Politica, reвaLюtzie

Cine a oferit flori poliţiştilor la 7 aprilie?


orange_revolution2

Kiev 2004. Poliţia este acoperită cu flori.

Nimeni nu a atras atenţie asupra acelor fete care în ziua de 7 aprilie înmânează poliţiştilor flori. Din prima vedere, este vorba de o simplă bunăvoinţă din partea „revoluţionarilor”. Totuşi, privind cadrele din „revoluţiile colorate” din Serbia, Georgia, Kârgâzstan, Ucraina, observăm că schema este aceeaşi.  Din mijlocul „revoluţionarilor” cu capuri rase, apar brusc nişte domnişoare, cu zâmbetul pe buze, care încep să dăruiească poliţiştilor flori. Răspunsul oferă Gene Sharp, în „biblia revoluţiei oranj” – „From Dictatorship to Democracy”, elaborată de institutul „Albert Einstein”. Oferirea florilor nu este un gest deloc „nevinovat”, ci un mijloc de a zdrobi rezistenţa psihologică, puterea morală a forţelor de ordine, paralizând capacitatea de a acţiona a poliţiei.

De unde au apărut florile în mijlocul pietrelor? A fost aceste gesturi planificate sau spontane?

Nu sunt dispus să cred în coincidenţe. Dacă 7 aprilie a fost un „protest spontan”, sau „provocare din partea puterii”, de ce schema tuturor operaţiunilor coincide ca la carte cu tehnica revoluţiilor oranj?

PS: apropo, unde au dispărut „victimele violurilor”? De ce opoziţia a uitat de „victimele persecuţiilor”? Oare din simplul motiv că acestea nici nu au existat? Cine şi pentru ce a încercat să provoace starea de psihoză în societate? Opoziţia, puterea sau o altă forţă, necunoscută opiniei publice?

A se vedea varianta „revoluţiei colorate” organizate în Kyrgystan.

Aici găsiţi un film documentar despre revolutiile colorate

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s