De ce casele noastre au patru laturi?

De ce locuinţele noastre sunt patrulatere? Poate unor întrebarea ar părea imbecilă, prostească, dar totuşi, de ce nu trei, cinci, şapte sau forma unei circumferinţe?  De ce forma patrulaterului rămâne a fi dominantă, chiar dacă această formă nu este argumentată neapărat din punct de vedere arhitectural. În lume există foarte multe popoare care îşi construiesc locuinţele în formă ovală, triunghiulară, o mare parte din bisericile ortodoxe sunt construite în formă de corăbii.

Un posibil răspuns îl putem găsi la Mircea Eliade în „Sacru şi Profan”: „La  populaţia waropen,  în Guineea,  „casa bărbaţilor“  se  află  în mijlocul  satului: acoperişul  ei  reprezintă bolta  cerească,  cei patru pereţi  corespund  celor patru direcţii din spaţiu. În insula Ceram, piatra sacră a satului reprezintă Cerul, şi cele patru coloane de piatră pe care se sprijină simbolizează cei patru stâlpi care susţin Cerul. Concepţii asemănătoare  se  regăsesc  la  triburile  algonkin  şi  sioux:  coliba  sacră  unde  au  loc iniţierile închipuie Universul. Acoperişul colibei simbolizează bolta cerească, podeaua reprezintă Pământul,  cei  patru  pereţi —  cele  patru  direcţii  ale  spaţiului  cosmic. Construcţia  rituală  a  spaţiului  este  subliniată  de  un  triplu  simbolism:  cele  patru uşi, cele patru ferestre şi cele patru culori trimit la cele patru puncte cardinale. Construcţia colibei sacre repetă aşadar cosmogonia.

Întâlnim,  şi  nu  este  de  mirare,  o  concepţie  asemănătoare  în  Italia  antică  şi  la vechii germani. Este vorba de fapt de o idee arhaică şi foarte răspândită: cele patru zări sunt proiectate, pornind de la un Centru, în cele patru puncte cardinale. Mundus era, la romani,  o  groapă  circulară  împărţită  în  patru,  fiind  în  acelaşi  timp  imagine  a Cosmosului  şi model  exemplar  al  locuinţei  sau aşezării  omeneşti. S–a  sugerat,  şi  pe bună dreptate, că Roma quadrata ar trebui înţeleasă nu ca având forma unui pătrat, ci ca fiind  împărţită  în  patru.19  Mundus  era  evident  asimilat  cu  omphalos,  buricul pământului: Oraşul  (Urbs) se găsea  în mijlocul unui orbis  terrarum. S–a arătat că  idei asemănătoare explică structura satelor şi a oraşelor germanice. În contexte culturale extrem de variate, găsim mereu aceeaşi schemă cosmologică şi acelaşi scenariu ritual: aşezarea într–un teritoriu echivalează cu întemeierea unei lumi”.

Aşadar, forma patrulateră a locuinţei este o expresie a unor elemente ale inconştientului colectiv, o formă arhaică a perceperii domiciliul în calitate de univers, spaţiu sacru. Iată de ce procesul construcţiei se transforma într-un adevărat ritual, cu sacrificii unor animale la fundamentul casei, cu crestarea semnului crucii pe ziduri. Odată cu înălţarea locuinţei, omul se simţea parte a unui act creator, ceea ce s-a pierdut în acest veac al atotputernicului capital, unde totul se cumpără totul gătit. Astăzi noi întrăm ca nişte străini în case pe care nu noi le-am creat, în care nu ştim cât timp vom trăi. Din păcate, s-a pierdut acel sentiment al sacralităţii focului casnic, al sacralităţii celor patru ziduri în care în trecut oamenii se năşteau, creşteau, se căsătoreau şi mureau. Poate şi acesta este unul din acele elemente absolut necesare sufletului omenesc, fără de care nu ne putem „găsi locul”.