Despre comunitarism și societate civilă

Spiritul comunitarist a fost întotdeauna caracteristic omului nostru. Țăranii se asociau atunci când era nevoie de construit o fântână, de instalat o troiță la marginea drumului, de înălțat o casă pentru o familie tânără. Când eram mic și plecam pe la bunici, mai exista obiceiul CLĂCII – când mahalale întregi se adunau pentru a face împreună o lucrare frumoasă. De acolo omul își întărea sentimentul de solidaritate cu semenii săi, căpăta încredere că orice nu s-ar întâmpla, cei din jurul său îi vor da o mână de ajutor.

De atunci s-a întâmplat ceva. Fiecare s-a închis în propria sa colivie. Gardurile gospodăriilor devin tot mai mari. Comunitățile s-au destrămat, fiecare a declarat război împotriva celorlalți. Oamenii s-au împărțit în clanuri, partide politice, considerând că vor putea supraviețui și prospera pe cont propriu. În realitate, cu toții au nimerit în capcană, pentru că o astfel de situație lovește crunt în toți în egală măsură.

Situația de pe scena politică repetă ceea ce există în societate. Oamenilor le lipsește un sistem de valori și o viziune comună asupra viitorului. Fiecare individ acționează pe cont propriu și este responsabil exclusiv de propriile acțiuni – aceasta este formula a ceea ce Karl Popper și George Soros numește  “societate deschisă” – modelul pe care societatea civilă din Republica Moldova l-a tot construit timp de 20 de ani iar noi culegem astăzi roadele.

Adevărata societatea civilă am avut-o în Basarabia atunci când se organizau clăcile în sat – pentru că societatea civilă însemnă asocierea oamenilor pentru rezolvarea unor probleme sociale prin contribuție proprie, nu o droaie de ONG-uri obscure care se ocupă cu promovarea unor idei ciudate și absurde pe banii nenilor de peste mări și țări.

Indivizii isterici și inculți, cu aere pseudointelectualiste de “europeni adevărați”, plimbați ca maimuțele în straie colorate prin diferite capitale ale Apusului, nu reprezintă decât o caricatură jalnică a ceea ce ar trebui să fie societatea civilă cu adevărat. În afară de seminare, coffe-break-uri, “gandoane” pe gratis, iphone-uri, englezisme, snobisme și pseudocultură ei nu mai sunt capabili să ofere ceva util societății noastre.

Sarcina generației actuale constă în revigorarea a ceea ce am pierdut. Aceasta este condiția primă pentru supraviețuirea noastră ca popor în următoarele decenii. Reconstrucția sentimentului comunitarist trebuie să înceapă prin reînvierea valorilor tradiționale, a cultului familiei tradiționale, a respectului față de cei bătrâni – cu alte cuvinte, tot ce așa-numita “societatea civilă” consideră “anacronism”, “barbarism” și “sălbătăcie”.