Altfel despre fenomenul cumătrismului

În perioada post-sovietică, rețelele de relații sociale neformale au devenit unul din mijloace de ascensiune pe scară socială. Fenomenul  a devenit răspândit într-o bună parte a statelor ex-comuniste fiind numit de cercetătoarea americană Natalia Dinello drept o  trecere „de la plan la clan” - modernizarea societății prin evitarea regulelor economiei liberale de piață. (“Comparing clans in Hungary and Russia”, Natalia Dinello. The George Washington University, 2000). Cercetătoarea consideră că structura de clan reprezintă o formă intermediară între societatea puternic ierarhizată și cea cu o economie liberală.

Globalizarea readuce etnicitatea în actualitate

În procesul modernizării, nu poate fi ignorat factorul etnic. Etnicitatea, inconştientul colectiv este, practic, ADN-ul care contribuie la naşterea şi formarea organismului politic. Indiscutabil, statul este un produs şi o expresie al unui grup etnic – în calitatea lui de comunitate cu un trecut şi viitor comun, nu al unui contract dintre indivizi anonimi, lipsiţi de orice viziune istorică. Iată ca orice stat este ETNOCRATIC, mai întâi de toate, chiar dacă acest termen provoacă frică şi asociaţii negative la unii. Desigur, noţiunea de “etnocraţie” devine înfricoşătoare în cazul în care este gândita prin prisma ideilor din secolul trecut.

De la o modernitate industrială, spre o postmodernitate tradiționalistă

În discuțiile despre așa-numitele contradicții dintre capitalism și socialism, trebuie să evidențiem faptul că ambele viziuni socio-economice aparțin modelului societății industriale, care indiscutabil, reprezintă o proiecție a unor elemente arhaice. În lucrarea sa “Occidentul. Fenomenul occidentalismului”, sociologul de origine rusă Alexandr Zinoviev observă că societatea apuseană nu reprezintă un model pur, ci un mix socialist-capitalist, care ideologic reprezintă un sistem pe care autorul îl numește “occidentalism”. În prezent, politica socială și economică a guvernelor depinde doar de formațiunile politice care se perindă la putere, fără a se adopta un model unic.

Revenirea noastră în spațiul spiritual balcanic

În pofida faptului că suntem un popor profund balcanic (toate popoarele balcanice au rădăcini tracice, iar o mare parte a substratului slav din cultura noastră este de origine sud-dunăreană, nu est-slavă) cultura popoarelor frățești din Balcani rămâne pentru noi o mare necunoscută.

Din păcate, cunoaștem mai multe lucruri despre ruși și ucraineni decât despre frații noștrii bulgari, sârbi, macedoneni, nu mai zic de aromânii care au păstrat multe elemente ai vechii românități. Odată ce rădăcinile noastre etno-spirituale sunt adânc înfipte în spațiul carpato-balcanic, este posibil că anume elementul balcanic să reprezinte piesa care ne lipsește din complexul identitar.

Momentul morţii vs parareligia istoriei

Moartea, numai moartea legionară,
Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi.
Pentru sfânta Cruce, pentru Ţară,
Înfrângem codri şi supunem munţi.

(“Imnul Tinereţii Legionare”, Radu GYR)

Este foarte straniu modul în care privesc lucrurile mulţi dintre noi. Suntem un fel de actori ai unui scenariu care se numeşte „istoria”. Ne fixăm atitudinea faţă de un alt actor în funcţie de atitudinea lui faţă de un moment din trecut (unirea Basarabiei cu România din 1918, pactul Ribbentrop-Molotov, etc.) sau ne mândrim cu faptele eroice sau realizările unor mari personalităţi transformând această mândrie într-un fel de cult, parareligie. În felul acesta cădem prada unui pesimism teribil, care ne spune că generaţia noastră nu va putea realiza nimic valoros, că unicul nostru rost constă în admirarea pasivă a trecutului istoric. Am transformat istoria într-un serial lacrimogen, într-un meci de fotbal pe care îl privim seara cu berea în mână, manifestând din când în când emoţii care nu depăşesc cele patru pereţi ai casei, care nu au nicio şansă să transforme lumea în care trăim. Istoria devine pentru veacul nostru un opium pentru popor, prin care generaţia noastră este redusă la o masă de spectatori, incapabili de a participa sau schimba mersul lucrurilor. Prezentul şi viitorul nu mai există, există doar dorinţa noastră de a fi o imitaţie palidă a cuiva, fie a civilizaţiei vestului, fie a strămoşilor noştri. Adevărul este că în pofida tuturor sforţărilor, nu reuşim să ne ridicăm nici măcar la nivelul unor imitaţii. 

De ce casele noastre au patru laturi?

De ce locuinţele noastre sunt patrulatere? Poate unor întrebarea ar părea imbecilă, prostească, dar totuşi, de ce nu trei, cinci, şapte sau forma unei circumferinţe?  De ce forma patrulaterului rămâne a fi dominantă, chiar dacă această formă nu este argumentată neapărat din punct de vedere arhitectural. În lume există foarte multe popoare care îşi construiesc locuinţele în formă ovală, triunghiulară, o mare parte din bisericile ortodoxe sunt construite în formă de corăbii.

Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor

Până la instaurarea regimului sovietic, Basarabia reprezenta un ansamblu de comunităţi cu un grad sporit de autonomie care permitea funcţionarea armonioasă a întregului organism social. Când vorbesc de „autonomie” nu am în vedere autonomia administrativă, ci nivelul de implicare a instituţiei statului în viaţa comunităţii locale. Din cele mai vechi timpuri şi până în secolul XX, nucleul acestei autonomii a comunităţilor româneşti îl constituia „legea pământului” („Jus Valachorum”), un vechi cod de legi nescrise, care reglementa relaţiile sociale şi constituia nucleul ideologic al obştilor româneşti.

Cerbul în mitologia românească

Ne convingem o dată în plus cât de frumoasă şi bogată în sensuri este mitologia românească. Unul din vechile simboluri indo-europene din cultura românească este cerbul, un animal sacru – domnitorul pădurilor, care reprezintă bunătatea, puritatea, onoarea şi cinstea aristocratică. În acelaşi timp, cerbul este o călăuză în lumea de dincolo.

La celţi, precum şi la alte popoare indo-europene, cerbul este asociat şi cu simbolul solar. Respectiv, duşmanul de moarte al cerbului este şarpele, simbolul întunericului şi lumii subpământene.

În mitologia celtică, zeul Cernunn era considerat protectorul cerbilor, fiind reprezentat în picturi purtând coarne de cerb. În literatura celtică, zeul Cernunn este legat de motivul transformării omului în cerb. La irlandezi şi la wales (de unde se trage şi termenul de „valah”) acest motiv este întâlnit foarte des.

Domnitorul Vasile Lupu şi “semenţia românescă”

Moldovenii s-au considerat întotdeauna români. Acest fapt este confirmat de numeroase documente medievale. Prezint aici o predoslovie semnată de domnitorul Ţării Moldovei Vasile Lupu, la “Cartea de Învăţătură Românească”, tipărită la Iaşi, în 1643, cu binecuvântarea mitropolitului Varlaam.

Cuvânt împreună cătră toată semenţia românească

Prealuminatul întru pravoslavie şi credincios întru Părintele nenăscut şi întru Fiiul de la Părintele născut mainte de toţi veacii şi întru Duhul Svânt de la Părintele purcedzătoriu şi pre Fiiul odihnitoriu Svânta Troiţă unul adevărat Dumnedzău, ziditoriu şi făcătoriu tuturor vădzutelor şi nevădzutelor.

Io Vasilie Voievod – cu darul lui Dumnedzău şi biruitoriu şi domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spasenie a toată semenţia românească pretutinderea ce se află pravoslavnici într-această limbă, cu toată inima cearem de la Domnul Dumnedzău şi izbăvitoriul nostru Iisus Hristos.

Dintru cât s-au îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după acea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste şi de puţin preţ, iar voi să o priimiţi nu ca un lucru pementesc, ce ca un odor ceresc.

Şi pre dânsa cetind, pre noi pomeniţi şi întru ruga voastră pre noi nu uitareţi. Să hiţi sănătoşi.

Pe scurt despre diferenţe şi asemănări dintre tradiţionalism şi postmodernism

Am observat că în foarte multe cazuri există o confuzie între postmodernism şi tradiţionalism în abordările unor probleme. Mai ales când este vorba de negarea modernismului.

Pentru a face distincţie dintre cele două viziuni radical opuse, am putea utiliza modelul propus de sociologul rus Alexandr Dughin în lucrarea „Filosofia tradiţionalismului”.

Câteva decenii în urma, utilizatorul unui calculator era nevoit să cunoască bazele programării. Însă odată cu apariţie „interfeţei grafice” la sistemele de operare, această necesitate a dispărut. Absoluta majoritate a utilizatorilor nu sunt programişti, şi nici nu au nevoie de cunoştinţe vaste pentru a efectua lucrurări elementare la un computer.

O instanţă din Lituania: “svastica nu este un simbol nazist!”

Un tribunal din oraşul lituanian Klaipeda a achitat a patru bărbaţi care au afişit svastici la parada de Ziua Independenţei naţionale. Decizia a fost motivată de faptul că simbolul face parte din moştenirea istorică a ţării, şi nu este un simbol nazist.

După o examinare de trei luni, instanţa a justificat decizia prin faptul că zvastica este un vechi simbol solar care poate fi găsit pe numeroase artefacte istorice.

“Acesta nu este un atribut nazist, ci un simbol de valoare a culturii din zona mării Baltice, un semn vechi al strămoşilor noştri care a fost furat şi utilizat abuziv de alte popoare”, a declarat unul dintre martori pentru apărare.

În Europa, svastica reprezintă şi simbolul flotei navale a Finlandei (“hakaristi”), fiind şi un element al stindardului preşedintelui Finlandei. De asemenea, svastica este şi acoperământul de mormânt al Doamnei Maria de Mangop, soţia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Cuvântul svastica îşi are originea în sanscrită “suastika“, însemnînd orice obiect benefic sau aducător de noroc şi în particular un semn făcut pe obiecte şi persoane pentru a indica norocul. Este format din su- (înrudit cu ευ- din greacă), care înseamnă “bine, bun” şi asti un rezumat verbal a rădăcinii ca “a fi”; astfel suasti înseamnă “a fi bine, stare bună”. Sufixul -ka formează un diminutiv, şi svastika putînd fi tradus efectiv prin “obiect mic asociat cu a fi bine”, în mare “portbonheur” sau “obiect aducător de noroc” [2] . Sufixul -tika înseamnă şi semn; de aceea, în India se mai foloseşte pentru svastică numele alternativ shubhtika (semn bun). Cuvântul apare pentru prima dată în sanscrita veche (în epopeele Ramayana şi Mahabharata).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Svastică

Frontieră între civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. „Principele european” vs „domnitorul român”

În anul 1513 vedea lumina zilei „Principele” lui Nicolo Machiavelli, lucrare politică care, peste o perioadă timp, va prezenta un adevărat manifest al „pragmatismului politic” şi una din expresiile de bază ale gândirii politice moderne.  Mai mult decât atât, „Principele” va deveni un adevărat prototip al politicianul occidental modern.

Între 1516-1521, într-un principat ortodox în partea de sud-est a continentului european, vede lumina zilei o lucrare care abordează o viziune absolut opusă celei înaintate de Machiavelli. Din păcate, aceasta  va trece neobservată mult timp chiar de poporul căreia i-a fost lăsată drept moştenire.

Este vorba de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un adevărat testament politic lăsat urmaşilor, un tratat diplomatic şi o scriere care prezintă o viziune integră asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.

Surprinde nu doar faptul că ambele lucrări apar în aceeaşi perioadă istorică, dar şi faptul că subiectele discutate sunt aproximativ aceleaşi: relaţiile monarhului cu supuşii săi, diplomaţia, etica, războiul.

Momentul în care aceste două lucrări văd lumina zilei, devine un punct de separaţie dintre cele două lumi radical diferite şi opuse ca accepţiune a lumii: civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. Europa occidentală, care se află într-un continuu proces de renegare a propriilor valori, moment istoric care a primit numele de „renaştere”, şi societatea românească statornică, continuatoarea tradiţiei imperiale bizantine.

Civilizaţia Cucuteni: strămoşii românilor – părinţii civilizaţiei europene

Farfurie de Cucuteni cu reprezentarea simbolului solar

Paradoxal, dar cei mai preocupaţi de studierea civilizaţiei Cucuteni (Tripoli) sunt ucrainenii. Este de înţeles acest lucru pentru că în acest mod, vecinii noştri încearcă nu doar să demonstreze continuitatea sa pe teritoriul Ucrainei, dar şi să facă aluzii la faptul că România şi Republica Moldova ar fi fost „vechi pământuri ai ucrainenilor”.

Am fost surprins acum câţiva ani de interesul viu al unor tineri studenţi ucraineni pentru acest moment al istoriei, cu vechime de 5-6 mii de ani şi am constatat în acelaşi timp lipsa totală de interes chiar şi din partea celor care studiază în domeniul istoriei. Este foarte adevărat faptul că suntem net inferiori ucrainenilor în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţelor socio-umane.

Un documentar excepţional despre Eminescu la NIT

Немного о проблеме идентичности молдован (бессарабских румын)

Идентичность в Республике Молдова это больной вопрос. Когда я говорю об идентичности, совсем не имею в виду назойливую борьбу между «молдовенизмом» и «румынизмом», между которыми, в сущности, не существует никаких разногласий, кроме тех которые искусственно провоцируются либо некоторыми молдавскими политическими партиями, либо внешним фактором.

Население Бессарабии походит на подростка, который пытается примкнуть к какой-нибудь системы ценностей, чтоб создать свой собственный духовный скелет. Молдаване – это модель традиционалистического румынизма, в то время как «румынизм», который предлагает Румыния, а точнее «румынская интелегенция» (для которой, кстати, великий румынский мыслитель Эминеску, основоположник современной румынской культуры, это «смердящий труп от которого румынам нужно избавиться, если они хотят стать частью Европы»), это модель «западнического румына», отдаленного от всякой традиции, от всяких истоков румынской духовности.

“Orientările” în spaţiul ideologic al lui Julius Evola

“Orientările” sunt publicate pentru întâia oară în 1950, la iniţiativa fondatorilor revistei „Imperium”. Apărută ca o îndrumare ideologică pentru tineretul aflat în derută, mica lucrare devine atât de populară în rândul tinerilor, încât apare în ediţii neautorizate, fapt care a pricinuit numeroase necazuri şi supărări autorului.

Broşura reprezenta doar o schiţare a acelor idei care urmau să fie mai pe larg în altă lucrare: „Oamenii şi ruinele”. În text, autorul încearcă să stabilească anumite coordonate ideologice ale unei noi concepţii de dreapta, diferită de fascismul mussolinian şi liberalismul postbelic, aruncând un colac de salvare dreptei europene, blamată şi marginalizată de balaurul cu două capete, comunisto-liberal, după cel de al Doilea Război Mondial. Respingând rasismul naţional-socialist, în favoarea unui ”rasism spiritual”, statalismul şi socialismul fascismului, în favoarea elitismului şi tradiţionalismului, acesta indică noua direcţie pentru cei care nu doresc să se conformeze tiparelor impuse de societatea modernă. Astăzi, ca niciodată, Julius Evola devine actual, aducând răspunsuri şi soluţii la problemele care frământă societatea din Republica Moldova, care se regăseşte într-o situaţie relativ asemănătoare cu cea a Italiei după înfrângerea sa în cel de-al Doilea Război Mondial.

Evola porneşte de la constatarea unui fapt, care reprezintă ideea generală a întregii sale opere: lumea contemporană reprezintă un ansamblu de ruine, iar ieşirea din acest haos poate avea loc doar în cazul coalizării unor forţe care ar sfida civilizaţia modernă, democraţiile moştenitoare ale revoluţiei franceze şi ale comunismului. Reînvierea omului tradiţional, a ”omului nou”, în aceste condiţii, devine o adevărată revoltă, un război total declarat lumii moderne. Război care cere soldaţi tot mai puternici, în măsura în care proporţia Lumii împotriva Omului este mai mare. Este firesc ca Evola să-şi pună în acest moment întrebarea: „Oare mai există încă oameni rămaşi în picioare în mijlocul acestor ruine? Şi ce trebuie, ce pot ei să mai facă?”.

Despre cele mai periculoase arme pe care le are Basarabia

Parintii mei sunt ca oricare alti parinti: au fost crescuti si educati in perioada comunista in capitala Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti, partea a “maretei” Uniuni Republicilor Sovietice Socialiste. Spre deosebire de Romania, am fost lispiti nu doar de scoli cu predare in limba romana dar si de biserici. Chisinaul din perioada interbelica era un targ in comparatie cu orasul de azi, cu cartiere moderne inaltate in anii 70-80 ca rezultatul al cincinalelor. Desigur, Comitetul Central nu s-a gandit nicioadata la constructia unor biserici, mai mult decat atat, a transformat ceea ce era in muzee, planetarii, sali sportive. In acest fel, Chisinaul s-a pomenit un oras fara biserici.

Totusi am rezistat. Continuitatea noastra ca romani si ortodocsi niciodata nu s-a datorat unor miscari politice sau „miscari de renastere nationala”, continuitatea noastra nu s-a datorat unor “partizani”, “miscarilor subversive”, ci in mare parte bunicilor nostrii. A se observa, pe parcursul intregii istorii nu armata, soldatii si oamenii de stat au fost cei care au salvat de la pieire neamul ci “mamele mari”.

Bunica habar nu avea de politica, stia sa scrie si sa citeasca cu litere latine si rusesti pe care le-a invatat in scoala transnistriana. Daca o intrebai „cand era mai bine cu romanii sau cu rusii?” raspundea cu fraza clasica a basarabenilor: „cand rusii au plecat iar romanii nu venisera inca”. Cu toate astea nu era „moldovenista”, nici „comunista”, cum ar striga azi „pseudounionistii” nostrii locali. Avea o singura preocupare: sa indeplineasca functia de bunica, povara pe care a purtat-o pana la sfarsitul vietii sale, Dumnezeu s-o ierte.

Bunica nu facea politica. Bunica ma botezase, ma ducea la biserica si m-a invatat sa fac cruce, pentru ca aceste lucruri firesti si frumoase intrau in „obligativitatile” unei bunici. Desigur nu au lipsit si povestile de seara, dar fara Spiderman, Shrek, Harry Potter si alte dracovenii cu care sunt spalati staruitor la creier copii de azi. Pentru un “baiat de oras” o astfel de fiinta era o adevarata comoara!

O copilarie fara bunica, este o copilarie inumana. Izolarea micutilor in fata televizorului, este anume aceasta incercare de a ne distruge din interior, din nucleul nostru spiritual.