Politica

Proiect futurologic: Uniunea Eurobalcanică – „Noul Bizanţ”


Devine tot mai clar faptul că Uniunea Europeană nu reprezintă o structură care ar corespunde intereselor Republicii Moldova. În acelaşi timp, orbitarea în jurul Federaţiei Ruse, care resimte tot mai mult necesitatea de a se integra în sistemul economic european, a devenit anacronică şi dăunătoare (separatism transnistrean, insecuritate economică, conflictele politice interne).

Aflarea Republicii Moldova în zona de influenţă a Rusiei şi Uniunii Europene provoacă confruntări în interiorul societăţii moldoveneşti, care este divizată în „moldovenişti” (susţinătorii protectoratului rusesc) şi „unionişti” (adepţii lichidării Republicii Moldova). Eliminarea acestui conflict artificial nu este posibilă decât prin schimbarea paradigmei, identificarea unui nou proiect geopolitic, care ar schimba configuraţia forţelor din interiorul societăţii.

Unul din aceste proiecte ar putea fi „Uniunea Eurobalcanică”, din care ar putea face parte Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Muntenegru. Fiind o opţiune alternativă la aderarea la UE, acest proiect și-ar putea găsi susţinerea atât la Moscova, cât şi la Bruxelles (care ar fi doar bucuros de crearea unei zone de stabilitate ce ar include România şi Bulgaria). Formarea unui bloc în peninsula balcanică nu va face decât să echilibreze raportul de forţe în Europa.

Trebuie să evidenţiem faptul că popoarele care ar intra în componenţa Uniunii Eurobalcanice dispun de un fond cultural şi spiritual comun: substratul tracic şi credinţa creştin-ortodoxă, elemente care ar putea deveni esenţiale pentru cimentarea uniunii.

Pentru echilibrul continental, continentul are nevoie de trei Rome: prima Romă, din occident, a doua Romă din Balcani şi a treia Romă din Rusia. Aceştia sunt trei piloni fără de care este imposibilă construcţia unui sistem european stabil.

E firesc faptul că Uniunea Eurobalcanică ar reprezenta o zonă în afara oricăror blocuri militare, ceea ce înseamnă retragerea NATO din Balcani şi a trupelor ruse din Transnistria. În acest fel, un alt bloc geopolitic care ar putea susţine constituirea Uniunii Eurobalcance ar fi constituit din Turcia, Iran şi China. Anume aceste state ar putea deveni aliaţi strategici pentru blocul eurobalcanic, deoarece prin Turcia, statele membre ale Uniunii Eurobalcanice ar putea avea acces la resursele naturale din bazinul Mării Caspice.

Integrarea economică a statelor din Balcani este uşurată de faptul că până în 1989, acestea  au făcut parte dintr-o structură economică internaţională CAER. Restabilirea vechilor legături economice ar permite revigorarea complexelor industriale sau, cel puţin, a ceea ce a mai rămas din ele.

Înfiinţarea Uniunii Eurobalcanice ar însemna lichidarea zonelor de conflict din Republica Moldova şi fosta Iugoslavie şi crearea unei zone de stabilitate, ceea ce însemnă lichidarea reţelelor de trafic cu arme, droguri şi carne vie.

Pentru Republica Moldova, proiectul Uniunii Eurobalcanice însemnă un vector realist al politicii externe, lichidarea contradicţiilor interne şi canalizarea eforturilor spre dezvoltarea economică şi socială a ţării. Nu este nevoie decât de voinţa statelor din această regiune.

Anunțuri
Standard

21 de gânduri despre „Proiect futurologic: Uniunea Eurobalcanică – „Noul Bizanţ”

  1. Pingback: Blog "Noua Dreaptă" » Proiect futurologic: Uniunea Eurobalcanică – “Noul Bizanţ”

  2. Intr-adevar, Grecii privesc cu simpatie spre aceste state si chiar si ei nutresc speranta ca din aceasta parte le poate veni si lor gura de oxigen atit de necesara, mai ales acum, dupa ce s-au prajit la fel ca Romanii si Bulgarii cu u.e.
    Deci, de ce nu si Grecia!?

    Apreciază

      • Turcia nu mai are multe zile de trait ca organizatie statala in forma actuala.
        Washington-ul se ocupa de problema asta si cred ca nici Kremlinul nu sta degeaba.
        Armenii, Kurzii, Asirienii si Grecii isi vor lua revansa cit de curind asupra osmanliilor.
        Deci, in asa caz, la ce ar folosi aceasta precautie excesiva de a nu supara dusmanul secular atit al Romanilor (nu uita ca si in prezent ii sprijina pe Gagauzi), cit si al Sirbilor (vezi BiH si Kosovo), Bulgarilor si mai ales al Grecilor!?
        Constantinopolul trebuie sa fie si va fi Ortudox!
        Nici un menajament pt Turci!

        Apreciază

  3. Andrei zice:

    Mai bine ne-am declara stat american. Facem referendum ?

    „lichidării Republicii Moldova” – Moldova de mult s-a unit cu Tara Romaneasca si au format Romania.

    Noi mai frecam duda pentru ca o clasa politica Filat, Lupu, Voronin, Turcan, Ghimpu, Urechean sa se plimbe prin China, Moscova, Bruxelles, America. pe banii cui ? a gasterbaiterilor. Din fructe si legume noi nu acoperim macar factura la gaz rusesc.

    O sa iasa show cind raioanele o sa se revolte pe impartirea inechitabila a bugetului. Sa vezi cind saracia o ajunge in Chisinau. Show maxim !

    ps : „Urmasii” lui Stefan cel Mare , Eminescu sint de mult in UE 🙂

    Apreciază

  4. Moldovlah, eu cred ca gresiti profund in legatura cu Turcia. Daca observati ultimele evolutii pe plan international, ati fi sesizat conturarea unui bloc Turcia-Iran-China, care intr-un fel se aseamana cu axa Roma-Berlin-Tokyo, din cel de al doilea razboi mondial.
    Rusia, din cauza ascensiunii Chinei, este nevoita sa se apropie tot mai mult de UE. In viitor nu as exclude intrarea Rusiei in NATO.
    Turcia devine tot mai influenta in Caucazul de sud si in baziul Marii Negre (chiar si in Crimeea si Basarabia de sud).
    Nu mai vorbim de China si Iran, care devin jucatori foarte importanti pe continentul Eurasiatic.

    Apreciază

  5. OBS zice:

    Ideea asta nu este noua, a fost la un pas de realizare in perioada interbelica. Se dorea acest lucru pe baza „Înţelegerii Balcanice” din 1934, dar lipsea din ecuatie Bulgaria care mai voia ceva teritorii de la Iugoslavia si Romania.

    Pentru aceasta, Romania a lucrat enorm inca din 1910; casa regala a Romaniei si-a casatorit printii si printesele cu preponderenta in Balcani, nu s-a implicat in Razboiul Balcanic, a ajutat Grecia si Serbia in momente grele, etc.

    Uniunea s-ar fi realizat daca regele Greciei nu ar fi fost alungat de la conducere sau daca Carol al II-lea ar fi facut o politica externa mai agresiva.

    Nu vad realizata o asemenea uniune odata cu destramarea Iugoslaviei; asta pentru ca Rusia a avut grija sa iasa cu crime si varsare de sange.

    Apreciază

  6. Turcia a fost salvata de la dezintegrare, dupa wwI, de catre oculta, prin intermediul lui Ataturk, mason de top si el. Spre deosebire de Imperiul Tarist si cel Austriac, ramasitele celui Otoman au fost conservate pt a folosi drept cap de pod in Orientul Mijlociu.
    Dar, in prezent functia este indeplinita cu succes de catre Eretz Israel, asa ca zisul stat modern Turc nu mai foloseste la absolut numic, ba mai mult a hotarit sa nu mai faca sluj asa frumos cum facea pina nu de mult.
    Drept urmare Washingtonul i-a sprijinit pe Kurzii din Iraq sa isi consolideze autoritatea asupra zonei si chiar sa ii sustina si pe conationalii de pe teritoriul aflat in componenta Turciei.
    Kremlinul, bucuros va pune umarul sa darime fragilul edificiu Turcesc, care nu va putea rezista fara sprijinul Licuriciului. Cam pt ce crezi ca se inarmeaza Rusii cu tot ce le pica la mina si intaresc relatiile militare si economice cu Atena!?
    Ankara stie prea bine ce i se pregateste si semneaza toate aliantele militare posibile, chiar si Bucurestiul este vizat pt aceasta. Le fuge pamintul de sub picioare.
    Asa ca nu iti pune prea mari sperante in viitorul geopolitic al unei fantose precum Turcia!

    Apreciază

    • Eu nu stiu ce fapte luati in consideratie cand vorbiti de Turcia. Eu ma conduc de anumite date concrete: raportul de forte in interiorul Turciei, cresterea schimburilor de marfuri cu Iran si China, pozitia critica a conducerii Turciei fata de politica Izraelului, pozitia critica a Turciei fata de politica SUA si NATO (chiar daca este membru), cresterea influentei Turciei in bazinul Marii Negre si in statele turcofone (Azerbadjan, Turkmenistan).
      Eu observa dimpotriva, ca Turcia devine un stat tot mai puternic si independent de SUA, iar in viitor, in alianta cu Iran si China, se va forma un bloc care va deveni un jucator foarte important in politica mondiala.

      Apreciază

  7. Iranul si China este posibil sa formeze o alianta, in masura in care Iranul va mai exista si el in forma actuala. Turcia in mod sigur se va destrama ca stat, deoarece este supusa unor forte centrifuge mai mari decit ar putea sa suporte.
    Ideea este ca nu se face sa intorci spatele Grecilor, doar de dragul unui ipotetic suport pe care l-ar putea da Turcia unei ipotetice aliante balcanice pe care oricum nu ar avea nici un interes sa o sprijine in vreun fel.

    Apreciază

    • Si care sunt acele „forte centrifuge”? Din cate am vazut, la ultimul referendum, fortele pro-islamice isi consolideaza tot mai mult pozitiile, iar influenta Turciei in regiune, devine tot mai mare. Chiar nu inteleg, care ar fi indicatorii care ar demonstra ca Turcia se „descompune”?

      Apreciază

      • Tocmai acestea sunt cauzele care deranjeaza Israelul: cresterea valului islamist si influenta crescinda in regiune. Cita vreme si-a pastrat o pozitie neutra fata de masacrarea civilior din Gaza nu a fost nici o pb, dar de cind au inceput sa devina vocali deranjeaza teribil. Vor fi ajutati sa dispara ca stat pt atare obraznicie.

        Apreciază

    • Nu este neaparat singurul, dar oricum este suficient.
      De ce crezi ca a fost pus Irakul pe butuci, urmind Iranul la rind?
      Dealtfel Jidanilor le place sa se impauneze si sa afirme ca ei sunt „pumnul imbracat in manusa de fier a armatei U.S.”.

      Apreciază

      • Pai, daca vorbiti de Marea Neagra, presupun ca este vorba de relatia cu spatiul Euroasiatic. In cele din urma, conteaza cine poarta negocieri pentru astfel de resurse. Da, exista proiecte europene interesante, dar ele raman a fi europene si nu romanesti.
        Eu cred ca Romania are nevoie de relatii bilaterale intense cu Turcia (plus statele din zona sa de influenta), Iran si China.
        Iran ar fi interesat, presupun, intr-un parteneriat strans cu Romania, care ar securiza, din punct de vedere militar, Iranul. In acelasi timp, China este foarte activa in aceasta zona a Europei. China are nevoie de un partener strategic, care ar fi un jucator in Europa.
        Romania, in postura pe care o are, nu poate si nici nu va fi un jucator. Unificare Balcanilor, in opinia mea, va crea premize (repet, PREMIZE), pentru constituirea unui bloc puternic, care ar putea discuta egal la egal cu partenerii europeni.
        Statele din Balcani nu au nici o sansa de a supravietui, in cazul in care ar ramane separate.
        Ma mir de ce statul roman nu a folosit oportunitatea existenta pentru a atrage Serbia. Daca Romania ar acorda un sprijin politic important Serbiei, in calitate de stat membru al UE, ar avea doar de castigat.

        Apreciază

  8. andrei zice:

    de ce nu luati in considerare o uniune mai mare ? ceva care sa cuprinda si polonia si cehia si slovacia si ungaria si croatia si bosnia si grecia ? cred ca statele astea ar avea resursele necesare sa se autosustina economic, industrial si ar beneficia de iesire la 3 mari. cu eventuala sustinere din partea chinei. cu turcia, rusia, sua si statele europene am mai fost implicati si nu a iesit prea bine. china ar fi un aliat relativ nou, sa zicem mai proaspat, cu ambitii proaspete.
    ma gandesc ca ideea ce ar trebui luata in calcul ar fi aceea de autosustinere din punct de vedere economic, tehnologic. bine, ar fi necesar dupa mine sa schimbam si modul de acces la putere … cum ar fi: fara partide politice si doar pe baza de concurs si competente sa se ajunga la conducerea a ceva.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s