Germania – prin Uniunea Europeană spre „cel de-al Patrulea Reich”?


Dacă pornim de la teza că orice formațiune statală are la origine un grup etnic constitutiv, ar fi firesc să ne întrebăm: cine ar fi centrul unor eventuale State Unite ale Europei? Oare abstractul „popor european” – unit în diversitate, după modelul “poporului sovietic”?

Destrămarea URSS a demonstrat că așa-numitul “popor sovietic” nu a fost decât o ficțiune care nu a durat atât cât a durat și regimul sovietic. Adevărul este că în pofida internaționalismului declarat, URSS a fost o creație eminamente rusească. Așa cum se spune și în primele versuri ale imnului sovietic: Uniunea a fost creată de “Măreața Rusie”: “Союз нерушимый республик свободных. Сплотила навеки Великая Русь” – unde “Русь”, spre deosebire de “Россия”, este o categorie etnică. Iată de ce, trezirea conștiinței naționale în republicile unionale a însemnat dispariția URSS de pe harta politică a lumii.

Urmând aceeași logică istorică, trebuie să presupunem că eventualul superstat  european ar putea fi unul german, care ar avea la bază principii la fel de “internaționaliste” ca și în cazul URSS. “Europeanul” ar putea deveni tot mai germanic, exact așa cum în secolul al XIX-lea prusianul a devenit un prototip pentru tot ce a însemnat “neamț”, așa cum și “sovietizarea” a presupus, de fapt, “rusificarea”. O altă “Europă unită”, pur și simplu, nu este și nu ar fi posibilă. Actuala criză financiară demonstrează deja faptul că UE fie va merge pe calea centralizării, lichidării statelor naționale și acceptării supremației germane, fie va dispărea din istoria continentului așa cum a dispărut și URSS.

Se prea poate că miliardarul Dinu Patriciu are dreptate, atunci când spune că Uniunea Europeană se transformă tot mai mult într-un “al patrulea Reich”[1]. Urmărim deja cum statele precum România sau Serbia deja ard de nerăbdare să devină landuri germane. De fapt, dacă judecăm după ultimele declarații ale lui Băsescu, legate de necesitatea renunțării la suveranitate, precum și lipsa de reacții sănătoase chiar și în rândurile opoziției politice față de astfel de afirmații, ne face să credem că România deja este un land german. Pe de altă parte, iată că în timp ce Băsescu anunță cu nevinovăție în glas necesitatea lichidării României ca stat, puterea și opoziția din Marea Britanie își dau mâna în efortul comun de a scoate țara din UE[2].

Termenul “al patrulea Reich” nu aparține lui Patriciu. Acum doi ani, versiunea electronică a ziarului “Daily Mail” publica un material în care se afirma că potrivit unui raport al serviciilor secrete americane din perioada celui de-al doilea război mondial, foștii lideri naziști și industriași intenționau să restabilească dominația Germaniei în Europa prin mijloace economice când au realizat că înfrângerea lui Hitler este inevitabilă[3]. Acest document a servit drept sursă pentru romancierul Adam Lebor în scrierea romanului „The Budapest Protocol”.

Conform raportului, la 10 august, în 1944, la hotelul Rotes Haus din Strasbourg ar fi avut loc o întâlnire secretă a liderilor naziști și elita economică germană, în cadrul căreia s-a discutat despre planurile de restabilire a dominației Germaniei după finalizarea războiului. Industriașii germani conveniseră asupra retragerii bunurilor în statele neutre (în primul rând Elveția) și încheierea unor contracte de colaborare cu parteneri americani care ar proteja lumea de afaceri germană de furia aliaților.

Desigur, nu suntem în stare să verificăm autenticitatea acestui document care răstoarnă sensul istoriei din ultimii 60 de ani. Nu excludem aici și o mistificare din partea promotorilor teoriei conspirației. Dar să presupunem că raportul este unul veridic. De ce nu am face-o? Acest fapt ne-ar permite să privim dintr-o altă perspectivă istoria din ultimile 5-6 decenii, dar și să analizăm într-un mod mai puțin obișnuit actuala situație. Mai ales că un astfel de scenariu nu pare deloc fantezist.

Deutschland, Deutschland uber alles…

Conform raportului ONU, în anul 2009 Germania s-a aflat pe locul doi în lume după volumul de investiții în străinătate[4]. Germania a fost cea care a avut de spus ultimul cuvânt în problema datoriei externe a Greciei. Germania este cea care ar urma să conducă o uniune fiscală care inevitabil va trebui să fie însoțită și de o unificare politică a Uniunii Europene.

Problema demografică și ecologică reprezintă factori care un rol important în actuala politică economică a Germaniei: îmbătrânirea populației, diminuarea numărului populației economic active, determină emigrarea industriei germane în state precum Grecia, România, Serbia, China, etc. Astăzi Germania nu este atât un producător, cât un exportator activ. În realitate, o bună parte din producția industrială, care este exportată sub marca “Made in Germany” este produsă în afara țării, fiind doar asamblată și exportată din Germania. În acest fel, creșterea economică a Germaniei are loc din contul statelor cu forță de muncă ieftină[5]. Conform unui studiu publicat recent de compania de consultanță „Ernst & Young”, 75 la sută din veniturile gestionate de companiile germane provin din afara Germaniei[6].

Berlin a devenit principalul partener al Federației Ruse din UE și în prezent joacă un rol important în Europa Centrală de Est și Balcani. Vizita cancelarului german Angela Merkel în România[7] și Bulgaria în anul 2010, precum și vizita în Serbia și Croația în a subliniat odată în plus faptul că aceste state fac parte din sfera de influență a Germaniei[8], din așa-numitul “spațiu vital” (Lebensraum). Preferințele nemțești în ale politicii externe nu prea s-au schimbat de la Bismark încoace.

În decursul istoriei Germania a prezentat întotdeauna interes pentru această zonă. Germania a fost cel mai cointeresat stat în amplasarea scutului antirachetă în România. Să nu uităm că anume ministrul german al apărării Franz Josef Jung  a sugerat SUA în 2007 amplasarea în Europa de Est a scutul antirachetă[9]. În mod straniu, la distanță de 2 săptămâni de la declarațiile ministrului german al apărării, Angela Merkel critică intenția SUA de a amplasa scutul antirachetă în Europa centrală[10]. Desigur, în cele din urmă, scutul antirachetă ar urma să fie instalat în România. Astfel, scutul antirachetă evidențiază zonele de interes al Germaniei în zona Europei de Est și Balcani.

De-a lungul istoriei, Germania a dus un joc diplomatic foarte viclean, aranjând pe hartă piesele așa cum îi convine: în 1878, prin pacea de la Berlin a consimțit cedarea sudului Basarabiei Imperiului Țarist, pentru ca în octombrie 1883, speculând frustrările Bucureștiului, să determine aderarea României la Tripla Alianță. În 1940 Germania consimte ocuparea Basarabiei și Nordului Bucovinei, pentru a determina România să se alăture campaniei împotriva URSS. Astăzi problema Basarabiei și scutului antirachetă trebuie privită în același context al tangoului geopolitic ruso-german. Scutul antirachetă are aici o funcție bine definită: menținerea României la periferia lumii occidentale în calitate de „grănicer” al Occidentului și împiedicarea unei eventuale apropieri între România și Rusia. Este evident faptul că neînțelegerile istorice dintre aceste două state sunt artificiale, Germania profitând de incapacitatea Rusiei de a promova o politică externă clară, logică, conformă propriilor interese naționale. Apariția așa-numitului “cordon sanitar” se datorează în mare parte comportamentului ilogic și inadecvat al Rusiei față de vecinii săi: Georgia, țările baltice, Polonia, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, etc. Occidentul nu a făcut decât să profite de greșelile tactice ale Kremlinului. Ne rămâne doar să ne mirăm cum un stat care a suferit o înfrângere usturătoare în cel de-al doilea război mondial a ajuns să dialogheze de la egal la egal cu cel care a învins.

Republica Moldova – un protectorat ruso-german?

Evocarea problemei transnistrene de către Merkel în întrevederile sale cu Vladimir Putin demonstrează interesul Berlinului pentru această regiune. În prezent la Chișinău funcționează cel puțin екуш fundații germane,  una dintre care este apropriată de partidul cancelarului Angela Merkel și acordă asistență partidului condus de actualul premier Vlad Filat: Fundația Konrad Adenauer[11], fiind finanțată din bugetul de stat al Germaniei. În luna mai a acestui an liderul liberal-democrat a avut o întrevedere cu Angela Merkel. Nu întâmplător, întrevederea premierului moldovean cu liderul separatist de la Tiraspol are loc anume în Germania.

Alianța dintre PLDM și PCRM, în acest context, despre care se discută de mai mult timp la Chișinău, ar fi o expresie a parteneriatului ruso-german. După aceeași logică ar putea avea loc și așa-numita „reunificare” a Republicii Moldova prin federalizare, o perspectivă care nu ar bucura deloc clasa politică de la Chișinău, dar și o mare parte a separatiștilor de la Tiraspol.

Concluzie

Criza în care se bălăcește Europa ar putea aduce schimbări radicale în construcția europeană. Situația actuală ar putea fi comparată cu anul 1917-1918, când continentul era zguduit de mari metamorfoze sociale și geopolitice. În toate aceste procese, Germania a jucat și mai joacă un rol central în noile configurări. Relațiile ei cu Rusia, în calitatea de sursa ei de materie primă și resurse energetice, definește rolul nostru pe harta geopolitică. Iată de ce, înțelegerea jocului dintre cele două puteri este necesară pentru adoptarea unor politici naționale corecte, adecvate noilor timpuri, spre a nu repeta greșelile din trecut. În pofida influenței marilor puteri, soarta fiecărui stat depinde de capacitatea elitei naționale de a lua decizii, precum și de calitatea acestor decizii. României și Republicii Moldova nu le rămâne decât să lucreze în această direcție, pledând pentru pozițiile care corespund cu interesele lor naționale. Procesul globalizării presupune nu doar intensificare schimburilor economice, tehnologice și culturale, dar și creșterea nivelului de instabilitate dictată de diminuare resurselor energetice, umane și alimentare. De modul în care elitele naționale vor ști să iasă de sub “determinismul social al imperialismului”, despre care vorbea și sociologul francez Frederic Le Play, depinde dacă poporul va avea continuitate în istorie. Salvarea celor naufragiați este o problemă în primul rând  a naufragiaților.


Germania – prin Uniunea Europeană spre „cel de-al Patrulea Reich”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s