Sociologie

Personalitatea şi statul în gândirea politică a lui Mihai Eminescu


(Textul comunicări prezentate în cadrul conferinţei „Eminescu-gânditor interzis”)

Eminescu credea sincer că elementele trebuincioase pentru buna cârmuire a unei ţări sunt „cinstea, înţelepciunea şi energia”, virtuţi care caracterizează un ins desăvârşit. Iată de ce Eminescu se pronunţa vehement împotriva liberalismului şi comunismului, în însuşirea lor de sisteme ideologice care pornesc de la viziuni economice, utilitariste şi materialiste.

Personalitatea desăvârşită poate fi regăsită doar într-un stat organic, în care elitele şi norodul se află într-o legătură organică. Din acest considerente, Eminescu se regăseşte în viziune conservatoare asupra societăţii şi statului.

Personalitatea este starea în care individul depăşeşte starea de libertate şi îşi asumă responsabilităţi. Anume sentimentul responsabilităţii defineşte poziţia unui cetăţean în alcătuinţa socială, rostul şi utilitatea lui pentru lucrarea întregului organism politic.

Cultul „libertăţii individuale”, răspândit în occident în dauna responsabilităţii, a determinat intrarea societăţilor democratice într-o criză profundă din cauza disfuncţiilor care provoacă atomizarea sistemelor sociale.

Iată ce spune Eminescu în această privinţă: „Un nemărginit individualism s-a lăţit peste toată Europa. Individul e scopul căruia i s-au sacrificat toate elementele cari formau încheieturile organizaţiei vechi. Teoria că viaţa e un drept a prins rădăcini în toţi şi cu durere trebuie să mărturisim că în multe locuri chiar clasele superioare au încetat a crede că au datorii către cele de jos, precum şi cele de jos nu mai vor să aibă datorii către cele de sus”.Personalitatea organică corespunde unui stat organic, stat care nu este un „paznic de noapte” ci un aşezământ care armonizează interesele din interiorul societăţii. Statul este ca un roi de albine care are un centru de greutate în jurul căreia se desfăşoară întreaga viaţă a societăţii.

Eminescu constată, cu tristeţe, că statul român al vremurilor sale este foarte îndepărtat de necesităţile poporului român, ajungând să îl considere un aşezământ creat artificial de elitele pătrunse de duhul apusean, înstrăinate de poporul din care au ieşit. „Plebea de sus face politică, poporul de jos de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceşti plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român”.

Lipsa unei legături organice în Predanie dintre elite şi masă este ceea ce însemnează lipsa de responsabilitate, chiar dacă această responsabilitate este una mai mult de ordin mistic şi emoţional decât raţional. Revoluţia franceză a fost cea care a spulberat virtuţile Tradiţiei şi a înscăunat nişte principii mecaniciste („Libertate, Egalitate, Fraternitate”) care au avut în istorie nişte consecinţe dezastroase.  „Libertatea e libertatea de a exploata, egalitatea e egalitatea de a deveni tiran ca şi vecinul meu, fraternitatea – un moft ilustrat prin ghilotină”, scrie Eminescu

Ideea de stânga a apărut în momentul în care elitele ţărilor europene au degradat moral şi au renunţat la responsabilitate faţă de popoarelor pe care le conduceau. Tot atunci şi masele populare au renunţat la responsabilitate, iar această atitudine a degradat într-un sistem ideologic revoluţionar socialist, care afirmă necesitatea unei „revoluţii permanente”, a unui război permanent a maselor împotriva elitei, între proletariat şi burghezime până la „victoria finală”.

Descriind teoria sa a compensaţiei muncii, Eminescu consideră că sarcina primordială a unei elite naţionale constă în uşurarea eforturilor claselor producătoare (în cazul României, ţărănimea), în timp ce în societatea românească elita este o clasă negativă, care consumă bunurile produse de ţărani fără a genera nimic în schimb. Aceasta situaţie nu face decât să frâneze procesul de modernizarea reală a României.

Înrădăcinarea unei elite false, a unei pături superpuse, a determinat construcţia unor instituţii artificiale care nu au făcut decât să secătuiască energiile creatoare ale ţării.

„Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de  zece ori mai rău, căci instituţiile noastre nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de cari dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”.

Personalitatea absolută, care comparativ cu omul societăţii moderne româneşti, reprezintă un „Om Nou”, este piatra unghiulară a noului stat. Acest „Om Nou” nu este altceva decât un model renăscut al aristocratului de după victoria Revoluţiei Franceze din 1789, un model al nobilului viril, care se identifică cu întregul organism al statului şi care are conştiinţa responsabilităţii şi are capacitatea de a asuma responsabilitatea pentru soarta acestui stat. Nobilul este cel care spune „aceasta este ţara mea!”, indiferent de starea în care se află aceasta.

„Astfel lucrează adevăraţii bărbaţi de stat; acei cari se ridică mai presus de politică mică şi cari, privind în depărtare, numai la binele şi prosperitatea naţiunei, nu se opresc la prejudecăţi zadarnice, nici la invidii nedemne de un om adevărat de stat.

Când este vorba să lucrăm numai pentru binele ţărei nu căutăm decât combinaţiunea cea mai nemerită şi cea mai conformă bunelor ce ne propunem, lăsând criticilor mici şi unor vederi strâmte şi înguste grija de a combate stăruinţele noastre, ce tind a consolida întărirea nouăi noastre constituiri şi a viitorului ţărei”, spune Eminescu.

Puterea morală presupune şi un stat mai puternic. Pentru Eminescu forţa moralei este superioară oricărui alt principiu politic. Nici liberalismul, nici comunismul nu sunt în stare să ofere acea atmosferă prielnică în care se poate plămădi a personalitate desăvârşită, pentru că aceste sisteme nici nu îşi propun o oarecare desăvârşire, ci supunerea individului lui unor legi străine. Dacă în liberalism, selecţia elitelor se face în funcţie de averea deţinută, în comunism această selecţie se face în funcţie de fidelitatea faţă de nomenclatura de partid. În ambele cazuri, se urmăreşte slăbirea, distrugerea personalităţii din interior şi transformarea ei într-un sclav al sistemului. Libertatea economică şi politică despre care vorbesc liberalii nu este decât un mit, pentru că în cadrul acestor sisteme majoritatea indivizilor nu au capacitatea de a utiliza această libertate.

Eminescu nu ezită să arunce la coşul de gunoi principiile statului democratic, privind dintr-o altă perspectivă libertatea personalităţii.

„Daţi-mi statul  cel mai  absolutist în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi, îl prefer statului celui mai liber în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi. Mai mult încă, în statul absolutist, compus din oameni bogaţi şi sănătoşi, aceştia vor fi mai liberi, mai egali, decât în statul cu legile cele mai liberale, dar cu oameni mizeri” , spune Mihai Eminescu în „Icoane vechi, icoane nouă”. Afirmaţiile radicale sunt făcute într-o perioadă în care libertăţile garantate de constituţie, nu contribuiau la îmbunătăţirea condiţiei poporului român, ci dimpotrivă protejau companiile străine şi un mic grup de paraziţi din păturile superioare ale societăţii. În cazul în care într-o bună zi drepturile democratice ar fi anulate, ar fi fost afectată, în primul rând, această minoritate, care s-a înstrăinat şi s-a îngrădit de poporul român cu ziduri înalte de piatră.

Cuvintele lui Eminescu vor deveni profetice pentru perioada interbelică, când regimul liberal îşi va atinge apogeul. O forţă nouă se va ridica pentru construcţia românului desăvârşit, a Omului Nou pentru o „Românie Nouă”.

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Personalitatea şi statul în gândirea politică a lui Mihai Eminescu

  1. Pingback: Personalitatea şi statul în gândirea politică a lui Mihai Eminescu | De la bloggeri adunate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s