globalizare

Europa și războiul informațional împotriva Greciei


Un adevărat război informațional au declanșat mediile europene împotriva Greciei și a poporului grec. În perioada de grea cumpănă, poporul acestei țări este învinuit de toate păcatele, fiind prezentat în fața lumii drept o adunătură de leneși care nu doresc să muncească, trăindu-și viața din parazitarea de pe spinarea economiei europene.

De ce nu se spune că statul elen nu este nici pe departe cel mai mare datornic din Uniunea Europeană? Conform datelor Băncii Mondiale, Grecia ocupă locul 16 după volumul datoriei externe, în timp ce Germania – locul 15 iar Franța – 9.

Ni se spune că poporul grec este lenos, iar nemții sunt muncitori. Realitatea ne spune că Germania este o țară de pensionari, iar o bună parte a industriei germane se află în afara țării sale. State precum Grecia reprezintă astăzi colonii care muncesc pentru un salariu de nimic la dezvoltarea economiei Germaniei. Oare muncitorii greci lucrează mai puțin decât pensionarii germani? Mă îndoiesc.

Un studiu al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) și datele Eurostat vin să ne demonstreze că statele din sudul Europei muncesc mai mult decat un german sau francez mediu. Dacă un grec muncește 2.119  de ore pe an, un german muncește 1.390 de ore pe an, iar un francez 1.554 de ore. Nu mai vorbim de valoare salariului în fiecare din aceste state în raport cu munca depusă. Dacă mai luăm în considerație faptul că Germania este unul din cei mai mari investitori străini în Grecia, atunci nemții sunt cei mai mari profitori ai economiei grecești („Investiție nu înseamnă a da, ci a lua”).

Oare nu tocmai statele care țipă ca fripții împotriva Greciei sunt statele care parazitează cel mai mult?

Grecia este silită astăzi să contracteze împrumuturi de care va profita sectorul privat, inclusiv și cel străin (Germania și Franța), în dauna sectorului social.

O fi poporul elen unul iubitor de viață frumoasă și comodă, dar nicidecum un parazit, precum pretinde fără nesimțire mașinăria de propagandă a Occidentului.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „Europa și războiul informațional împotriva Greciei

  1. Valentin Corneliu Clejan zice:

    Nu uita de corupţia instituţionalizată şi de minciuna patologică a tuturor guvernelor care au condus Grecia de când e în Uniunea Europeană.

    Apreciază

      • Dar raportarea mincinoasă permanentă a situaţiilor economico-financiare greceşti către Uniunea Europeană şi către organismele financiare internaţionale este un fapt incontestabil. Atât UE cât şi finanţele modiale sunt de vină că au permis să se perpetueze această stare de lucruri. Trebuia tăiată pisica demult, nu să se aştepte o criză mondială care să forţeze comunitatea internaţională să pompeze sute de miliarde de euro într-un sac fără fund, numit Grecia.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s