Despre monopolul ateilor asupra spaţiului public. Creştinofobia – psihopatologie?


Întotdeauna m-a mirat încercările maniacale a persoanelor atee de a-şi rezerva monopolul asupra spaţiului public. Cică „voi, religioşilor, izolaţi-vă în casele şi bisericile voastre – spaţiul public ne aparţine nouă – celor areligioşi”. Este cel puţin straniu, pentru că ateismul presupune nu doar lipsa oricărei credinţe religioase, dar şi indiferenţa faţă de tot ce înseamnă cult religios. Cu alte cuvinte, prezenţa unei icoane este echivalentă cu absenţa ei. Simbolurile religioase pot jigni doar oameni religioşi, spre exemplu: un creştin-ortodox s-ar simţi jignit de simbolurile musulmane în biserică, iar un iudeu ar fi oripilat de prezenţa crucii creştine în sinagogă. Ateul, care ar pretinde că este „areligios”, nu poate fi jignit de prezenţa unei simbol divin, pentru că „nu poţi fi jignit de ceea ce nu există”. Pentru un ateu, aghiazma nu este decât „apă chioară”, botezul – o simplă scăldare, iar împărtăşania – vin şi pâine. Care ar fi motivele raţionale ale aversiunii lui faţă de apă, baie, vin şi pâine? Desigur, niciunul. În schimb, o astfel de aversiune isterică ar fi deplin motivată pentru adeptul unui cult satanist, spre exemplu.  „Satanismul” este şi el o credinţă religioasă, chiar dacă una mai deocheată.

Orice credinţă este ca şi matematica – exclusivistă şi absolutistă. Ea nu poate fi tolerantă, pentru că toleranţa pentru ea ar însemna o autodesfiinţare. Din aceste considerente, între curentele religioase, în principiu, nu va putea exista niciodată un „consens”.

Un ateism absolut – care este unul abstract, ar presupune o ignorare totală a religiosului, o atitudine absolut neutră. Dacă ateismul nu este o credinţă (născut din nişte instanţe profund iraţionale), atunci el nu poate intra într-un conflict cu religia, ci chiar să conviețuiască destul de armonios. Avem numeroase exemple ai unor persoane publice care deşi sunt atei participă la procesiuni religioase, respectă tradiţiile religioase sau chiar se pronunţă în favoarea religiei în discursurile sale publice (Mussolini, Stalin, Voronin). În principiu, un ateu adevărat (areligios) nu poate fi deranjat de nişte manifestări ale religiozităţii, ceea ce ar însemna că agresivitatea şi isteria antireligioasă ar putea ţine doar de sfera psihopatologicului.

De o astfel părere este psihanalistul american John Koster, care a publicat şi o lucrare la acest subiect – “Sindromul ateismului” („The Atheist Syndrome”). În opinia lui Koster, ateismul ar putea fi un rezultat al violenţei excesive sau a abuzului sexual asupra copilui din partea tatălui. Ura patologică faţă de tată, frustrările ateului se proiectează asupra unei credinţe într-un Dumnezeu-Tată, ceea ce ar putea explica „ateismul militant” şi agresiv ale unor persoane. Psihanalistul a cercetar biografiile unor personalităţi precum Charles Darwin, Thomas Henry Huxley, Friedrich Nietzsche, Hitler şi Sigmund Freud – toţi cunoscuţi prin viziunile sale ateiste.

Această teorie ar veni să confirme ceea ce presupuneam eu într-un alt articol: natura ateismului în „revoluţia matriarhală” ţine de ura patologică faţă de un Dumnezeu Tată, faţă de valorile şi principiile unei societăţi patriarhale.

Despre monopolul ateilor asupra spaţiului public. Creştinofobia – psihopatologie?

2 gânduri despre &8222;Despre monopolul ateilor asupra spaţiului public. Creştinofobia – psihopatologie?&8221;

  1. ” În opinia lui Koster, ateismul ar putea fi un rezultat al violenţei excesive sau a abuzului sexual asupra copilui din partea tatălui.”

    Sa enumeram savantii care au zis homofobia vine tot de la abuzul sexual din partea tatalui?

    Apreciază

    1. Unul singur – George Weinberg şi ar putea avea dreptate. Doar că ipoteza sa a fost lansată în anii 70 şi de atunci multe s-au schimbat în mediul academic. Trebuie de făcut diferența între „homofobie” („frica patologică de homosexuali”) şi „homonegativism” („neacceptarea homosexualismului”). Homofobia este un fenomen extrem de rar şi se întâlneşte mai mult printre homosexuali. Dacă să credem ipotezele mişcărilor gay, în orice societate există 2-3 la sută de homosexuali. De aici, logic rezultă că într-o societate nu pot exista mai mult de 2-3 la sută „homofobi”, restul sunt homonegativişti.

      În aceeaşi măsură am scris mai sus că există simpli atei (care nu au reacţii violente faţă de religie) şi creştinofobi patologici (care sunt obsedaţi de acţiuni violente fizice sau simbolice faţă de tot ce înseamnă creştinism).

      https://octavianracu.wordpress.com/2012/05/29/homofobie-sau-homonegativism/

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s