Despre demnitate în jurnalism


Un scandal în cadrul unei instituţii media a atins o problemă foarte sensibilă în media autohtonă: interesul patronului/managerului, pe de o parte, codul deontologic şi personalitatea jurnalistului. Desigur, unii ar putea evoca aici logica “contractualistă” – angajatul este obligat să respecte condiţiile contractului/regulamentului, bla, bla, bla. Atunci, fiţi de acord, în acest caz, ar trebui să punem semn de egalitate între un post de televiziune şi o brigadă de tractorişti, ceea ce ar fi absurd. Fiecare jurnalist este o personalitate, are un sistem de valori, are un cod deontologic care ţine de autoritatea în breasla în care activează. În ceea ce ţine de mass-media trebuie să avem o abordare mult mai complexă.

Din păcate, noi avem prea puţini jurnalişti în sens deplin al cuvântului. Jurnalişti care au un respect de sine, care au demnitate, care nu sunt obsedaţi de autocenzură şi „corectitudine politică” de frica managerului, jurnalişti care nu pot fi constrânşi sau corupţi.

De altfel, acum ar putea avea societatea încredere în mass-media, dacă şi aici persistă marele patologii ai societăţii: corupţia, licheismul şi imoralitatea? Scriam odată despre comoditatea şi prostia acceptată voluntar, în care se complace tineretul nostru din frica de a pierde sursele de existenţă. Aceeaşi boală nu a trecut pe lângă jurnaliştii noştri: din păcate, o bună parte din ei preferă să fie „mici şi cuminţi” de dragul unul „plic fermecat”. Nu în zadar, uneori jurnalismul mai este numit şi „cea mai veche îndeletnicire”. Foarte rar când cineva îndrăzneşte să trântească uşa în nasul patronului sau să tragă o înjurătură sănătoasă când este vorba de propria demnitate.

Iată de ce aici devine foarte importantă solidaritatea de breaslă,. Uniunile oamenilor de presă nu sunt nişte sindicate, ci un mecanism de apărare a demnităţii unui jurnalist (indiferent de contracte, regulamente interne şi chiar legislaţia naţională) care ar trebui nu doar să primească granturi străine, dar şi să se ocupe şi de protejarea tinerilor redactori şi reporteri. Dacă sindicatele se conduc de buchia Codului Muncii, uniunile de jurnalişti se conduc de codul deontologic (care tot mai des este ridiculizat, din păcate) şi de nişte „idealuri ale jurnalismului” (da, nu râdeți, anume idealuri). Desigur, cea mai simplă rezolvare a unui conflict ar fi plecare, însă în aşa fel nu se ajunge la esenţă problemei. O astfel de soluţie este mai simplă pentru nişte jurnalişti cu experienţă, care şi-au format nişte aptitudini, dar ceva mai complicată în cazul tinerilor jurnalişti, care se obişnuiesc să activeze într-o atmosferă a cenzurii şi autocenzurii, în calitate de simpli executanţi ai unor ordine. Dar vreau să cred din tot sufletul că nu este chiar aşa, că pe undeva există nişte schimbări pozitive. Eu, cel puţin, nu le observ.

Da, orice post de televiziune, radio, ziar, revistă reprezintă o afacere, însă în primul şi primul rând, ele sunt instituţii care influenţează şi formează opinia publică, iată de ce interesul societăţii faţă de activitatea acestor este deplin justificat. Iată de ce implicarea activă a societăţii civile în conflictele dintre patroni/manageri şi jurnalişti este foarte importantă, care ar putea fi urmată şi de sancţiuni, începând de la condamnare morală până la boicot.

a se mai vedea blogurile lui Sergiu BezniţchiDorina ChirilorNata Albot.

Despre demnitate în jurnalism

5 gânduri despre &8222;Despre demnitate în jurnalism&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s