basarabia, Sociologie, traditie

Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor


Până la instaurarea regimului sovietic, Basarabia reprezenta un ansamblu de comunităţi cu un grad sporit de autonomie care permitea funcţionarea armonioasă a întregului organism social. Când vorbesc de „autonomie” nu am în vedere autonomia administrativă, ci nivelul de implicare a instituţiei statului în viaţa comunităţii locale. Din cele mai vechi timpuri şi până în secolul XX, nucleul acestei autonomii a comunităţilor româneşti îl constituia „legea pământului” („Jus Valachorum”), un vechi cod de legi nescrise, care reglementa relaţiile sociale şi constituia nucleul ideologic al obştilor româneşti.

Început în perioada ţaristă, continuat în România interbelică, apoi sub regimul sovietic, procesul distrugerii acestei autonomii a fost conceput ca un proces de „modernizare”. În Basarabia, apogeul, l-a constituit crearea kolhozurilor, întreprinderi agricole colective supuse necesităţilor sistemului industrial sovietic, care au distrus orice spirit al comunitarismului în mediul rural. Am numit acest „modernizare” pentru că în realitate nu s-a urmărit atât parcurgerea unui traseu de desăvârşire a sistemului economic, pe care l-a parcurs şi Occidentul, cât s-a urmărit impunerea unor modele socio-economice artificiale, fie ele liberale, fie ele socialiste, considerate naiv „universal valabile”, care prin distrugerea structurilor tradiţionale viabile au supus ţara intereselor clasei dominante străine sau înstrăinate.

Îndată după desfiinţarea sistemului sovietic, am descoperit vidul creat de tot acest proces de „modernizare” al ţinutului. Astăzi cu greu mai putem numi satele „comunităţi”, iar fundamentul economic al ţării, în mare parte agrar, a avut mai mult de suferit decât de câştigat de pe urma industrializării sovietice, care nefiind adecvată realităţilor geoeconomice, nu a fost decât o anexă intereselor strategico-militare ale URSS.

După ce la 27 august 1991 pe teritoriul Basarabiei apare statul Republica Moldova, s-a încercat trecerea de la modelul economiei planificate la un model liberal, menţinându-se în continuare în paradigma „modernizării”. Astfel, datorită unei politici liberale, kolhozurile sovietice au fost desfiinţate, însă continuă să mai existe şi astăzi, de facto, prin aşa-numita „politică de consolidare a terenurilor” a regimului de la Chişinău. Tendinţa este clară: se urmăreşte distrugerea micii proprietăţi şi formarea unor întreprinderi agrare mari „profitabile”, controlate de capitalul străin.

De la neoiobagie la neoliberalism

Această situaţie paradoxală ne aminteşte de conceptul „neoiobăgiei” al sociologului socialist Constantin Dobrogeanu-Gherea, care constata că reformele liberale din România modernă nu au făcut decât să menţină, de facto, modelul iobăgiei, împiedicând formarea gospodăriilor ţărăneşti libere: „Ţăranii, mai ales cei cu pământ mai puţin şi mai prost şi situat departe de casele lor, cei fără de drumuri şi adăpători, trebuiau să ceară pământ de la proprietari şi arendaşi. Apoi mai toţi ţăranii aveau nevoie de bani pentru biruri, oare începuseră să crească simţitor, pentru ratele răscumpărării clăcii şi pentru alte necesităţi izvorâte din împrejurările noi; ,şi cui aveau să se adreseze pentru bani decât iarăşi proprietarilor şi arendaşilor? Aceştia, bineînţeles, dădeau bani ţăranului, dar nu ca unui salariat — ceea ce, după cum vom vedea mai jos, ar fi fost preferabil pentru ţăran —, ci ca unui învoit; şi dădeau ţăranului şi pământ, însă nu conform relaţiilor dintre marele proprietar şi micul fermier, adică sub forma de arendare capitalistă pe termen lung — ceea ce ar fi presupus cu totul alte relaţii de producţie —, ci sub formele iobăgiste ale dijmei, ruşfeturilor şi servituţilor de tot felul. Şi astfel din primul moment au început să se restabilească vechile relaţii de producţie iobăgiste. Recolta mizerabilă de la 1865 şi groaznica secetă de la 1866 au putut numai să grăbească acest proces”, spune Dobrogeanu-Gherea în lucrarea sa Neoiobăgia” în care descrie realităţile socio-economice din România sfârşitului secolului XIX. Cu toate astea, fiind adeptul ideologiei de stânga, autorul face o analiză critică dintr-o perspectivă de stânga, punând accent exclusiv pe relaţiile de proprietate asupra mijloacelor de producţie, neînţelegând esenţa problemei. Iar esenţa problemei constă în statutul comunităţii ţărăneşti în cadrul ţării.

Elita românească a secolului XIX şi XX, a înţeles procesul de „modernizare” şi instaurare a „democraţiei liberale” ca o importare şi implementare mecanică a instituţiilor politice şi a normelor juridice Occidentale în societatea românească şi eliminarea a instituţiilor tradiţionale, ceea ce presupunea dezrădăcinarea „Legii Pământului” şi desfiinţarea comunităţilor săteşti prin transformarea lor în simple „unităţi administrativ-teritoriale”. Anume această diminuare a rolului obştii săteşti a şi dus la desfiinţarea gospodăriei şi supunerii ţăranului („talpa ţării”) faţă de clasa dominantă.

Începând cu secolul XIX şi XX, odată cu procesul de „democratizare” şi „modernizare”, nu comunităţile reprezintă principiul central al sistemului politic, ci individul abstract. „Drepturile universale ale omului” devin prioritare faţă de drepturile obştilor, ceea ce explică şi oferirea cetăţeniei româneşti populaţiei alogene prin Constituţia din 1923, document radical opus ideologic „Legii Pământului”, respectiv, intereselor comunităţilor româneşti.

Urmărind evoluţia din ultimii 400 de ani, procesul de implementare a modelelor occidentale în spaţiul românesc, fie prin filiera franceză, fie prin filiera rusească, observăm că acestea nu doar nu au oferit o libertate reală românilor, ci chiar a contribuit la coborârea ţăranului la condiţia de sclav în timpul ocupaţiei fanariote, ruseşti, evreieşti, comuniste sau capitaliste. De 400 de ani obştea românească luptă împotriva statului modern pentru dreptul său la viaţă.

Iată de ce ideea de libertate românească – „slobozia”, nu poate fi regăsită într-o democraţie a indivizilor, ci într-o democraţie a comunităţilor, „comunitatea comunităţilor” – „democraţie organică”, în limbaj politologic, „sobornicitate”, în limbaj ortodox. Iată de ce lupta pentru libertatea românilor trebuie să se axeze pe refacerea comunităţilor prin revenirea la normele tradiţionale – „Legea Pământului”, prin oferirea unei largi autonomii, inclusiv până la acceptarea unor norme juridice tradiţionale locale. În condiţiile globalizării şi sporii riscurilor de insecuritate alimentară şi energetică, o astfel de mişcare se prezintă a fi nu doar una actuală, dar şi extrem de necesară. De la o democraţie a indivizilor anonimi şi a unei majorităţi tăcute, trebuie să purcedem la reconstrucţia unei democraţii a comunităţilor vii. Anume în aceste raţionamente şi se pot întrevedea elementele unei idei naţionale a Republicii Moldova în drumul ei spre desăvârşire a construcţiei sale naţional-politice.

Subiecte apropiate:

Democraţie organică – democraţie liberală -postdemocraţie

Moldova are nevoie de o revizuire a politicii agrare

Piesa de mai jos e un adevărat manifest al obştii săteşti

Un alt fragment la subiect


Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor

  1. Ideea nationala decurge din Idealul National care cuprinde toate valorile fundamentale de care depinde existenta noastra ca neam. Daca daca definim idealul national, apoi Ideea nationala usor se poate trece la doctrina de stat, adica manifestarea politica a idealului national.

    Apreciază

  2. Pingback: Ideea naţională: de la o democraţie a indivizilor la o democraţie a comunităţilor | Blog Noua Dreaptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s