Politica

Ghimpu va pune umărul la schimbare de imagine a PCRM?


Orice s-ar declara, PCRM are nevoie de un „rebranding”, aşa cum, mai devreme sau mai târziu, are nevoie orice produs, fie el şi politic. În primul rând, PCRM conştientizează faptul că partenerii externi ai Republicii Moldova simt un disconfort atunci când dialoghează cu o forţă politică care se revendică drept continuatoare a politicii Partidului Comunist din URSS, în al doilea rând, electoratul stânga dă semne vădite de oboseală şi nu percepe la fel ritorica nostalgică, în al treilea rând, vârsta înaintată a liderului PCRM, cere o schimbare rapidă a preşedintelui de partid, ceea ce va presupune şi adoptarea unui nou mesaj politic.

În acelaşi timp, liderii PCRM ezită să facă schimbările necesare, pentru că acestea ar putea fi percepute de electoratul tradiţional al PCRM drept o „abandonare a ideologiei marxist-leniniste”.

„Secera şi ciocanul” dintr-un avantaj electoral, se transformă într-o barieră serioasă pentru revitalizarea PCRM. Cum şi-ar justifica liderii comunişti pasul făcut în faţa pensionarilor? PCRM are nevoie de o metamorfoză radicală, care nu ar afecta poziţia partidului. Într-un atât de scurt nimeni nu îşi poate permite luxul de a construi un partid puternic de la zero.

Răspunsul ar putea veni din partea celui care se declară „duşmanul de moarte al comunismului”, preşedintele interimar Mihai Ghimpu, care intenţionează să interzică utilizarea simbolurilor comuniste.

Fără a conştientiza (presupun), Ghimpu oferă un cadou de mare preţ comuniştilor. În acest fel, Mark Tkaciuk ar putea împuşca doi iepuri odată: partidul îşi va putea schimba liber „imaginea” dintr-un partid „sovietic”, într-un partid „socialist de tip european”, fără a trezi reacţii negative din partea propriilor alegători,  poziţionându-se în acelaşi timp, în calitate de victimă a „regimului liberalo-fascist”.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Ghimpu va pune umărul la schimbare de imagine a PCRM?

  1. Pingback: Ghimpu va pune umărul la schimbare de imagine a PCRM? | De la bloggeri adunate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s