Nu ştiu pe ce se bazează reprezentanţii AIE atunci când afirmă că organizarea unui referendum ar rezolva criza politică. Am întrebat câţiva specialişti în drept cât este de reală intenţia actualei guvernări de a modifica constituţia. În realitate, plebiscitul, despre care se vorbeşte atât de mult, nu are decât un caracter consultativ, fără a avea putere decizională. Modificările în legea fundamentală nu pot fi făcute decât de organul legislativ. Dacă deschidem Constituţia, la articolul 143, citim:

1. Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi.
2. Dacă de la prezentarea iniţiativei cu privire la modificarea Constituţiei Parlamentul nu a adoptat timp de un an legea constituţională corespunzătoare, propunerea se consideră nulă.

De aici rezultă că AIE poate introduce modificări în Constituţie doar cu ajutorul comuniştilor. În cazul în care deputaţii PCRM nu vor oferi cele opt voturi necesare pentru alegerea lui Lupu preşedinte, este puţin probabil să le ofere pentru modificarea constituţiei în direcţia dorită de actuala guvernare.

Parafrazând profesorul Preobrajenski din romanul şi filmul “Inima de câine”, aş vrea să spun că “problema nu este în constituţie, sau modalitatea de  alegere a preşedintelui, problema e în capul politicienilor”.

Povestea despre posibilitatea organizării unui referendum este desigur o poveste de speriat komsomoliştii. O astfel de procedură este prea greoaie, necesită timp, nervi şi resurse bugetare, pe care AIE nu prea are. Iată de ce deputaţii vor fi nevoiţi, în cele din urmă, să găsească un compromis fără a recurge la modificarea regulilor de joc.

O soluţia ar putea fi reducerea din competenţelor preşedintelui ţării. De ce majoritatea parlamentară, instituţionalizată, nu şi-ar asuma dreptul de a desemna şi alege şeful guvernului în locul preşedintelui ţării? Şeful statului să deţină doar o funcţie strict decorativă. Într-o astfel de modificare ar fi interesate toate fracţiunile parlamentare, în afară de PD, respectiv o astfel de modificare a constituţiei este mai uşor de realizat decât schimbarea modalităţii de alegere a preşedintelui.

PLDM are nevoie de garanţii că Lupu nu îl va demisiona în cazul în care va fi ales preşedinte, PCRM ar obţine mai mult „spaţiu de navigare” , pentru că este mai uşor să modifici, cu timpul, componenţa majorităţii parlamentare, decât să schimbi persoana din fruntea statului, nu mai vorbesc de satisfacţia comuniştilor în cazul în care ar reuşi să lase pe Lupu cu gura căscată.

Chiar şi PL cu AMN s-ar bucura de reducerea influenţei nejustificate a PD-ului.

PS:

Pentru a modifica constituţia:

-         e ne voie ca iniţiativa de modificare a constituţiei să fie adoptată după 6 luni din ziua prezentării (Articolul 143 (1) al Constituţiei).

-         în cazul în care referendumul este organizat totuşi, iniţiativa trebuie să fie aprobată de MAJORITATEA CETĂŢENILOR înscrişi în listele electorale (nu mai vorbim că prezenţa trebuie să fie de 50%+1).

-         referendumul are un caracter consultativ. Modificare urmează să fie aprobată de 2/3 din numărul total al deputaţilor parlamentului Republicii Moldova (exact atât cât este nevoie pentru a alege preşedintele ţării).

Regiunea separatistă transnistreană se află la o răscruce de drumuri. Prima cale duce spre consolidarea regimului Smirnov, susţinut de “siloviki” şi tabăra liberală, reprezentată de oameni de afaceri (Partidul „Obnovlenie”).

Indiscutabil, lupta în eşaloanele superioare ale puterii va slăbi în continuare regiunea separatistă, făcând-o vulnerabilă la infiltrări şi implicări din afară. Totuşi, este pregătit Chişinăul să profite de acest moment prielnic pentru procesul de reîntregire a statului?

Rusia şi-a manifestat prin unii din emisarii săi nemulţumirea faţă de „năzbâtiile” lui Igor Smirnov, iar opinia publică din regiune aşteaptă cu nerăbdare decizia sovietului suprem, cu privire intenţiile lui Igor Smirnov. Moldova, slăbită din cauza luptelor interne, tace.

Zilele trecute a avut loc o întrevedere a organizaţiei de tineret „Proriv”, un fel de mişcare „revoluţionară” , creată de mgb-istul Dmitrii Soin (un fel de Tkaciuk local), cunoscută prin acţiuni de protest împotriva birocraţiei transnistrene, cu reprezentanţii Adunării Parlamentare NATO. În unul din interviurile sale oferire agenţiei „lenta pmr” (care a fost creată de acelaşi Dmitri Soin) s-a referit pentru prima dată la necesitatea de „a ţine cont de părerea statelor vecine şi Uniunea Europeană”. Întâmplător ori nu, noul post de televiziune, Publika TV (oficial al trustului, Realitatea TV, în realitate, post tv deschis cu ajutorul unor “oameni de afaceri locali”) lansarea căruia se aşteaptă cu nerăbdare la Chişinău, îşi va deschide un oficiu la Tiraspol.

Nu exclud reapariţia în curând a lui Evghenii Şevciuk, ex-preşedintele legislativului de la Tiraspol, pe scena politică în fruntea unei poziţii puternice, simpatizat de majoritatea populaţiei din stânga Nistrului, care odată ajunsă la putere va începe cu adevărat procesul de reunificare cu Republica Moldova.

Este pentru prima dată când putem vorbi cu adevărat de o „stare prerevoluţionară” în regiunea transnistreană.

Nimic nu se întâmplă în zadar, totul are logică şi rost. Să vedem ce va urma.

Articole la acest subiect:

Deputaţii sovietului suprem de la Tiraspol se opun reformei constituţionale a lui Igor Smirnov

Kremlinul ar avea rezerve faţă de noua constituţie a Tiraspolului

Conflict în interiorul familiei Smirnov sau mimarea luptei politice?

“Unionismul” lui Smirnov – „praf în ochi”

Smirnov vrea includerea Transnistriei în componenţa Federaţiei Ruse

Transnistria se integrează în spaţiul legislativ al Rusiei

Război dur între clanurile de la Tiraspol

Preşedintele sovietului suprem de la Tiraspol şi-a prezentat demisia

Potenţialul succesor al lui Smirnov a obţinut dreptul de a călători în spaţiul UE

Moscova doreşte înlocuirea lui Smirnov cu Şevciuk?

Rusia doreşte înlocuirea lui Smirnov, pentru a-şi menţine controlul în Transnistria

Deputaţii transnistreni torpilează iniţiativele lui Smirnov

Şevciuk versus Smirnov: începutul unui pariu ”constituţional”

Cineva din blogosfera moldo-română făcuse nişte observaţii referitor la suprapolitizarea societăţii moldoveneşti. Suntem politizaţi până în măduva oaselor şi totuşi „societatea civilă” menţinută la noi de către occidentali ţipă că moldovenii sunt prost informaţi. Scuzaţi vă rog! Priviţi satele noastre, ocupaţia preferată a moldovenilor din provincie nu este doar vinul, dar şi dezbateri pe subiecte politice şi geopolitice. Dacă românul s-a născut poet, basarabeanul s-a născut „analist politic”.

Politica a invadat totul: cele mai discutate subiecte pe forumurile moldoveneşti sunt ultimele ştiri din politica moldovenească, subiectele spectacolelor din Chişinău promovează insistent platformele partidelor politice liberale, oamenii de artă sunt clasificaţi după preferinţele politice: artiştii din tabăra adversă sunt consideraţi „inculţi”, în cal mai bun caz, „trădători”. Zdob şi Zdub, Nelly Ciobanu sunt „trădători” şi „comunişti”, Doina Sulac, Dan Balan – „patrioţi”.şi „liberali”.

Politicul a devenit o dominantă, o psihoză colectivă, aşa cum e şi gripa porcină. Moldoveanul ajunge să nu poată dormi, mânca normal atât timp cât “situaţia politică din ţară este critică”. El săracu nu ştie că politica se află mereu în stare de “criză” când e vorba de o democraţie liberală.

Poetul nu poate scrie poezii normale cât timp „comuniştii” sunt la putere, pictorul nu are inspiraţie atât timp cât nu este semnat “convenţia micului trafic la frontieră”, profesorul nu poate refuza mita de la studenţi „atât timp cât la putere nu este un partid necorupt”.

Mass-media a devenit deja un drog pentru cei care sunt obsedaţi de clounadele politice. Atât de obsedaţi încât mă conving tot mai mult că ţăranul apolitic de la sat, care nu se uită la TV şi nu citeşte ziare este mult mai sănătos mintal decât un „orăşean corect informat”, mai ales când este “informat” de “instituţiile media independente”.

Vorba unui sătean: „câştigă ăştia, câştigă aia, dar eu ştiu că un singur lucru este adevărat sută la sută: mâine dimineaţa trebuie să-mi prăşesc cota”

Evenimentele social-politice ce s-au desfăşurat în ultimii ani în societatea noastră a determinat apariţia necesităţii de a introduce religia ca disciplina obligatorie în ciclul preuniversitar. Acest fenomen nu constituie un moft al cuiva ci un imperativ al unei societăţi aflate în tranziţie, abia scăpată de ateism.

După o lungă perioadă de ateism, în întregul spaţiu ex-sovietic, credinţa îşi recapătă locul ei firesc în societate, astfel spre exemplu începând cu septembrie 2009 religia se predă şi în şcolile din Rusia.

Cineva spunea că mileniul III “va fi unul al credinţei sau nu va fi deloc”. Republica Moldova, în intenţiile sale de aderare la UE ar trebui să preia practica ţărilor cu o democraţie consolidată în care de mai mulţi ani religia este predată în instituţiile preuniversitare.

Ca o reflectare legislativă la nivel european a importanţei identităţii cultural-spirituale a fiecărei naţiuni, domeniul cultural şi cel religios intră în competenţa exclusivă a fiecărui stat. Republica Moldova ar trebui să aibă o poziţie fermă vis-a-vis de educaţia religioasă a tinerii generaţii.

În era tehnologizării, mediul de comunicare electronic este înţesat de grupări antisociale care sub diferite măşti ademenesc pentru interese necurate, pe adolescenţii lipsiţi de posibilitatea discernerii adevărului. În această ordine de idei introducerea religiei in şcoală ar contribui la o mai bună cunoaştere a propriilor valori religioase şi la păstrarea identităţii naţionale.

Reieşind din cele remarcate mai sus Alianţa “Suflet pentru Educaţie” solicită factorilor de decizie a ţării urgentarea elaborării şi adoptării legii respective. Având în vedere confruntările şi pericolele pe care le vor avea de înfruntat, a nu le da copiilor noştri posibilitatea să-şi cunoască identitatea spirituală, credem că este o crimă naţională, opusă principiului din constituţie privind “libera dezvoltare a personalităţii umane”.

Apelul parvenit din partea ASE are scopul de a oferi tinerii generaţii posibilitatea de a se familiariza cu valorile moral-spirituale ale neamului nostru încă de pe băncile şcolii.

Introducerea religiei în şcoală nu mai este o opţiune posibilă şi reprezintă un imperativ al întregii societăţi. Dacă factorii de decizie de astăzi sunt conştienţi de datoria pe care o au faţă de Moldova de mâine, nu pot să-i lipsească pe cei care o vor edifica de ceea ce îi va ajuta cel mai mult: credinţa şi valorile moral-spirituale.

O educaţie fără religie înseamnă o şcoală fără suflet, care, mai devreme sau mai târziu, îşi va dovedi, în plan practic, ineficienţa.

O educaţie care cuprinde religia va fi o temelie bună pentru Moldova de mâine.

ASE îsi exprimă încrederea în competenţa şi profesionalismul dumneavoastră şi avem convingerea că această problemă va fi soluţionată cât mai rapid.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Pentru susţinerea introducerii religiei ca obiect de studiu în mediile preuniversitare vă îndemnăm să semnaţi aceasta petiţie, folosind modelul de mai jos:

Descarcă modelul în format .doc (Word)

Astăzi, la o distanţă mai mare de evenimentele din 7 aprilie este interesant să priveşti cronica evenimentelor în modul în care se derulat ea atunci, în modul în care au fost prelucrate creierii oamenii spre ai conduce la un rezultat aşteptat.

Prima cronică este din Evenimentul Zilei, 7 aprilie:

13:17. Primarul Chişinăului: Alegerile au fost fraudate

Dorin Chirtoacă, edilul capitalei Republicii Moldova, a declarat, într-o intervenţie telefonică la RTV, că “protestele sunt justificate, pentru că oamenii nu ar vota în număr atât de mare cu reprezentanţii comuniştilor”.

14:12. Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că telefoanele mobile nu mai funcţionează.

Poliţia foloseşte gaze lacrimogene pentru a încerca să-i oprească pe protestatari, în timp ce zeci dintre aceştia sunt răniţi.

14:25. Potrivit manifestanţilor, o tânără ar fi fost ucisă de forţele de ordine. Autorităţile infirmă orice informaţie despre eventuale victime sau arestări.

Uşa clădirii Preşedinţiei a fost smulsă, iar în interior au fost aruncate obiecte inflamabile. Unii tineri au scos dinăuntru mobilă pe care au incendiat-o în stradă.

16:40. Presa locală anunţă că armata a deschis focul împotriva protestatarilor din Chişinău. Pentru moment, informaţia nu a fost confirmată.

16:49. Opoziţia din Republica Moldova solicită continuarea manifestaţiilor până la organizarea de noi alegeri legislative, a declarat primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, citat de AFP. “Am sesizat organizaţiile internaţionale, cerându-le să nu recunoască rezultatele alegerilor”, a declarat Chirtoacă, unul dinrtre liderii opoziţiei. “Manifestaţiile vor continua până când va fi fixată data unor noi alegeri”, a continuat el.

17:18. Vladimir Voronin: “Un patriot nu poate face asemenea acte de vandalism. Cei care participă la aceste proteste vor vărsare de sânge”. El a anunţat că acţiunea de astăzi este una “bine plămădită, bine gândită şi se vede că este şi bine plătită”, şi  ar fi fost anunţată cu o lună înaintea alegerilor.

Hotnews.ro:

Autoritatile de la Chisinau au mobilizat 4.000 de militari pentru a lupta impotriva tinerilor care protesteaza in Chisinau, anunta Mihai Moscovici, pe twitter.com.

Zvonurile sustin ca armata va interveni in circa 1-2 ore impotriva celor 30.000 de manifestanti din centrul Chisinaului.

In prezent, politia a renuntat sa mai lupte impotriva protestatarilor anti-comunisti, asteptand interventia armatei. Mai multi martori anunta ca au vazut trupe in apropierea Pietei centrale a orasului.

Peste 300 de politisti asteapta in spatele cladirii Guvernului, pentru a interveni odata cu Armata.

Directorul institutului statelor CSI, prim-vicepreşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru relaţiile cu spaţiul CSI, Constantin Zatulin, consideră că Moscova este sceptică vizavi de conflictul politic din regiunea transnistreană provocat de noul proiect al constituţiei, iniţiat de Igor Smirnov.

În anul 1513 vedea lumina zilei „Principele” lui Nicolo Machiavelli, lucrare politică care, peste o perioadă timp, va prezenta un adevărat manifest al „pragmatismului politic” şi una din expresiile de bază ale gândirii politice moderne.  Mai mult decât atât, „Principele” va deveni un adevărat prototip al politicianul occidental modern.

Între 1516-1521, într-un principat ortodox în partea de sud-est a continentului european, vede lumina zilei o lucrare care abordează o viziune absolut opusă celei înaintate de Machiavelli. Din păcate, aceasta  va trece neobservată mult timp chiar de poporul căreia i-a fost lăsată drept moştenire.

Este vorba de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un adevărat testament politic lăsat urmaşilor, un tratat diplomatic şi o scriere care prezintă o viziune integră asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.

Surprinde nu doar faptul că ambele lucrări apar în aceeaşi perioadă istorică, dar şi faptul că subiectele discutate sunt aproximativ aceleaşi: relaţiile monarhului cu supuşii săi, diplomaţia, etica, războiul.

Momentul în care aceste două lucrări văd lumina zilei, devine un punct de separaţie dintre cele două lumi radical diferite şi opuse ca accepţiune a lumii: civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. Europa occidentală, care se află într-un continuu proces de renegare a propriilor valori, moment istoric care a primit numele de „renaştere”, şi societatea românească statornică, continuatoarea tradiţiei imperiale bizantine.

Diferenţa de viziuni devine radicală prin modul în care sunt tratate subiectele. Machiavelli este îmbibat de anticlericalism retrograd şi dispreţ faţă de orice norme morale, politica fiind percepută de acesta ca un lucru care există pentru sine însuşi. Urmărind încercările lui Machiavelli de a justifica necesitatea depăşirii normelor morale de dragul obţinerii puterii, observăm că în lucrarea acestuia nu regăsim un scop final al politicii, pe altarul căreia au loc sacrificiile.

Totuşi, care este scopul final al politicii?

Din păcate, autorul italian nu oferă un răspuns la această întrebare. Puterea „principelui” există şi nu are nevoie de nici un fel de explicaţii, pentru Machiavelli aceasta reprezintă o valoare în sine. Politica este percepută ca o zeitate păgână, în cinstea căreia, pornind de la ideea că puterea este unicul element care oferă un sens existenţei, principele este obligat să jertfească orice. Iată de ce, în acest caz, scopul scuză mijloacele, scopul fiind, fireşte, puterea politică.

Machiavelli caută să şteargă orice diferenţă dintre „bine” şi „rău”, declarând că atunci când este vorba de obţinerea şi păstrarea puterii, totul este permis: „…să nu-i pese dacă va merita faima rea a acelor păcate fără de care i-ar fi greu să păstreze statul; căci dacă cercetăm lucrurile cu atenţie, vom observa că unele scopuri care ni se arată a fi virtuoase, ne-ar duce la pieire dacă le urmărim, în timp ce altele, care ni se par a fi rele, ne fac să dobândim, prin atingerea lor, şi siguranţa şi bunăstarea”.

Două elemente sunt fundamentale, în opinia lui Machiavelli, pentru cucerirea şi menţinerea puterii politice: puterea şi viclenia. Puterea, simbolizată de leu, este cea care intervine în momentul în care nu este suficientă autoritatea legii, iar vulpea este politicianul viclean care caută să ocolească toate legile, inclusiv şi cele morale pentru a ajunge la ceea ce şi-a propus.

Machiavelli ajunge a institui un adevărat cult al vicleniei (de aici şi noţiunea de „machiavellism”), pentru că „…cei care procedează numai în felul leului nu se pricep deloc la arta guvernării”. Politicianul machiavellic este cel care nu cunoaşte ce înseamnă onoarea cuvântului dat: „…un stăpânitor înţelept  nu poate şi nici nu trebuie să-şi ţină cuvântul atunci când acesta s-ar întoarce împotriva lui şi când motivele care l-au făcut să promită un lucru au încetat de a mai exista”, iar  mila, fidelitatea, integritatea de caracter şi credinţa în Dumnezeu sunt doar instrumente pentru înşelarea celor din jur.

„Principele – vulpe” trebuie să-şi menţină o mască falsă pentru a-şi ascunde adevăratele scopuri: „…dar trebuie să ştii să-ţi ascunzi în tot felul această natură de vulpe, să te prefaci şi să nu te dai pe faţă, deoarece oamenii sunt atât de naivi şi se supun atât de uşor nevoilor prezente, încât acela care înşală va găsi întotdeauna pe unul care să se lase înşelat”.

Oamenii din natură sunt răi, consideră Machiavelli, respectiv, unica soluţie contra “răului oamenilor” este puterea, o divinitate însărcinată cu protecţia tuturor. În contextul acestei idei, normele morale, valorile supreme, în cazul în care nu au calitatea de instrumente pentru cucerirea puterii, îşi pierd orice importanţă.

În tabăra opusă se află „principele ortodox”, domnitorul Neagoe Basarab, pentru care politica nu este un lucru care există de la sine şi pentru sine, ci urmăreşte nemijlocit mântuirea domnitorului şi supuşilor săi. Acesta este raţionamentul politicii în spaţiul civilizaţiei ortodoxe. Aici politica devine o pregătire pentru viaţa de dincolo, nu o construcţie a raiului pe pământ. Desigur, o astfel de logică este de neconceput în lumea catolico-protestantă, unde omul este stăpân absolut asupra vieţii sale şi are deplinătate absolută să aleagă între „bine” şi „rău”.

Spre deosebire de principele lui Machiavelli, virtuţile şi izbânzile domnitorului nu se datorează unor calităţi personale, ci voinţei lui Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă deloc faptul că ortodoxul se lasă pradă fatalismului. Pentru un domnitor ortodox toate eşecurile şi victoriile personale, şi în acelaşi timp ale ţării întregi, sunt rodul vieţii sale duhovniceşti. Dumnezeu nu este un păpuşar, iar omul nu este o paiaţă neputincioasă, însă separarea omului de Dumnezeu înseamnă golirea omului de esenţă, slăbirea interioară care conduce inevitabil la eşecuri.

Izvorul puterii politice nu se află în calităţile personale şi nici în voinţa oamenilor, ci în voinţa şi calitatea lui Dumnezeu. Doar în faţa Lui, voievodul urmează să răspundă pentru modul în care a păstorit supuşii săi: „…că nu te-au ales, nici nu te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales şi te-au unsu şi aceluia plăcere să-i faci”.  Să observăm că această viziune se îndepărtează atât de despotismul asiatic, cât şi de democratismul liberal.

Milostenia devine unul dintre elementele de căpetenie pe care trebuie să le urmărească domnitorul. Însă nu o milostenie de dragul menţinerii popularităţii în rândul populaţiei, aşa cum se întâmpla în Roma antică sau în Europa occidentală. Domnitorul nu oferă „pâine şi circ”, ci o milostenie sinceră, pentru iertarea păcatelor sale. Pomana nu este un simplu act de caritate, ci o faptă, o acţiune mistică, însoţită de post, rugăciune, smerenie şi răbdare. În acelaşi timp, spune Neagoe Basarab, domnitorul are trei lucruri în faţă: „ceasul morţii”, „vămile cele înfricoşate” şi judecata de apoi. Anume aceste trei elemente îl fac pe monarh să-şi păstreze verticalitatea morală şi duhovnicească.

Domnitorul ortodox – erou cu înalte calităţi morale

Un capitol separat prezintă relaţia dintre domnitor şi boieri. Neagoe Basarab, vorbind metaforic, prezintă boierii drept o grădină, iar voievodul – gardul care apără grădina de primejdii: „Că eu, feţii mei, am o grădină, cu darul şi cu ajutoriul lui Dumnezeu între multele mele osteninţe şi nevoinţe, o am făcut şi o am crescut frumos şi bine. Grădina aceia şi creştirile cele frumoase dentr-însa suntu boiarii miei cei mari şi cinstiţi. Şi am îngrădit cu gard ca cu un zid de piatră şi grădina mea o am apărat, ca nu cumva să îndrăznească cineva să între într-însă şi să strice ceva den ostenelele mele”. De fapt, aici este vorba de sistemul politic al cărui garant este domnitorul, pentru că în mare parte, păstrarea suveranităţii ţărilor româneşti este legată nemijlocit de puterea boierimii. Chiar şi Machiavelli observă, în „Principele”, că un stat care are o nobilime puternică este uşor de cucerit dar greu de stăpânit.  Acolo unde această pătură a fost slabită în favoarea unui despot, cum ar fi exemplu Serbiei, sau nu a reuşit să se cristalizeze, ţările şi-au pierdut independenţa transformându-se în paşalâcuri turceşti.

Ataşamentul boierilor faţă de domnitor depinde de ataşamentul domnitorului faţă de boier. În măsura în care aceste două componente ale puterii politice ştiau să se respecte şi să se completeze reciproc, depindea şi soarta ţării. Iată de ce Neagoe Basarab se adresează fiului său cu următoarele cuvinte: „Iar acum, fătul mieu, eu te las să fii gard grădinii mele şi să o păzeşti, cum am păzitu şi eu. Că dacă o vei păzi şi vei fi gardul împrejurat de piatră, cum am fost şi eu, deacii ei cum cugetă să-şi verse sângele şi să-şi pue capetele pentru mine, aşa-şi vor vărsa sângele şi-şi vor pune capetele pentru tine – sau pentru fieştecare domn care va face şi va păzi aceste învăţături ale mele – şi niciodată nu vor da spatele vrăjmaşilor voştri”.

Dacă la Machiavelli principele îşi menţine autoritatea în faţa supuşilor prin cruzime, domnitorul îşi câştigă simpatia prin milostenie: „…slugile tale care-ţi vor greşi, nu le tăia pentru cuvintele oamenilor, nici îl băga în foc, ci-i iartă greşala, măcar de ţi-ar fi greşit, şi-l învaţă. Cândai doar s-ar întoarce, să fie ca alte slugi, care-ţi vor sluji cu dreptate. Iar de nu să vor întoarce, eşti volnic să-l tai, ca şi pre pomu sterpu. Însă iată ce te învăţu: să nu fie adeseori păharul tău plinu de sânge de omu, că acel sânge, care vei tu să verşi făr de milă, vei da seama de dânsul înaintea lui Dumnezeu”.

O altă logică a lui Neagoe Basarab, care aparent răstoarnă ordinea socială a Evului Mediu, ar fi putut şoca în acea perioadă mentalitatea occidentalului machiavellic cu sânge albastru: „Şi de va fi harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu daţi acelora cinstea şi boeriia, în făţărnicie; ce să o daţi aceluia mai sărac deacă iaste vrednic şi harnic şi-şi va păzi dregătoria cu cinste. Că mai bun îţi iaste săracul cu cinste decât boiarul cu ocară”.

Calitatea morală a persoanei este aceea la care atrage cea mai mare atenţie Neagoe Basarab, rezervând un întreg capitol modului în care domnitorul trebuie să se comporte la masă, fragment care este destul de interesant şi util, dar pe care totuşi îl vom trece cu vederea din motive de lipsă a spaţiului.

La subiectul războaielor, la Machiavelli găsim un spirit războinic, dornic de cuceriri. În opoziţie cu acesta, Neagoe Basarab se prezintă ca o fire diplomatică şi pacifistă. În cazul unei ameninţări cu invazia străină, acesta sfătuieşte să se răscumpere de la păgâni pacea, iar în cazul în care aceştia vor dori totuşi să vină cu războiul, domnitorul să nu îndrăznească să părăsească ţara pentru că, mărturiseşte Neagoe Basarab: „…şi eu însumi am fost pribeag, pentr-aceia vă spui că iaste trai şi hrană cu nevoe pribegiia, şi eşti de toţi oamenii dosădit, încă şi copii cei mici, şi de carii suntu mai răi. Pentru-aceia să nu faci aşa. Că mai bună iaste moartea cu cinste, decât viaţa cu amar şi cu ocară. Nu fireţi ca pasărea ceia ce să cheamă cucu, care-şi dă oaolă dă le clocescu alte păsări şi-i scot pui, ci fiţi ca şoimul şi vă păziţi cuibul vostru”.

În acelaşi timp, nu ne poate lăsa indiferenţi îndemnul la luptă al domnitorului român, în cazul în care ţara o cere:

„…să-ţi rădici gândul şi mintea la cer, să-ţi pogoare şi să-ţi fie Dumnezeu într-ajutor. Iar tu să mergi dreptu faţă la faţă spre vrăjmaşii tăi, fără nici o frică; iar cări vor fi ei mulţi, nimic să nu te înfricoşăzi, nici să te îndoeşti. Că omul viteazu şi războinic nu se spare de oameni cei mulţi; ci cum risipeşte un leu o cireadă de cerbi, şi cum omoară un lup o turmă de oi cât de mare şi cum rashiră un glonţu de tun multe cete de ostaşi, nu căci este el mic, ci căci vine cu mare rane şi cumplire, pentru-aceia răshiră şi răsipeşte multe cete de oameni, aşa şi omul viteaz şi bărbat şi hrăbor nu se înfricoşează de oameni mulţi. Că omului viteaz toţi oamenii îi sunt într-ajutor, iar omului fricos toţi oamenii şi suntu duşmani, şi încă de ai săi iaste gonit şi batjocorit şi hulit”.

Din câte vedem, gândurile lui Neagoe Basarab sunt pline de realism, izvorât din momentul istoric care dicta împrejurările de atunci şi experienţele de viaţă ale domnitorului, dar în acelaşi timp păstrează spiritul eroic pierdut de Europa în epoca renaşterii. Bineînţeles, „Învăţăturile” nu reprezintă o viziune personală a lui Neagoe Basarab, ci un manifest ideologic al civilizaţiei în sânul căreia acesta s-a născut, manifest al cărui idei şi principii s-au pierdut în urma procesului de formare şi modernizare al statului român şi victoria „Principelui” lui Nicolo Machiavelli.

Generaţiei de astăzi îi revine sarcina de a reînvia, de a scoate din cămara istoriei valorile autentice româneşti pe care civilizaţia occidentală cu o mare insistenţă încearcă să le arunce în lada de gunoi, înlocuindu-le cu un surogat pe care elita modernă românească îl numeşte cu perversitate „cultura română”.

Canonizarea, la 26 septembrie 2009, a lui Neagoe Basarab de către Biserica Ortodoxă Română este un semn dat de sus poporului român.

În vremurile de pe urmă, domnitorul se întoarce pentru a spulbera dominaţia „Princepelui”, a nemerniciei, a nedreptăţii şi a politicianismului. Nouă nu ne rămâne decât să-l primim.

Sfinte domnitor Neagoe Basarab, roagă-te pentru noi!

Internetul devine un spaţiu atât de diversificat, stabilind legături dintre persoanele din diverse zone geografice încât poate schimba radical viziunea asupra unor lucruri. De exemplu, cine credea că în reţele sociale ruseşti pot exista grupuri de amatori ai limbii române? Mă refer la serviciul www.vkontakte.ru, unde sunt preponderent utilizatori din Rusia şi Ucraina, grupul fanilor limbii române include 413 de persoane.

Interesante sunt motivele pentru care persoanele de origine diferită, în special cei de etnie rusă, care în percepţia românilor basarabeni sunt „românofobi”, au început să studieze această limbă ajungând să devină fani a tot ce este românesc.

Utilizatoarea Elichka, studentă la Moscova mărturiseşte că dragostea pentru limba română a venit în momentul în care a auzit piesele fostei trupe „O-Zone”.

Leonid Dânzin, din Sankt Peterburg: „Studiez limba spaniolă şi am fost tentat să compar această limbă cu alte limbi romanice. De atunci sunt dependent de limba română!”

Nikita Markelov, de la Universitatea din Moscova spune că a început să studieze română după o călătorie în România, iar Iana Hardina, din Vladivostok preferă să înveţe limba română cu ajutorul posturilor de radio româneşti difuzate pe internet, ascultând emisiuni şi muzică în limba română.

O istorioară originală are Kristinica Cullen care locuieşte în Londra:

„Am fost în Marea Britanie la cules căpşune. Erau acolo şi români. Sunt foarte haioşi (mă refer la flăcăi) şi foarte serioşi. Obişnuiesc să întrebe după câteva zile de cunoştinţă: „tu vrei să fii gagica mea ori nu?”. Probabil pentru a clarifica relaţiile „a mea-nu e a mea”. Mi s-a creat senzaţia că toţii fac bani pentru aşi construi o casă în munţi. Oare nu-i romantic?

Olea Trus, din Kiev spune că a cunoscut un grup de români când a fost într-o deplasare în Germania: „o treime din colectivul de muncă erau români, oameni foarte buni şi veseli. La bucătărie auzeam foarte des limba română şi mi-a plăcut, mai ales că studiez spaniola cu ajutorul căreia am reuşit să reţin câteva cuvinte româneşti. Acum voi depune efort să deprind cel puţin nivelul elementar de cunoaştere”.

Marina Evdokimova din Moskova a început să înveţe româna în momentul în care fotbalistul său preferat a plecat la o echipă engleză, iar transmisiile on-line cele mai calitative a meciurilor în care acesta juca erau cele româneşti. De atunci a devenit pasionată de limba română.

Cu toţii cad de acord că românii sunt un popor deschis şi primitor.

O altă comunitate este cea a „românilor şi moldovenilor din Ucraina”, un grup care include etnici români din diverse regiuni. Aici întâlnim atât moldoveni vorbitori de limba română, persoane rusofone care se identifică drept români, cât şi ucraineni „de origine românească sau moldovenească”. Alţii nu se complică mult şi se identifică în acelaşi timp români, şi ucraineni. În total, grupul include 243 de persoane.

Surprinzător, la subiectul unificării tuturor românilor într-un singur stat, cea mai activă utilizatoare este Karina, de etnie tadjică, care locuieşte în prezent în Tadjikistan dar ai cărui mama este româncă din Ucraina:

„Mama mea este româncă, iar tatăl tadjic. În afară de aceasta, am şi sânge megrel- Măconsider tadjică, dar acest lucru nu înseamnă că pot să uit rădăcinile mele româneşti şi limba care pentru mine a devenit una maternă”.

Un grup straniu este cel al ucrainenilor care urăsc moldovenii şi ruşii, în care s-au înscris 567 de persoane: „moskali та moldavanu то є зло !”. Slava Domnului, forumul din acest grup este plin de spamuri.

În perioada 16-18 octombrie, Centrul de Studii Conservatoare (CSC) din cadrul facultăţii de sociologie a Universităţii de Stat din Moscova, „M.V. Lomonosov” a organizat a doua ediţie a şcolii de toamnă de sociologie pentru studenţii din capitala rusă şi regiunile Rusiei.

Centrul de Studii Conservatoare CSC, care este condus de cunoscutul sociolog, filosof şi geopolitician rus Alexandr Dughin, reprezintă una din cele mai importante instituţii care încearcă să ofere soluţii academice crizei identitare cu care se confruntă naţiunea rusă după căderea Uniunii Sovietice.

Centrul a fost înfiinţat în septembrie 2008, la iniţiativa decanului facultăţii de sociologie a Universităţii „M.V. Lomonosov” , V. Dobrenkov şi profesorului Alexandr Dughin propunându-se în acest fel dezvoltarea unei baze teoretice autentice pentru conservatorismul rus cu ajutorul cadrelor universitare.

În calitate de sociolog, dar şi adept al conservatorismului nu puteam respinge propunerea organizatorilor de a participa la acest eveniment.

Cei care nu au avut prilejul de a pleca cu trenul la Moscova cunosc faptul că biletele pentru cursa: „Chişinău-Moscova” nu se vând la rutele internaţionale, cum ar fi fost normal, ci la „interurbane” se vând la cae. Paradoxal, biletele spre Bucureşti, care este la o distanţă mai mică de Chişinău, acestea se găsesc la casele pentru rutele internaţionale.

Călătoria durează în jur de 36 de ore. Trenul se porneşte la 14 octombrie 22.30 şi urmează să ajungă la 5 dimineaţa în ziua de 16 octombrie. După două nopţi petrecute în drum, ajung în sfârşit în capitala Federaţiei Ruse.

Ceea ce am reuşit să remarc în perioada în are am petrecut-o în capitala rusă, este că în pofida faptului că trăiesc în unul din cele mai importante centre economice din lume, locuitorii Moscovei au port mult mai modest decât al chişinăuenilor. Cel mai mare neajuns al capitalei ruse, care este remarcat foarte des şi de străini este nivelul de preţuri. În prezent Moscova se află pe locul trei în topul celor mai scumpe oraşe din lume.

La orele 18.30 în faţa blocului facultăţii de sociologie a Universităţii de Stat. urmează să se întâlnească participanţii la şcoala de sociologie. Numărul participanţilor se ridică la 150, majoritatea covârşitoare reprezentanţii sexului frumos. Dominaţia numerică feminină a devenit deja o legitate pentru facultăţile de sociologie. La Chişinău, Bucureşti şi Moscova, cel puţin, domnişoarele constituie peste 70-80 la sută din totalul studenţilor-sociologi.

În trei ore ajunge într-o pensiune care aparţine Universităţii de Stat, un complex modern, foarte bine dotat. Cu săli de studii şi camere de odihnă de calitate superioară. Programul celor doua zile promite a fi unul încărcat. Tematica generală viza sociologia societăţii ruseşti, cuprinzând aşa subiecte cum ar fi analiza contradicţiilor din sânul societăţii din perspectiva structuralistă, sociologia revoluţiei ruse, sociologia ortodoxiei, sociologia neopăgânismului, conflictologia, sociologia puterii ruse, procesul de urbanizare a societăţi ruse, modelele sociologice a lui Werner Sombart, dinamica socioculturală a lui Peterim Sorokin, demografia Rusiei contemporane, sociologia artei plastice ruseşti.

Una din cele mai speciale lecţii a fost cea prezentată de profesorul Alexandr Dughin, care analizând datele controversate a unor cercetări sociologice, a observat existenţa a două modele sociale ontologic opuse în cadrul societăţii ruse: cea care funcţionează conform modelelor şi normelor liberale importate din occident şi cea arhaică, autentic rusească, care păstrează modelul tradiţional al organizării sociale. De aici apar şi confuzii în cadrul unor sondaje de opinii în care respondenţii oferă răspunsuri aparent incompatibile, dar şi numeroase conflicte generate de incompatibilitatea celor două modele sociale.

Organizatorii au îmbinat seminarele cu lucrări practice care presupuneau modelarea socială a unor alternative, fiind vizate trei momente cruciale ale istoriei ruse: reformele ţarului Petru I, revoluţia bolşevică din 1917 şi destrămarea URSS.

Un lucru mai puţin obişnuit a fost „discoteca sociologică”, o îmbinare a utilului cu plăcutul şi „veciora” – seara tradiţională rusească.

La final, unul din lucrurile pe care le-am evidenţiat în cadrul şcolii a fost interesul sporit al tinerilor ruşi faţă de domeniul ştiinţelor socio-umane, net superior studenţilor din Republica Moldova. Probabil, o determinantă decisivă al acestei diferenţe este voinţa. Tinerii ruşi aspiră spre edificarea unui proiect naţional de renaştere ideologică, culturală şi politică a Rusiei prin renaşterea valorilor tradiţionale autentice. Anume această idee serveşte drept motor spre cunoaştere şi autoperfecţionare. În contrast, Republica Moldova se prezintă un organism ai cărui organe, tabere politice divergente, duc o luptă aprigă pentru propria sa anihilare.

Ruşii luptă pentru „rusificarea” Rusiei în pofida faptului că această ţară a reuşit să piardă foarte mult din autenticitatea sa în rezultatul procesului de. industrializare şi urbanizare agresivă în trecut, occidentalizare în prezent. Perioada sovietică a şters foarte mult din caracterul autentic rusesc al Rusiei, chiar dacă din afară lucrurile nu par aşa. Paradoxal, noi românii care încă nu am pierdut ireversibil din spiritul nostru românesc, ne mişcăm în direcţia pe care ruşii încearcă să o depăşească. În timp ce ei, ieşiţi la fel ca şi noi din era comunistă, încearcă să reanimeze spiritul naţional prin aşa-numita „revoluţie conservatoare”, apărându-l de comunism şi liberalism, noi, românii basarabeni, dar şi cei din România ne complăcem în procesul de autodistrugere culturală şi identitară pe care îl numim naiv „progres” şi „europenizare”. Mihai Eminescu a fost unul din cei care a tras alarma şi a atenţionat asupra pericolului dezrădăcinării românilor ca urmare a procesului de occidentalizare.

În cele din urmă, problema noastră nu constă în culoarea guvernelor, partidelor politice şi contextele geopolitice, problema persistă prin noi înşine, prin slăbiciunea noastră duhovniceasă şi morală.

Schimbarea despre care se vorbeşte, cu sens şi fără sens, atât de des în societatea noastră trebuie să se întâmple nu atât în vârfurile piramidei politice, cât în minţile şi în inimile noastre.

O altă cale, pur şi simplu, nu există.

Puţină lume cunoaşte că, mai la est de Republica Moldova, pe teritoriul de azi al Ucrainei, în regiunea Odesa, mai există peste o sută de mii de români, care încă nu şi-au pierdut identitatea naţională. Este vorba de partea de est a fostei RASSM – raioanele Balta, Bârzula, Ocnele Roşii, Kodâma, Kotovsk, Crutâi, Pesceana şi Ananiev, care, după anul 1940, au trecut în componenţa Ucrainei sovietice.

Ne-am deplasat, sâmbătă, 24 octombrie, în Transnistria ucraineană (nu este vorba de o confuzie, o să explic mai jos această noţiune – n. a.), în localitatea Tocile, (Tocilovo, în ucraineană), regiunea Odesa, raionul Ananiev, unde s-a desfăşurat a şasea ediţie a festivalului de cultură populară moldovenească „Struguşorul”.

Vechea denumire a orăşelului Ananiev este „Nanii”, după numele fondatorului Nanii, un cazac moldovean, iar etnicii români reprezintă peste 40 la sută din populaţia raionului. Mai mult, dacă am exclude centrul raional, moldovenii ar reprezintă o majoritate în această zonă.

Festivalul de cultura populară „Struguşorul” are loc în fiecare an, în diferite sate moldoveneşti din raion: Tocile, Ananiev, Handrabura, Valea Hoţului (Dolinskoe, în ucraineană), reunind ansambluri populare moldoveneşti din raionul Ananiev şi raioanele învecinate: Kotovsk (Bârzul/Bârzula) – Lipeţkoe (Lipeţchi). În acest an, la Tocile au evoluat ansamblurile „Dacii”, din comuna Paşcani, raionul Criuleni şi „Grădina dorului”, din Anenii Noi.

Organizatorii şi sponsorii evenimentului sunt băştinaşii din această zonă, care doresc să contribuie la renaşterea culturii româneşti din localităţile de aici: Balan Nicolae – preşedintele raionului, Muntean Vladimir – directorul fabricii de panificaţie din oraşul Ananiev, care este şi sponsor general.

Localnicii încearcă să promoveze cultura şi prin intermediul publicaţiei „Cuvântul moldovenesc”, al cărei iniţiatoarea este Maria Golubenco, una din cele mai active militante pentru renaşterea culturală a moldovenilor din regiune.

Din păcate, în majoritatea şcolilor din localităţile moldoveneşti, limba de predare este rusa, iar acest fapt împiedică dezvoltarea specifică a comunităţii moldovenilor. În pofida faptului că aici continuă să fie predată „limba moldovenească”, chiar dacă este cu grafie latină, acest lucru nu are efectul scontat, deoarece tineretul îşi îndreaptă atenţia mai mult spre oraşele mari din Ucraina, unde limba dominantă este rusa sau ucraineana. Singura sursă a cunoaşterii limbii materne continuă să fie familia.

Mărturiile călătorilor străini, cum ar fi Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi, indică faptul că această regiune a fost locuită neîntrerupt de români, din cele mai vechi timpuri. Protoiereul rus Lebentiev recunoaşte, în lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apărută în oraşul Herson, în 1860, că moldovenii sunt cei mai vechi trăitori pe locurile pe care se situează Transnistria.

Odată cu mişcările revoluţionare din 1917, moldovenii transnistreni convoacă un congres la Odesa şi cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”, „şcoala, liturghia şi judecăţile să se facă în limba română, să se folosească alfabetul latin”.

Recunoscând caracterul românesc al regiunii, autorităţile sovietice creează, în 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). În 1940, aceasta va fi dezmembrată. O parte din raioane au format, împreună cu Basarabia, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), iar o altă parte, populată preponderent de români, a trecut în componenţa Ucrainei sovietice.

Astăzi, aici continuă să existe comunităţi de români, uitate de autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău, iar procesul de migraţiune de la sat la oraş, procesul intensiv de rusificare şi ucrainizare, pune sub semnul întrebării continuitatea identităţii româneşti în această zonă.

Odată ce această regiune este mai apropiată de Chişinău – circulaţia între Ucraina şi Moldova continuă să fie liberă, iar majoritatea românilor de aici se identifică drept „moldoveni” –, Guvernul Republicii Moldova are o obligaţiune morală să-şi asume responsabilitatea pentru păstrarea identităţii persoanelor pentru care Moldova reprezintă patria istorică. Pentru asta, autorităţile moldoveneşti trebuie să stabilească un dialog cu Kievul pe această temă. Cu atât mai mult, cu cât în Republica Moldova există o minoritate ucraineană puternică, care are şi ea nevoie de autoconservare identitară şi atenţie din partea guvernului de la Chişinău.

]]> http://octavianracu.wordpress.com/2009/10/27/romanii-dintre-nistru-si-bug-%e2%80%93-o-comunitate-uitata/feed/ 1 atreiacale DSC_0084 DSC_0101 DSC_0091 DSC_0094 http://octavianracu.wordpress.com/2009/10/23/sindromul-%e2%80%9cvin-americanii%e2%80%9d-la-romani/ http://octavianracu.wordpress.com/2009/10/23/sindromul-%e2%80%9cvin-americanii%e2%80%9d-la-romani/#comments Fri, 23 Oct 2009 08:47:09 +0000 atreiacale http://octavianracu.wordpress.com/?p=2228 ]]>

După o perioadă de ignoranţă deplină din partea administraţiei de la Washington, România se arată extrem de entuziasmată de vizita vicepreşedintelui Josef Biden la Bucureşti, entuziasm care s-a transmit şi dincoace de Prut, la Chişinău. Nimeni nu s-a întrebat totuşi de ce o sarcină atât de „importantă” şi delicată cum ar fi restabilirea atmosferei pro-americane în Europa centrală şi de vest a fost delegată unui vice-preşedinte, în timp ce şeful administraţiei americane se arată preocupat mai mult de problemele interne ai statului său. Să ne amintim că în ajunul aderării României la NATO, George W. Bush nu s-a ruşinat să viziteze personal Bucureştiul, fapt care a condus la nişte schimbări majore pe plan regional.

Spre deosebire de presa românească, presa poloneză s-a arătat ceva mai sceptică faţă de rezultatele întrevederilor lui Biden cu liderii statelor din fostul tratat al Varşoviei.

Discursul în toate capitalele a fost tras la indigo: „Polonia este unicul aliat de încredere a SUA”, „România este unicul aliat de încredere a SUA”, „Cehia este unicul aliat de încredere a SUA”.

Vizita vicepreşedintelui american survine în momentul în care potrivit mai mult studii, opinia publică din statele Europei centrale şi de est devenise tot mai neîncrezătoare faţă de politica americană. Vladimir Putin încearcă să recâştige încrederea polonezilor iar România are şansa de a ocupa locul Bulgariei în proiectul „Southstream” devenind un aliat al Rusiei. Deci, îngrijorările SUA sunt justificate.

Într-un cuvânt, mesajul americanilor este aproximativ de acest fel: „nu v-am abandonat. Suntem ocupaţi niţel, aşteptaţi-ne, fiţi loiali şi vom reveni”.

Să vedem cât va dura „răbdăul” românilor.

Reacţia României la orice discurs al Washingtonului este o continuare a sindromului „vin americanii!” din 1944, când românii aşteptau pasivi sosirea armatei SUA care i-ar fi „eliberat de sub jugul comunist”. Din păcate, această dorinţă nesatisfăcută s-a transformat cu timpul într-o boală psihologică, într-o manie, obsesie, care a atrofiat creierul şi liberul arbitru al clasei politice româneşti.

Astăzi Veaceslav Untilă a propus o idee absolut genială! Pentru a spori nivelul de democraţie şi reprezentativitate, deputaţii vor putea să nu mai vină la şedinţele parlamentului, ci să lase o „sprafkă” în care să indice în favoarea cărui proiect de lege votează. Într-adevăr, de ce atâta muncă aiurea dacă oricum se votează aşa cum spun cei 2-3 oligarhi din palma căreia se hrănesc reprezentaţii regimului liberal?

Parlamentul poate fi reprezentat cu succes de 2-3 deputaţi, care vor vota pentru restul deputaţilor. Putem merge şi mai departe. Să desfiinţăm parlamentul şi să lăsăm pe „marele geniu al poporului moldovenesc” Mihai Ghimpu să voteze pentru toţi deputaţii. Într-adevăr, de ce să nu facem economii în perioadă de criză economică mondială?

Suntem o ţară sub ocupaţie.

Imperiile care, de-a lungul timpului, au avut doar o stăpânire vremelnică, nedeplină peste noi, s-au unit astăzi în marele imperiu U.E. şi şi-au desăvârşit stăpânirea asupra noastră.

Neamul românesc e ţintuit în colţii Fiarei: veninul ei curge prin muşchii sfâşiaţi, prin vene şi prin nervi, spre inima neamului: Biserica.

Toate instituţiile şi legile europene ne otrăvesc sufletele… Ne-au declarat bolnavi şi vor să ne vindece: cu perfuzii prin care se scurge toată necurăţia apostaziei lor…

Sugând laptele Fiarei (fondurile europene), zidurile bisericilor cresc, se îngroaşă, în vreme ce Duhul lor, scârbit de duhoarea Europei apostate, se stinge…

Suntem tot mai mult şi o Biserică sub ocupaţie: puţini o simt, pentru că cei care mai găsesc încă bisericile deschise şi funcţionale, lumânări şi iconiţe, totul e normal: le e de ajuns…

Ca şi în comunism, există o majoritate mulţumită că are la dispoziţie aparatul de prestări servicii religioase… Dar, în puşcării, torturaţi şi înfometaţi, putrezeau de vii cei care iubeau Adevărul, cei care nu puteau trăi fără El: şi L-au urmat, acolo unde este El în această lume: în temniţă şi pe Cruce… Căci fără suferinţa celor din catacombe pentru Adevăr, credinţa celor de la suprafaţă n-ar fi avut har… Cei care au mai ieşit din catacombele însângerate ale comunismului au găsit afară o ortodoxie diformă, cu crucile strâmbate de laşitate, care se desăvârşeşte azi, în democraţie: o ortodoxie care nu are nici o legătură cu neamul, cu comuniunea de iubire, cu jertfa: ortodoxia inimilor europene, care vin pe la biserică doar ca să-şi sfinţească maşinile de import…

Inima acestui neam, lumina de pe chipul lui veşnic, e Iisus cel răstignit: Sfânta Ortodoxie a suferinţei…

Ceea ce a ţinut acest neam drept în furtuna istoriei este Sfânta Cruce, asumarea sa mistică, din trăirea lui Hristos, cea drept-slăvitoare. Pe români nu i-a salvat retragerea în păduri, ci retragerea în smerenie, în adâncul viu al Ortodoxiei…

Spre acest adânc al Bisericii înaintează veninul Fiarei prin trădările noastre de învăţătură şi de viaţă ortodoxă. Spre deosebire de Kosovo, nouă, Fiara vrea să ne smulgă nu crucile de pe turlele bisericilor, ci de pe cele ale inimii: ale Crezului, ale dragostei… Acestea îi împiedică în desăvârşirea stăpânirii asupra sufletelor noastre…

Ultima luptă: cu minciuna ajunsă în sângele şi-n carnea noastră, prin modul de viaţă occidental, pe de o parte, şi prin predicile şi măsurile administrative unei instituţii bisericeşti ecumeniste şi mamonice, pe cealaltă parte; cu minciuna care ne zâmbeşte patern, cu acelaşi surâs, şi din Bruxelles şi din Dealul Patriarhiei…

Să strângem Ortodoxia Părinţilor la piept până ne intră în inimi…

Doar evlavia care este o îmbrăţişare deplină a Adevărului, este ortodoxă: răneşte cumplit, cu răni ce par abisale… Dar ele nu ne străbat fiinţa de fapt decât până la nodul legăturii noastre intime cu moartea… Ortodoxia ce coboară acolo Focul pe care l-a adus Hristos pe pământ, e singura adevărată…

Pentru ea se dă acum ultima luptă…

sursa: http://credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article692

Tinerii care astăzi speră să primească o pensia la bătrâneţe pot să înceapă a deveni pesimişti. În condiţiile degradării situaţiei demografice, îmbătrânirii populaţiei şi scăderea natalităţii, Moldova şi întreaga Europa, va avea o populaţiei cu un număr foarte mic de tineri, respectiv un număr insuficient de persoane apte de muncă din contul cărora s-ar întreţine pensionarii.

Potrivit celor mai optimiste estimări, ale Institutului Demografic din Viena, către 2050, populaţia Moldovei va scădea cu un milion de persoane, iar în 2130, aici în cel mai bun caz, vor locui 1,5 milioane de persoane. În anul 2050, fiecare a treia persoană din Moldova va avea peste 65 de ani.

Să nu ne aşteptăm respect şi dragoste de la tinerii pe lângă care vom trăi. Viitorul se promite a fi unul cu mult mai urât decât a bătrânilor de astăzi care protestează în faţa primăriei pentru că nu au ce mânca în timp ce tinerii fani ai lui Chirtoacă îi acoperă cu înjurături de mama focului.

Toate acestea nu sunt decât efecte ale unei societăţi liberale, ai căror valori sunt „drepturile individului”, plăcerea, comoditatea şi egoismul. Femeile nu mai vor să nască, bărbaţii se înregimentează în paradele gay, iar produsele artificiale contribuie la infertilitate.

În acelaşi 2050, Europa va deveni un imperiu islamic, iar ţiganii vor constitui populaţia majoritară în România.

Vom avea ceea ce merităm.