Presa internationala

Presa Rusă: Chişinăul ar putea duce a doua oară de nas Kremlinul


Rusia ar putea retrage contingentul militar din regiunea transnistreană, anunţă publicaţia moscovită „Utro”. Astfel, Kremlinul ar fi gata să facă acest pas, de dragul îmbunătăţirii relaţiilor cu Occidentul, răcite în urma conflictului armat din Georgia.

„După cinci ani de eşec al negocierilor în problema transnistreană, Europa doreşte să preia frâiele procesului de soluţionare a diferendului transnistrean, iar eforturile acesteia sunt susţinute deschis de autorităţile de la Chişinău”, menţionează publicaţia rusă. Ea se referă la declaraţiile şefului misiunii OSCE şi ministrului de Externe al Republicii Moldova, Andrei Stratan, potrivit cărora negocierile pot fi acceptate doar în formatul 5+2.

Insistenţa Occidentului cu privire la stabilirea formatului 5+2 se explică prin dorinţa Uniunii Europene, OSCE, SUA şi Ucrainei de a modifica formatul trupelor de pacificare din zonă, fapt ce ar presupune retragerea forţelor militare ruse, consideră „Utro”.

În cazul în care Rusia va încerca să impună puterii de la Chişinău un nou „plan Kozak”, Voronin ar putea trage iarăşi pe sfoară Kremlinul, fie la presiunea Occidentului, fie de dragul unui nou credit din partea SUA, aşa cum s-a întâmplat în noiembrie 2003.

Formatul de negocieri 2+1 – tangou în trei?

La rândul său, publicaţia „Kommersant” nota, săptămâna aceasta, că Moscova speră să demonstreze Occidentului, până la următorul summit al miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO, că este capabilă să soluţioneze conflictele îngheţate din spaţiul ex-sovietic. Astfel comentează respectiva publicaţie intenţia Kremlinului de a organiza o întrevedere dintre preşedintele Vladimir Voronin şi liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov. Aceştia ar urma să semneze o declaraţie comună cu privire la rezolvarea conflictului nistrean, care ar prevedea păstrarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. „Întrevederea ar urma să aibă loc în noiembrie, cu o lună înaintea şedinţei miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO. În cazul unor rezultate pozitive, Rusia speră că va putea demonstra capacitatea de a aplica alte metode decât cele militare în rezolvarea conflictelor îngheţate”, afirmă „Kommersant”.

Aceste presupuneri vin pe fonul declaraţiilor contradictorii ale liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, care sunt diametral opuse celor exprimate atât de oficialităţile de la Chişinău, cât şi de cele de la Moscova. „Toţi trebuia să fi înţeles demult că, pe parcursul acestor ani, s-au creat două state independente: republica moldovenească transnistreană şi Republica Moldova”, a declarat, potrivit agenţiei Interlic, liderul separatiştilor, Igor Smirnov, în cadrul întrevederii cu reprezentantul special al Ucrainei în problema transnistreană, Victor Krâjanovski. Aceeaşi poziţie a fost exprimată de Smirnov şi anterior, la una din şedinţele sovietului suprem de la Tiraspol, în cadrul căruia a prezentat un raport cu privire la rezultatele întâlnirii cu preşedintele rus Dmitri Medvedev, la Soci.

Chişinăul insistă asupra formatului 5+2

La 22 septembrie, în cadrul întrevederii ministrului de Externe, Andrei Stratan, cu Victor Krâjanovski, partea moldoveană a reconfirmat strategia reglementării problemei transnistrene în baza abordării „în pachet” a tuturor problemelor-cheie legate de conflict – politice, economice, sociale şi umanitare. Propunerile „în pachet” prevăd elaborarea şi adoptarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, conform prevederilor Legii din 22 iulie 2005, privind principiile de bază ale statutului regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii pe marginea ultimelor evoluţii în procesul de soluţionare a problemei transnistrene şi perspectivele reluării, în timpul apropiat, a negocierilor în formatul 5+2, cu participarea mediatorilor din partea OSCE, Ucrainei şi Rusiei, precum şi a observatorilor din partea UE şi SUA.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s