Metafizica fascismului


Virilitatea a constituit principiul primar al creaţiei. Opusul său, feminitatea, reprezinta acel neant care trebuia să fie supus pentru a pune începutul lumii noi. Asemenea vânătorului, Creatorul străpunge trupul Nimicului săvârşind cea dintâi Jertfă – Moartea prin care se dă naşterea unei noi Vieţi.

În acest fel, odată constituită, ierarhia universală devine o punte dintre Eternitate şi Om, între Sacru şi Profan, între Cer şi Pământ. Urcând pe această punte, omul păşeşte pe calea fie calea Eroului, fie a Ascetului, devenind în cele din urmă un SupraOm.

Durerea şi suferinţa sunt cele două aripi care te urcă spre cer. În momentul în care Omul uită de acest lucru, Forţa Divină îl aruncă spre inferiorităţile profane, ţeasta lui este zdrobită de rocile munţilor, asemenea lui Icar, iar bucăţile sale se împrăştie în cele patru colţuri ale lumii. Nimicul întunecat îl devorează cu colţii săi de fiară sălbatică.

Fiul meu cel nenăscut, vremurile noastre reprezintă ultima fază a civilizaţiei umane – Kali Yuga – veacul întunecat în care Nimicul muşcă din Om încă pe când acesta se află în pântecele mamei. Toţi asceţii şi-au spart capetele de plitele de beton armat ale șantierelor socialismului științific, iar eroii nici nu s-au mai apucat să se înalţe. Sânul care transmitea odată cu laptele mamei semnificaţia tainică a Suferinţei şi a Durerii a secat, iar locul său a fost luat de o bucată de carne hâdă şi uscată, cu iz de Mortăciune, pe care copilul îl mai rumegă din inerţie.

Fiul meu cel nenăscut, doar Jertfa Supremă este cea care mai este în stare să renască scara spre Eternitate. Străpungerea Nimicului cu lancea Biruinţei va reaprinde strălucirea şi căldura Focului Sacru, aducător de lumină.  Doar cucerit de Principiul Suprem, Nimicul devine Viaţă. În urletul exploziei şi al durerii naşterii se va naşte o nouă lume în care va domni împreună, spre eternitate, Sabia Eroului şi Toiagul Ascetului.

Metafizica fascismului

4 gânduri despre &8222;Metafizica fascismului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s