basarabia

România a abandonat Basarabia până la ultimatul sovietic din 28 iunie 1940?


Am scris şi anul trecut despre momentul istoric foarte important pentru Basarabia: retragerea administraţiei româneşti din Basarabia şi cedarea acestui teritoriu trupelor sovietice şi agenţilor NKVD la 28 iunie 1940. În versiunea „patriotică” a istoriei  acest eveniment este prezentat stil tragic, ca o „crimă a Uniunii Sovietice împotriva poporului român”, ignorând intenţionat adevărata cauză a tragediei poporului român. Este firesc să ne întrebăm cine este de fapt un mai mare criminal: statul român care şi-a trădat interesele naţionale, sau URSS care urmărea promovarea intereselor sale geopolitice?

6 septembrie 1940, tineretul legionar a ieşit în stradă pentru a cere desfiinţarea României liberale

La 3 martie 1921, România şi Polonia semnează Tratatul şi Convenţia Militară care presupunea colaborarea şi susţinerea reciprocă a celor două state. Începând cu acea perioadă, serviciile secrete poloneze creează secţii speciale în fiecare oraş al Basarabiei, care aveau drept scop raporta periodică Varşoviei a informaţiei cu privire la situaţia din zonă.

Ceea ce m-a surprins cel mai mult într-o discuţie cu un tânăr istoric polonez, care a studiat această problemă în arhivele poloneze, este faptul că strategia militară a statului român nu presupunea fortificarea apărării militare pe Nistru, ci pe Prut, cum ar fi fost firesc. Acest fapt deranja Polonia, pentru că  în cazul România ar fi abandonat Basarabia, Polonia ar fi devenit vulnerabilă pentru un eventual atac din partea URSS. Iată de ce Polonia a fost statul care a insistat mereu ca Bucureştiul să-şi apere frontiera de est.

Rapoartele agenţilor serviciilor de informaţii poloneze, care se aflau în Basarabia în perioada interbelică, confirmă faptul că autorităţile de la Bucureşti tratatul Basarabia drept un „teritoriu abandonat”, care nu servea decât în calitate de zonă tampon între URSS şi România. Din această cauză, statul român nici nu se grăbea să investească în dezvoltarea economică şi culturală a Basarabiei.

Potrivit lui Mircea Eliade, anume în perioada interbelică Basarabia a cunoscut un intens proces de deromânizare, sudul şi nordul Basarabiei au fost ucrainizate, în Chişinău şi alte oraşe basarabene evreii au devenit populaţie majoritară, iar presa locală din „Basarabia românească” a fost dominată de presa de limbă rusă.

Ceea ce s-a întâmplat la 28 iunie 1940 nu a fost decât o urmare firească a degradării clasei politice româneşti, finalizarea procesului de dezintegrare a unei Românii „liberale” şi „europene”, împotriva căreia s-a ridicat întreaga generaţie interbelică.Sovieticii au ocupat o ţară care nu mai avea stăpâni, sovieticii au intrat într-o ţară care se afla într-o stare de disperare suicidală. Unicul lucru care a mai putut salva România în acel moment critic a fost ieşirea în stradă a zecilor de mii de tineri legionari în septembrie 1940, care au cerut abdicarea necondiţionată a regelui Carol al II-lea şi întregii clase politice. În fruntea guvernului a fost mareşalul mareşalul Ion Antonescu, sacrificat şi el de aceeaşi indivizi care au vândut Basarabia la 28 iunie 1940. Aceste sunt amănuntele despre care „naţionaliştii” şi „unioniştii” de paradă preferă să tacă, să le ascundă sau chiar să le interzică.

Astăzi România se află exact în aceeaşi situaţie. Însă problema cea mai gravă constă în faptul că tineretul nostru nu este pregătit pentru a face faţă dezintegrării organismului naţional, continuând să fie dezorientat din punct de vedere ideologic şi valoric. Fiinţa neamului nu este atacată doar din exterior, dar şi din interior, de cele mai dese ori, anume de cei care îşi zic „patrioţi” şi „unionişti”.

Soluţia este aceeaşi, ca şi acum 70 de ani: educarea Omului Nou.

Desigur, se vor găsi îndată „patrioţi” care vor arăta cu degetul mozolit spre mine, urlând că prin ceea ce afirm aş fi un „duşman al naţiunii române şi statului român”. Totuşi, cine este mai antiromân, cel care continuă politica „românească” din perioada interbelică, care a adus, în cele din urmă, la descompunerea statului român, sau cei care continuă linia celor care au luptat pentru reînnoirea neamului românesc?

Standard

11 gânduri despre „România a abandonat Basarabia până la ultimatul sovietic din 28 iunie 1940?

  1. Pingback: România a abandonat Basarabia până la ultimatul sovietic din 28 iunie 1940? | De la bloggeri adunate

  2. realist zice:

    Mai baiatule, tu vad ca esti un „legionar” de culoare rosie. Repeti aceleasi minciuni despre cum Romania a „abandonat” sau „tradat” Basarabia pe care le raspandesc si comunistii. Mai invata istorie, comunistii si fascistii tai au facut ca Basarabia sa fie pierduta.

    Iar faptul ca pe acest blog faci propaganda „Mitropoliei Moldovei” o organizatie pravoslavnica anti-romaneasca si anti-crestina care actioneaza la ordinele FSB, ma face sa cred ca esti in aceeasi tabara cu mancurtii si rusofonii.

    Pe timpul comunismului circula un banc interzis: ce au in comun legionarii si pepenii? Sunt verzi la suprafata si rosii inauntru.

    Apreciază

    • Este un specific al comunistilot si liberalilor. Comunistii numesc „fascisti” pe toti cei care nu gandesc ca ei, iar liberalii ii eticheteaza pe toti cei care nu vor sa se inregimenteze in turmele demoliberale drept „comunisti”.
      Pe mine ma lasa rece toate tentativele astea de a presa si manipula psihologic. Eu stiu cateva lucruri adevarate: sunt roman, crestin ortodox si imi iubesc neamul romanesc. Sacalii lasa sa haraie.

      Apreciază

      • realist zice:

        Esti roman dar acuzi aberant Romania (ce voiai sa faca Romania, sa se lupte in acelasi timp cu URSS-ul, Bulgaria, Ungaria si Germania nazista? nu uita ca nazistii, idolii legionarilor, au facut cadou Basarabia URSS-ului si au presat puternic guvernul roman sa cedeze), esti „crestin ortodox” (dar de fapt pravoslavnic, ceea ce ar fi ok daca biserica pravoslavnica n-ar fi asa de vehement antiromaneasca), iti iubesti neamul romanesc dar folosesti aceeasi retorica antiromenasca precum comunistii.

        Iar fascismul si comunismul totalitar au f multe in comun. In Romania, majoritatea legionarilor au trecut la PCR, si o parte a tortionarilor Securitatii au fost fosti legionari.

        Apreciază

  3. OBS zice:

    Mda…. Octaviane ai talent jurnalistic, dar in privinta filtrarii informatiilor care ti se servesc, mai ai multe de invatat… Ce spui tu in articol este mult prea subiectiv. De documente asa-zis secrete este plin internetul. Si se pot fabrica in functie de interese si se poate rescrie istoria. Daca tu crezi ca „Siguranta” oferea loc de cazare in Romania unui serviciu secret strain, fie el si polonez, te inseli amarnic. Probabil erau spioni carora li se oferea informatii false de catre Moruzov.

    Varful de lance a apararii Romaniei era Basarabia; care impreuna cu Moldova a reprezentat intotdeauna baza recrutilor in armata romana. Uita-te pe cresterea demografica pe regiuni din 1918 incoace si o sa vezi. Cum poti crezi ca o armata renunta la soldati ???

    Bunicul a facut armata in Basarabia si nu am auzit vreodata de la el ca evreii erau majoritari in Chisinau; nu stiu cat adevar este in ce spui tu

    Referitor la Mircea Eliade, este cunoscut de toata lumea ca a fost legionar convins. Doctrina legionara vedea inamici peste tot. Cu tot respectul, nu pot sa nu il suspectez de subiectivism.

    Apreciază

  4. 1. Nu în zadar am pomenit despre documentele secrete poloneze, urmează să public un material cu o bază ştiinţifică seriosă, elaborat de un istoric din Polonia.
    Da, România a oferit „locuri de cazare unui serviciu străin”, deoarece acest serviciu era al unui stat aliat. Unii ofiţeri ai siguranţei au primit chiar ordine din partea statului polonez pentru conclucrarea fructuasă a serviciilor româneşti cu serviciile poloneze (Zinovie Husărescu – Vulturul alb în gradul de ofiţer).

    Apreciază

    • OBS zice:

      Astept sa vad si eu documentele alea…
      Sper sa nu vad ceva facut de rusi si livrat lumii „pe surse” in contexul luptei actuale pentru pozitii cat mai avantajoase la Marea Neagra.

      Am mai vazut eu documente cu „Strict Secret” in care se explica cu lux de amanunte pentru orice papagal ca armata romana omora evrei cu sange rece in Bugeac (Basarabia Veche). Bunicul (participant direct la ofensiva in linia intai) depana amintiri cu prietenii lui de pahar cum ca armata rusa in retragere omora tot ce insemna evreu si facea propaganda cum ca romanii sunt niste criminali.

      Acum „holocaustistii” pun pe tapet „dovezile” si gata: au gasit tapul ispasitor. Nu zic ca in armata erau absolventi de Oxford, dar cand a auzit bunicul pe unul la TV (Tismaneanu se cheama) de povestile astea voia neaparat sa-l intalneasca pe respectivul. L-a impiedicat varsta (97 de ani) si lipsa unui picior (ramas la Odessa) ca alfel sigur ajungeau in finala de K1…

      Apreciază

      • Să nu uităm totuşi că Italia a explotat destul de bine coloniile din Africa, iar Japonia a reprezentat mult timp o forţă dură în Asia până la cel de al doilea război mondial. Este adevărat că nu au ajuns până la acte de genocid, dar asta explică de ce aceste două ţări rămân a fi puteri regionale, fără a juca un rol important în politica globală.

        Apreciază

  5. Vrinceanul zice:

    Un articol slab si rauvoitor. Bolsevicul Racu sa-si vaza de trebile Rusiei lui si sa-i lase pe romani in pace. Basarabia a fost ocupata in fond cu adevarat in 44 nu in 40 dar toti uita de asta. Dupa ce citesc aceste mizerii nu pot decat sa spun ca regret ordinul din 41 al lui Antonescu. Romanii trebuiau sa stea acasa si nu sa treaca Prutul moarind cu sutele de mii pentru niste nemernici ingrati. Citind astfel de „articole” realizez ca nu a meritat nici macar o picatura de sange romanesc.

    Bolsevicii basarabeni oricum ne acuza pe vecie de „marea tradare”, de ce a trebuit sa moara bunicii nostri pentru ei ?

    Apreciază

  6. Father Nicky zice:

    Romanilor le este extrem de greu sa isi asume partile mai intunecate ale propriei istorii la care au participat si contribuit, constient sau nu, ramanand blocati in termenii si datele istoriei triunfaliste si protocroniste, ale carei jaloane au fost trasate de celebrul „istoric” Mihail Roller si continuate de „istoricii” fabricati si indoctrinati de faimoasa „academie Stefan Gheorghiu”!
    Dupa 45 de ani de indoctrinare si dezimformare comunista, romanilor le este extrem de dificil sa-si recupereze adevarata lor istorie, cu bunele si cu relele ei, mai ales ca liderii politici actuali nu par deloc intersati sa faca lumina asupra istoriei romanilor din a doua jumatate a secolului XX ! Oare de ce?!

    Apreciază

Lasă un comentariu