Unabomber – profetul ucigaș și „a treia cale”


Zilele acestea am terminat lectura “Unabomber – profetul ucigaș”. De ceva ani mă chinuiam să citesc “manifestul” faimosului terorist american în format electronic, care poate fi găsit pe internet în engleză și rusă. Nicidecum nu reușeam să ajung la capăt. În sfârșit, cu ajutorul versiunii românești tipărite a domnului Ovidiu Hurduzeu, iată că am trecut și acest text în umilul meu bagaj de cunoștințe.

Cine este și ce și-a dorit Unabomber (numele adevărat Teodor Kaczinski)? Unabomber este geniu al matematicii, care la un moment dat a fost oripilat de lumea în care trăiește, de procesul de degradare a ființei umane odată cu așa-numit “progres tehnologic”. Civilizația umană este asemenea unei corăbii care se mișcă spre un dezastru de proporții (așa cum ne prezintă în minunata sa parabolă “Corabia nebunilor”), iar țipetele celor care conștientizează acest lucru sunt luate drept o nebunie (a se ascultă piesa trupei Pasărea Colibri “Nebunul cu ochii închiși”).

Se pare că această orbire vine de la inhibarea a celui mai important mecanism de autoconservare: instinctul de supraviețuire a speciei. Dependentă de Sistem, rațiunea umană s-a înstrăinat de trăirea umană. Fericirea, bucuria, frica, plăcerea nu mai există ca rezultate a interacțiunii interumane, ci în calitate de construcții artificiale a Sistemului. Trăim într-o lume virtuală, într-un Matrix al falselor fericiri, falselor bucurii, falselor plăceri.  De aici și înstrăinarea noastră inevitabilă de instinctul de autoconservare.

Acest lucru este prezentat minunat în filmul “Fight Club” prin mania consumistă și insomnia de care suferă personajul principal. Chiar și refrenul piesei care sună în film este unul simbolic: “Where is my mind?”. Probabil, nu este întâmplător faptul că bombele lui Kaczinski purtau semnătura”FC” (“Freedom Club”) – izbitor de asemănător cu “Fight Club”, denumirea nuvelei lui Chuck Palahniuk, după care a și fost scris scenariul filmului în 1996 – anul în care este arestat Unabomber.

Soluția la care se ajunge în film ar părea oribilă omului contemporan: conexiunea dintre rațiune și trăirea umană poate fi restabilită printr-o durere imensă, printr-o teroare, printr-o suferință terapeutică, “judecata lui Dumnezeu”, care ar trezi ființa umană din existența sa somnambulă.

În același fel înțelegea lucrurile și Unabomber, când timp de 20 de ani plasa bombe în avioane și în universitățile americane, de unde provine și numele său: “UNiversity Airlines BOMBER“. Doar frica de moarte al oamenilor îl face să fie auzit. Ajungând la acest punct, el condiționează încetarea atentatelor teroriste cu publicarea manifestului său: “Societatea industrială și viitorul ei”, în care dezvăluie sensul revoluției sale.

Lucrarea este foarte captivantă, atacând atât fundamentele lumii moderne tehnologizate, cât și așa-numitele “mișcări antisistem” de stânga, care au rolul de a amortiza sentimentele de revoltă.  Interesant este că în pofida anticomunismului și antisocialismului său, Unabomber nu se consideră un adept al drepte moderne – el caută răspunsul undeva în afara paradigmei, în ceva arhaic, în ceva ce omul modern a uitat cu desăvârșire. În pofida faptului că a fost catalogat drept “anarho-ecologist”, pentru Unabomber natura și primitivismul nu reprezintă un scop în sine, ci un sistem ideologic alternativ, apropiat conceptului de “revoluție conservatoare”.

Din păcate, revoluția lui Unabomber s-a redus la ideea de anihilare sistemului tehnologic, fără a încerca să înțeleagă și să-și cultive modelul ideologic alternativ. Nu poți nega fără a propune ceva în loc, în caz contrar, acțiunile tale sunt sortite eșecului.

În jurul metodelor lui Unabomber se pot duce multe discuții cu argumente și contraargumente solide, dar ceea ce trebuie să ne intereseze cel mai mult este realitatea lumii în care trăim și de ce fiecare din noi este, într-o anumită măsură, un Unabomber. Suntem într-o perioadă a istoriei care ne determină să găsim răspunsuri le problemele cruciale ale omenirii: totuși, acceptăm direcția spre care ne mișcăm sau încercăm să întoarcem corabia spre o a treia cale?

Unabomber – profetul ucigaș și „a treia cale”

Un gând despre &8222;Unabomber – profetul ucigaș și „a treia cale”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s