Fără categorie

Moldova are nevoie de o revizuire radicală a politicii agrare


Criza alimentară nu este un produs al actualei guvernări, ci un rezultat al modului în care sunt abordate problemele din domeniul agriculturii şi securităţii alimentare de întreaga clasă politică şi „societatea civilă”. Nu este niciun secret că în decursul a câţiva ani de a rândul Republica Moldova a fost avertizată de pericolul apariţiei deficitului de produse alimentare. În anul 2007, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a inclus ţara noastră în lista celor 37 de ţări care necesită susţinere alimentară urgentă. La aceste semnale de alarmă, guvernanţii  şi tot felul de „experţi” neoliberali răspundeau în unison că Republica Moldova este capabilă să depăşească orice criză şi că introducerea regulelor de piaţă şi a „normelor europene” în agricultură este o primă necesitate, iar orice politică protecţionistă şi orice limitare a exporturilor din partea statului ar fi o greşeală.

Rezultatele sunt pe faţă: ţăranii abandonează pământurile, populaţia depinde în totalitate de importurile străine şi riscă să se confruntă cu lipsa acută de produse alimentare. Pe lângă aceasta, schimbările climatice nefavorabile complică şi mai mult situaţia.

Este adevărat că modelul agriculturii autohtone, în mare parte nu corespunde normelor europene şi nici nu dispune de suprafeţe de teren şi de o capacitate necesară cultivare a produselor care ar putea să devină competitive pe piaţa externă. În calea unui astfel de proces de „modernizare” a agriculturii stau două împiedimente: densitatea populaţiei rurale şi multitudinea de culturi.

Una din cele mai mari greşeli ai clasei politice de la noi  fost acceptarea dogmatică şi impunerea a legilor economiei de piaţă în agricultură. În practica europeană, dar şi cea mondială, o mare parte a măsurilor economice au fost îndreptate spre „consolidarea gospodăriilor agricole”, cu alte cuvinte – falimentare micilor fermieri şi susţinerea formării unor gospodării agricole mari, care sunt mult mai competitive din punct de vedere al economiei de piaţă.

Guvernul nostru chiar a şi aprobat în 2006 un plan de consolidare a terenurilor agricole”, care conţine următoarea definţie: „consolidarea terenurilor agricole reprezintă un complex de măsuri economice, juridice, tehnice, organizatorice şi ecologice, orientat spre folosirea raţională a terenurilor agricole, sporirea eficienţei sectorului agricol în ansamblu şi, ca rezultat, a nivelului de viaţă în comunităţile rurale”.

Cu toate că programul asigură că procesul de „consolidare” va fi unul „democratic” şi „benevol”, contribuind la ridicarea nivelul de trai în mediul rural, realitatea este cu totul alta. Condiţiile impuse micilor proprietari îi determină fie să-şi vândă, fie să-şi abandoneze terenurile agricole, iar populaţia economică activă este determinată să emigreze.

Aşa-numitul procesul de consolidare a gospodăriilor agricole presupune două efecte: depopulare mediului rural şi uniformizarea culturii agricole. În condiţiile Republicii Moldova, unde o parte considerabilă a populaţiei economic active este ocupată în agricultură, un astfel de proces ar fi egal cu un genocid. De fapt, acest proces deja este derulat, doar că este implementat destul de lent, din cauza unor impiedimentele de ordin juridic (codul funciar interzice cetăţenilor străini să deţină pământuri agricole), de ordin social (pericolul unor revolte ale populaţiei infometate) şi de ordin politic. Cu toate astea, în fiecare an numărul persoanelor care activează în agricultură scade cu ritmuri rapide.

Pe lângă aceasta, actuala guvernare intenţionează să liberalizeze piaţa funciară, care ar permite agenţilor economici străini să achiziţioneze terenuri agricole, ceea ce ar desăvârşi opera de ruinare a populaţiei Moldovei.

Un raport realizat de agenţia britanică pentru dezvoltare „Progressio” avertizează asupra faptului că decenii de neglijare a micilor fermieri, care hrănesc 2 miliarde de oameni din toată lumea – o treime din umanitate – au împins aceste mici comunităţi agricole la limită, fiind necesare măsuri urgente pentru a remedia situaţia.

Potrivit unui fost ministru francez al agriculturii Michel Barnier „ceea ce se întâmplă acum în lume este rezultatul liberalizării radicale a pieţelor. Nu puteam lăsa hrănirea oamenilor la discreţia capriciilor pieţelor. Este nevoie de o politică agricolă, de intervenţie pentru a stabiliza situaţia“. Fostul ministru francez spune că statele cu probleme alimentare nu trebuie să se concentreze pe export, ci pe hrănirea propriei populaţii. Abia apoi, când problema foametei este stabilizată, aceste state se pot concentra pe exportul surplusurilor de produse agricole. [1]

Pentru a putea răspunde intereselor vitale ale populaţiei, clasa politică trebuie să-şi schimbe radical optica asupra agriculturii. Această ramură nu trebuie privită ca o sursă de venit, ci în primul când ca o sursă de aprovizionare a populaţiei cu produse alimentare. Respectiv, politica economică trebuie reorientată în această direcţie. Securitatea alimentară trebuie să fie o problemă prioritară în agricultură.

Concluzii

– În primul rând, statul are nevoie de crearea a unui mecanism de monitorizare a situaţiei cu privire la securitatea alimentară, care ar exclude nu doar apariţia deficitului de alimente, dar şi dependenţa pieţii interne de importurile străine.

–  În al doilea rând, statul trebuie să renunţe la politica de liberalizare a pieţii funciare, ai cărui rezultat poate fi unui distrugător pentru populaţia ţării.

–  Statul trebuie să adopte o politică de susţinere a modului de producţie tradiţional prin eliminarea oricăror taxe şi impozite pentru ţăranii care nu se ocupă cu comercializarea produselor, ci cultivă strict pentru consum propriu. În situaţia actuală, perceperea impozitului funciar de la persoanele care deţin terenuri cu o suprafaţă redusă nu este decât un şantaj care încearcă să determine ţăranii să se dezică de propriile loturi de pământ. Absurdă este situaţia când impozitul funciar este mai mare decât însăşi costul producţiei agricole obţinute.

A doua categorie de ţărani trebuie să fie micii fermieri, care deţin terenuri cu o suprafaţă medie şi nu cultivă cantităţi considerabile de produse. Astfel de producători au o semnificaţie locală, aprovizionând atât localitatea în care activează, cât şi localităţile invecinate.

A treia categorie de ţărani sunt antreprenorii, care deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mare şi cultivă produse agricole în cantităţi considerabile. Anume aceşti producători au capacitatea de export, dar această posibilitate trebuie oferită  strict după ce este suplinită piaţa internă cu cantitatea de produse alimentare necesare.

Politica agricolă trebuie să diferenţieze în mod clar aceste tipuri de producători agricoli, găsindu-i fiecăruia rolul său în sistemul economic al Republicii Moldova.

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Moldova are nevoie de o revizuire radicală a politicii agrare

  1. Pingback: Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor « Octavian Racu

  2. Pingback: Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor | Blog Noua Dreaptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s