Fără categorie

În apărarea spiritului mioritic


E la modă printre intelectualii occidentalizaţi din România şi Republica Moldova să pună la zid aşa-numitul „spirit mioritic” al românului de pretutindeni. Se ajunge până şi la blamarea arhetipului naţional, privit cu dispreţ ca „o frână progresului”.

Da, într-adevăr, „Mioriţa” nu este „euroconformă” şi nici nu poate fi,  pentru că sensul adânc al acestui „liturghii cosmice” este unul radical diferit de cel al filosofiei Europei occidentale.

Cultura europeană este construită pe mituri eroice şi frica patetică faţă de moarte. Întreaga cultură europeană încearcă să depăşească groaza faţă de „bezna necunoscută”, formând în acest fel o viziune, dualistă, maniheică asupra lumii.

Absolut diferită este atmosfera în estul european, în sânul celor mai vechi culturi europene. Aici este prezentă o atitudine eufemistică faţă de fenomenul morţii. Moartea nu este un duşman, nu este un monstru, ci un moment de trecere dintr-o lume în alta.

Este interesant cum oponenţii „Mioriţei” au reuşit extrapoleze subiectul baladei, ajungând la concluzia că…ciobănaşul „refuză lupta” lăsându-se răpus de duşmanii săi. Atitudine pe care moderniştii şi postmoderniştii o consideră demnă de dispreţ. În realitate, balada nu vorbeşte nici despre refuzul, nici despre acceptarea luptei, pentru că subiectul se dezvoltă în jurul relaţiei dintre păstor şi moarte. „Şi de o fi să mor”, înseamnă o moarte ipotetică faţă de care moldoveanul nu are nici o frică. Este o atitudine asemănătoare vechilor daci, strămoşii românilor, pentru care moartea nu însemna sfârşitul vieţii, ci renaştere într-o altă lume.

La români această atitudine s-a păstrat în obiceiul privegherii mortului în noapte dinainte înmormântării. Prietenii, rudele defunctului, petrec toată noaptea glumind, jucând cărţi de parcă cel din sicriu ar fi fost în viaţă.

În Ardeal, îndeosebi în Maramureş, mai există obiceiul îmbrăcării mortului, care nu a fost căsătorit, în haine de mire, jucându-se, în acest fel, nunta cu mireasa-moarte.

„Spiritul mioritic” este asemănător acelui prunc care în momentul în care suge de la sânul mamei, înfăptuieşte o acţiune metafizică: el transformă natura exterioară în propria sa natură. Moartea este transformată în viaţă, duşmanul devine cel mai bun aliat, străinul devine frate de cruce, naţionalul întră într-o alianţă socialul. Cu alte cuvinte, „spiritul mioritic” este o matrice care asimilează alogenul, „transformând neromânescul în românesc”.

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „În apărarea spiritului mioritic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s