Sărăcia și natalitatea – care este legătura logică? Cum soluționăm problema?


Este larg răspândit mitul precum că nivelul înalt al natalității este una din cauzele majore ale sărăciei, fără a se indica care ar fi legătura logică între aceste fenomene. Ni se oferă drept exemplu țările lumii a treia, însă dacă facem o comparație dintre cifrele care indică PIB-ul pe cap de locuitor, vedem că principalul factor aici este unul de natură economică – Occidentul exploatează la preț mic resursele minerale și forța de muncă ieftină din aceste țări fără a investi în economia națională. Cu sau fără copii, popoarele lumii a treia sunt condamnați să trăiască în mizerie.

Cum se explică atunci creșterea natalității? Prin instinctul conservării speciei. În condiții vitrege, nașterea de copii este cea mai bună investiție în securitate socială. Într-o colectivitate mare și unită (cum ar fi familia extinsă) un individ are mai mari șansă să supraviețuiască decât de unul singur.

Există o legitate universală potrivit căreia numărul celor exploatați este într-o continuă creștere, iar a celor care nu sunt integrați în mecanismele de exploatare – scade. Acest lucru se observă în lumea animalieră: numărul animalelor domestice este în creștere, în timp ce numărul animalelor sălbatice scade.

Creșterea populației la nivel global poate fi explicată din două perspective: creșterea consumului în țările Vestului și intensificarea exploatării țărilor lumii a treia. În Vest creșterea globală a economiei a contribuit la creșterea speranței de viață, iar în țările sărace – la explozii demografice.

Aceste două fenomene creează un dezechilibru între rata natalității și mortalității, care în mod firesc ar trebuie să fie egale. Ca efect, are loc îmbătrânirea în țările Vestului și intensificarea instabilităților sociale și a procesului migrației în țările lumii a treia.

Occidentul conștientizează aceste probleme, însă în locul lichidării cauzelor, încearcă să lupte împotriva efectelor: prin sterilizarea intenționată a populației, „educație sexuală”, stimularea hedonismului și provocarea războaielor interetnice sau interreligioase.

De ce a scăzut rata natalității în Republica Moldova în pofida scăderii nivelului de trai? În URSS, spre exemplu, cea mai mare rată a natalității revine anilor, ’80 – din momentul intrării economiei sovietice într-o criză profundă.

Astăzi, din cauza creșterii consumului, din contul banilor veniți de la moldovenii plecați peste hotare, este creată o iluzie a unei aparente bunăstări. Falsa comoditate devine un drog care stimulează hedonismul, individualismul și credința că bunăstarea poate fi obținută și printr-un trai solitar. Efectul final este frica de a mai naște copii. Tinerii refuză să nască copii nu pentru că nu ar avea resurse necesare, ci pentru că refuză să renunțe la comoditatea existentă ( fie ea mai mică sau mai mare) în favoarea unui copil. Investițiile pe termen lung sunt înlocuite cu deviza „trăiește-ți clipa, aici și acum!”.

Acest lucru devine foarte periculos, pentru că scăderea biologică a numărului persoanelor apte de muncă și îmbătrânirea populației scade drastic șansele Republicii Moldova de a mai reveni din situația economică precară, înrăutățind situația socio-economică. În viitor, majoritatea bătrânilor (actualii tineri) vor fi singuratici și lipsiți de protecție socială, iar asupra tinerilor va apăsa povara fiscală, fapt care îi va determina să emigreze din țară. Pentru actuala generație, investiția în familie este cea mai bună investiție pe termen lung.

Iată de ce politicile pro-nataliste, pro-familie radicale, care presupun susținerea familiilor cu mulți copii, interzicerea avortului, taxarea tinerilor fără copii sunt absolut necesare pentru supraviețuirea noastră pentru o perioadă lungă de timp.

P.S.: O soluție mai „exotică” ar putea fi oferirea personalității juridice familiei (transformarea instituției familiei într-un fel de întreprindere economică – asemănătoare cooperativei) și oferirea scutirii de taxe și impozite pentru astfel de categorii. În același timp, statul ar oferi un mecanism prielnic pentru consolidarea instituție familiei, dar și ar stimula afacerile mici și mijlocii de familie, pe lângă aceasta, bugetul familiei ar putea înlocui cu succes fondul de pensionare.

Sărăcia și natalitatea – care este legătura logică? Cum soluționăm problema?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s