Fără categorie

Cat mai are de trait civilizatia noastra?


Societatea contemporana, “progresul” in esenta insemna o iesire a omului din lumea sa interioara, renuntarea la viata spirituala care ofera fundament a ceea ce este “umanul”. Valtoarea societatii urbane este atat de complexa incat omul nu mai reuseste sa se concentreze asupra propriei sale existente.

Traim in secolul vitezei. Suntem intr-o vesnica goana cu concurentii nostrii fiind dominate de frica de a fi depasiti de cineva, ceva. Cel mai strasnic este faptul ca in masura in care aceasta viteza creste viata noastra se reduce la manifestarile noastre exterioare. Devinind victimele acestui nou spatiu virtual creat de viteza accelerata incepem sa credem ca „totul este relativ”.

O astfel de golire de esenta nu poate sa nu se transforme in frustrare, caracteristica de baza a omului modern (oare nu traim intr-o societate plina de sineucigasi?). Intr-o anumit moment foarte multi indivizi descopera ca viata lor nu are nici un sens, activitatea cotidiana asemanandu-se mai mult cu lucrul unor mecanisme unei mari masinarii. Daca am privi cu o microscop furnicarul societatii umane contemporane am da seama ca actiunile fiecaruia nu sunt dictate de o vointa individuala ci de de un set de “reguli”, “norme”, “datorii” care nu fac parte din lumea noastra interioara, fiind chiar destul de straine. Anume aceasta instrainare ne transforma in “elemente inconstiente”. Iubim asa cum se arata la tv, ne imbracam asa cum ni se arata la tv, mancam iaras… asa cum ni se sugereaza la tv.

Nu sunt deloc anarhist, nici postmodernist (conceptii pe care le detest in egala masura), nu neg atotaritarismul si violenta morala a societatii fata de individ, dar cred in existente superioare unei colectivitati umane. Dimpotriva, societatea noastra este una dominate de o paradigma postomdernista care incearca cu tot dinadisul sa ne impune credinta ca “totul este relative”, “nimic nu exista in sine”, “totul este imaginat si impus”. Desigur, traim si intr-un spatiul plin de falsitati, dar acest lucru nu inseamna ca “totul este relativ”. Mai exista si lucruri reale…

Cred ca experientele spirituale, trairile generatiilor precedente se acumuleaza si se transmit ereditar, de la aparitia omenirii pana in prezent. Acestea si contin seminta a ceea ce numim noi “omenie” si acel adevar absolut pe care il neaga cu tupeu indivizii cu mentalitatea postmodernista. Carl Gustav Jung a fost destul de aproape de definirea acestui fenomen pe care il numea “arhetip” – un element al inconstientului colectiv.

Evenimentele pe care le traim ne marturisesc de faptul ca ne apropiem de sfarsitul nostru civilizatie. O criza, o catastrofa de proportii (ecologica, politica, sociala, economica etc) este inevitabila. Vom fi martori unui nou “1917”, care va rasturna lumea cu susul in jos. Fie vom reusi sa depasim aceasta catastrofa renascandu-ne intr-o lume noua, fie vom disparea de pe linia istoriei facand loc altor civilizatii pe care le consideram astazi “barbare”.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s