Pentru un conservatorism postmodern


Chiar din momentul naşterii sale, conservatorismul s-a aflat mereu într-o poziţie de defensivă, o poziţia defensivă, aş îndrăzni să spun, timidă. Modernitatea a înaintat cu paşi agresiv distrugând orânduirea firească a lumii, în timp ce conservatorii cu paşi timizi băteau în retragere. Liberalismul, naţionalismul şi comunismul au fluturat steagul revoluţiei progresiste, în timp ce conservatorii nu au fost mereu surprinşi fără replică, fără argumente care le-ar apăra poziţiile. Conservatorii căzuseră pradă lirismului, scepticismului şi deznădejdii, ceea ce a oferit şi mai multă înverşunare curentelor distructive.

Primii care au decis să schimbe termenii ecuaţiei au fost gânditorii germani din perioada interbelică, care lansează conceptul de “revoluţie conservatoare” – declararea războiului modernităţii şi revenirea la puritatea societăţii tradiţionale. Printre ei au fost Arthur Moeller van den Bruck, Carl Schmitt, Oswald Spengler, Werner Sombart, Ernst Niekisch, Ernst Jünger, Martin Heidegger, Thomas Mann, Julius Evola etc. În România, acest curent a fost reprezentat de Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Corneliu Zelea Codreanu, Traian Brăileanu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu,

Astăzi, modernitatea (şi împreună cu el mitologia progresului) se îneacă în propria sa vomă. Postmodernismul – este o ultimă etapă a autodigerării lumii moderne. Postmodernitatea este ceea ce va urma lumii moderne. Revoluţia – va fi actul final al morţii lumii acesteia şi naşterea unei lumi noi. Această revoluţie va fi conservatoare, pentru că va readuce Tradiţia în locul Raţiunii, a Neamului în locul Naţiunii şi a lui Dumnezeu în locul maimuţei darwiniste.

Iată de ce noul conservatorism diferă în mod radical de „conservatorismele” trecutului, care au capitulat în modul cel mai ruşinos în faţa duşmanului. Noul conservatorism nu este o văduvă speriată, ci un erou care spulberă cu sabia dreptăţii întunericul modernist pentru a sufla din nou viaţă în lumea creată.

Pentru un conservatorism postmodern

Un gând despre &8222;Pentru un conservatorism postmodern&8221;

  1. Vladimir Nicolaevici Căntărean zice:

    Înșiruirea ta de nume nu are sens, avînd în vedere că mulți din cei menționați erau mari susținători ai epocii moderne de atunci, și probabil ar fi susținătorii elementelor postmoderne de acum.
    Ernst Niekish a fost un național-bolșevic și automat credea în revoluțiile mari, precum cea din 1917, Heidegger a fost un existențialist destul de abstract ce nu a avut o simpatie politică definită – a fost un om aliniat puterii din oportunism.
    Pînă atunci, observ cum toată lumea e dispusă să critice „epoca postmodernă” fără a oferi o alternativă. Ironia este că inșii ca tine sînt foarte postmoderni: folosești rețelele de socializare virtuală, trăiești într-un oraș mare, folosești produsele societății postmoderne, ș.a.m.d.
    Cine vrea întoarcerea la Dumnezeu în locul maimuței darwiniste, neam în locul națiunii și tradiție în locul tradiției, se poate muta în zona tribală paștună întinsă între Pakistan și Afghanistan, în Balochistan (Pakistan), Yemen, Somalia, etc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s