Economia parazitară, nediscriminare și exodul basarabenilor


Nu suntem atât un stat captiv, cât o societate captivă. Organismului social în mijocul căruia ne ducem existenţa îi este rezervat doar rolul de întreţinere a unei clase conducătoare parazitare. Astfel, toată energia care ar putea fi direcţionată spre o creştere şi prosperare este depozitată în hambarele celor mari, iar generaţiile care vin sunt tot mai mult condamnate la o existenţă mizeră și chinuitoare.

Acest proces are loc cel puţin pe două căi: exportul forţei de muncă – tot mai mulţi moldoveni pleacă la munci peste hotare pentru a putea supravieţui şi stimularea consumului în dauna producţiei – producţia autohtonă este discurajată, economia menţinându-se preponderent din contul consumului mărfurilor străine de cătrei cei rămaşi acasă. Cel ce stăpâneşte vămile, stăpâneşte ţara!

Organismul statal trăieşte în cea mai mare parte din TVA (pe care îl achită consumatorul final, adică, fiecare din noi) şi taxelor de import. Impozitul pe venit, a devenit, practic, unul simbolic – având doar funcţia de control asupra cetăţeanului simplu şi de discurajare a afacerilor mici şi mijlocii – domenii care constituie cu adevărat fundamentul unui sistem democratic. Ce să mai vorbim de soarta ţăranilor – „talpa ţării” şi comunităţilor rurale, care sunt pe cale de dispariţie?

Condiţiile pe care le impune statul are ca finalitate reducerea autonomiei cetăţeanului şi a micului intreprinzător în favoarea marelui capital – în marea lui parte străin. Odată cu anihilarea întreprinderii mici, statul liberal anihilează acele forţe care, de regulă, se opun concentrării puterii economice şi politice în mâinele celor puţini. La rândul lor, corporaţiile străine alimentează şi mai mult regimul, prin sponsorizarea partidelor şi societăţii civile.

Astfel, distrugerea fundamentului economiei naţionale are ca rezultat instaurarea unei dictaturi oligarhice – o „democraţie” în care libertăţile cetăţeneşti se reduc la spectacolele mediatice regizate şi la drepturi proclamate. Cetăţeanului i se permite orice prostie, neghiobie, perversitate în schimbul atitudinii pasive şi indiferente faţă de guvernare. „Vreţi cât mai multă distracţie, prostituţie, pornografie, avorturi, narcomaie şi privelegii pentru minorităţile sexuale? Poftim, luați cât vreți în numele progresului și standardelor europene! Numai lăsaţi-me să ne vedem de treabă”. Şi la o comandă, presa subordonată începe să discute despre cât de importante sunt „drepturile” oferite de guvern. Regimul tolerează orice exces şi imoralitate, fiind gata să lărgească aria permesivităţii, în măsura în care cetăţeanul sau cei ce se numesc „societatea civilă”, sunt gata să închidă ochii la abuzurile regimului. Cu cât mai mult „libertate”, cu atât mai mult guvernul îşi poate vedea de treaburile sale. Statul nu mai reprezintă o autoritate morală, ca în trecut, ci un model de degradare. O prăpastie a înstrăinării se lasă între autoritatea statului şi cetăţean, iar societatea devine tot mai apolitică și doar mizeria de pe ecranul televizoarelor o mai interesează.

Legea nediscriminării – o „indulgență” pentru abuzurile viitoare ale guvernării

Una din ultimele iniţiative ale guvernării năstruşnice este aşa-numita „legea cu privire la egalitate de şanse”.
De ce guvernul are nevoie de ea? Pentru că în Europa predomină strania ideea precum că nivelul democraţiei s-ar măsura în statutul minorităţilor sexuale în societate. Homosexualii sunt consideraţi un soi de „barometru al nivelului democraţiei” , indiferent de situaţia reală din ţară. Este straniu totuşi faptul că nu se ia în calcul exemplul Cubei şi statelor din America Latină, unde nivelul democraţiei este inferior celui din Republica Moldova, însă minorităţile sexuale se bucură de un statut privelegat. Secretul constă în faptul că ideologia comunistă a încercat totdeauna să ridice tot ce este cel mizerabil și respingător în ființa umană la rang de virtute, proclamând așa-numita “egalitate de șanse”.

Desigur, după adoptarea legii nediscriminare, Moldova ar putea să se ridice brusc în topul „statelor democratice” şi anume de acest lucru are nevoie de un regim oligarhic. Cine va mai putea să se plângă instituţiilor europene pe abuzurile guvernării olgarhice dacă „oficial ne merge bine”? În cele din urmă, ne interesează modul în care vom fi văzuţi şi aplaudaţi de cei din afară sau ne interesează situaţia reală din ţară? Conform „legendei” oficiale, „răul” a fost distrus la 7 aprilie şi o altă revoluţie nu mai este posibilă. În Moldova domină „binele suprem”.

Tot scandalul ridicat în jurul proiectului legii nediscriminare are ca obiectiv prezentare actualei guvernări drept una excesiv de democratică. Astfel, regimul primeşte din partea partenerilor europeni un soi de „indulgenţă” catolică care le dezleagă de păcatele pe care intenționează să le săvârșească. Odată ce legea nediscriminării va fi adoptată – în viziunea occidentului, Moldova va trece examenul de “democraticitate”, unde nu va mai conta reforma justiției sau a sferei sociale. Iată de ce Guvernul are nevoie ca de aer de această lege, care nu are decât un caracter proclamativ și ideologic, constituind pentru Occident un instrument de „inginerie socială”.

În timp ce la nivel declarativ o ducem bine și adoptăm „legi frumoase” și euroconforme – segmentele societăţii, care reprezintă garantul creşterii economice şi a unei democraţi funcţionale, sunt distruse în favoarea celor care profită de pe urma degradării situaţiei socio-economice.

Mitologia „statul social” – dominația absolută a aparatului birocratic, care preia funcțiile unor instituții sociale tradiținale, a devenit acea colivie în care actuala generaţie, precum şi cele viitoare, sunt condamnate să moară.

Exodul moldovenilor – sursă de venit

Zilele acestea premierul Filat a declarat, rupându-și cămaşe la piept, că este gata să-şi sacrifice cariera de dragul liberalizării regimului de viză pentru cetățenii moldoveni.
Desigur, de ce nu şi-ar rupe, dacă stimularea exodului forței de muncă menține regimul de exploatare existent? E mai simplu să imporţi mărfuri decât să produci, pentru că astfel nu e nevoie să investeşti în infrastructură şi capital uman. De ce să ne mai mirăm că având preţuri care depăşesc uneori media europeană, avem salarii de râsul curcilor?

Pieţele agricole sunt închise şi în locul lor sunt ridicate supermakete şi malluri – care reprezintă o adevărată năpastă pentru orice economie sănătoasă. Legislaţia şi birocraţia taie orice avânt pentru o inițiativă antreprenorială, de fapt, orice inițiativă a omului de a ieși din turma proletară. Statul are nevoie fie de export de muncă, iar cei care nu pleacă, sunt siliți să accepte postura de muncitor salariat – sclav modern al sistemului capitalist, care este amenințat continuu cu concedierea în cazul în care nu se apleacă umil în fața patronului, un sclav care este sortit să apere Sistemul, pentru că o criză l-ar arunca în stradă – una din cele mai groaznice perspective pe și-ar putea imagina.

Este deplin adevărat când ni se spune că suntem ultima generație care va mai fi în stare să schimbe ceva. Suntem ultima generație care încă mai cunoaștem gustul libertății. Cei care vor urma nouă nu le va rămâne decât să se dizolve în întuneric.

Economia parazitară, nediscriminare și exodul basarabenilor

2 gânduri despre &8222;Economia parazitară, nediscriminare și exodul basarabenilor&8221;

  1. vitaliel zice:

    Octavian,

    Dacă ai citit articolul pe care ți l-am dat ai putea să înțelegi de ce nu poate fi altfel. Schimbarea vine din interior, nu din exterior.

    Te simți ofensat când cineva îți rupe un stilou, o haină? Dacă nu, atunci tu nu te identifici cu haina sau stiloul.

    Putem lua alte lucruri externe: bicicletă, automobil, casă, națiune, țară, religie, etc. Una din ultimele lucruri de care trebuie să scapi de identificare, este trupul. Isus nu se simțea ofensat când era maltratat înainte de răstignire. Dar noi până acolo avem cale lungă și extrem de multă muncă de depus.

    Apreciază

    1. Conceptia asta are mai multe puncte slabe: in primul rand, nu putem vorbi doar de individ, tratand socialul si metasocialul drept niste abstractiuni. Cum are loc schimbarea la nivel de sistem social, la nivel de civilizatie? Omul nu este absolut autonom pentru ca schimbarea sa vina doar din interior. Desigur, acest lucru tot conteaza, dar cred ca e valabil mai mult pentru cei pe care etnologul Gumilev numea „pasionari”, oameni activi care reprezinta forta motrica a unor schimbari majore. Anume pentru ei poate fi valabila aceasta idee, pe cand, pentru oamenii medii schimbarea vine din exterior.
      Daca am porni de la idee ca omul mereu se raporteaza la ceva – colectivitate, Neam, Traditie, Dumnezeu – nu este intru totul ideea cu „schimbarea din interior”. De altfel, ajungem la stangismul „societății deschise” a lui Karl Popper și George Soros.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s