Politica

România – un aliat al Rusiei împotriva Moldovei şi Ucrainei?


Aşa cum scriam într-un material precedent, presa românească continuă seriile de SF pe marginea unei „eventuale dezintegrări” ai statului ucrainean. Continuând ideea lui Gelu Voican Voiculescu din Ziua, Evenimentul Zilei (a se observa că ambele ziare fac parte din acelaşi trust) vorbesc despre posibilitatea revenirii unor teritorii care se află în prezent în componenţa Ucrainei (ţinutul Herţa şi Bucovina de Nord) în cazul în care România se va alătura Rusiei împotriva blocului „Ucraina – Republica Moldova”.

„Vom avea puterea de a dezgheţa relaţiile cu Rusia pentru a încerca să recuperăm nordul şi sudul Basarabiei?” se întreabă editorialistul de la EVZ, Florian Bichir, uitând că Ucraina este acel spaţiu care desparte România de Rusia.. Mai este undeva pe la mijloc o republică mică, dar interesele acesteia nu prea contează la moment pentru „şmecherii de la Bucureşti”, care sub lozinca „eliberării teritoriilor ocupate” vor încerca de fapt să-şi justifice o politică externă filorusă. „Va putea câştiga ceva România făcând jocul Moscovei?”, mă întreb eu.

Desigur, un scenariu al dezintegrării Ucrainei este unul aberant. Autorul fie habar nu are de situaţia din regiunile ucrainene, fie face afirmaţii gratuite cu un alt scop decât cel declarat. Unica zonă, potenţial separatistă, este Crimeea, în cazul separării căreia România va avea mai mult de pierdut decât de câştigat, iar vestul Ucrainei, este cea mai naţionalistă zonă a statului ucrainean. În plus, activitatea minorităţii româneşti şi a serviciilor de informaţii externe ai României sunt atât de „invizibile” în aceste regiuni, în cât o discuţie despre apariţia unei oarecare mişcări „separatiste” pro-româneşti în Ucraina este mai mult decât absurdă.

Aşa cum spuneam anterior, unicul obstacol pentru consolidarea Rusiei în zona Europei de est este blocul „Republica Moldova – Ucraina” (spun „bloc” pentru că este o zonă din spaţiul ex-sovietic, care are de înfruntat probleme comune în ceea ce priveşte politica de securitate). României în acest caz revine un rol destul de important. Fie devine un cal troian al Rusiei, fie un bun aliat al Ucrainei. Altă cale nu există.

Standard

6 gânduri despre „România – un aliat al Rusiei împotriva Moldovei şi Ucrainei?

  1. strambalemne zice:

    ba da, exista o cale, A Treia Cale 😉
    revenind, am citit articolele (caci is mai multe) despre o Ucraina dezmembrata – cu jocul Rusiei. aceste articole poate se vor a fi doar un test, vrea sa se vada opinia publica, ma hazardez ? cine stie. e fortata ideea unei dezmembrari a unui stat mare european, nu are cum. orce proces de transformare a unui stat e rezultatul unei conflagratii, unor consfatuiri ale marilor puteri si multe altele. Romania „cal troian” ? si aici ar fi multe de spus, aici statul Roman are multe de castigat jucand rolul de curva cu „mii de fete” (ori asta e politica) si asta spune tot.
    ” blocul „Republica Moldova – Ucraina” ” din cate stiu actuala conducere a republici molotov ii filo rusa, cum ar putea fi intr-o alianta impotriva „ursului” ?
    iar gruparile separatiste pro-romanesti in Ucraina … au surprins un zambet de la mine, dar cine stie.. in viitor

    Apreciază

  2. atreiacale zice:

    Hmmm, de unde ai luat ca conducerea Moldovei este „filo-ruse”? Eu as spune ca e „pro-moldoveneasca”. A se vedea ultima declaratie a guvernului Moldovei prin care este codamnata recunoasterea de catre Rusia a „independentei” celor doua „republici-surogate”.
    In plus, sa nu uitam ca unul din cei mai mari dusmani ai regimului de la Chisinau mafiotul Karamalac, alias Bulgaru a primit acum cetatenia rusa.
    In cele din urma, de ce se agita asa agentii separatisti moscoviti de la Comrat, care iata au devenit „anti-comunisti” peste noapte?
    Exista multe argumente care ar putea demonstra ca guvernarea de la Chisinau nu este si nu a fost niciodata ruseasca, chiar din simplul motiv ca familia prezidentiala nu are nici un fel de legaturi de afaceri cu Federatia Rusa ci cu Romania, spre deosebire de majoritatea opozitiei „anticomuniste”.

    Apreciază

  3. Desigur, este absurd sa presupunem ca Romania se va alia cu Rusia de dragul „teritoriilor pierdute”. Ea se va alia din considerente economice, asa cum este importul energiei electrice pentru industria grea din regiunea Galatului.
    Apropo, stiai ca tot judetul Galati 100% e aliminteaza de la centrala electrica de la Cuciurgan (Transnistria)?

    Apreciază

  4. strambalemne zice:

    desigur, acolo fiind in miezul problemei sti mai bine, de aici asa se vede orientarea rep. molotov. declaratiile lui Voronin le-am citit, totusi pentru Rusia acestea nu cantaresc cine stie ce, eu zic ca se simte amenintat(Voronin) de un eventual eveniment legat de Transnistria, si asa incearca sa fure ceva duiosie din vest (acel vest care se afla econumic sub galosul rusesc)
    vorbim aici de guvernul actual al Romaniei, care da, nu da doi bani pe „teritoriile pierdute”.
    asta cu alimentarea cu energie electrica nu stiam, dar stiam de gazul rusesc ce arde la aragazele galatenilor(aceasi situatie e si in Braila), care e cele mai scump din Romania.
    sa ne gandim ca in Galati este combunatul siderurgic mittal , care este condus de nu’s ce mare magnat indian’britanic(magnat ce are in lumea intreaga lant de combinate siderurgice), gandestete la ce imens lobby(mita/spaga/daruri/datorii) este supus guvernul, si asta numai in zona Galatiului.

    Apreciază

  5. strambalemne zice:

    da, in mare ai dreptate. stii, in folclor se aude ca Ceausescu prin anii ’80 punea problema Basarabiei ca pamant romanesc in fata urss. revista Time il numise tot prin anii ’80 ultimul leninist din Europa, iar acum in aceste zile este catalogat mai degraba : national comunist.

    Apreciază

Lasă un comentariu