnat să piardă

Precum scriam în luna noiembrie, în pofida tam-tamurilor politice în spaţiul mediatic, în Rusia nici nu miroase a situaţie revoluţionară. Este adevărat că în vârfurile puterii există o aparentă schimbare de atitudine, iar măsurile represive faţă de opoziţie au devenit mai relaxate. Dar asta este o tactică de moment. Până atunci, opoziţia rusă rămâne a fi divizată nu doar ideologic (extrema dreaptă, liberali, extrema stângă), dar şi organizaţional – nu există o poziţie comună faţă de actuala putere, fiecare fracţiune îşi promovează propriul candidat la funcţia de preşedinte, chiar şi acţiunile de protest sunt organizate separat.

De ce în Rusia nu există o opoziție politică? Rușii – între apatie și explozie socială

Protestele opoziției ruse a demonstrat starea de apatie care predomină în societate. Probabil opinia publică internațională și cea din Rusia avea să ignore cu desăvârșire manifestațiile celor câtorva sute de cetățeni în centrul capitalei ruse dacă autoritățile nu ar fi mobilizat în cel din urmă ceas forțele armate și mii de simpatizanți ai Kremlinului. Voluntar sau involuntar, reprezentanții puterii au creat, de fapt, niște decorații care au transformat o manifestație jalnică într-o aparență a unui “protest de masă”.  În realitate, chiar și opoziția belorusă a reușit să mobilizeze mai multă lume la ultimele alegeri prezidențiale în condiții mult mai dure.

Federația Rusă: naționaliștii, comuniștii și liberalii vor o “revoluție colorată” în Piața Roșie

Opoziția rusă pregătește organizarea unor acțiuni de protest în masă în ziua de 4 decembrie, după închiderea urnelor de vot. Organizațiile de tineret, partidele politice de orientări ideologice radical opuse se unesc pentru a-și exprima dezacordul față de eventuala victorie a Partidului „Rusia Unită”. Este vorba atât de opoziția liberală, cât și de cea de extrema stângă și chiar extrema dreaptă.

În cadrul ultimului marș de ziua Unității Naționale a rușilor – 4 noiembrie, liderii organizațiilor naționaliste au îndemnat tinerii să iasă în Piața Revoluției în noaptea de 4 decembrie, pentru a protesta împotriva a ceea ce numesc ei regimul “Partidului escrocilor și hoților” (“партия жуликов и воров”). Naționaliștii ruși cer, de asemenea, diminuarea contribuțiilor din bugetul de stat pentru regiunile din Caucazului de Nord, sau chiar separarea acestei regiuni de Federația Rusă.

Susținătorii actualei puteri învinuiesc mișcările naționaliste de trădare a intereselor Rusiei și alinierea la tentativele Occidentului de organizare a unei “revoluții colorate” la Moscova.

Criza capitalismului, criza socialismului sau sfârșitul epocii moderne?

În una din emisiuni l-am văzut pe Stepaniuc încercând disperat să demonstreze că socialismul și stângă în ansamblu erau preocupate de probleme sociale, iar drepturile obținute de clasa muncitoare se datorează luptei mișcărilor de stânga.

Parțial este adevărat. O bună parte a mișcărilor care au revendicat îmbunătățirea condițiilor de muncă au fost mișcări de stânga. Cu toate astea, stânga își asumă nejustificat monopolul asupra problemelor sociale. Este adevărat că ideea de echitate socială a existat în antichitate și evul mediu, dar astea nu am nimic în comun cu ceea ce reprezintă socialismul în sine.

Tinerii basarabeni vor cinsti memoria cuplului Ion şi Doina printr-un concert folk

Tinerii din Mişcarea Conservatoare şi trupa rock “Condorii Negri” pregătesc o surpriză pentru chişinăueni în această duminica, zi în care comemorăm trecerea la Domnul a maeştrilor Ion şi Doina Teodorovici.

Protest! Vino să-ți aperi limba și istoria națională!

Revoluția rostului

Veacul nostru va fi marcat de căutarea rostului pierdut. Fiți de acord, astăzi existența noastră este ca frunza în vânt – nu știm pentru ce ne trezim dimineața și încotro ulterior ne va purta valul vieții. Lucrăm zi de zi pentru un pumn de bani din care cumpărăm haine, mâncare, imobile, obiecte de lux, etc. fără a vedea un rost final în toate acestea. Obiectele apar în mâinile noastre și dispar. Consumul a deveni autosuficient. El nici măcar existența morții nu o mai recunoaște.

Pericolul neocomunismului în Basarabia

Comunismul revine în Basarabia prin altă ușă decât acum câteva decenii. De această dată el își întinde tentaculele prin intermediul așa-numitei “societății civile”, finanțate de diverși sponsori străini, în tentativa de a torpila tot ce înseamnă valorile naționale morale și tradiționale. Punctul final este cunoscut: distrugerea mecanismului social de autoapărare, distrugerea oricărei posibilități de revigorare morală a societății, transformarea unui popor în calitatea sa de unitate organică într-un aglomerat de indivizi atomizați și ușor manipulabili, în mijlocul căruia reprezentanții societății civile să joace rolul Partidului Comunist de altă dată – instanța morală supremă, care să stabilească criteriul “răului” și “binelui”.

Putem să schimbăm regulile jocului de-a “Mafia”?

Există un joc popular printre tinerii basarabeni – “mafia” – un exercițiu perfect pentru minciună și perfidie. Probabil acesta și este secretul popularității sale – este un moment în care îți poți permite să-ți dai frâu liber tuturor elementelor întunecate ale minții. Poți să spui minciuni, să trădezi, să manipulezi fără să fii pedepsit și mustrat de conștiință. De ce nu? Conform jocului, toți sunt dușmanii tuturor, în afară de mafioți, pe care nimeni nu-i cunoaște, ceea ce le permite să fie considerați cetățeni cinstiți. Mafioții au un avantaj – se cunosc bine între ei, își conștientizează foarte bine rolul și pot fi uniți. Sarcina mafiotului este să cultive suspiciunile și frica între cetățeni jucând rolul unui om moral, curat ca lacrima, prezentând, în același timp, pentru a-i elimina din joc, prezintă cetățenii cinstiți drept mafioți manipulând votul democratic al cetățenilor, care decid pe cine să-l linșeze.

Unabomber – profetul ucigaș și “a treia cale”

Zilele acestea am terminat lectura “Unabomber – profetul ucigaș”. De ceva ani mă chinuiam să citesc “manifestul” faimosului terorist american în format electronic, care poate fi găsit pe internet în engleză și rusă. Nicidecum nu reușeam să ajung la capăt. În sfârșit, cu ajutorul versiunii românești tipărite a domnului Ovidiu Hurduzeu, iată că am trecut și acest text în umilul meu bagaj de cunoștințe.

Cine este și ce și-a dorit Unabomber (numele adevărat Teodor Kaczinski)? Unabomber este geniu al matematicii, care la un moment dat a fost oripilat de lumea în care trăiește, de procesul de degradare a ființei umane odată cu așa-numit “progres tehnologic”. Civilizația umană este asemenea unei corăbii care se mișcă spre un dezastru de proporții (așa cum ne prezintă în minunata sa parabolă “Corabia nebunilor”), iar țipetele celor care conștientizează acest lucru sunt luate drept o nebunie (a se ascultă piesa trupei Pasărea Colibri “Nebunul cu ochii închiși”).

Se pare că această orbire vine de la inhibarea a celui mai important mecanism de autoconservare: instinctul de supraviețuire a speciei. Dependentă de Sistem, rațiunea umană s-a înstrăinat de trăirea umană. Fericirea, bucuria, frica, plăcerea nu mai există ca rezultate a interacțiunii interumane, ci în calitate de construcții artificiale a Sistemului. Trăim într-o lume virtuală, într-un Matrix al falselor fericiri, falselor bucurii, falselor plăceri.  De aici și înstrăinarea noastră inevitabilă de instinctul de autoconservare.

Breșă în cadavrul liberalo-comunist

Chiar dacă va trece neobservată în mass-media de sistem, victoria Noii Drepte în câteva localități din Republica Moldova este o victorie semnificativă. Este semnificativă pentru că militanții revoluționar-conservatorii nu privesc această această izbând ca pe un scop în sine, ci ca niște rampe de lansare în proiecte mult mai serioase, cu bătaie lungă.

Câteva breșe în sistem au fost create. Nu poate decât să ne bucure acest fapt. Urmează acțiuni și proiecte mai hotărâte menite să aducă aducă ceva serios în lupta politică, eliminând marasmul liberalo-comunist care a obosit deja tinerii cu sentimente patriotice. Lupta continuă. Trăiască Revoluția!

Victoria revoluționar-conservatorismului e inevatibilă

La un an de la destrămarea URSS și căderea regimurilor comuniste din Europa de Centrală și de Est, în 1992, Francis Fukuyama publica una din fundamentalele sale lucrări: „The End of History and the Last Man”(„Sfârșitul istoriei și ultimul om”). Autorul pronunța sentința finală: democrația liberală a obținut victoria absolută asupra fascismului și comunismului. Cu alte cuvinte, “cei buni” au câștigat, „cei răi” au pierdut. Omenirea nu mai ai are cu cine lupta.

Cu toate astea, a trecut au trecut câteva decenii, iar lucrurile nu s-au îmbunătățit. Problemele sociale, economice, politice s-au adâncit tot mai mult. Au sporit ritmurile cu care capitalismul crează noi necesități,  fără ca sistemul să fie capabil să satisfacă aceste necesități.  În acest fel, distanța dintre cei săraci și bogați a crescut atât la nivel național, cât și la nivel global,  a crescut influența corporațiilor și a scăzut rolul statelor naționale, iar producători mici și mijlocii, care reprezintă fundamentul economiilor naționale, sunt eliminați de pe piață. Pentru a rezolva acest decalaj dintre capacitatea de cumpărare și necesități, a fost pus pe roate mecanismul de credite, un balon de săpun care s-a spart, generând actuala criză economică. Resursele naturale sunt tot mai reduse, iar lumea este amenințată de o criză energetică și alimentară serioasă. Migrația din țările sărace spre cele bogate crează tensiuni sociale și ascensiunea forțelor naționaliste.

Moarte lumii! Trăiască Revoluţia Conservatoare!

Unul din articolele mele mai vechi, scris în 2009. Îl redau aici

Vreau să-ţi dau o veste proastă tinere. Viaţa ta este un mare căcat. Nu pentru că nu ai avea un mercedes, un iphone şi o casă cu piscină aşa cum vezi în filmele care se produc intenționat pentru a hrăni creierul tău cu iluzii deșarte. Lipsa acestora este un nimic pe lângă faptul că viaţa ta este un adevărat coşmar, un spectacol, alcătuit din iluzii, dorinţe neîmplinite, false iubiri şi false patimi. Eşti străin de tine, de trăirile tale, nu mai vorbim de înstrăinarea de cei din jur şi celor din jurul tău faţă de tine.  Iar cel mai rău este faptul că îţi este frică să ieşi din această lume.

În fiecare zi încerci să te convingi că totul este normal selectând insistent mass-media care ţi-ar spulbera starea de nesiguranţă, îndoielile tale cu ajutorul unor informaţii care sunt, de fapt, de prisos. Îţi creiezi idoli politici care îţi vor aduce „schimbarea” ştiind prea bine că nici o schimbare nu va veni, te închini la ei pentru că această închinare îţi alungă starea de frică şi incertitudine.

Miroase a revoluţie

În aer adie aroma revoluției. Izbucnită în țările arabe, ea se răspândește prin Europa și Asia ridicând masele nemulțumiților la luptă împotriva actualei ordini sociale, economice și politice. Dreapta încearcă să se opună acestor valuri, iar stânga să amortizeze lovitura asupra vechii orânduri cu mesajele sale populiste, încercând să încalece valul revoluționar. Cu toate astea, nimeni și nimic nu mai poate opri procesul care a fost declanșat. Aceasta este o revoluție a Forței A Treia.

Prin Europa se plimbă năluca naționalismului…

Prin Europa se plimbă o nălucă, năluca naționalismului. Extrema dreaptă, încet dar sigur revine pe scena politică europeană. Recent, la Sofia a avut loc ciocniri violente dintre minoritățile islamice și activiștii partidului naționalist bulgar “Ataka”. În Austria, în premieră, Partidul Libertății (FPO) ajunge cea mai cotată formațiune politică, având toate șansele să ajungă în viitorul apropiat un partid de guvernare.

Ceva mai  devreme, extrema dreaptă și-a făcut cunoscută apariția și în statele, care în mod tradițional, sunt considerate cele mai “tolerante” – Olanda și Suedia. În Franța Marine Le Pen, fiica fostului președinte al Frontului Național, are toate șansele să ajungă prima femeie-șef de stat și primul președinte francez reprezentant al extremei drepte.

“Fascistul” şi “reacţionarul” Ion Druţă

Ieri a ajuns pe mâna mea o culegere destul de interesantă dedicată scriitorului basarabean Ion Druţă „Fenomenul artistic Ion Druţă”, publicată de Academia de Ştiinţe a Moldovei, care include articolele, dar şi criticile aduse în perioada sovietică scrierilor sale. Un interes aparte îl prezintă nemulţumirile exprimate de Ivan Bodiul, prim-secretar al PC al RSS de atunci vizavi de romanul „Povara bunătăţii noastre”. Desigur, critica nu era una care ţinea de valoarea literară a operei, ci de mesajul său politic şi ideologic.

La 2 iunie 1970 Bodiul expedia o scrisoare lui Nicolai Tihonov, preşedintele Comitetului pentru Premiile Lenin şi Premiile de Stat ale URSS în domeniul literaturii, artei şi arhitecturii pe lângă Sovietul Suprem al URSS, în care aducea lui Druţă învinuiri destul de grave pentru acele vremuri.

O postare “incorectă politic”

Cunoscutul regizor Lars Von Trier a fost expulzat de la festivalul de la Cannes după ce şi-a făcut publice simpatiile sale ideologice. Omul a mărturisit că este atras de figura istorica a lui Hitler şi stilul naţional-socialist în artă. Nu a omorât pe nimeni, nu a incitat la ură rasială sau etnică, doar şi-a mărturisit simpatiile. Cu toate astea, a fost declarat „persona non-grata” şi dat afară cu mare scandal. Desigur, într-un festival care este un preponderent de stânga, unde propaganda comunistă, pederastia, feminismul şi alte boli ale omenirii sunt ca la ele acasă, de o „alunecare” spre dreapta sau extrema dreaptă nici nu poate fi vorba. Iată că observăm cum „diversitatea” declarată nu este chiar atât de „diversă” din câte se declară, iar „pluralismul” nu este chiar atât de „pluralist” precum se crede.

Războaiele în reţea. Organizaţiile-reţea (partea I)

Războiul în reţea („netwar”) este un concept american, care defineşte un nou model al noului model de luptă în societatea postmodernă. Acesta nu trebuie confundat cu „cyberwar”, care se referă la războiul purtat în reţelele virtuale.

Ideea centrală a războiului-reţea constă în vulnerabilitatea organizaţiilor ierarhic-birocratice (partidele, organele de forţă, statul) faţă de structurile nonbirocratice (organizaţii-reţea). În veacul vitezei şi informaţiei, puterea este definită prin capacitatea unor structuri de a se organiza şi modela rapid, făcând faţă schimbărilor rapide din mediul extern. În acest mod, modelarea unor reţele sociale permite unor actor cucerirea nonmilitară şi controlarea a altor actori (guverne, partide, grupuri sociale etc.).