ProletKult

Trebuie să ne împăcăm cu trecutul şi să continuăm să trăim


În perioada şederii la Moscova, am avut o fericită ocazie să vizionez un spectacol, care mi-a lăsat impresii destul de plăcute, pentru că ,din păcate, la Chişinău teatre de calitate sunt o mare raritate: efecte speciale impresionante, jocul actorilor 10 cu plus. Un lucru interesant pe care l-am observat este interesul ruşilor faţă de teatru şi cultură la general, spre deosebire de noi, românii.

Cei care vor avea ocazie să treacă prin capitala Rusiei, vă recomand să priviţi spectacolul „Kto?” („Cine?”), după piesa dramaturgului argentinian Ariel Dorfman, „Fata şi Moartea.

Rolurile sunt înterpretate de către Andrei Iliin (Mark), Elena Xenofontova (Ana) şi Serghei Belogolovţev (Robert), împreună trupa „Drugoi Teatr” („Un alt teatru”)

Subiectul istoriei este destul de actual pentru societatea noastră. Politicianul de orientare liberală (Mark) face parte dintr-o comisie care investighează crimele regimului trecut. Soţia sa (Ana), este o fostă victimă a persecuţiilor politice, fiind deţinută  de fostul regimul  într-un spital de psihiatrie.

Într-o noapte, în vizită la cei doi soţi soseşte un individ (Robert) care a oferit o mână de ajutor lui Mark, când acesta se trezise în drum într-o seară cu o roată spartă la maşină. Din voia întâmplării, Robert este nevoit să rămână pe noapte în casa celor doi soţi.

Ana, care suferă de pe urma celor îndurate în trecut, „constată” că oaspetele nepoftit este unul medicii-torţionarii care au violat-o în spitalul şi decide să se răzbune. Îl mobilizează pe Robert şi ameninţând cu pistolul, propune soţului, să judece „criminalul”. Mark, de dragul stării de sănătate a soţiei, este nevoit să intre în joc, încercând să convingă pe Robert să recunoască în faţa Anei că este anume acel „medic”, care a săvârşit crimele şi să se „pocăiască”. 

În persoana Anei regăsim societatea post-totalitară, traumată, dezorientată, incapabilă să uite ceea ce a suferit. Imaginea trecutului o urmăreşte şi Robert, un simplu trecători, devine victima fanteziilor bolnave ai femeii. Ana nu luptă împotriva trecutului, ci împotriva unor fantome ale trecutului, aşa cum societatea noastră nu luptă împotriva trecutului comunist, ci împotriva unor fantome ale comunismului. Această obsesie a luptei împotriva iluziilor, încercarea de a „distruge comunismul”,  miroase  nu doar a boală psihică, dar şi tulbură prezentul, provoacând noi victime şi noi crime politice.

Mark, în calitatea sa de politician liberal este de opinia că, de dragul democratizării societăţii, toţi colaboratorii regimului trecut trebuie „deconspiraţi” şi „pedepsiţi conform legii”. În cadrul unui show televizat, acestuia i se pune o întrebare ironică: „ce să facem cu cei care pur şi simplu au deschis şi au închis uşile închisorilor, dar au fost şi sunt oameni şi cetăţeni cinstiţi?”. Liberalul nu poate răspunde la o astfel de întrebare.

În cele din urmă, soluţia este clară: oamenii trebuie să continue să trăiască, să trăiască şi să uite suferinţele trecutului.

PS: Toţi colegii, cu care am avut plăcerea să vizionez spectacolul, au ajuns la un punct comun: societatea noastră nu este pregătită pentru astfel de spectacole. Dacă din voia Domnului această piesă ar fi fost prezentată la Chişinău, publicul ar fi rămas şocat şi indignat, probabil.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s