Degradare, reвaLюtzie

Politici de tineret: lipsă de sens şi finalitate


Însăşi noţiunea de „politici de tineret” este una stângistă. Segregarea tinerilor, transformarea lor într-o „minoritate asuprită” şi social vulnerabilă, care necesită un tratament preferenţial, separat de restul politicilor oficiale, nu face decât să izoleze tinerii de restul societăţii. Cum au ajuns tinerii, un grup social energic şi productiv, într-o barcă cu pensionarii şi invalizii?

Societatea are două mari grupuri de oameni: cei care contribuie la funcţionarea şi dezvoltarea societăţii, fiind un motor al statului, şi cei care nu au capacitatea de a activa în niciun domeniu – copiii, bătrânii şi invalizii. Cei dintâi determină direcţia de activitate a statului, cei din urmă se află sub protecţia statului.

Cu cât este mai mic şi segmentat grupul celor activi, cu atât este mai mică probabilitatea deturnării unor politici care servesc exclusiv clasei dominante. Desigur, în primul rând, este vorba de tinerii care reprezintă elementul cel mai activ al societăţii, iar prin conectarea lor la resursele din bugetul de stat, prin acordarea a tot felul de facilităţi, ei sunt trecuţi într-o categorie similară pensionarilor.

Despre universităţi

Să privim ce se întâmplă în societatea noastră: o mare parte a universităţilor din Republica Moldova nu sunt concepute ca instituţii care au drept sarcina pregătirea unor specialişti, ci servesc în calitate de „azil” pentru „păturile social vulnerabile”. Universităţile sunt centre de colectare a unor elemente marginale, care, în cazul în care nu ar fi fost inmatriculate undeva, ar deveni un factor pentru sporirea criminalităţii şi instabilităţii sociale. Iată de ce la inmatriculare se dă preferinţă celor originari de la sate, din familii social vulnerabile sau din păturile pauperizate.

Aplicarea acestei politici şi-a arătat efectul: instituţiile superioare de învăţământ s-au transformat în „fabrici de diplome”, care produc „specialişti” de calitate proastă, sau chiar analfabeţi. O lovitură sub centură a constituit implementarea aşa-numitului „proces de la Bologna”, care nu a făcut decât să adâncească şi mai mult nivelul de degradare a învăţământului universitar.

„Procesul de la Bologna” este eficient doar acolo unde funcţionează eficient studiile preuniversitare. Teoretic, astăzi orice absolvent al liceului, un abiturient, ar trebui să dispună de un nivel de cunoştinţe pe care acum câteva decenii le avea un student de anul întâi sau doi. Or,  astăzi o mare parte a celor care obţin diploma de bacalaureat şi devin studenţi în primul an de facultate, nu dispun de cunoştinţe care ar depăşi clasele a 5-7-a, nefiind capabili să facă faţă programului universitar care a fost redus la 3 ani. Cel mai trist este faptul că ştim cu toţii aceste lucruri, dar puţini sunt cei care îndrăznesc să discute cu adevărat aceste probleme.

Lipsa unei viziuni strategice

Un alt aspect este cel al finanţării din bugetul de stat al unor specialităţi a căror activitate se desfăşoară, în mare parte, în sectorul privat. Statul nu dispune de o viziune strategică prin care s-ar stabili gradul de necesitate a formării specialiştilor într-un anumit domeniu. În acest fel, nici sistemul de învăţământ nu funcţionează raţional, scopul şi obiectivele nefiind bine determinate. Iată de ce suntem nevoiţi să constatăm din nou, cu tristeţe, că liceele şi universităţile nu servesc decât în calitate de „centre de reabilitare” a elementelor sociale marginale, care ar putea deveni un factor de instabilitate şi un pericol pentru actualul sistem politic.

În loc de concluzie

Revenim la „politicile de tineret”. Statul nu este interesat de susţinerea persoanelor cu cei mai înalţi indicatori calitativi într-un anumit domeniu. Statul este interesat de transformarea tinerilor în „bâdlo”. Argumentul este cât se poate de comunist: discriminarea pozitivă este necesară deoarece tinerii de la sate sunt dezavantajaţi în comparaţie cu tinerii de la oraş. Totuşi, nu se explică de ce statul nu ia măsuri pentru îmbunătăţirea studiilor şi accesul la informaţii în liceele din localităţile rurale, pentru a nu ajunge să rezolve aceste probleme din contul perioadei de studii universitare. Populismul, lipsa de responsabilitate şi capacitate de a propune o strategie de dezvoltare, iată adevăratul handicap al celor care conduc astăzi statul. Nu mă refer doar la cei din partidele politice, ci şi la aparatul birocratic, pe care nu îi atinge nici un proces electoral. O revoluţie paşnică este inevitabilă.

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Politici de tineret: lipsă de sens şi finalitate

  1. Pingback: Politici de tineret: lipsă de sens şi finalitate | De la bloggeri adunate

  2. discrepanțele dintre calitatea învățământului de la sat și oraș (de fapt Chișinău) au crescut semnificativ în ultimii 5 ani. Acest lucru se întîmplă datorită profesorilor care au îmbătrînit foarte mult în mediul rural și nu fac față noilor provocări, în timp ce la oraș acolo un există condiții cît de cît se face școală

    Apreciază

  3. Pingback: Politici de tineret: lipsă de sens şi finalitate | Blog Noua Dreaptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s