Schimb de Carte Ortodoxă, în premieră la Chişinău


Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti, România, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) organizează o întâlnire de suflet în cadrul proiectului “Schimb de Carte Ortodoxă”. Invitatul special este ieromonahul Savatie Baştovoi, autorul binecunoscutelor cărţi: “Diavolul este politic corect”, “Între Freud şi Hristos”, “Ortodoxia pentru postmodernişti”, “Nebunul”, precum şi altele.

Schimbul de Carte Ortodoxă este o întâlnire între cititorii de carte ortodoxă, în prezenţa unui moderator şi într-o ambianţă plăcută, caldă, apropiată, întâlniri în cadrul cărora să putem schimba liber impresii şi păreri despre cărţile pe care le-am citit în ultimul timp sau care ne-au plăcut în mod deosebit. Fiecare participant este invitat să aducă cu el cartea despre care doreşte să împărtăşească impresii şi celorlalţi, iar la sfârşitul întâlnirii, cei ce doresc îşi pot împrumuta reciproc cărţile, pentru a avea astfel ocazia să citim cu toţii cuvinte folositoare. Sunt aşteptaţi şi cei care doresc doar să asiste la aceste întâlniri, să petreacă câteva ore plăcute şi cu folos sufletesc, dar care poate nu au încă curajul de a ne împărtăşi lecturile sau gândurile lor. Ei pot oricând să intervină în discuţiile create, să pună întrebări sau să-şi spună părerea.

În Republica Moldovane confruntăm cu problema insuficienţei de carte ortodoxă, mai ales în limba română, dee aceea ne dorim să familiarizăm publicul cititor din Chişinău cu titluri mai puţin cunoscute în stânga Prutului. Noutatea acestei ediţii constă în faptul că întâlnirile vor fi organizate în mai multe oraşe din România (Bucureşti – 3 centre,Constanţa,Timişoara,Orăştie,Braşov, Râmnicu Vâlcea,Piteşti), dar şi străinătate (RepublicaMoldova– Chişinău, Turcia –Istanbul).

Ideea “Schimbului de Carte Ortodoxă” îi aparţine teologului Laurenţiu Dumitru, care a lansat acest proiect în anul 2008. Partenerii noştri sunt: revista “Orthograffiti”, Editura “Filos”, Biblioteca municipală “B.P.Haşdeu”, Cercul studenţesc “Floarea de Foc”.

Schimb de Carte Ortodoxă, în premieră la Chişinău

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s