Degradare

Un senator român atacat pentru atitudinea sa critică faţă de organizarea paradei gay de la Bucureşti


Senatorul român Iulian Urban a fost supus unui val de critici după ce şi-a exprimat dezacordul cu privire la organizarea la Bucureşti a unei paradei gay. Solicitaţi de postul românesc de televiziune „Realitatea TV”, unii eurodeputaţi români au catalogat afirmaţiile lui Urban drept o manifestare a „homofobiei”.

Pe blogul personal, senatorul PDL a criticat dur intenţia comunităţii minorităţilor sexuale de a desfăşura în premieră parada gay,  în centrul Bucureştiului, timp de cinci zile. „Astfel de manifestări publice, în care circulă prin centrul oraşului aproape dezbrăcaţi şi se manifestă obscen mimând sau chiar trecând la fapte, nu fac decât să le atragă oprobriul public, dispreţul şi dezgustul majorităţii. Comportamentul şi apariţia lor la aceste parade este total lipsit de bun simţ şi nu face decât să-i coboare în ochii celorlalţi plătitori de taxe din acest stat, întrucât participanţii par desprinşi dintr-un film porno de proastă calitate, ori proaspăt ieşiţi de la lucru dintr-un bordel ieftin, căruia îi fac reclama în drum spre casă, pentru a atrage clientela pe ziua următoare”, scrie Urban.

Atitudinea senatorului a atras criticile unor europarlamentari români, chiar şi din partea colegilor săi de partid.

“Mi se pare că domnul acesta este în acelaşi timp şi profund incompetent şi de o rea credinţă patentă. A pune semnul egalităţii între pedofilie şi homosexualitate dovedeşte cum spuneam fie că eşti incompetent, fie de rea credinţă sau ambele în acelaşi timp, ceea ce nu mă miră la un reprezentant al PDL. Omul acesta pare să nu înţeleagă că într-o societate liberă oamenii se exprimă printr-o multitudine de aspecte – cele economice, sociale – dar în care este importantă şi afirmarea unei comunităţi care are un stil de viaţă diferit de cel al domnului Urban”, a declarat pentru Realitatea TV eurodeputatul român Renate Weber.

O atitudine critică faţă de opinia lui Iulian Urban au exprimat şi colegi săi de partid.  “Este regretabil ca într-o zi în care Europa condamnă homofobia avem parte de un discurs homofob. Cred că trebuie să ţinem cont mai mult de sensibilităţile manifestate pe plan european”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda. Liderul grupului de senatori PDL, Traian Igaş, s-a desolidarizat de mesajul colegului său de partid: „Este părerea domnului senator Urban, domnia sa şi-a asumat-o public, nu e o poziţie comună a grupului parlamentar al PDL. După 1989 trăim într-o ţară liberă în care fiecare cetăţean are dreptul să-şi exprime opinia şi tot astfel ar trebui privit şi comentariul domnului Urban”, a declarat el pentru Realitatea TV.

În opinia senatorului român, ţările care acceptă manifestările publice ale homosexualilor sunt „societăţi bolnave”. „Asta este unul din „beneficiile”capitalismului autentic, adus de aşa zisa libertate. Când nu îţi funcţionează capul cum trebuie şi faci ceea ce faci, bine, fă-o, de dragul democraţiei, dar ascunde-te  să nu te vadă lumea. Dar când tu faci paradă pe chestia ca eşti altfel, că eşti bolnav şi aştepţi ca societatea să te accepte, e culmea neruşinării şi depravării. Societăţile şi ţările care acceptă asemenea afişaje sunt ele însăşi bolnave”, scrie pe blogul său Iulian Urban.

În acest an, sărbătoarea homosexualilor din România, „Gay Fest 2010”, este susţinută de ambasada Marii Britanii, Institutul Goethe, Centrul Cultural Ceh şi British Council. Ambasadorul Franţei la Bucureşti a adresat un mesaj de susţinere minorităţilor sexuale din România.

Blogul lui Iulian Urban

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Un senator român atacat pentru atitudinea sa critică faţă de organizarea paradei gay de la Bucureşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s