Fără categorie

„Terorişti” români în Transnistria: mărturiile unui membru al mişcării „Demnitatea”


Este un material pe care îl publicasem acum un an (2008) în FLUX, cred că ar fi bine să-l reproduc aici:

djulaevÎn august 2006, presa transnistreană anunţa cu titlul de scandal arestarea liderului unei „organizaţii teroriste”, Ghenadie Ţăran, un fotograf în vârstă de 54 de ani, din oraşul Slobozia. În urma percheziţiei, în locuinţa acestuia a fost găsită o hartă a României Mari din anul 1938. Împreună cu acesta au fost arestaţi şi alţi membri ai mişcării: Alexei Djulaev, Alexandru Macovenco, Igor Ivanov şi Iurie Zatica. Mai jos prezentăm mărturiile lui A. R. Djulaev (în imagine), unul dintre membrii mişcării „Demnitatea”.

OSTK – avangarda separatismului transnistrean

După absolvirea, în 1976, a Universităţii de Medicină am fost repartizat de către Ministerul Sănătăţii al RSSM în raionul Slobozia, în calitate de medic. Până în anul 1990, conducerea raională a avut o atitudine respectuoasă faţă de mine.

După căderea URSS, colectivul nostru s-a divizat în două tabere: una – care pleda pentru separarea regiunii transnistrene, alta – pentru reunificarea Republicii Moldova. Susţinătorii „republicii nistrene” au creat aşa-zisele „uniuni ale sovietelor colectivelor de muncă” (OSTK). Această organizaţie a şi jucat principalul rol în formarea republicii separatiste.

Conducătorii OSTK erau nişte comunişti înrăiţi care, odată cu căderea URSS, visau crearea unei republici prospere, care s-ar putea reuni în viitor cu Rusia, prin Crimeea, Sevastopol, Ovidiopol etc.

Ideologii care au creat această republică au continuat să pedaleze pe această idee, chiar dacă îşi dădeau seama că este o utopie. Aceiaşi ideologi, cu ajutorul directorilor de întreprinderi lichidează, începând cu 1995 şi până în 2000, sovietele colectivelor de muncă de la întreprinderile din regiune, în vederea eliberării drumului spre reîmpărţirea nestingherită a averii statului. Dar una dintre cele mai mari greşeli pe care au comis-o deputaţii sovietului suprem al rmn a fost adoptarea, în iunie 2000, cu majoritate de voturi, a unei noi constituţii, prin care preşedintele obţinea noi atribuţii, inclusiv cele ce vizau problemele privatizării proprietăţilor de stat. Din acel moment, legislativul de la Tiraspol a pierdut orice funcţie de control. Astfel, uniunea colectivelor de muncă s-a divizat în două tabere: una care susţinea direcţia lui Smirnov, iar alta era de partea poporului.

Odată ce întreaga putere a trecut în mâinile administraţiei prezidenţiale, susţinătorii poporului şi-au dat seama că au fost înşelaţi de către preşedintele Smirnov şi ortacii săi, iar toate visele au fost spulberate.

Celor care nu le este frică să spună adevărul, plătesc cu viaţa

Ştiind că eu sunt de origine asiatică, şefii OSTK mi-au propus aderarea la această mişcare politică, promiţându-mi ascensiune în carieră.

În acelaşi timp, partizanii unităţii Republicii Moldova s-au reunit în cadrul unei mişcări de rezistenţă, pe care au denumit-o „Demnitatea”.

Dragostea faţă de poporul Moldovei, frământările mele sufleteşti cu privire la soarta acestor oameni, amintirile despre colegii de clasă şi cultura populaţiei băştinaşe, a acestui popor asuprit, m-au determinat să ader la mişcarea „Demnitatea”.

Acum mă simt fericit că am rămas cu conştiinţa curată în faţa poporului Moldovei şi că am fost şi sunt un fiu credincios al acestuia.

Chiar în primele zile de la fondare, membrii mişcării „Demnitatea” erau supuşi persecuţiilor şi violenţelor. Era foarte greu să rezistăm acelor torturi, la care ne supunea conducerea politică a rmn. Îndeosebi, acestea s-au intensificat după 2002.

Mulţi dintre membrii mişcării noastre (Dubcean, Ţăruş, Vlasov, Vasiliev etc.) au început să-şi evacueze pe ascuns familiile din regiunea transnistreană. Procuratura oraşului Slobozia ancheta şi chiar aresta (Vasiliev, Demciu) membrii organizaţiei noastre. Deseori, persoane înarmate organizau percheziţii la locul de muncă, iar noi eram nevoiţi să fugim pe fereastră. În mod neoficial, 23 de membri ai mişcării „Demnitatea” au fost condamnaţi la lichidarea fizică, inclusiv eu, care figuram al şaptelea în respectiva listă.

În circumstanţe neelucidate, a decedat preşedintele mişcării „Demnitatea”, I. F. Ivanov, Şerb, Deliv etc. Au fost ucise cu sânge rece şi alte persoane apropiate preşedintelui, printre care şi vicepreşedintele mişcării, A. Conovalov.

Noaptea, au fost executaţi la domiciliu membrii mişcării „Demnitatea” Ivanov, Cojocari, Vlasov, Ţăruş etc.

Acum conştientizez destul de bine cine a fost autorul tuturor acestor fărădelegi. Sunt convins că aceste ordine veneau din partea administraţiei, în fruntea căreia se află Igor Smirnov. Iniţial, clica sa a provocat conflicte interetnice, iar ulterior a început să se descotorosească de persoanele care îi stăteau în cale, pentru a putea însuşi nestingherit averile poporului.

Legea fărădelegii într-un „stat-fantomă”

Aceste crime şi acest proces neordonat de privatizare s-a răsfrânt negativ asupra dezvoltării economice şi nivelului de trai. Ca urmare, în jur de 50 la sută din populaţia regiunii a fost nevoită să evadeze, ca de pe o navă care naufragiază.

Şi eu, de rând cu ceilalţi membri ai mişcării „Demnitatea”, am continuat să mă aflu în vizorul regimului separatist. Începând cu 1990 şi până în prezent, am fost supus presiunilor de ordin psihologic şi fizic. Deseori, am fost reţinut de miliţie şi întemniţat în subsolurile direcţiei raionale a ministerului de interne (ROVD), câte trei zile. Mi se imputa că aş fi opus rezistenţă forţelor de ordine. Deseori, am fost arestat chiar la locul de muncă şi dus în subsolurile ROVD, în baza unor învinuiri false. După fiecare reţinere, eram torturat crunt de către miliţieni, iar când eram eliberat abia de mă puteam deplasa spre casă.

În 1995, colaboratorii miliţiei au oprit autoturismul meu în centrul oraşului Slobozia. Aşa se întâmpla de obicei. Au înscenat opunerea rezistenţei. Am fost dus la ROVD, unde am fost din nou încarcerat pentru trei zile. După ce am fost eliberat, fără capacitatea de a mă deplasa cu forţe proprii, am fost dus de către nişte prieteni la Institutul de medicină legală din oraşul Tiraspol, unde medicii au constatat fracturi ale coastelor şi comoţie cerebrală.

Am apelat la instanţa de judecată a oraşului Slobozia, dar mi-a fost refuzată examinarea cererii. Am fost sfătuit să părăsesc regiunea, „dacă ţin la viaţa şi sănătatea mea”.

Având în vedere că sunt cetăţean al Republicii Moldova, m-am adresat, de mai multe ori, la instanţele de resort din ţară, inclusiv preşedintelui Comitetului Helsinki, Ştefan Urâtu. Am primit un singur răspuns: „Nu avem nicio posibilitate de a influenţa administraţia separatistă, nu vă putem ajuta cu nimic”. Astfel, am fost supus în continuare persecuţiilor şi agresiunilor din partea forţelor represive. Drept urmare, între anii 2001 şi 2007, am fost nevoit să mă internez la spital de opt ori.

Persecuţiile la locul de muncă s-au intensificat după numirea în funcţia de medic-şef a lui G.H. Sclifos, o persoană instabilă psihic, care, având susţinerea directă a ministrului sănătăţii, a promis administraţiei că „va curăţa” raionul de cadre „reacţionare”. Ceea ce a şi făcut, maltratând şi concediind numeroase cadre din instituţiile medicale din raion.

Deseori, persoane necunoscute mă ameninţau cu moartea în stradă şi la telefon. În luna noiembrie a anului 2006, colaboratorii miliţiei au încercat, prin înşelăciune, să mă ademenească în locuri în care urma să fiu lichidat. La 30 noiembrie 2006, forţele de ordine au pătruns în cabinetul meu de serviciu şi au început să mă lovească în cap cu obiecte contondente. Ca rezultat, am fost internat de urgenţă în Spitalul din Anenii Noi, unde, în urma unei examinări, s-a constatat că am comoţie cerebrală şi infarct miocardic.

La 19 februarie 2007, am fost reţinut din nou de către colaboratorii miliţiei în centrul Tiraspolului. Am fost transportat la ROVD, unde mi s-a comunicat că sunt dat de câteva luni în căutare generală. Nici eu şi nici familia mea nu cunoştea nimic în acest sens. Mi-a fost intentat dosar penal, în care eram învinuit de „lezarea onoarei şi demnităţii” medicului-şef G. H. Sclifos. În baza acestor învinuiri, mi s-a interzis, timp de 1,5 ani, să părăsesc raionul Slobozia (asta însemna, practic, arest la domiciliu).

Regimul terorist caută „terorişti” în rândurile populaţiei paşnice

În ajunul referendumului din 2006, grupe speciale ale ministerului securităţii de stat au pătruns abuziv în ograda mea. După ce au terminat percheziţia, au declarat că sunt învinuit de organizarea unui atentat terorist, mai exact, a unei explozii în centrul oraşului Tiraspol şi a unor acţiuni subversive, menite să zădărnicească preconizatul referendum pentru recunoaşterea independenţei republicii moldoveneşti nistrene.

Iniţial, ofiţerii de securitate au încercat să exercite presiuni psihologice asupra fiului meu, dar faptul că acesta se bucura de respect la Tiraspol, unde lucra în calitate de chirurg, i-a determinat să renunţe.

Conducerea politică spera că presiunile la care am fost supus mă vor determina să-mi dau demisia. Pentru a grăbi evoluţia evenimentelor, m-au demis cu încălcarea gravă a legislaţiei. Perioada în care am fost internat în Spitalul din Anenii Noi a fost considerată drept „lipsă de la locul de muncă”.

În urma examinării plângerii mele de către instanţa de judecată, au fost constatate numeroase încălcări a legislaţiei rmn. Totuşi, ultimul cuvânt aparţinea conducerii politice, iată de ce nicio instanţă din regiunea din stânga Nistrului nu mă poate restabili la locul de muncă. Această decizie a fost confirmată la 8 mai 2008, de către şeful administraţiei raionale V. V. Tişenko, în cadrul unei mese festive, unde acesta a declarat, în prezenţa altor lucrători din cadrul administraţiei raionale, că, cel puţin, în viitorii patru ani, nu va permite restabilirea mea în funcţie.

De fericire, în acea zi, în cadrul manifestaţiilor, nemernicul Sclifos, pentru care eram „duşmanul numărul unu”, a călcat cu picioarele simbolica Republicii Moldova…

Anunțuri
Standard

Un gând despre „„Terorişti” români în Transnistria: mărturiile unui membru al mişcării „Demnitatea”

  1. Pingback: Autorităţile de la Tiraspol anunţă că au lichidat gruparea teroristă “Partidul Creştin” « Octavian Racu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s