reвaLюtzie

Federația Rusă: naționaliștii, comuniștii și liberalii vor o „revoluție colorată” în Piața Roșie


Opoziția rusă pregătește organizarea unor acțiuni de protest în masă în ziua de 4 decembrie, după închiderea urnelor de vot. Organizațiile de tineret, partidele politice de orientări ideologice radical opuse se unesc pentru a-și exprima dezacordul față de eventuala victorie a Partidului „Rusia Unită”. Este vorba atât de opoziția liberală, cât și de cea de extrema stângă și chiar extrema dreaptă.

În cadrul ultimului marș de ziua Unității Naționale a rușilor – 4 noiembrie, liderii organizațiilor naționaliste au îndemnat tinerii să iasă în Piața Revoluției în noaptea de 4 decembrie, pentru a protesta împotriva a ceea ce numesc ei regimul “Partidului escrocilor și hoților” („партия жуликов и воров”). Naționaliștii ruși cer, de asemenea, diminuarea contribuțiilor din bugetul de stat pentru regiunile din Caucazului de Nord, sau chiar separarea acestei regiuni de Federația Rusă.

Susținătorii actualei puteri învinuiesc mișcările naționaliste de trădare a intereselor Rusiei și alinierea la tentativele Occidentului de organizare a unei “revoluții colorate” la Moscova.
Unul din liderii neformali ai acțiunilor de protest din 4 decembrie este Aleksei Navalnâi, blogger și activist al societății civile, un vechi prieten al Nataliei Morari (protagonista evenimentelor din 7 aprilie 2009 din Chișinău) împreună cu care a fondat la Moscova și o mișcare de tineret – „Alternativa Democratică”.

În ziua de 4 decembrie planifică organizarea acțiunilor de protest și “Adunarea Națională”, o largă coaliție care include partide și organizații de orientare liberală, comunistă, socialistă, centristă și naționalistă ca: Partidul “O altă Rusie”, Frontul Muncitoresc, Partidul „Iabloko”, Uniunea Populară Democrată, Partidul Republican, Partidul “Măreața Rusie”, mișcarea “Solidaritatea”, Uniunea Civică Rusă, mișcarea de tineret “Oborona”, organizația „Pentru Drepturile Omului”, “Armata Voinței Populare”, „Uniunea Ofițerilor”, “Uniunea Internațională a ofițerilor”. Toate aceste mișcări au îndemnat populația să boicoteze desfășurarea alegerilor parlamentare din 4 decembrie.

Aceștia resping nu atât dominația partidului Rusia Unită și a tandemului Medvedev-Putin, cât actualul sistem politic, pe care îl consideră criminal. “Adunarea Națională” cere printre altele: 1. Posibilitatea alegătorului de a-și controla votul oferit; 2. Posibilitatea de a rechema deputatul ales; 3. Formarea comisiilor electorale din reprezentanții candidaților; 4. Restabilirea sistemului electoral mixt – pe liste de partide și circumscripții uninominale; 5. Ușurarea procedurii de înregistrare a organizațiilor și partidelor politice; 6. Introducerea elementelor democrației directe (prin referendum și internet); 7. Alegerea judecătorilor prin vot popular.

Potrivit sondajelor efectuate de diverse centre sociologice din Rusia (rezultate cărora oferă cifre diferite, dar același tablou, per ansamblu), principalul candidat – Rusia Unită ar putea acumula între 49 și 62 la sută din voturile alegătorilor, Partidul Comunist – 14-24 la sută, Partidul Liberal Democrat – 4-10 la sută, Partidul „Rusia Dreaptă” – 4-10 la sută.

Chiar dacă figura lui Putin nu mai reprezintă o autoritate în Rusia, iar nemulțumirea în masele populare este în creștere, situația existentă este foarte departe de ceea ce numea Lenin “situație prerevoluționară”. Societate se află într-o adâncă apatie, iar figurile așa-numitei opoziții amintesc eroii filmelor de comedie din perioada sovietică, care nicidecum nu pot inspira încredere populației. Totuși, nu poate fi exclus scenariul organizării unor perturbări sociale, care nu vor influența situația din țară per ansamblu. Ce va ieși până la urmă, vom vedea.

Anunțuri
Standard

5 gânduri despre „Federația Rusă: naționaliștii, comuniștii și liberalii vor o „revoluție colorată” în Piața Roșie

  1. Pingback: Opoziţia rusă – condamnată să protesteze, poporul rus – condamnat să piardă « Octavian Racu

  2. Pingback: Criza din Ucraina – un preludiu pentru o revoluţie în Rusia? | Octavian Racu

  3. Pingback: Criza din Ucraina, un preludiu pentru o Revolutie in Rusia? | FrontPress

  4. Pingback: Preludiu | odoricaion

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s