Din istoria conservatorismului românesc: conservatorismul fundamental și clasic


Salonul societății "Junimea"

Înainte de a vorbi mai pe larg de tipologia conservatorismelor, trebuie să evidențiem elementele comune. În cazul conservatorismului românesc, vorbim de următoarele trei elemente: caracterul organic al societății, ierarhia socială și valorică, supremația Tradiției. Cauzele diferențelor dintre adepții conservatorismului pot fi diverse: etapa istorică, contextul socio-economic, categoria socială care reprezintă curentul sau factorii geopolitici care influențează atmosfera din interiorul societății. Conservatorismul european se naște nu atât ca o reacție la revoluția franceză, ci ca o promovare și apărare a valorilor societății premoderne (tradiționale) pe care le contestă modernismul (liberal și comunist). Dacă în secolul XIX și XX conservatorii erau cei care se opuneau schimbărilor radicale, sperând să păstreze elementele societății tradiționale, astăzi, când suntem în plină postmodernitate, conservatorismul nu poate fi decât unul revoluționar, pentru că el nu își mai propune păstrarea situației actuale, dimpotrivă, el pledează pentru schimbări radicale (îndrăznim să spunem chiar “revoluționare”), care ar conduce la revenirea la valorile societății premoderne. După ce revoluțiile liberale și comuniste și-au consumat avântul energia, este timpul revoluționar-conservatorilor să întoarcă roata istoriei.

***

Pentru prima dată în istoria țărilor române, termenul de “conservator” este utilizat la 1 februarie 1823 de vornicul Moldovei Mihail Sturza într-o scrisoare adresată unui dregător rus, în perioada disputelor în jurul proiectului Constituții Moldovei, propus de un grup de mici boieri. Conservatorii reprezentau boierimea mare, care se opuneau ruinării vechii ordini politice și democratizării societății moldovenești, aflându-se în opoziție față de “ciocoi” (termenul de liberal încă nu era folosit) – „boierii novatori” care insistau asupra adoptării unei noi Constituții prin care toți boierii urmau să aibă dreptul egal la vot. În pofida luptelor de culise pe care duceau tinerii boieri, Constituția liberală așa și nu a fost adoptată, din cauza presiunii externe a Rusiei și Turciei.

În politica oficială, termenul de “conservator” începe a fi utilizat abia din 1858. Într-o scrisoare a lui T. Balș către Ali Pașa, spre exemplu,  se vorbește despre “partidul nostru conservator”. Ziarele liberale însă, nu utilizau în acea perioadă acest termen, preferând epitete ca: “retrograzi”, “aristocrați”, “partidul trecutului”. Ziarul liberal Tribuna devine primul care folosește cafilicativul de “conservatori” în adresa oponenților săi politici: “în chestia Domnitorului străin conservatorii vor veni la disperare de a zice: nici tu, nici eu, ci un domn străin. Diplomații și organele străine numesc bine înțeles conservatori pe numele ce și-l dădeau ei”.

Pentru a vedea cât de conservatori erau boierii moldoveni, merită să evocăm un al moment interesant: anul 1804, când la curtea domnească ajunge o scrisoare anonimă, care nu reprezenta de-a dreptul un manifest  politic liberal. Textul documentului scoate din sărite în așa măsură boierimea, în cât scrisoarea este adusă de Mitropolit în Divanul boieresc, unde este dezbătută îndelung. În cele din urmă, boierii alcătuiesc adoptă o anaforă de 7 pagini, prin care se aduce un răspuns “învinuirilor aduse”. Din păcate, textul scrisorii anonime nu a ajuns până în zilele noastre, totuși, pornind  de la răspunsul oficial al Divanului, putem presupune că este vorba de principiile revoluției franceze: “au ajuns într-atât de mare nesimțire dobitocească, încât fac pomenire arătătoare de un cuget al nesupunerii franțozești, cutezând a zice și către stăpân cuvinte de îngrozire, cu chipul acesta că, că de nu se vor împlini fără prelungirile voințele lor, se vor ridica cu toții”. Domnitorul, se declară solidar cu Divanul boierilor, hotărând că “netrebnicul izvoditor scârbavnicei scrisori purtătoare de ocarnica bârfire să se pedepească după măsura cugetării sale, către care s-a alunecat din împuținarea minții și din fireasca răutatea sa”[1]. Anume prin aceste ciocniri ale tradiționalismului românesc cu noile valuri revoluționare din Europa, are loc nașterea conservatorismului românesc. Conservatorismul din această perioadă îl putem numi unul fundamental, deoarece acesta se deosebește radical de ceea ce ulterior urma să devină conservatorismul clasic.

Conservatorismul clasic

Petre P. Carp (1837-1919)
Petre P. Carp (1837-1919)

După unificarea Moldove și Munteniei, democratizarea vieții politice din statul modern român, o trăsătură esențială a conservatorismului clasic românesc este lipsa unei opoziții clare față de liberalism. Într-o oarecare măsură, am putea să-i numim “liberali moderați”, deoarece ei nu respingeau în principiu liberalismul, ci ritmul în care sunt implementate reformele liberale. În acest sens, un exemplu al unui astfel de conservatorism îl reprezintă junimismul, care promova ideea unei atitudini rezervate când este vorba de împrumuturi străine. De altfel, trebuie să subliniem faptul că nucleul ideilor conservatoare românești a rămas mereu Moldova – asociația “Junimea”, un soi de „think-tank” conservator românesc, a fost înființată și a funcționat la Iași. Cauza tachinării conservatorismului cu liberalismul se ascunde în mediul în care s-au format adepții conservatorismului clasic, care tot din sânul boierimii veneau: o mare parte din ei au făcut studii în afara țării (Germania și Franța), de unde au și adoptat noile moravuri. Se pare că tradiționalismul aristocratic era considerat prea “barbar” și “reacționar”, pentru a putea fi acceptat. Pe lângă aceasta boierimea acceptaseră tacit prevederile Convenției de la Paris din 1858, care presupunea instaurarea în țările românești a unui regim Constituțional. Practic, era vorba de o trădare a principiilor conservatoare de dragul participării la viața noului sistem politic retrograd.

Unul din fondatorii societății „Junimea”, Petre P. Carp, care și-a făcut în tinerețe studiile în Germania, spunea: “Toți conservatorii serioși trebuie să consimtă la faptul împlinit, trebuiau să admită revoluțiunea socială, democratizarea societății noastre, ca un ce irevocabil, – și lupta nu mai poate avea loc decât în privirea mijloacelor ce trebuie să întrebuințăm ca să micșorăm pe cât se poate relele, rezultatele ce sporesc din modul defectuos cum această democratizare a fost înfăptuită. A fost o nenorocire că democratizarea s-a făcut de sus în jos, iar nu de jos în sus…”.[2]

În pofida slăbiciunilor de care au dat dovadă conservatorii români, nu putem contesta rolul important pe care l-au avut în continuarea unei direcții teoretice în domeniul cultural.

Titu Maiorescu (1840-1917)
Titu Maiorescu (1840-1917)

Unul alt ideolog al conservatorismului este Titu Maiorescu, un prieten apropiat a lui Petre P. Carp. Prin intermediul articolului “În contra direcției de astăzi în cultura română”, din 1868,  supune criticii atitudinea superficialitatea tinerilor români care și-au făcut studii în occident: “Atrasă de lumină, junimea noastră întreprinse acea emigrare extraordinară spre fântânele științei din Franța și Germania, care până astăzi a mers tot crescând și care a dat mai ales României libere o parte din lustrul societăților străine. Din nenorocire, numai lustrul dinafară! Căci nepregătiți precum erau și sunt tinerii noștri, uimiți de fenomenele mărețe ale culturii moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră pănă la cauze, văzură numai formele de deasupra ale civilizațiunii, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci, care au produs cu necesitate acele forme și fără a căror preexistență ele nici nu ar fi putut exista. Și astfel, mărginiți într-o superficialitate fatală, cu mintea și cu inima prinse de un foc prea ușor, tinerii români se întorceau și se întorc în patria lor cu hotărârea de a imita și a reproduce aparențele culturei apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor și realiza îndată literatura, știința, arta frumoasă și, mai întâi de toate, libertatea într-un stat modern”. [3]

Titu Maiorescu este acel care introduce conceptul „forme fără fond”, care va fi ulterior dezvoltată și de alți adepți ai conservatorismului, printre care și Mihai Eminescu. Junimiștii susțineau că modernizarea societății românești trebuie realizată nu prin salturi sau imitații sterile, ci printr-un lung proces evolutiv, prin care să se creeze inițial fundamentul socio-economic pentru formele similare celor din Occident.

Constantin Rădulescu Motru (1868-1957)
Constantin Rădulescu Motru (1868-1957)

Constantin Rădulescu Motru dedică acestui subiect o carte întreagă: “Cultura română și politicianismul”. Prin politicianism, el înțelege subordonarea instituțiilor politice intereselor individuale sau de grup. Acest lucru poate avea loc din două motive: “fie din cauza degenerării politicii propriu-zise, fie din cauza nepotrivirii mecanismului vieții politice și fondul sufletesc al poporului chemat să-l practice”. C.R. Motru consideră această boală lovește o mare parte a statelor tinere, făcând chiar o descriere e etapelor acestei molime: “o perioadă de infiltrare a fost aceea în care toate influențele streine, pretinse civilizatoare, au pătruns în corpul nostru social; o perioadă de culminare, când s-a copiat pe întrecute legile și instituțiile de aiurea; o perioadă de descreștere în care ne aflăm”.

Tot aici el atrage o atenție culturii, care este o condiție a dezvoltării unei colectivități. Prin fenomenul cultural el încearcă să explice esența teoriei formelor fără fond, lansată anterior de Titu Maiorescu.“Poporul fără cultură n-are istorie, fiindcă nu are un criteriu care să stabilească valoarea evenimentelor petrecute”, zice el.  Cultura este o manifestare a dispoziției sufletești, crede Rădulescu Motru, iată de ce ea nu poate fi împrumutată dine exterior, spre deosebire de “civilizație”, care are un caracter superficial. “Pentru ca un popor să fie apt de cultură, se cere ca el să fie apt de personalitate. Se cere ca între conștiințele membrilor săi să se stabilească o unitate sufletească…; pe această unitate a conștiinței sociale se bazează apoi creațiunile în artă, în știință, în religiune, în tehnică…Popoarele care ajung la această unitate de conștiință, au o cultură;iar cele cari nu ajung, pot avea cel puțin o civilizațiune”.

După Rădulescu Motru, civilizația este inferioară culturii, pentru că reprezintă doar o manifestare exterioară, prin care o colectivitate nu își poate exprima individualitatea. Dacă civilizația se poate dobândi prin imitație, cultura se obține prin unitate și dorință de a crea. Din această cauză, fenomenul formelor fără fond se explică prin faptul că românii au imitat elementele civilizației occidentale fără a-și desăvârși cultura, fără a cultiva spiritul creator a poporului. În același timp, el consideră că cultura nu este un produs al individului izolat, ci al experienței acumulate în cadrul unei colectivități. Orice valoare, spune Rădulescu Motru, este un produs al vieții sociale.

Concluzie

Din păcate, în secolul XIX conservatorismul clasic nu s-a constituit într-un proiect național. În viața socială, culturală și politică el s-a comportat mai mult ca reacție bolnăvicioasă a înaintării ideologice a occidentalismului. Renunțând la vechea ordine politică, conservatorii clasici nu au fost în stare să propună un proiect alternativ, fiind nevoiți mereu să se afle în situația unei cetăți asediate. Anume din această cauză, după înfăptuirea reformei agrare, conservatorismul clasic încetează să mai existe, făcând loc conservatorismului argrarian și celui revoluționar. Noua generație de intelectuali a înțeles cu altfel sensul apărării valorilor neamului.


[1]  A.D. Xenopol, “Istoria Partidelor Politice în România”, București, 1920

[2] N. Bagdasar, T. Herseni, S.S. Bărsănescu, “Istoria filosofiei moderne”, București ,1941

Din istoria conservatorismului românesc: conservatorismul fundamental și clasic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s