Fără categorie

Despre jurnalism şi „bloggerism”


Bine, nu sunt de specialitate jurnalist, însă pornind de la faptul că un sociolog utilizează aceleaşi metode de cercetare ai realităţii sociale ca şi jurnalistul, aş putea spune câteva idei in favoarea jurnalismului în „concurenţa” lui cu „bloggerismul”.

hackerEste adevărat că bloggerii, cel puţin în Moldova, nu sunt angajaţi, sunt liberi în exprimare şi îşi pot permite evitare oricăror standarde. De aici vine şi o anumită credibilitate în bloggeri. Desigur, ca şi în cazul „presei independente”, doar în bloggeri „imparţiali”.

Să nu confundăm scrierea unui text simplu, fie el de opinie, fie unul care ar relata un fapt, cu un text jurnalistic calitativ, care răspunde unor norme jurnalistice. Am putea spune cu seriozitate că jurnalismul este o activitate ştiinţifică, care presupune aplicarea unor metode calitative de cercetare (observarea, interviul, studiul de caz, analiza de conţinut etc.), iar bloggerismul un soi de „amatorism”.

Sunt de acord cu faptul că Moldova duce lipsă de jurnalişti profesionişti, mai ales în domeniul investigaţiei jurnalistice, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să punem cruce pe jurnalism.

Câţi din bloggeri scriu materiale consultând mai multe surse de informaţie? Câţi sunt în stare să utilizeze tehnicile de investigaţii pentru a prezenta un material cu adevărat valoros? Câţi iau în serios activitatea de „blogger”? Câte materiale răspund cu adevărat unor rigori jurnalistice? Pentru că jurnalismul nu este o activitate literară, ci o muncă de culegere, sistematizare şi redarea a unei informaţii.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s