Politica

Spre o societate globală „postdemocratică”


Conform DEX-lului limbii române, democraţia reprezintă “o formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea”. Acest principiu a stat la baza constituirii naţiunilor moderne, naţionalismul şi democraţia fiind parte a unei singure mişcări. Ideile iluministe, născute în Franţa, au oferit un aparat conceptual pentru această mişcare, definind condiţiile necesare pentru victoria democraţiei. Cu toate astea, acest aparat conceptual nu a fost ridicat niciodată la rangul de dogmă, fiindu-i rezervat rolul de instrument filosofic, alături de alte instrumente posibile sau un set de ipoteze de lucru.

Mai târziu, ideile iluministe au obţinut tot mai mult teren, strâmtorând celelalte curente, îndeosebi conservatorismul tradiţionalist şi nu s-a limitat doar la asta. Iniţial, după eşecul „Sfintei Alianţe”, apoi după căderea imperiilor în rezultatul primului război mondial, filosofia iluministă devine un fundament dogmatic pentru un set de instituţii internaţionale, iar după cel de al doilea război mondial şi crearea ONU, o normă globală obligatorie pentru întreaga umanitate.

În cele din urmă, dintr-un instrument al democraţiei clasice, filosofia iluministă a pretins să înlocuiască democraţia în sine. Monopolul său pe plan global a însemnat lipsirea popoarelor de dreptul de a-şi exprima voinţa în conformitate cu necesităţile sale. În prezent, nici un parlament nu poate adopta o decizie, nici un poate lua o hotărâre şi nici un popor nu poate să aprobe prin referendum un act care ar contraveni acordurilor, tratatelor internaţionale al căror semnatar este. Desigur, formal, semnarea actelor internaţionale nu este una obligatorie, însă statele nesemnatare se pot trezi într-o situaţie de izolare şi boicot internaţional. Pentru a face parte din “lumea civilazată”, fiecare stat este obligat să accepte normele impuse de statele occidentale. Doar să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi Republica Moldova ar denunţa Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau ar părăsi ONU.

Astfel, articolul 8 al Constituţiei Republicii Moldova stipulează în mod clar că dreptul internaţional este superior dreptului naţional: „intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia”.

Postdemocraţia – „sfârşitul istoriei”?

Din aceste considerente, forma de organizare a statelor naţionale nu mai poate fi considerată o „democraţie”, ci o formă a „postdemocraţiei”, în care popoarele nu mai sunt deţinătoare ale suveranităţii. Chiar dacă astăzi mai este utilizat termenul de „democraţie”, această forma de organizare nu mai are nimic în comun cu sensul clasic al noţiunii.

Victoria „principiilor universale” este acel „sfârşit al istoriei” pe care îl proroceau teoreticienii postmodernismului politic. Sfârşitul naţiunilor a însemnat sfârşitul vechii ordini şi instaurarea unei noi ordini mondiale.

Cu toate astea, „noua ordine mondială” şi-a dovedit în mai multe cazuri incapacitatea de a apăra propriile sale principii: în 1999 trupele NATO efectuează una atac militar asupra Iugoslaviei, iar în 2008, SUA şi o parte a sateliţilor săi, recunosc independenţa Kosovo. În acelaşi an, Federaţia Rusă recunoaşte independenţa provinciilor georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, demonstrând ceea ce nu era nevoie de demonstrat: pe plan internaţional continuă să primeze dreptul forţei, iar forţa dreptului nu este decât un mit livrat statelor mici.

Statele mici devin tot mai vulnerabile, neavând capacitatea de autoapărare din cauza primatului principiilor iluministe, al cărui monopol absolut şi „universalism” au recunoscut prin şantaj politic şi economic reprezentanţii guvernelor naţionale. În timp ce formal sunt promovate drepturile şi libertăţile individului abstract, popoarele propriu-zise sunt eliminate de pe scena istoriei în calitatea lor de subiecţi internaţionali, fiind înlocuite de tot felul de entităţi şi structuri supranaţionale care nu sunt nicidecum organe reprezentative.

Rezumat

– Odată cu lichidarea suveranităţii reale a statelor naţionale şi subminarea capacităţilor sale de autoapărare, a fost lichidată democraţia, ca formă de organizare a popoarelor.

–   În prezent, prin democraţie nu se subînţelege principiul exercitării voinţei poporului, ci un sistem ideologic de esenţă totalitară. Iată de ce astăzi nu mai putem vorbi despre „societăţi democratice”, ci „postdemocratice”.

– Epoca naţiunilor moderne a luat sfârşit, iar popoarele sunt nevoite să-şi caute forme alternative de organizare, care s-ar opune „postdemocraţiei” globale.

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Spre o societate globală „postdemocratică”

  1. Pingback: Spre o societate globală “postdemocratică” - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Spre o societate globală “postdemocratică” | De la bloggeri adunate

  3. Pingback: Spre o societate globală “postdemocratică” | Blog "Noua Dreaptă"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s