Geopolitica

Noua ordine continentală în Eurasia?


"Planul Anaconda" din perioada războiului civil din SUA (1861-1865)

"Planul Anaconda" din perioada războiului civil din SUA (1861-1865)

La 19-20 ianuarie, la Londra se anunţă reuniunea summitului statelor din nordul Europei, în cadrul căreia ar urma să fie discutată oportunitatea creării unui „mini NATO”, un bloc militar şi economic, care ar avea drept scop opunerea tendinţelor Rusiei şi Chinei de a controla resursele minerale din Arctica[1].

Primul aspect care ne atrage atenţia este faptul că din blocul care urmează a fi creat fac parte şi statele care se declară neutre din punct de vedere militar (Suedia şi Finlanda) şi nu fac parte din Uniunea Europeană (Norvegia), ceea ce ar presupune că noul bloc ar dori să adopte o politică oarecum separată de strucurile NATO şi UE.

Al doilea aspect pe care îl sesizăm este faptul că din eventualul bloc nu fac parte nici Germania, nici Franţa, în schimb, este destul de activă Marea Britanie, stat care între timp a devenit lider continental în exprimarea euroscepticismului. Este şi de la sine înţeles acest lucru: o eventuală Federaţie Nordică ar putea deveni un colac de salvare pentru Londra, luând în consideraţie că vocea acesteia în Uniunea Europeană a devenit, în ultimul timp, una nesemneficativă, ceea ce este destul de iritant şi frustrant pentru un stat care a reprezentat în trecut cea mai mare putere economică din lume.

Un alt aspect  care merită evidenţiat este faptul că statele care intenţionează să formeze acest „mini NATO” reprezintă Rimlandul[2] de nord al Europei, iar gruparea acestora într-un bloc economico-militar ne-ar aminti de strategia „îmbăţişării anacondei”[3], utilizată de generalul american  George B. McClellan şi amintită destul de des în literatura de specialitate a geostrategilor americani. Procedeul constă în stabilirea controlului asupra zonelor de ţărm (Rimland), care determină vulnerabilitatea zonei continentale (Heartland). Evident, în cazul nostru este vorba de reducerea influenţei Franţei, Germaniei şi Rusiei, devenite aliate după summitul de la Deauville din octombrie 2010[4].

În pofida faptului că unii amatori ai informaţiilor publicate în Wikileaks caută în acest proiect urmele „conspiraţiei americane”[5], totuşi procesul de separare a statelor din nord ar putea face parte dintr-un proces firesc de regionalizare a Europei, dictat de acutizarea crizei energetice, care, indiscutabil, ar fi convenabil şi Statelor Unite, aflate într-un moment de letargie.

De altfel, şi profesorul american Joel Kotkin a sesizat destul de bine inevitabilitatea apariţiei fenomenului luptei „statelor de frontieră” pentru autonomia sa faţă de zonele concurente de influenţă, şi formarea unor regiuni autonome, chiar dacă a făcut o clasificare destul de superficială a acestor regiuni[6].

Blocul de sud: Iran, Iraq, Siria şi Turcia

Procesul de grupare a statelor din nordul Europei este sincronizat cu formarea unui bloc în zona de sud, unde Iran îşi propune crearea unei alianţe similare cu Iraq, Siria şi Turcia[7]. Cea din urmă îşi propune să joace în sud rolul pe care îl joacă Marea Britanie în nord. Ambele fiind frustrate de eliminarea lor din marile jocuri continentale de către „marii grei” – Franţa şi Germania, încearcă să-şi construiască propria politică regională, stabilind un parteneriat cu statele din vecinătatea apropiată, care nu fac parte din nicio structură supranaţională.

Trebuie de notat faptul că în cadrul ultimului summit NATO de la Lisabona din noiembrie 2010, partea turcă s-a opus radical insistenţei Franţei de a califica Iranul drept „o sursă potenţială de atac nuclear”. Eforturile Ankara nu au fost zadarnice, pentru că în declaraţia finală a summitului, Iranul nu a fost inclus în lista potenţialilor inamici ai NATO[8].

Turcia şi-a demonstrat poziţia ferventă şi în ceea ce priveşte instalarea scutului antirachetă, insistând ca acesta să nu fie un instrument al Washingtonului, ci unul comun al statelor din cadrul alianţei nordatlantice. A doua condiţie pe care a impus-o partea turcă a fost insistenţa ca sistemul de apărare NATO să nu fie îndreptat împotriva aliaţilor strategici ai Turciei: Rusia, Iran şi Siria, iar cea de a treia – Turcia să înceteze a mai fi considerată o linie de front, aşa cum a fost în perioada războiului rece[9].

Prin jocurile sale în calitate de membru al NATO, Turcia, de fapt, atrage în jocurile sale statele care în trecut erau considerate inamice ale Washingtonului (Iran, Siria), încercuind în partea de sud Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.

Balcanii – puntea dintre extremitatea nordică şi sudică. O şansă de excepţie pentru România

Între extremitatea nordică şi sudică se află principalul nod care uneşte Europa Occidentală şi Asia Mică – Peninsula Balcanică. Prin această zonă urmează să treacă principalele conducte de gaz care urmează să alimenteze zonele industriale din Europa occidentală cu gaze naturale: Nabucco şi Southstream. În acest context, Balcanii ar putea deveni un front de luptă pentru influenţă în Europa. O eventuală creare aici a unui al treilea bloc (Uniunea Balcanică), care s-ar afla în coordonare cu extremitatea nordică („mini NATO”) şi sudică (Turcia, China, Iran, Iraq, Siria), ar putea desăvârşi opera de încercuire a blocului Paris-Berlin-Moscova.

În cazul în care ar adopta o politică independentă de interesele Washingtonului, România ar dobândi unica şansă în istorie de a se impune în calitate de lider regional şi un jucător important pe continentul european. Pentru aceasta, Bucureştiul trebuie să adopte o politică asemănătoare cu cea a Londrei şi Ankara iniţiind încheierea unui Pact Balcanic sau crearea unei „Uniuni Balcanice”, în care s-ar putea regăsi Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Republica Moldova. Toate acestea depind doar de existenţa unei voinţe şi perspicacităţi a clasei politice de la Bucureşti. În caz contrar, teritoriul românesc ar putea deveni din nou un teren de luptă dintre marele puteri.

 

Anunțuri
Standard

7 gânduri despre „Noua ordine continentală în Eurasia?

  1. Pingback: Noua ordine continentală în Eurasia? | De la bloggeri adunate

  2. diminet zice:

    Ideea este buna, insa nu va permite nimeni Bucurestiului sa se gandeasca barem la o „Uniune Balcanica”. Pentru NATO si UE Romania este aidoma unei insecte prinsa in plasa paianjenului.O miscare incorecta, si Romania va fi desfacuta pe bucati.Era si de asteptat…NATO doar a actionat mereu in coniventa cu propriile interese, dar nu in conformitate cu prioritatile comune ale tarilor membre.Lucrul acesta a devenit foarte vizibil dupa atentatele de la New York,cand SUA a decis lansarea operatiunilor militare in Aganistan, dar si in ultimii ani, prin reticenta din ce in ce mai evidenta, manifestata de Marea Britanie (in mod special), Franta, Germania fata de operatiunea NATO in Afganistan.Evolutia evenimentelor pe scena internationala pare sa fie interesanta, dar totodata periculoasa. Subminarea NATO (or tocmai asta se intampla acum) va fi interpretata de politicienii americani drept o tentativa de a torpila America si pe americani. De asemenea, aceasta tendinta ar putea sa fie „definita” drept un pericol pentru securitatea SUA. In fine…Un subiect interesant si bine abordat.

    Apreciază

  3. Pingback: Pentru un eurasianism românesc | Octavian Racu

  4. Pingback: Pentru un EURASIANISM ROMANESC | FrontPress

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s