De la o modernitate industrială, spre o postmodernitate tradiționalistă


În discuțiile despre așa-numitele contradicții dintre capitalism și socialism, trebuie să evidențiem faptul că ambele viziuni socio-economice aparțin modelului societății industriale, care indiscutabil, reprezintă o proiecție a unor elemente arhaice. În lucrarea sa “Occidentul. Fenomenul occidentalismului”, sociologul de origine rusă Alexandr Zinoviev observă că societatea apuseană nu reprezintă un model pur, ci un mix socialist-capitalist, care ideologic reprezintă un sistem pe care autorul îl numește “occidentalism”. În prezent, politica socială și economică a guvernelor depinde doar de formațiunile politice care se perindă la putere, fără a se adopta un model unic.

În lucrările sale Karl Marx a urmărit două linii: critica sistemului capitalist industrial și încercarea oferirii unor prognoze și soluții la contradicțiile existente. Dacă importanța criticii sistemului capitalist este recunoscută de o bună parte a teoreticienilor, inclusiv și cei liberali, prognozele și soluțiile oferite – într-un cuvânt, ideologia marxistă, a devenit o concepție eronată, pentru că și-a demonstrat falsitatea ipotezelor prin procesele istorice care au avut loc în secolul XX.

Iată de ce este important să delimităm critica lui Karl Marx de marxism. Faptul că societatea pe care o numesc stângiștii “capitalistă” a creat numeroase contradicții și probleme nu însemnă deloc că unica soluție ar reprezenta „socialismul”. Mai mult decât atât, se ignoră faptul că atât capitalismul, cât și socialismul reprezintă modele ale societății industriale, iar problemele despre care vorbesc criticii de stânga, sunt problemele ale modelului social industrial și urban însăși, pe care nu au putut evita nici socialiștii, nici liberalii.

Deportările, persecuțiile din statele cu regimuri comuniste trebuie puse alături de crimele din societățile liberale, pentru a vedea că ambele au reprezentat niște măsuri necesare modernizării și industrializării rapide. Nu poți avea creștere economică fără a sacrifica populația – acest lucru a fost valabil în egală măsură atât pentru statele “socialiste”, cât și pentru cele „capitaliste”.

Modelul postmodern – moartea ideologiilor clasice

Evoluțiile globale din ultima perioadă arată că umanitatea se mișcă spre un nou model socio-economic, care schimbă termenii discuției. Este vorba de creștere sferei serviciilor și dezvoltarea unei societăți informaționale. Într-un astfel de model, industria își pierde locul de pe piedestal, împreună cu contradicțiile societății industriale. Desigur, în loc vin alte contradicții, dar acestea deja nu mai pot fi analizate și discutate în termenii secolului XIX. Iată de ce neomarxiștii au reușit să înlocuiască marxiștii de modă veche, care nu mai sunt luați în serios nicăieri. Dacă neomarxiștii sunt capabili să analizeze și să critice problemele actuale utilizând noi termeni, marxiști încearcă să explice realitatea postindustrială utilizând limbajul secolului XIX.

Este straniu să auzi astăzi despre “criza sistemului capitalist” prin invocarea acțiunilor de protest a unor mase dezorganizate, care nu sunt capabile să propună un proiect alternativ celui existent.

Proletariatul a încetat să mai reprezintă “poporul ales”. Locul acestuia este luat de „minoritățile aflate în afara sistemului”  – minoritățile sexuale, etnice, rasiale, religioase, tineretul, femeile, invalizii etc. Considerând acest grupuri “oprimate”, neomarxiști afirmă că societății trebuie impuse măsuri afirmative, represive și de reeducare, pentru a integra  forțat pe cei care nu pot fi integrați.

În același timp, trebuie de observat că neomarxiștii, spre deosebire de marxiști, nu au expresie politică unică – datorită conținutului său ideologic, ei se pot regăsi în orice tabără politică: fie ea neoconservatoare, neoliberală, social-democrată sau socialistă. Partidul este și el o creație a societății industriale, iată de ce nu poate reprezintă, în principiu, o formă de luptă politică pentru neomarxiști. În schimb, modelul preferat devine “rețeaua” a organizațiilor non-guvernamentale, instituții media, centre analitice și cercuri academice , care neavând un centru unic, pot cu ușurință dirija opinia publică și modelul perimat al statului birocratic.

Conservatorismul revoluționar – un răspuns la criza postindustrială

Liberalismul și socialismul s-au constituit ca modele ideologice opuse modelului societății tradiționale. Mai întâi de toate, era vorba de propulsarea economicului în calitate de element determinant al evoluțiilor sociale și politice. A nu se uita, este vorba de perioada în care are loc un intens proces de industrializare, urbanizare și democratizare – trei elemente interdependente care caracterizează epoca modernă. Împins spre periferie, modelul tradițional nu a dispărut, ci s-a conservat, permițând modernismului să-și facă mendrele.

Odată cu criza societății moderne și trece în faza postmodernă, modelul tradițional obține șansa de a ieși din anonimat. Din păcate, el nu deține un aparat teoretic și conceptul precum l-a dezvoltat neomarxiștii, dar în schimb, reprezintă un model viabil de funcționare a unei colectivități umane. În schimb, neomarxiștii au dezvoltat o critică socială interesantă, fără a fi capabili să ofere un model social viabil, devenind o forță distructivă.

Aparent, în anii 80, mișcarea neomarxistă a încetat din viață. Cu toate acesta, ea a continuat să existe prin organizațiile internaționale și cercurile academice. Neomarxismul a devenit ideologia oficială a ONU, a activiștilor pentru “apărarea drepturilor omului”, grupurilor anarhiste și „mișcărilor antiglobaliste” de stânga (în realitate, „alterglobaliste”).

Agenda neomarxistă a devenit una globală. Ea a devenit o anexă a globalizării neoliberale. Exact așa cum în epoca modernă ideologia occidentalistă reprezenta un mix “capitalist-socialist”, astăzi Sistemul global nu poate fi perceput în afara paradigmei “neoliberale-neomarxiste”. Utilizând limbajul neomarxiștilor, “în afara sistemului” a rămas doar rămășițele societății tradiționale, iar expresia ideologică a acesteia a devenit revoluționar-conservatorismul. Islamul, statele lumii a treia, Europa de Est, Balcanii, civilizația chineză – reprezintă acea periferie care se opune proceselor centripete, luptând pentru păstrarea resurselor necesare continuității vieții a unui popor: rezervele de apă, solul, resursele naturale, resursele umane, valorile spirituale și naționale etc.

Dacă astăzi creșterea economică se datorează caracterului consumist și sferei serviciilor și existența unei populații tinere. Îmbătrânirea populației va însemna scăderea consumului și încetinirea creșterii economice. Inevitabil, acest fenomen va fi însoțit de o depopulare a orașelor și creșterea conflictelor interetnice și interreligioase.

Revoluționar-conservatorismul a apărut în Germania interbelică, fiind reprezentat de așa personalități ca Arthur Moeller van den Bruck, Ernst Niekisch, Martin Heidegger, Ernst Junger, Carl Schmitt, Oswald Spengler, Julius Evola, Rene Guenon, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Corneliu Zelea Codreanu, opunându-se egală măsură liberalismului, comunismului și nazismului. În Franța, revoluționar-conservatorii s-au manifestat drept Mișcare Nonconformistă. Ulterior, unele aspecte abordate de revoluționar-conservatori au fost dezvoltate mai târziu și de către unii stângiști (spre exemplu: situaționistul Guy Debord).

Utilizând parțial critica neomarxistă a realității postindustriale și modelul său de luptă, pe care le-ar completa cu elemente ale tradiționalismului, conservatorismul-revoluționar are șansa de a sintetiza un sistem de idei care ar defini cel mai clar necesitățile noilor vremuri: necesitatea apărării valorilor tradiționale etnice și religioase, renașterea obștilor sătești, autonomia comunităților locale, restabilirea modelului familiei tradiționale, protecția producătorului mic și mijlociu, deurbanizarea, deindutrializarea și adoptarea unui model al democrației organice. Conservatorismul înseamnă ieșirea din cușca determinismului economic și apelarea la valorile spirituale și tradițiile primare pentru restabilirea echilibrului  dintre Om, Natură și Dumnezeu. Aceste sunt elementele care ar defini viziunea dreptei conservatoare.

De la o modernitate industrială, spre o postmodernitate tradiționalistă

5 gânduri despre &8222;De la o modernitate industrială, spre o postmodernitate tradiționalistă&8221;

      1. Definiția îmi place. Definește foarte bine și poziția mea🙂 Cei care au crezut că îi fac o defavoare s-au înșelat, dimpotrivă, i-au oferit un cadrul pozitiv în contextul falimentului civilizației occidentale și a democrației liberale.

        Apreciază

        1. Sorin zice:

          Păi dacă merge vorbă că societatea trebuie să fie guvernată de aristocrați, atunci asta nu este nici democrație și nici libertate. Nu există o recetă perfectă pentru civilizația noastră, însă direcția aristocratică (sau conservatoare) sigur nu este cea de care avem nevoie. Nu cred că societatea occidentală a dat faliment, cred că probleme cu care se confruntă ei acum îi vor face să înțeleagă greșelile care le-au comis, să regândescă unele idei, dar nu într-atât ca să ajungem la conservatorism, dicatură arisocratică sau teocrație. Personal percep coservatorismul ca o formă de dictatură au unei elite (numite mai bună) prin intermediul prejudecăților sau convingerilor religioase și care se impune astfel asupra majorității. În Republica Moldova observ des oameni (și politicieni) care folosesc această tactică.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s