Politica

Liberalii şi comuniştii, implicaţi într-un act de perversiune politică


Am decis, în turul doi nu voi vota pentru nici un candidat la funcţia de primar. Din principiu. În loc să revină la normal, situaţia din oraşul meu devine tot mai mizerabilă. Chişinăuenii sunt trataţi în calitate de carne de tun în lupta pentru fotoliile de deputat şi miniştri.

Să spunem sincer, lupta pentru funcţia de primar general al Chişinăului este una pur politică, care nu are nici cea mai mică legătură cu problemele locale. Primăria Chişinău nu este tratată decât o punte spre Parlament şi Guvern. Scuzaţi de comparaţie, dar atunci când liberalii şi comuniştii tratează oraşul în care am născut şi copilărit toată viaţă, ca pe o prostituată, nu pot să rămân în postura unui „alegător disciplinat”.

Din câte ştiu, din 2011 trebuia să între în vigoare legea cu privire la statutul municipiului Chişinău, lege care avea menirea să depolitizeze administraţia locală din capitală, transmiţând mai multe atribuţii sectoarelor. Acest lucru a fost amânat pentru 2015 din motive pe care le cunoaştem – Chişinăul este o bucată prea dezvolte pentru a fi lăsată să se dezvolte în voie.

Avem doi circari cărora le doare în cot de problemele locale. Ei sunt preocupaţi de alegerile parlamentare. Eu, cel căruia mă interesează mai tare soarta localităţii în care vreau să-mi petrec toată viaţa, decât soarta Parlametului, o instituţie care în ochii mei este compromisă şi absolut inutilă, mă întreb asemenea cetăţeanului turmentat:  pe cine să votez? Dar de ce aş vota? Ţipetele isterice ale celor angajaţi politic aici sunt absolut inutile.

Standard

4 gânduri despre „Liberalii şi comuniştii, implicaţi într-un act de perversiune politică

  1. Вы хороший man.I рад Молдова не будет вступить в ЕС, потому что это означает конец православные church.Save Младича, и Сербии. Протест, и так далее, посетите Боснии и Сербии, если хотите.

    Apreciază

Lasă un comentariu