Neomarxiştii din România ne vor „naţiune moldovenească”. Ce zic eu


Urmăresc de ceva timp propaganda tot mai insistentă de pe portalul neomarxist Criticatac.ro, care iată că a culminat cu un articol în care autorul încearcă să ne convingă de existenţa unei „naţiune moldoveneşti”. Un astfel demers este unul mult mai periculos decât cel „moldovenist”, pentru că porneşte de la nişte ipoteze pseudointelectuale, care sunt la modă în Occident. În mod special, este vorba de constructivism şi conceptul „comunităţii imaginate”, prin care s-ar afirma că naţiunile sunt produse ale manipulării maselor. Da, parţial am fi de acord cu aceste afirmaţii, însă, repet – parţial. Conform logicii expuse de autor, orice brigadă de colhoznici poate fi transformată peste noapte într-o „naţiune” dacă i se va spune acest lucru şi dacă ei vor începe să creadă în ceea ce li se spune. Fiţi de acord, este ceva absurd.

Iniţial trebuie să facem o definire clară a termenilor:

Etnia este o creaţie cultural-spirituală organică, formată în rezultatul convieţuirii şi experienţelor comune a unor generaţii de oameni. Unitatea membrilor unui etnos este menţinută prin unitatea de elemente mitologice, înrădăcinate într-un conştient colectiv.

Naţiunea este o creaţie a epocii moderne, a societăţii industriale, care utilizează elementele ale unui grup etnic, pentru a crea un sistem de simboluri moderne care ar justifica existenţa unui entităţi politice.

Dacă etnosului îi este caracteristică o predominare a modului de viaţă rural (agricultura, păstoritul), pentru naţiune este caracteristică urbanizarea şi industrializarea. Dacă etnosul are în centrul său un sistem mitologic şi religios, în centrul naţiunii se află raţiunea şi ideologia. Naţiunile moderne nu au înlocuit etniile, ele doar s-au suprapus, alimentându-şi legitimitate în simbolisme arhaice.

Care ar fi elementele necesare pentru constituirea unei naţiuni?

Haideţi să enumerăn câteva, pornind de la precedentele istorice şi de la specificul conceptului de „naţiune modernă”:

–  Elemente etno-culturale şi religioase deosebite

–  Predominarea mediului urban

–  Predominarea economiei de tip industrial

–  Existenţa unei clase intelectuale care ar promova o cultură naţională deosebită de celelalte, dar şi existenţa unui fond cultural modern deosebit

–  Funcţionarea unui sistem democratic (libertatea şi capacitatea maselor populare de a-şi exprima voinţa)

–  Rolul sporit al mass-media în formarea opiniei publice (care ar depăşi capacitatea structurilor nonformale)

A vorbi de reuşita URSS-ului în constituirea unei „naţiuni moldoveneşti” este cel puţin absurdă. Nici în perioada ţaristă, nici chiar în perioada sovietică, nu a existat o elită intelectuală care ar fi promovat „moldovenismul” – acesta fiind mai mult un produs „pseudointelectual” al organelor de partid, care nu a prins niciodată rădăcini nici în mediile academice, nici în mediul popular. Despre celelalte elemente este inutil de discutat. Ele au lipist cu desăvârşire.  Construcţia naţiunilor moderne a fost un proces foarte îndelungat şi destul de complex, pentru a fi tratat într-un mod foarte simplist, precum încearcă a o face adepţii teoriilor neomarxiste, care încearcă să ne prezinte un „moldovenism cu faţă europeană”.

În condiţiile unei societăţi postmoderne, postindustriale, discuţia despre „naşterea noilor naţiuni” este întru totul lipsită de sens. Identitatea naţională – ca o structură modernă se află într-un proces de disoluţie, ca şi statetele naţionale, iar locul lor este luat fie de nişte identităţi inventate (emo, punk, gay, spre exemplu), fie de nişte structuri arhaice premoderne. Sunt absurde tentativele de a lega termenul de „moldovean” cu „cetăţenia Republicii Moldova” din momentul în care tot mai mulţi locuitori ai Republicii Moldova au cetăţenii a cel puţin 2-3 state. Trebuie să înţelegem că noi, trăim într-o lume în care devin tot mai importante reţelele sociale bazate pe comunitatea religiei, limbii, culturii etnice şi chiar comuniunea rasială.  Lumea modernă, pe care am cunoscută acum câteva decenii, care mai persistă în gândirea noastră prin tot felul de clişee, dispare. În locul ei vine o lume care funcţionează conform altor legităţi şi dacă vrem să supravieţuim în ea, trebuie să învăţăm să o înţelegem.

Neomarxiştii din România ne vor „naţiune moldovenească”. Ce zic eu

Un gând despre &8222;Neomarxiştii din România ne vor „naţiune moldovenească”. Ce zic eu&8221;

  1. Ti se pare cumva ca Germnia este pe cale de a se faramita?! Austria? Ntz. Aici natiunile sunt nine mersoa …
    Ti se pare ca Druta ar fi din Romania? Ntz. Este nitel din Italia. Si sufleste din URSS…Vriginai Stpiciu este din basarabia, pardon Republica Moldova … si a fost angajata la SAR, a scris la Dilema – oficine sorosiste. Poenaru este un lat membru al unei oficine sorosiste …cu sediul la Budapesta… Si ceva curios : seria despore Moldova are jos „Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România” dar nu si la temele BNR sau 1907 … Intamplator?!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s