ProletKult, traditie

Domnitorul Vasile Lupu şi „semenţia românescă”


Moldovenii s-au considerat întotdeauna români. Acest fapt este confirmat de numeroase documente medievale. Prezint aici o predoslovie semnată de domnitorul Ţării Moldovei Vasile Lupu, la „Cartea de Învăţătură Românească”, tipărită la Iaşi, în 1643, cu binecuvântarea mitropolitului Varlaam.

Cuvânt împreună cătră toată semenţia românească

Prealuminatul întru pravoslavie şi credincios întru Părintele nenăscut şi întru Fiiul de la Părintele născut mainte de toţi veacii şi întru Duhul Svânt de la Părintele purcedzătoriu şi pre Fiiul odihnitoriu Svânta Troiţă unul adevărat Dumnedzău, ziditoriu şi făcătoriu tuturor vădzutelor şi nevădzutelor.

Io Vasilie Voievod – cu darul lui Dumnedzău şi biruitoriu şi domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spasenie a toată semenţia românească pretutinderea ce se află pravoslavnici într-această limbă, cu toată inima cearem de la Domnul Dumnedzău şi izbăvitoriul nostru Iisus Hristos.

Dintru cât s-au îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după acea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste şi de puţin preţ, iar voi să o priimiţi nu ca un lucru pementesc, ce ca un odor ceresc.

Şi pre dânsa cetind, pre noi pomeniţi şi întru ruga voastră pre noi nu uitareţi. Să hiţi sănătoşi.

Anunțuri
Standard

5 gânduri despre „Domnitorul Vasile Lupu şi „semenţia românescă”

  1. Ion Tcaci zice:

    Debilii de la patriotism.md au vazut ? Ca debiteaza prostii acolo cu nemiluita , tot cu astfel de dovezi sunt incarcate si letopisetele domnitorilor moldoveni pe care ei ii vor idoli ai moldovenismului, sar care in realitate se simteau si se credeau romani.

    Apreciază

  2. Petrică din Săseni zice:

    Măi Ioan Tcaci- nu-ţi mai fă „sânge rău” cu acei de la „Patriotism.md”. Majoritatea dintre ei sunt produsul a 200 de ani de „spălare de creeri” imperială rusească de la ce, slava Domnului că a-ţi fost feriţi voi, acei din România. Iar în al doilea rând, aceştea şi acum fac „cultură moldovinescă” sub conducerea agenţilor mascaţi „patrioţi moldaveni”-ruşi, lucru despre care ei mai curând nici că-şi dau seama…Fireşte, că ei nu trebuiesc toleraţi, dar nici nu trebuiesc JIGNIŢI, fiindcă reacţia firească a jignitului este şi mai adânc a se ascunde în sine şi a căuta o cale de răzbunare. Scopul nostru însă este să-i iluminăm şi să le deschidem ochii -nu săi jignim şi să-i îndepărtăm.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s