Despre sistemul de evidenţă electronică


Problema atribuirii actelor de identitate are mai multe aspecte. Pe lângă cel religios, pe care nu îl voi atinge, există un şir de probleme de ordin politic. Mă voi referi pe scurt la alte aspecte, care sunt mai puţin discutate:

Aspectul politic

Trebuie să ne amintim că paşaportizarea în masă a populaţiei, în calitate de mecanism de control politic al populaţiei, are loc pentru prima dată în anul 1932, în perioada lui Stalin.

În URSS, paşaportizarea cetăţenilor a avut loc printr-o operaţiune a Direcţiei Politice ataşate de OGPU (Direcţia Politică Unificată a Statului), moştenitoare a CEKA, eliberarea paşapoartelor fiind refuzată „elementelor duşmănoase”. În acelaşi timp, lipsa paşaportului era pedepsită cu arest sau deportare în lagăre de concentrare pentru o perioadă de trei ani. Introducerea regimului de paşapoarte avea drept scop controlul migraţiei populaţiei de la sat la oraş şi eliminarea sau lipsirea de drepturi civile a unor persoane suspecte de „sentimente antisovietice”.

Astfel, istorie extinderii mecanismelor de evidenţă a cetăţenilor trebuie privit drept un proces de eliminarea a conceptului autonomiei personalităţii umane, care în rezultatul introducerii unor mecanisme de control totalitar, nu se poate concepe în afară sistemului politic existent. Anume autonomia persoanei faţă de sistemul politic a fost de-a lungul anilor acel mecanism care a împiedicat instaurarea unor regimuri despotice. Dezvoltarea sistemului de evidenţă a populaţiei devine unul totalitar în momentul în care împiedică exercitarea unor drepturi fireşti cum ar fi: dreptul la viaţă, la proprietate privată, dreptul la libera circulaţie etc. Subiectul este destul de serios, pentru că într-o perspectivă îndelungată ne-am putea confrunta cu mari probleme de ordin politic. Oamenii contemporani judecă astăzi dintr-o perspectivă extrem de optimistă: dictatura şi sistemele totalitare sunt considerate a fi nişte reverscenţe ale trecutului, în timp un singur caz combinat cu o tehnologie performantă de control ar transforma pe Hitler şi Stalin în nişte mieluşei nevinovaţi.

Mare întrebare pe care trebuie să o ridice societatea civilă este modul în care sunt gestionate datele cu caracter personal, precum şi mecanismul politic de control asupra persoanelor care controlează informaţiile cu cu caracter personal.

Problema identificării electronice nu este caracteristică doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru spaţiul european. În anul 2006 la Budapesta, la summitul FIDIS a fost adoptată o declaraţie prin care este condamnată politica guvernelor europene de forţare a cetăţenilor de a accepta mijloacele electronice de identificare[1].

Un efect aşteptat pe care îl va avea promovarea unei „guvernări electronice” (E-Governarce) este eliminarea modelului democraţiei moderne, care funcţioneazî în baza structurilor birocratice. Ce sistem vom avea în viitor, este greu să spunem. Cert va fi că acesta va fi unul foarte vulnerabil la schimbările globale, pendulând de la o extremă democratică, la o extremă totalitară.

Aspectul economic

Dezvoltarea sistemului de evidenţă a populaţiei implică cheltuieli majore. Pentru a întreţine acest sistem, statul are nevoie de achiziţionare a noilor tehnologii, care nu corespund necesităţilor populaţiei, aflându-se într-o dependenţă cronică de iniţiativele unor compani străine. În acest fel, Republica Moldova devine o colonie care plăteşte pentru nişte utilaje pe care este silită să le achiziţioneze. Cât de justificate sunt aceste reînnoiri şi cât de utile sunt ele pentru îmbunătăţirea vieţii social-economice a populaţiei, mai ales că sponsorizarea acestui sistem de control îi revine aceluiaşi cetăţean de rând rămâne a fi un mare semn de întrebare. De ce omul simplu trebuie să plătească pentru lanţul pe care îi pune la gât puterea?

Aspectul tehnologic

Aspectul tehnologic vizează în mod nemijlocit modul în care are loc identificarea persoanei, precum şi modul în care sunt păstrate şi extrase datele. Spre exemplu, nu este clară politica Uniunii Europene în acest sens, care a lăsat pe seama Israelului (care nu este membru al UE) păstrarea datelor cu caracter personal al tuturor cetăţenilor Uniunii Europene[2].

Savantul olandez de la universitatea din Amsterdam, Jeroen van Beek, spre exemplu, a demonstrat că un paşaport biometric poate fi falsificat timp de o oră, mai uşor decât un paşaport simplu, chiar şi cu nişte cheltuieli minime.

Pe lângă aceasta, datele personale pot fi “furate” la distanţă şi stocate cu uşurinţă cu ajutorul unor dispozitive care pot fi instalate pe stradă sau în încăperi. Specialiştii de la Şcoala de Informatică a Universităţii din Birmingha din Marea Britanie, au descoperit mai multe vulnerabilităţi ale paşaportului biometric[3].

Marea problemă care ar trebui să fie ridicată este în ce măsură statul Republica Moldova este capabil de asigura securitatea datelor personale ale cetăţenilor săi? În ce măsură Republica Moldova este capabilă să dezvolte propriile tehnologii, care nu ar menţine-o într-o dependenţă cronică faţă de monopolul anumitor corporaţii transnaţionale[4]? Oare această măsură care se justifică prin necesitatea sporirii măsurilor de securitate nu ar fi chiar în detrimentul securităţii naţionale a Republicii Moldova?

Aspectul etic

Codul de identificare nu este altceva decât o depersonalizare a omului şi înjosirii demnităţii sale umane. Statul nu mai este un ansamblu de cetăţeni, ci un set de cifre. Natura individului, care etimologic ar însemna „inseparabil”, este înlocuită cu un „dividuum”, un „post-om”, lipsit de identitate şi demnitate. Astfel, pentru autorităţi, poporul reprezintă nu atât un ansamblu de persoane, ci ca o serie de cifre, lipsite de sentimente, valori, morală, credinţă. Anume demnitatea persoanei integre, definită prin credinţă, prin apartenenţa la o civilizaţie şi o cultură, prin sex, etnie, rasă, statusurile şi rolurile sociale este cea care garantează respectarea unor drepturi, nu conformarea unor normenaţionale sau internaţionale care proclamă necesitatea respectării drepturilor omului.

Concluzii:

Problema nu constă în existenţa a sistemului electronic de evidenţă în sine, ci în natura sa obligatorie. Omul este forţat să accepte un mijloc de control, care îl determină să renunţe la modul tradiţional de trai. De mirare este faptul cum în Republica Moldova întotdeauna este cea mai înaintată în acest sens. Se spune chiar că am fi primul stat din lume care a implementat buletinul de identitate electronic, însă mai fericiţi nu am devenit nicidecum. Mai mult decât atât, ne asemănăm acelor triburi de primitivi care acceptă orice sticlişoare şi alte nimicuri ale „oamenilor albi” în schimbul unor valori reale.

Dacă se tot vrea democratic, Guvernul trebuie să permită existenţa a sistemelor alternative de evidenţă a populaţiei, fără a se grăbi să treacă la computerizare absolută.

Despre sistemul de evidenţă electronică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s