Ortodoxie, Politica

Un alt mit: „statul laic”


Sunt foarte stranii noţiunile cu care operează unii adepţi ai „laicităţii”, noţiuni care sunt mai curând propagandistice decât bazate pe un anumit raţionament. Spre exemplu, adepţii secularismului nu oferă nici un fel de definiţie clară a conceptului de „stat laic”. Nici constituţia Republicii Moldova nu conţine această noţiune. E şi firesc acest lucru, deoarece însuşi conceptul de „stat” nu poate fi cuprins într-o definiţie clară.

Vulturul bicefal, simbol al unităţii celor două autorităţi: lumească şi duhovnicească

Vulturul bicefal, simbol al unităţii celor două autorităţi ale statului: cea lumească şi cea duhovnicească

Unde începe şi unde se termină statul? Unde este fixată această frontieră între stat şi non-stat? Care este criteriul după care noi determinăm ce instituţie intră în categoria „stat” şi ce instituţie nu intră? Un astfel de criteriu, pur şi simplu, nu există, deoarece statul modern este o structură destul de complexă, care implică mai multe tipuri de relaţii şi instituţii (administraţia publică locală, asociaţii obşteşti, întreprinderi etc.). 

Din natura sa, statul are două componente esenţiale: autoritatea lumească şi autoritatea duhovnicească. Potrivit tradiţiei bizantine, pe care am moştenit-o şi noi odată cu formarea statelor medievale româneşti, împăratul (domnitorul) reprezenta un „episcopus externis”, o autoritate însărcinată cu problemele externe ale bisericii (însuşindu-şi puterea legislativă, executivă şi judecătorească), iar patriarhul reprezintă un „episcopus internis”, însărcinat cu problemele interne ale Bisericii. Ambele autorităţi au constituit mereu o unitate organică a „statului”.

Una din primele documentări ai acestei doctrine găsim în scrisoarea patriarhului Alexandriei, lui Constanţiu al II-lea din anul 340: „Aminteşte-ţi că şi tu eşti muritor. Teme-te de Judecata de Apoi… Nu te amesteca în treburile bisericii şi nu da ordine în această privinţă; mai degrabă învaţă-le de la noi. Dumnezau ţi-a dat imperiul (basileia), nouă ne-a încredinţat treburile Bisericii… Nu ne este dat nouă să comandăm pe pământ, dar nici tu nu ai dreptul de a tămâia”. În anul 940, împăratul bizantin, Ioan Tzimiskes, distingea clar cele două domenii: „În această viaţă şi în această peregrinare pe pământ, eu disting două „puteri”, sacerdoţiu (hyerosyne) şi imperiul (basileia), cărora Creatorul le-a încredinţat, pentru primul grija sufletelor, pentru al doilea grija corpurilor, pentru ca una din părţi să nu fie mai prejos ca cealalta; şi ele să formeze o unitate deplină”. Să nu uităm şi de cuvintele Mântuitorului: „Daţi Cezarului ce e a Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”

În România, „laicizarea” s-a manifestat în secolul XIX prin deposedarea mănăstirilor de averile sale, eliminarea Bisericii din sistemul educaţional (pe care tot Biserica l-a creat) şi adoptarea unor norme legislative care contraveneau canoanelor bisericeşti („Codul Civil”, de exemplu). Totuşi, aici nu a fost vorba de „separarea” Bisericii de stat, ci de consolidarea autorităţii laice. Este de evidenţiat faptul că până atunci, Biserica şi-a păstrat mereu distanţa faţă de autoritatea lumească şi nu s-a implicat niciodată în mod direct în procesele politice, păstrându-şi statutul de „autoritate duhovnicească”, spre deosebire de Biserica romano-catolică în Europa occidentală. Din păcate, intelectualii noştri cunosc mai bine istoria occidentului decât propria istorie, de aici şi viziunile eronate asupra statului.

Din câte am evidenţiat, autoritatea lumească nu a făcut decât să-şi consolideze propria sa poziţie, în dauna autorităţii duhovniceşti, însă, în pofida acestui fapt, cele două nu au încetat niciodată să formeze un singur trup: statul ortodox. Chiar şi în perioada comunistă Biserica nu a putut fi eliminată din viaţa socială. Ea a continuat să reprezintă o parte componentă a statului, chiar dacă se află într-o poziţie marginalizată.

Din aceste considerente, atunci când vorbim de un „stat laic”, facem o greşeală logică, pentru că însăşi Biserica este şi a fost întotdeauna o parte inseparabilă a statului, de facto, dar separată în mod clar de autoritatea laică, aşa cum a fost întotdeauna.

Din păcate, o mare parte a reprezentanţilor societăţii civile şi intelectualităţii nu cunosc istoria noastră naţională şi nu dispun de informaţii elementare legate de viaţa bisericească, de aici provin afirmaţiile şi declaraţiile eronate, de genul celor emise de aşa-numitul „Grup de Iniţiativă pentru Promovarea Statului Secular”.

Studierea „Bazelor Ortodoxiei” trebuie să devină o parte a politicii de stat, pentru că doar prin cunoaşterea ortodoxiei (cultura, istoria, teologia etc.) este posibilă formarea unui cetăţean loial şi a unei personalităţi împlinite. Nimeni nu este silit să se convertească la ortodoxie, însă a cunoaşte bazele culturii ortodoxe, este de datoria fiecărui cetăţean al statului Republica Moldova.

Anunțuri
Standard

39 de gânduri despre „Un alt mit: „statul laic”

  1. E de bun augur faptul ca persoanele,una cate una se intereseaza si se implica activ in realitatea care se desfasoara.Evenimentele ce tin de religie au fost si vor fi intotdeauna de importanta primordiala!Ma bucura faptul ca se discuta introducerea obiectului de cult.Felicitari tuturor!Sa traiti!

    Apreciază

  2. Pingback: Un alt mit: “statul laic” | De la bloggeri adunate

  3. Totul este schimbator. Nicio definitie nu poate fi sigura, pentru ca nu poate trece de factorul timp. Cum spunea Heraclit “totul este arzator”.
    La fel si statul. Cu fiecare an ce trece, statul se transforma, isi schimba elementele.
    Religia ortodoxa a avut un rol foarte mare in evolutia si dezvoltarea poporului nostru. Dar totul s-a schimbat: situatia social-economica, nivelul de instruire, civilizatia in general. Statul contemporan este diferit de cel din secolul 18. Acum alte institutii indeplinesc rolul bisericii in stat de altadata si biserica NU mai este o parte indispensabila a statului.
    Fara religia ortodoxa noi nu ne-am fi realizat ca neam. Insa acum, pentru a putea exista in continuare, avem nevoie de alta religie: progresul. Pentru ca ortodoxia ne tine ca intr-o carapace psihologica si nu ne permite sa progresam.
    Eu cred in progres vom avea parte de el, acest lucru este inevitabil, oricat de mult nu vor incerca unele forte sa il ignore.

    Apreciază

  4. Bine, hai să privim lucrurile dintr-o perspectivă utilitaristă: occidentul a adoptat „religia progresului” şi unde a ajuns? Nu îmi spune că au o economie „de succes”, pentru că ştim din istorie cum şi-a acumulat capitalul Occidentul. Dacă este să înlăturăm tot ce a obţinut occidentul prin jaf, observăm că nu prea are ce rămâne. Civilizaţia occidentală şi în general civilizaţia urbană se află pe ultimul drum. Populaţia îmbătrâneşte, tineretul degradează moral şi intelectual, asiaticii şi africanii invadează Europa.
    „Progresul” este un mit al secolului XIX. În prezent, în această religie cred doar cei care au fost îndoctrinaţi cu manualele şcolare şi au lecturat mai mult „literatură” prescrisă de sistem, mai puţin cărţi care reprezintă cu adevărat o valoare.

    Apreciază

  5. Totul degradeaza doar dintr-un anumit punct de vedere: al ortodoxiei. In realitate, o buna parte a omenirii a intrat in era informationala. Chiar si noi comunicam acum in puncte geografice aflate la distanta si nu in jurul opaitului. Medicina a facut in ultimul secol progrese monumentale, tehnnica la fel, gandirea etc. si aceasta e posibil datorita unor oameni liberi care au creat intreg acest sistem. Cu eforturi comune si rationale, omenirea va reusi sa rezolve treptat problemele cu care se confrunta: ecologice, economice, demografice etc.
    Perspectiva ca tara mea sa fie „invadata” de „straini” de pe alte continente nu ma poate deranja. Noi suntem cu totii oameni in primul rand si atat timp cat vor trai in pace si respect cu mine, nu imi pot crea probleme.
    Acum majoritatea razboaielor si conflictelor politico-militare de pe glob au cauze religioase.

    Apreciază

    • Degradare nu există doar „din perspectivă ortodoxă”, ci din mai multe aspecte: sociologic, tehnologic, demografic etc. Faptul că tu comunici din alt punct al globului nu însemnă că eşti realizat ca om, ci doar faptul că ai obţinut nişte succese în domeniul tehnic. Totuşi, progresul ştiinţific a încetinit, chiar am putea îndrăzni să spunem că s-a stopat (în ultimii ani nu prea au existat descoperiri ştiinţifice serioase).
      În al doilea rând, proporţional cu dezvoltările tehnologiei, are loc o degradare a factorului uman. Peste câteva decenii nu va mai exista acea categorie a populaţiei care va garanta consumul – motorul esenţial a ceea ce numesc unii „progres”. Vorbesc în primul rând de procesul îmbătrânirii a populaţiei şi transformarea tineretului într-o minoritate care va fi supusă unei sclavagii fiscale din cauza crizei sistemului de pensionare.

      Apreciază

  6. O altă întrebare întrebătoare: de ce a apărut tendinţa globală de abandonare a oraşelor în favoarea suburbiilor? De ce oraşul, simbolul „progresului”, a devenit unul din cele mai sălbatice locuri (criminalitate sporită, narcomanie, prostituţie, creşterea numărului a bolnavilor de boli psihice, vagabondajul etc.)?

    Apreciază

  7. Noi putem contrui un viitor fundamentat pe mituri (cum ar fi cel al progresului), ceea ce înseamnă să trăim în minciună; dar putem trăi şi în adevăr, înălţindu-ne viitorul sub lumina Adevărului, al Ortodoxiei.

    Apreciază

  8. Progresul stiintific nu incetineste, dimpotriva isi mareste turatiile. Descoperiri au loc in fiecare zi practic, pur si simplu in alte domenii noi: al nanotehnologiilor, al tehnologiilor informationale, al telecomunicatiilor, al medicinei nucleare etc. Programul de explorare a cosmosului se tine conform planului.
    Nu e vorba aici daca m-am realizat sau nu ca om, aceasta este o chestie personala. Aici e vorba de faptul ca civilizatia omeneasca devine din ce in ce mai puternica. Exista anumite probleme dar probleme intotdeaunna au existat si ele se rezolva cu timpul dupa care apar alte probleme, alte provocari.
    Imbatranirea populatiei este un rezultat al cresterii longevitatii vietii, datorita progresului medicinei. Odata cu cresterea duratei de viata va creste si durata activa a omului, adica pe viitor omul la 50 de ani sa fie considerat tanar. Sunt multe unghiuri de vedere aici.
    Prognozele voastre sinistre sunt doar niste pareri care sa va justifice credinta. Nu intentionez sa schimb credinta nimanui, pentru ca este un drept fundamental al omului, dar nici pe a mea nu o schimb.

    Apreciază

    • 1. Îmbătrânirea nu are loc atât datorită longevivităţii, ci din cauza scăderii ratei natalităţii. În majoritatea statelor lumii, sporul natural este negativ.
      2. Prin ceea ce am scris în comentarii nu am încercat să „justific” credinţa. Credinţa face parte din alte dimensiuni decât cele lumeşti, din aceste considerente, ea nu poate fi „justificată”, ea pur şi simplu există.

      Apreciază

    • Nu citiţi literatură SF, priviţi şi analizaţi prezentul. Care este situaţia în Europa plină de emigranţi? Franţa în curând nu va mai fi franceză, Olanda nu va mai fi olandeză, Danemarca va deveni şi ea un stat islamic. Totul pe lumea aceasta are limite, aceasta ne învaţă istoria. Toate civilizaţiile umane, toate imperiile credeau că sunt „unicile” şi cele mai „evoluate”. Unde sunt? La unele nici nu mai ştim numele.

      Apreciază

  9. Raspuns la intrebare: Pentru ca dupa cum am mai spus, totul se schimba. Urbanizarea a fost unul din primii si din cei mai importanti factori ai progresului. Acum s-au schimbat realitatile. In statele cu adevarat dezvoltate practic aproape ca nu mai exista localitati rurale. Si acelea sunt mai dezvoltate decat capitala noastra.

    Apreciază

  10. Comte vorbea interesant despre „dinamică” şi „statică” sociologică. Cu toţii creştem, ne maturizăm, ne schimbăm, dar totuşi rămânem ceea ce suntem, nu reprezentăm o altă fiinţă. Schimbarea este doar de suprafaţă, esenţa, miezul mereu rămâne acelaşi.
    Civilizaţia umană are sădită la nivelul inconştientului individual şi inconştientului colectiv o „programă”, care dictează mersurile lucrurilor. Cândva soldatul omora inamicul cu toporul, ieri omorau cu pistolul, iar azi cu tehnologii informaţionale. Esenţa a rămas aceeaşi, războiul este vechi cât lumea.

    Apreciază

  11. alex zice:

    Totul este selectiv. Si toti vad ceea ce vor sa vada, ca imaginea sa-i para reala, iar realitatea pe care o vrea sa existe.

    Peste cateva secole, lumea va avea alte lucruri in care sa creada. Iar religiile existente, vor fi catalogate asemenea Panteonului Grec si Roman.

    Nu exista sisteme perfecte, si niciodata nu vor exista!

    Apreciază

  12. Nu conteaza care va fi religia predominanta in Europa sau in alta parte sau ce limba se va vorbi intr-un anumit loc. Toti suntem oameni si nu am nimic impotriva altor confesiuni sau popoare. Daca vor respecta legile, principiile democratice si vor trai civilizat va fi ok.
    Sporul natural este totusi pozitiv in majoritatea statelor lumii iar in statele occidentale este echilibrat. Pentru ca acolo este regularizata rata natalitatii. Dar este echilibrata. Si daca inainte oamenii traiau pana la 50 de ani acum ei traiesc in medie pana la 75-80, de accea a crescut numarul batranilor.
    Religia ortodoxa este de fapt si ea un mit, bazat pe niste scrieri antice. Omenirea trebuie sa se bazeze pe explicatii logice si nu pe niste profetii antice.

    Apreciază

  13. Foarte simplu: pământul se depopulează, iar cei care vor avea longevivitate, vor suferi în „longevivitatea” lor, pentru că peste o anumită perioadă nu va mai avea cine întreţine toată economia contemporană.

    Apreciază

  14. Pamantul nu se depopuleaza. Sporul natural global este de 1,5 – 2 %. Populatia pamantului se estimeaza ca va creste pana la o anumita limita dupa care se va mentine constanta.

    Apreciază

    • Când prezinţi datele legate de creştere sau descreştere a populaţiei, trebuie să analizezi datele în dinamică, să compari statistica din prezent cu cea din trecut. Or, în astfel de perspectivă vei observa că sporul natural încetineşte, anume din cauza scăderii ratei natalităţii

      Apreciază

      • pai eu ce spun: sporul natural global va incetini pana la punctul 0 dupa care populatia pamantului se ma mentine relativ constanta (daca nu vor avea loc cataclisme naturale sau alte catastrofe). Nu poate pamantul sa suporte crestere neincetata. Cat vrei sa ajungem? 100 de miliarde? Pana la o anumita limita vom creste ca numar dupa care vom fi un numar de locuitori relativ constant.

        Apreciază

  15. Octavian Racu zice:

    De ce crezi ca „brusc” depopularea se va stopa? Exista o directie generala: oamenii nu vor sa lase urmasi. Nu vad ce ar schimba brusc mentalitatea a omului modern, doar ca vre-o schimbarea radicala a mersului istoriei, radical opusa „religiei progresului”. 🙂

    Apreciază

    • Depopulare nu exista deocamdata. Depopulare inseamna scaderea populatiei. Populatia Globului NU SCADE! Ea creste! A scazut doar ritmul de crestere. Deci te duci prea departe in viitor. Mai intai sa se inregistreze SCADEREA POPULATIEI si dupa asta poti vorbi despre depopulare. Iar ce priveste urmasii, cred ca peste 90% dintre oameni chiar vor sa aiba familie, copii. Pur si simplu o fac rational, nu cum inainte de la varsta de 17 ani si cate 8-10 copii pentru familie. Mai intai trebuie sa ne punem pe picioare, sa ne organizam viata, o sursa de venit, o casa si apoi te gandesti la un copil – doi, ca sa creasca in conditii normale. Cei care nu doresc sa aiba copii e problema lor, dar numarul lor e nesemificativ pentru a influenta demografia globala. Sa stii ca „omul modern” are o mentalitate mult mai toleranta decat omul ortodox.

      Apreciază

      • Mi se pare că ai confundat două noţiuni din demografie: sporul natural („Rate of natural increase”) şi creşterea populaţiei („Population Growth”). Prima noţiune se referă la diferenţa dintre rata mortalităţii şi natalităţii într-o perioadă de un an, iar cea de a doua se referă la diferenţa dintre numărul mediul al populaţiei la la începtului unei perioade de timp şi numărul mediu al populaţiei la sfârştiul perioadei de referinţă.

        În statele Europei occidentale, rata natalităţii este negativă, în timp ce creşterea populaţiei este pozitivă. Explicaţia este simplă: creşterea numărului populaţiei din statele industriale are loc din contul imigraţiei din statele mai sărace. Rata fertilităţii este un indicator al capacităţii de reproducere a unei populaţii. Or, acest indicator în Europa este mai mic decât cel necesar pentru păstrarea cel puţin a numărului stabil al populaţiei.

        Creşterea populaţiei Europei şi SUA are loc din contul ratei înalte a natalităţii în Asia, Africa şi America Latină, în timp ce reprezentanţii civilizaţiei europene sunt ca dinozaurii, pe cale de dispariţie.

        Apreciază

  16. Cand m-am referit la sporul natural m-am referit la tot pamantul. Nu numai Europa si America reprezinta intreg globul. Cu totii suntem oameni. Si per ansamblu, continuitate se asigura. Nu imi pasa, este lipsit de importanta pentru mine daca peste 50 de ani vor trai pe pamant numai negri sau mongoloizi. Toti suntem OAMENI si nu conteaza culoarea pielii sau alte distinctii. Cine poate interzice unui negru sau unui chinez sa vina sa locuiasca in Europa? Intreg Pamantul este al tuturor. Nu cred ca vei putea intelege vreodata acest lucru, pentru ca vad ca tu crezi prea tare in unele dogme si principii. Daca asta iti aduce fericirea este foarte bine, dar lasa-i totusi si pe altii sa fie fericiti asa cum percep ei fericirea: nu in cadrul bisericii.

    Apreciază

  17. In primul rand, nu este de vorba de „pamant” a un obiect fizic, ci ca spatiu civilizational. Exista anumite cuceriri si produse civilizationale care vor exista atat timp cat exista purtatorii sai. Nu mai vorbim de faptul ca existenta oricarui stat tine de „natiunea-titulara” care l-a constituit. Ce o sa se intample cand albii vor deveni in SUA minoritate? Ce se va intampla cand musulmanii (care nu se grabesc sa se integreze in societatea europeana)vor deveni majoritari si vor dori sa-si impuna shariat-ul?
    Nu vorbesc de un viitor scos din romanele SF, ci de un prezent care nu este atat de indepartat. E vorba doar de 15-20 de ani, perioada in care inca voi mai fi tanar.

    Apreciază

    • Am mai multe comentarii aici.
      1. Uite asa cum tie nu ti-ar placea ca altii sa iti impuna shariatul, asa si „minoritatea” non-ortodoxa de la noi priveste ingrijorata perspectivele privind lectiile obligatorii…
      2. Problema pe care o expui este tot de natura religioasa, pentru ca religia, asa cum l-a salvat pe om, asa il distruge, il face fanatic. De aceea majoritatea conflictelor militare actuale au caracter religios. O sa va omorati cu toti musulmanii si unde veti ajunge?
      3. Faptul ca fara razboi omenirea nu poate exista este o iluzie alimentata si de fanatismul religios.
      4. Progresul inseamna si progresul spiritual al tuturor oamenilor de pe pamant indiferent de religie sau rasa. Religia nu mai poate fi un obstacol in gandirea omului.
      5. Cred ca nu era sa gandesti diferit daca erai musulman, pentru ca oricum era sa fii fanatic religios.

      Apreciază

      • 1. Nimeni nu impune minorităţilor „non-ortodoxe” să adere la ortodoxie, dar odată ce aceşti minoritari trăiesc într-o societate ortodoxă, să posede un bagaj minim de cunoştinţe legate de cultura şi istoria ortodoxă.
        2. Cunoşti un război provocat de ortodocşi din motive religioase? Cunoşti un război provocat de creştini din motive religioase? Nu îmi spune de „cruciadele catolice”, pentru că oricine ştie istoria, cunoaşte că acestea nu au avut motive religioase, ci economice şi politice, religia a fost doar paravanul după care s-a încercat să se ascundă unele crime.
        3. Ai auzit un creştin propagând militarismul? Am senzaţia că tu confuzi spaţiul ortodox cu neoprotestantismul american „a la George W. Bush”
        4. Am senzaţia că eşti catapultat din secolul XIX 🙂 „evoluţia spirituală”? Aici pot face doar câteva presupuneri: fie eşti „new age-ist”, fie eşti „pozitivist a la August Comte”. Vezi, nenea Comte a păţiti rău la sfârşitul veţii cu ideile astea.
        5. Nu utilizezi corect termenul de „fanatic”. În mod normal, acest termen desemnează acele persoane care înţeleg superficial un sistem religios, îşi formează propriile sale fixaţii, pe care le susţin cu agresivitate (aici se includ şi obiceiurile băbeşti).
        Creştinii care trăiesc o viaţă creştină normală şi nu se îndoiesc de dogmele creştine se numesc, pur şi simplu, creştini. Cei care se îndoiesc de anumite adevăruri, sunt deja oameni instabili psihic.

        Apreciază

  18. 1.Libertatea de a alege o religie presupune altceva. Dupa logica asta, daca mancarea nationala este mamaliga, atunci toti trebuie sa stie sa o faca. Sau daca bautura nationala este vinul atunci toti trebuie sa il bea.
    2.Exemple de razboaie: razboiul din Kosovo, conflictul militar din Cipru. Intr-o oarecare masura intra si Razboiul din Cecenia si conflictul legat de Karabahul de Munte intre Armenia si Azerbaidjan.
    3.Crestinismul propaga intr-o oarecare masura xenofobie si agresivitate fata de alte comunitati. Aceasta este o sursa interminabila de iscare a conflictelor militare.
    4.Nu imi pasa cu cine sunt asemuit :). Aceasta este mai putin important. Nu persoana conteaza ci ideea. Si ideea aceasta tu nu cred ca o vei intelege.
    5.Sa stii ca totusi din punctul mau de vedere tu esti fanatic pentru ca te pun in raport cu toate persoanele pe care le cunosc. Posibil, tu cunosti multe persoane mai fanatice decat tine si prin prisma lor te vezi mai moderat. Depinde deja de perceptia fiecaruia. Nu asta era important, in orice caz, ideea conteaza, nu persoana.

    Apreciază

  19. 1. Majoritatea conflictelor dintre minorităţile confesionale şi ortodocşii se datorează anume lipsei de cunoştinţe elementare legate de canoanele bisericeşti. Apar de foarte dese ori situaţii în care o acţiune banală pentru un ateu sau pentru un protestant este o profanare pentru un ortodox, de aici apar şi scandaluri.
    2. Toate războaiele pe care le-ai enumerat sunt etnice, nu confesionale şi o mare parte din acestea au fost conflicte provocate de SUA ori Rusia.
    3. Creştinismul nu propagă nici un fel de „xenofobie” şi nici agresivitatea, este un mit născocit de ideologii liberali. Orice om care nu aceeptă o idee contrară, este catalogat „agresor”, „extremist”.
    La fel se întâmplă şi atunci nu sunt de acord cu „normalitatea” homosexualilor. Logică debilă: dacă nu eşti de acord cu mine – mă urăşti! Îmi aminteşte de obiceiul beţivilor ruşi, care atunci când încearcă să te convingă să serveşti 100 de grame de vodka, folosesc argumentul manipulatoriu: „dacă nu bei, înseamnă că nu mă respecţi”.

    Apreciază

  20. Aceste conflicte enumerate au loc intre etnii care au o latura religioasa puternica si aceasta le limiteaza posibilitatea de a dialoga, pentru ca fiecare parte considera ca are dreptate. Factorul religios este cel mai important aici, el reprezinta motivatia combatantilor. Deci factorul religios in cazurile date nu poate fi ascuns sub calificativul de „razboi etnic”.
    Faptul ca nu accepti alte culturi si alte manifestari este xenofobie. Poti sa imi spui orice cauze doresti ca nu esti de acord cu unele lucruri, oricum actiunea aceasta este xenofobie. Voi ar fi trebuit sa fiti cei mai toleranti, sa dati exemplu de bunatate celorlalti. Dar voi va impuneti punctul de vedere prin agresivitate.
    Si tot spui de mituri, de fapt sa stii ca in general crestinismul este de fapt un mit. Nu cred ca este necesar sa iti spun cate lucruri SF sunt descrise in Biblie. Tot universul vostru crestin este un MIT. Altceva nu poate fi.
    Sunt de acord ca omul nu poate trai fara latura spirituala, nu ar fi om in acest caz ci robot. Dar cea mai buna religie este cea care se bazeaza numai pe etica. Nu conteaza nici divinitatea, nici ritualurile, nici bisericile. Acestea reprezinta nimic. Conteaza doar comportamentul oamenilor. Doar etica.
    Sincer sa fiu nu as fi avut nimic impotriva daca in scoli s-ar fi predat numai partea etica a ortodoxiei. Doar atat. Cele 10 porunci, Ecleziastul si poate si alte carti asemanatoare din Biblie. Dar sa bagi cuiva pe gat ritualuri, sa-l pui sa invete rugaciuni, sa-i spui ca te vei duce in iad daca nu iti vei face cruce cum trebuie si alte asemenea lucruri este prea mult. Este inadmisibil.

    Apreciază

    • 1. Cine a avut o latură „puternic religioasă”, cruciaţii care au cucerit şi au jefuit Constantinopolul, sărbătorind acest eveniment prin orgii sexuale în catedrala Sfânta Sofie?
      2. Nu vorbi prostii, fiecare cultură este o manifestare a modului de a fi. Faptul că insişti ca cineva să devină un relativist înseamnă deja a sili omul să-şi renege propria cultură. Or, omenirea există prin armonia identităţilor, nu prin relativizare şi nihilism cultural. Ortodoxul niciodată nu atacă protestantul, musulmanul sau budistul, dar niciodată va recunoaşte egalitatea ortodoxiei cu alte culte şi religii. Acest lucru ar însemna o autolichidare.
      3. Atunci când foloseşti cuvântul „spiritual”, deja presupui existenţa religiei, pentru că „spiritul” este o existenţă supranaturală, dincolo de raţiune şi natură fizică.
      4. Etica şi morala nu aparţin religiei, ele sunt un produs al religiei. Iată de ce ele constituie nivelurile inferioare ale spiritulitatii.
      5. Observ că atunci când discuţi, nu faci referire la nici un concept creştin, nu dispui nici măcar de cunoştinţe minime legate de ortodoxie. De aici ajung la concluzia că nici nu ai capacitatea de a critica ortodoxia. De exemplu, specialiştii în „ateism ştiinţific”, din perioada comunistă, dispunea de un minim necesar. Ateii contemporani se dovedesc a fi destul de ignoranţi 🙂
      Nu poţi discuta sau nega ceva despre ce nu ai cunoştinţe elementare. E ca şi cum ai discuta despre teoria relativităţii sau construcţia Uniunii Europene cu o babă de la ţară, în vârstă de 90 de ani şi fără carte.
      Îmi spui mereu că „nu înţelegi una, nu înţelegi alta”, nostim. 🙂 Cel mai interesant este faptul că eu ştiu toate argumentele tale înainte ca să le fi gândit. De ce? Nu, nu sunt telepat, dar argumentele tale deja am auzit de mai multe ori, de la mai mulţi indivizi. Asta nu înseamnă că afirmaţiile sunt adevărate, ci că purtătorii acestor idei sunt idioţi.
      Oamenii intelegenţi, cunoscători ai adevărului vor da întotdeauna răspunsuri imprevizibile, pentru că imprevizibilitatea este mama genialităţii

      Apreciază

      • Deci, dupa cum ai spus, tu prin esenta ta, prin identitatea ta esti xenofob, pentru ca dupa cum spui daca ai fi recunoscut ca sunteti egali cu alte religii atunci ati nega existenta voastra. Adica daca vrei sa ai o identitate de crestin trebuie sa fii xenofob. Chiar daca spui ca recunosti celelalte religii iti lasi acest „privilegiu” de a fi pe o pozitie de inegalitate. Fie, oricine are dreptul sa se creada special. In fond esti xenofob prin cuvintele tale, cand spui ca nu iti place cand musulmanii, africanii invadeaza Europa. Si sa stii ca si tu esti ignorant fata de alte culturi, pentru ca nu doresti sa intelegi anumite actiuni care nu iti plac.
        Etica este totusi un element al religiei. Daca analizam religiile lumii, vedem ca in general, religiile sunt compuse din 3 elemente principale: divinitate, ritualuri si etica. Asta este o alta discutie.
        Eu nu sunt ateu. Eu cred ca exista Dumnezeu, dar nu in felul cum e descris in Biblie. Biblia este SF. Deci nu doresc sa imi umplu capul cu toate prostiile ortodoxiei, mai bine as citi informatii care chiar imi sunt utile si chiar voi ignora lucrurile inutile pentru mine.
        Cat priveste ultima ta fraza iti spun ca nu pretind ca sunt inteligent. Acest lucru este relativ. Nu cred ca tu esti cel care ar trebui sa opereze cu acest termen 🙂 sau cu cel al genialitatii 🙂 Pur si simplu, daca crezi ca poti spune despre cineva daca e prost sau destept, inseamna ca esti in cel mai bun caz naiv :). Niciodata nu voi spune ca sunt destept, in schimb fiecare secunda incerc sa invat ceva nou, sa cunosc ceva nou si util, sa evoluez spre trepte superioare. Stiu ca te crezi „genial” si ca nu ai nevoie sfatul nimanui 🙂 si ca vei igora majoritatea lucrurilor pe care le spun dar macar incearca sa reflectezi asupra acestui lucru (ma indoiesc ca o vei face).

        Apreciază

  21. Nu are importanta daca intuiesti ceea ce voi scrie ulterior. Asta are o importanta infima pentru mine. In orice caz sa stii ca vei avea de pierdut atunci cad te vei considera superior. Nu conteaza persoana, ci ideea, dupa cum am mai spus (si lucru pe care tu desigur ca l-ai intuit ca il voi spune inca o data). De exemplu eu te consider ca ai o gandire la nivelul Evului Mediu, dar ma stradui sa te consider la un nivel cu mine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s