Politica

De ce moldovenii s-ar bucura de destrămarea URSS?


În studiul „Barometrul opiniei publice”, prezentat astăzi de IPP, jumătate din moldoveni au declarat că regretă destrămarea Uniunii Sovietice. Internetul a explodat: „de ce ar regreta moldovenii? Nebuni, tâmpiţi!”.

Eu aş inversa întrebarea: „De ce moldovenii s-ar bucura de căderea imperiului sovietic?”

Într-adevăr, trebuie să recunoaştem că după dispariţia colosului sovietic viaţa omului simplu nu s-a schimbat deloc spre bine. În afara de libertatea de a sta cu ochii în TV, de a ne alcooliza, de avorta nu prea avem cu ce să ne lăudăm. Doar o minoritate s-a bucurat de o viaţă mai bună după căderea comunismului: cei care au preluat întreaga avere a statului în perioada privatizării.

Se bucură Filat, care a fost ministrul privatizării în anii 90, se bucură Urechean, se bucură Lucinschi, se bucură Ghimpu care a servit regimul antinaţional până în 2001, se bucură toată gaşca liberală de nulităţi care doar datorită haosul politico-economic din „perioada de tranziţie”, prin şmecherii, au reuşit să devină „cineva”. „Comuniştii” şi „comsomoliştii” de mai ieri sunt „democraţii” şi „liberalii” de astăzi. Aşa cum aceştia „credeau” cu făţărnicie în ideile lui Lenin mai ieri, cred azi în ideile „democraţiei”. Aşa cum ieri Ghimpu se bătea în piept că va apăra „norodul sovietic”, astăzi îşi rupe cămaşa pentru a demonstra că e „român”. Cuvintele pentru ei nu au nici o valoare, ci doar voturile pe care le-ar putea aduna.

Ce motiv plauzibil are românul basarabean pentru a se bucura, pentru a se simţi fericit că în sfârşit trăieşte într-o „societate liberă”, o societate unde nu ai decât o singură „normă democratică solidă”: libertatea de a muri de foame.

Ce este mai penibil decât să vezi un „politican” bine hrănit, cu bolfe mai mari decât fundul vorbind despre „valorile democratice”, „libertatea cuvântului”, „integrarea europeană” unei populaţii leşinate de foame?

Desigur, unii se vor grăbi să spună că de „toate cele rele”se face vinovată „guvernarea comunistă” din perioada 2001-2009, clanul Voronin etc. etc. M-aş adresa guvernanţilor de astăzi, care de fapt, reprezintă „regimul democratic” din perioada 1990-2000: ce aţi făcut voi când eraţi la cârma statului, domnilor democraţi? Cum aţi devenit cu toţii milionari, sătuli şi liberali peste noapte?

De ce moldoveanul ar trebui iubească democraţia dacă pentru el şi pentru politicianul care îl conduce, acest cuvânt nu înseamnă decât „libertatea de a fura”?

P.S: Să nu uităm că din 1991 încoace, democraţia moldovenească a deportat mai mulţi moldoveni din Basarabia decât comunismul din perioada 1944-1947.

Nu tânjesc după o Moldovă comunistă, dar am o aversiune faţă de o Moldova liberastă.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s