liberalism

Legea nediscriminării, un pas spre totalitarism


Legea cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării, rămâne a fi una destul de neclară. În proiectul de lege, „discriminarea” este definită astfel: orice diferenţiere, excludere sau limitare în drepturi, directă sau indirectă a persoanelor, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile stipulate în prezenta lege”.

Cu toate astea, legislaţia Republicii Moldova prevede apărarea drepturilor tuturor cetăţenilor. Codul Penal, Codul Civil, Codul Muncii nu presupun nicio excludere a unei categorii de cetăţeni. Este evident că adoptarea unei legi care ar dubla cadrul legal existent este absurdă. Cu toate acestea, ce aduce nou legea nediscriminare?

Noutatea constă în însăşi noţiunea de „discriminare”, care nu are nimic în comun cu violenţa fizică (care cade sub incidenţa Codului Penal), nici cu încălcarea dreptului la muncă (pedepsit de Codul Muncii).

Discriminarea este o capacitate mintală, o predispoziţie a omului. Potrivit DEX-ului: DISCRIMINÁ vb. I. tr. A separa, a face deosebire, a distinge. [< lat. discriminare, cf. it. discriminare, fr. discriminer].

Discriminarea este o capacitate a omului de a diferenţia bine de rău, lumina de întuneric, persoana de sex feminin de cea de sex masculin, persoana cunoscută de una necunoscută etc. Or, tentativa de a adopta o lege care ar “preveni şi combate discriminarea” nu este decât o încercare de a limita capacitatea de gândire şi libertatea de opinie a omului.

Dacă eliminăm toate prevederile care deja există în alte acte normative (Constituţia Republicii Moldova, Codul Penal, Codul Muncii, Legea Învăţământului etc.) în proiectul de lege vizat nu rămâne decât prevederile care supun unui control exprimarea opiniei publice. Astfel, articolul 4 prezintă „susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă” drept „o formă gravă a discriminării”. A se observa că autorii proiectului de lege propun crearea şi aşa-numitului „Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării”, o autoritate care urmează să-şi însuşească rolul de „poliţie a gândirii”, ceea ce contravine oricăror valori democratice.

În premieră o lege din Republica Moldova urmează să reglementeze nu o acţiune sau un fapt ci o un mod de gândire! Insistenţa cu care societatea civilă şi clasa politică este silită să accepte un proiect străin antinaţional, demonstrează că procesele artificiale impuse din afară sunt nu doar inutile dar şi periculoase pentru pacea socială şi siguranţa naţională. Nu este nevoie să elaborăm teorii şi presupuneri cu privire la impactul pe care ar putea avea adoptarea unui astfel de proiect. Rezultatele unor astfel de norme se văd foarte clar în Europa de Vest şi ele nu sunt deloc pozitive.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Legea nediscriminării, un pas spre totalitarism

  1. SCu Dumnezeu înainte Octaviane! Cele mai înalte aprecieri. JOS, la infern,- CIUMA SODOMITĂ a homosecilor=zoofili=nicrofili=pedofili=transperverşi=analofili=SIDA... etc.,etc. JOS la pucioasa Sodomei şi Gomorei, la jarul mistuitor, acolo să-şi facă zice:

    Cu Dumnezeu înainte Octaviane! Cele mai înalte aprecieri. JOS, la infern,- CIUMA SODOMITĂ a homosecilor=zoofili=nicrofili=pedofili=transperverşi=analofili=SIDA… etc.,etc. JOS la pucioasa Sodomei şi Gomorei, la jarul mistuitor, acolo să-şi facă mîrşăveniile inainte să intre pe furca satanei blestemate!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s