Ortodoxie, Politica, ProletKult

„Lumea românească”, între „Sfânta Rusie” și „Visul american”


În momentul în care dorim să înțelegem discursul unui partener de dialog, trebuie să studiem sensul cuvintelor cu care operează cel care ne vorbește. Spre exemplu, unii au fost scandalizați de afirmațiile patriarhului rus Kiril cu privire la “apartenența Moldovei la Sfânta Rusie”, mesajul care nu este deloc unul ieșit din comun, ci exprimă o realitate pe care nu o putem nega.

În aceeași intervenție a patriarhului Kiril găsim și o precizare a faptului că “Rusia” (Rusi) reprezintă pentru Biserica Ortodoxă nu un spațiu etnic sau politic, ci spiritual. Există o diferență enormă între  „Rusi” (termen care desemnează spațiu civilizațional ortodox, continuator al Imperiului Bizantin)  și “Rossia” (statul modern Federația Rusă).

Nu doar Moscova este cea care vorbește despre un “spațiul cultural și spiritual”. Franța este și ea o țară care pretinde asupra unui spațiu “francofon” din care face parte România și Republica Moldova. Nu mai vorbim de “visul american”,  care a devenit o ideologie dominantă a globalismului. Din anumite motive, despre aceste „imperialisme culturale”, intelectualii noștrii preferă să tacă, trăgând alarma doar când este vorba de „imperialismul rusesc”.

Să vedem ce scrie unul din cei mai influenți ideologi ai politicii externe americane, Zbigniew Brzezinski:

„Dominația culturală a fost o fațetă subapreciată a puterii mondiale americane. Indiferent de ce s-ar putea crede despre criteriile sale estetice, cultura comercială a Americii exercită o atracție magnetică, în special asupra tineretului lumii. Această atracție ar putea decurge din aspectul hedonistic al stilului de viață pe care îl înfățișează, dar succesul său mondial nu poate fi negat. Filmele și emisiunile de teliviziune americane acoperă trei sferturi din piața mondială. Limba folosităpe Internet este engleza,  iar o proporție copleșitoare a conversațiilor prin computer au, de asemenea, ca țară de origine America, influențind astfel conținutul conversației mondiale. În sfârșit, America a devenit Mecca pentru cei care caută un învățământ avansat, aproximativ jumătate de milion de studenți străini se îndreaptă spre Statele Unite – dintre care mulți foarte dotați nu se mai întorc acasă niciodată. Absolvenți ai universităților americane pot fi găsiți în aproape fiecare guvern de pe oricare continent. Stilul multor politicieni străini imită din ce în ce mai mult stilul american.[…]

Idealurile democratice, asociate cu tradiția americană, întăresc și mai mult ceea ce unii consideră a fi “imperialismul cultural” American. În epoca celei mai ample răspândiri a democrației ca formă de guvernământ, experiența politică americană tinde să servească drept standard pentru imitare. […]

În plus, rețeaua de organizații specializate, mai ales instituțiile financiare “internaționale” trebuie considerate ca făcând parte din sistemul global american. Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială pot fi considerate ca reprezentând interesele “mondiale”, iar clientela lor ca fiind lumea întreagă. În realitate, ele sunt sub puternică dominație americană, iar originile lor se află în inițiativele americane, mai ales Conferința de la Bretton Woods din 1944.

Spre deosebire de imperiile precedente, acest sistem mondial vast și complex nu este o piramidă ierarhică. Mai degrabă, America se află în centrul unui univers în care totul este interconectat și în care puterea este exercitată prin continui negocieri, dialoguri, divergențe sau căutări de consens formal, chiar dacă această putere origineayă, în ultima instanță, dintr-o singură sursă, adică de la Washington D.C.” (“Marea tablă de șah a lumii”, Zbigniew Brzezinski).

Desigur, am putea fi nemulțumiți de apartenența la „lumea americană” sau “lumea rusească”, judecând prin prisma viziunilor etniciste inguste, însă cert este faptul că noi, în calitate de un popor mic, ai căror viziuni nu depășesc limitele autoimpuse, nu puteam pretinde la ceva mai mult, la o “lume românească”, dacă nu încetăm să ne considerăm o victimă și o periferie a istoriei .

O astfel de lume este posibilă doar prin revenire la rădăcinile noastre tradiționale și prin spargerea a paradigmei care împiedică ridicarea poporului din colivia periferică. Doar atunci când vom înceta a mai deplânge frontierele de stat ale României, consecințele pactului Ribentrop-Molotov, represiunile din perioada comunistă și alte tragedii ale istoriei, vom începe cu adevărat să gândim în termeni naționaliști.

Aici putem da dreptate legionarului Emil Cioran: “Şi acum vine rândul soldatului român. Cu ce e de vină bietul că România n-are nici un ideal, că dimensiunile ei istorice sunt neimportante, ca toată respiraţia ei de o mie de ani? El aude doar atât: să ne apărăm graniţele. Şi nici n-ar putea auzi mai mult. Căci România şi-a identificat idealul cu o stare de fapt: graniţele ei materiale şi morale. România este; atâtai ajunge. Neavând pasiunea devenirii frenetice, ea a răspândit în toate conştiinţele acceptarea ei proprie”. […]

“Mesianismul se naşte dintr o forţă lăuntrică a unui popor; dar, în dezvoltarea lui, el nu întăreşte mai puţin forţele acelui popor, aşa încît exercită o acţiune vitalizantă; un tonic născut în organism, pentru trebuinţele lui proprii. Cum se explică miracolul existenţei iudaice, dacă nu prin întreţinerea constantă a flăcărilor unei misiuni? Şi în zborul evreilor în istorie, ele par a le fi ars mai mult tălpile decît aripile, căci altcum nu s ar explica graba lor în timp, frenezia fiecărui moment de viaţă, ardoarea pămîntească, dorinţa de a nu pierde nici o comoară de a pămîntului sau de a rata vreo plăcere sublunară. Dacă un singur moment în evoluţia lor evreii erau lipsiţi de furia mesianică, dispăreau pe loc. Prezenţa lor milenară trebuia să i facă o evidenţă inevitabilă — şi n au reuşit a întîlni mai mult decît refuzul. Lumea nu i a acceptat niciodată şi nici nu i va accepta. Ei sînt condamnaţi a nu se realiza niciodată în planul istoric, deşi istoria le este aspiraţia cea mai pasionată. Dacă totuşi vor reuşi să se împlinească vreodată, atunci nu ne putem gîndi decît la un moment final de istorie. Numai soluţia apocaliptică este o ieşire pentru ei. Neam esenţialmente profetic, în profeţie se va putea salva. Îşi va proiecta încontinuu, la cine ştie ce capăt de soartă, paradisul terestru, pe care l va ajunge pe ruinele lui proprii”. […]

Nu este naţionalist acela pe care nu-l chinuie până la halucinaţie faptul că noi, românii, n-am făcut până acum istorie, ci am aşteptat să ne facă istoria, să ne dinamizeze un torent transcendent fiinţei noastre; nu este naţionalist acel ce nu e frământat de limitarea fatală care închide România în cercul şi fatalitatea culturilor mici, a acelor culturi care n au curajul să se învârtă în jurul propriei lor axe: nu e naţionalist acel care nu suferă infinit că România n-are misiunea istorică a unei culturi mari, imperialismul politic, megalomania inerentă şi voinţa nesfârşită de putere, caracteristice marilor naţiuni, precum nu e naţionalist acel ce nu doreşte fanatic saltul transfigurator. […]

România numai atunci va avea un sens în lume, când ultimul român îşi va da seama de specificul şi unicul condiţiei româneşti. Ce mituri a scos la lumină viaţa noastră politică de până acum? Când n-au fost platitudini, au fost abstracţii goale. Democraţia românească n a creat nici măcar conştiinţa de cetăţean. România are nevoie de o exaltare până la fanatism. O Românie fanatică este o Românie schimbată la faţă. Fanatizarea României este transfigurarea României.

Miturile unei naţiuni sunt adevărurile ei vitale. Acestea pot să nu corespundă adevărului; faptul n-are nici o importanţă. Suprema sinceritate a unei naţiuni faţă de sine însăşi se manifestă în refuzul autocriticii, în vitalizarea prin propriile ei erori. Şi apoi o naţiune caută adevărul? O naţiune caută puterea.

Misiunea României trebuie să ne fie mai scumpă decât toată istoria universală, deşi noi ştim că trecutul României este timp fără istorie.

Oamenii în care nu arde conştiinţa unei misiuni ar trebui suprimaţi. Fără spirit profetic, viaţa este un joc inutil. Numai în clipa când România se va consuma în flăcările interioare ale menirii sale ea va înceta să fie întristătoare. Căci dacă Rusia a fost numită sfântă şi tristă, atunci România, aşa cum a oscilat până acum în nesigura ei viaţă, nu poate fi numită decât întristătoare. Şi întristătoarea Românie va înceta să fie o realitate numai cînd ceasul ei solemn va bate. Dar ce poate însemna ceasul solemn al unei naţiuni?

Cînd o naţiune ia conştiinţă de sine însăşi pentru a şi modifica direcţia şi cursul existenţei sale, cînd la această răspîntie ea înţelege să şi valorifice toate virtualităţile în sensul ancorării în marele ritm al istoriei, atunci se apropie de momentul esenţial, daă nu de culmea sa. […]

România e geografie, nu e istorie. Înţelege cineva acest tragic? O ţară are valoare numai cînd devine o problemă pentru alţii, cînd numele ei înseamnă o atitudine. Cu toţii ştim ce înseamnă Franţa, Anglia, Italia, Rusia şi Germania, dar nu ştim nici unul ce înseamnă România. Nu ştim ce este România, dar ştim perfect ce nu este. Şi specializîndu mă în absenţele ei, am descoperit infinitul de care are nevoie pentru a fi ceva.Zi şi noapte, românii discută despre România. Dar trebuie să recunosc că am descoperit prea puţini pentru care ea să fie o problemă serioasă, un crez şi un destin. Întîlneşti prea des o viziune mediocră a României şi lipsa de profetism naţional pare a fi unul din defectele naţionalismului nostru.Vom rămîne mai departe condamnaţi a reface căile altora, a ne mulţumi cu un rost biologic, vom rămîne noi numai popor? Pentru istorie, încă nu există o naţiune românească, fiindcă o mie de ani n am tulburat cu nimic liniştea lumii, iar astăzi neliniştea globului ne sperie, în loc s o mărim. Să fim un popor „înţelept“? Mai bine atunci prăbuşirea. Viitorul va arăta în ce măsură ne vom nega constanţele noastre inutile.[…]

Un popor există întru cît constituie o primejdie. După gradul de ameninţare se apreciază capacitatea lui politică. Numai întru cît respiraţia lui este o intervenţie continuă în ritmul universal, trăieşte el cu adevărat. Popoarele prin revoluţii devin primejdii şi mai mari, ajungînd focare de infecţie şi contagiune ideologică.
Fericite acele popoare care au reuşit să fie primejdie pentru lume. Avea vom fericirea să devenim primejdie pentru noi înşine? […]

Spirala istorică a României se va înălţa pînă acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Pînă acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în faţa lumii, pentru a se şti că nu numai România este în lume, ci şi lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei ţări, de nu vom pune febră şi pasiune de sfîrşit în începuturile noastre, sîntem pierduţi şi nu ne mai rămîne decît să ne recîştigăm umbrele trecutului nostru.

(„Schimbarea la față a României”, Emil Cioran).

Anunțuri
Standard

9 gânduri despre „„Lumea românească”, între „Sfânta Rusie” și „Visul american”

  1. Pingback: “Lumea românească”, între “Sfânta Rusie” și “Visul american” - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Mda, interesant articol, numai ca incerci o comparatie destul de fortata. Kiril-Brzezinski-Cioran. Practic rezumatul ar fi cam asa:

    – exponentul trufiei rusesti, KGB-ist convins. Incearca sa coaguleze si sa induca ideea spiritualitatii-nu stiu cat va reusi asta in era internetului. Probabil ca as fi un admirator al lui Kiril daca discursul dansului ar fi total dezinteresat de politic. Gen Papa Ioan Paul al II-lea. Parerea mea este ca incerci sa ii gasesti argumente la care nici el nu s-a gandit.

    – geopolicitianul american, inteligent dar increzut, crede ca America este buricul pamantului. Oare cat va mai dura lucrul asta??? Va ajunge oare sa domine lumea macar un sfert din cat a facut-o Imperiul Roman? Eu cred ca nu, cred ca isi va pierde dominatia pentru ca nimic nu este vesnic.

    – negativistul roman, il consider un fel de „zvoner” sau „raspandac” (puteai sa-l pui pe Petre Tutea in loc). Scrie destul de bine, ii eram un fan in timpul liceului, dar acum in consider adolescent. Nu se ridica la nivelul lui Eliade. Crede ca Romania ar trebui sa se faca baiat rau, sa fie considerata o putere militara si/sau expansionista.

    Acum spun eu, ca roman bastinas, de ce ar trebui ca sa-mi doresc mai mult decat imi trebuie ? De ce ar trebui sa ma duc peste bulgari cu scandal sau peste unguri?
    Da, intr-adevar, trebuie lucrat la educatie si la civilizatie, dar nu m-ar interesa o colonie prin Africa…. Sunt dispus sa lupt pentru Romania Mare, dar cu principii democratice, nu sa vin in Basarabia cu sabia in mana :))))

    Apreciază

    • 1. Ar fi mai bine daca precizai ca tu ai vazut „interese politice”, patriarhul Kiril a expus argumentele despre care spuneam: „Rusia Sfanta este un concept apolitic si non-etnic, ci spiritual”. Aceasta viziune o regasim la mai multi ganditori rusi.
      2. Orice natiune trebuie sa aleaga intre expansiune si asimilare. Daca refuzi una, dai de alta. Asta e adevarul adevarat pe care l-a sesizat Cioran.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s