România – între „democraţia reprezentativă” şi „democraţia dirijată din exterior”


România retrăieşte acum perioada unor schimbări profunde, poate cele mai semnificative din ultimile şase decenii. Chiar dacă la moment nu sunt observabile, ele vor da de ştire în următorii ani. Falimentul mainstreamului politic românesc devine tot mai evident, însă mai puţin este clar ce va veni în locul ruinelor. Actuala guvernare, deţinută de voia întâmplării de USL, nu beneficiază de încrederea deplină a populaţiei datorită implicării în acte corupţie (Adrian Năstase de exemplu), dar şi de păstrarea în partid în loc de cinste a unor persoane pe care intelectualitatea românească le consideră de-a dreptul „odioase” (Ion Iliescu). În acelaşi timp, fosta guvernare – PDL, încearcă cu disperare sa revină în forţă lsansând noi proiecte „de dreapta” cu inspiraţii din libertarianismul şi neoconservatorismul american, având ca stâlpi ideologici tot felul de neomarxişti şi neotroţkişti (Patapievici, Tismăneanu).

Dacă potrivit ultimelor sondaje, USL-ul deţine primul loc în topul simpatiilor populaţiei, în pofida varierii procentului (însă acest lucru nu însemnă că populaţia are încredere în USL), PDL-ul este net inferior, în schimb beneficiază de o susţinere puternică din exterior (SUA şi UE). Pe acest fon, are loc o confruntare între aşa numita „democraţie reprezentativă” (USL) şi „democraţia dirijată din exterior” (PDL).

 Rolul pe care l-a avut intervenţia ambasadei SUA la Bucureşti, dar şi relaţiile a PDL cu Partidul Popular European, au jucat un rol decisiv în revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.  În acelaşi timp, este destul de interesant să observăm mesajul PDL-ului. De facto, aceştia recunosc că democraţia românească nu este viabilă fără patronajul Vestului. De aici şi răspândirea isterică a mitului despre „implicarea Moscovei în demiterea lui Traian Băsescu”, demitere care „ar ameninţa democraţia din România”, fără a se grăbi să probeze aceste afirmaţii. Desigur, Rusia ar fi interesată într-o guvernare mai prietenoasă la Bucureşti (la fel de interesată ar fi şi China sau Iran, spre exemplu), însă până la implicarea în politică internă a unui stat NATO este prea departe. Imaginea Rusiei drept „stat agresor” este puternic implantată adânc în mentalul colectiv al românilor, iată de ce propagandiştii PDL au pus accentul pe un mesaj rusofob în campania pentru referendum. Surprinzător cum Băsescu a încercat, în acelaşi timp, să echilibreze lucrurile, afirmând în cadrul unei interviu oferit postului de radio „Vocea Rusiei” că este un „prieten alfidel  Moscovei”, ceea ce ar însemna că mesajul „rusofob” era destinat doar „pieţii interne” şi Vestului, fără a fi sincer antirusesc.

Un efect al campaniei în ajunul referendumului recunosc ambele părţi: mitul „Occidentului miraculos” este pe cale de a se stinge. În premieră pentru ultimii 23 de ani, în marea politică din România revine discursul eurosceptic. Odată ce a fost spart acest monopol ideologic, am putea fi martori la nişte evoluţii destul de interesante în societatea românească în următorii ani.

Pe fonul crizei financiare din Europa, atitudinilor rasiste ale statelor occidentale faţă de cetăţenii români şi o probabilă amânare a aderării României la spaţiul Schengen[1], atitudinile eurosceptice ale românilor ar putea deveni tot mai evidente.

În unul din articolele sale, scriitoare franceză Catherine Durandin se revoltă: „Nu-mi vine să cred că o țară europeană membră a UE, aliată a Statelor Unite și membră activă a NATO, folosește un limbaj din perioada războiului rece! (…) Cine ar putea să își imagineze că alegătorii români își doresc instaurarea unui regim de tip Putin la București? Este adevărat că Putin este unul dintre cei mai bogați oameni din lume… Și atunci, dacă Estul nu este un model sau un pol de atracție, de ce ar fi Vestul o sperietoare?”, se întreabă scriitoarea franceză.[2].

Pe de altă parte, Valentin Mândrăsescu aduce o altă abordare într-un articol publicat în „Vocea Rusiei”: „Liderii UE, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, l-au sprijinit public pe preşedintele Băsescu. După cum au recunoscut liderii opoziţiei, tocmai presiunea exercitată de Barroso i-a obligat să accepte introducerea cvorumului, ceea ce l-a şi salvat pe Băsescu de la demitere. Nepopularul preşedinte român s-a bucurat de sprijinul direct al câtorva oficiali şi diplomaţi americani, iar ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, a făcut în repetare rânduri declaraţii publice percepute de presa proprezidenţială drept sprijin acordat lui Băsescu, iar de mass-media de opoziţie – drept amestec grosolan în treburile interne ale României.

O parte a societăţii româneşti a fost şocată de aceste acţiuni ale liderilor occidentali. Într-o anumită măsură s-a erodat încrederea în politicienii şi instituţiile guvernamentale europene, în Uniunea Europeană şi în presa occidentală. Pentru prima dată, sfera publică şi-a permis să critice acţiunile Uniunii Europene şi SUA şi să remarce că România este subordonată ţărilor occidentale”[3].

Într-un articol de pe corectnews.ro, Sorin Roşca Stănescu compară situaţia actuală a României cu paşalîcurile din perioada Imperiului Otoman: „După 300 de ani, paşalâcul a fost reinventat în România. Este cea mai convenabilă formulă pentru partenerii euro-atlantici care nu au încredere nici în liderii autohtoni, nici în clasa politică de la Bucureşti. Paşalâcul reprezintă ocuparea unei ţări fără armată. Cu sprijinul nemijlocit al unor agenţi interni. Cozi de topor. Trădători. Oameni aserviţi altor interese străine. Dar şi robii propriei dorinţe de a deţine demnităţi şi de a se îmbogăţi prin jaf. Aceşti indivizi au imunitate. Le-o garantează Înalta Poartă. Care astăzi este reprezentată de Washington, de Bruxelles şi de câteva capitale ale statelor europene”[4].

La 9 decembrie în România ar urma să aibă loc alegerile parlamentare, în care USL va ieşi invingător, indiscutabil. Însă acest lucru nu va schimba în niciun fel raportul de forţe pe arena politică. Noul scrutin doar ar putea evidenţia confruntarea dintre aşa-numita „democraţie reprezentativă” şi „democraţie dirijată din exterior”. La moment, USL, în pofida deţinerii Guvernului şi popularităţii în rândul populaţiei, de facto, nu are capacitatea de a guverna ţara. În acelaşi timp, fiind în minoritate şi opoziţie, PDL continuă să fie o forţă dominantă în ţară datorită unui sprijin necondiţionat din partea forţele străine. Din păcate, o nouă elită politică capabilă să dialogheze cu marele puteri fără a aservi România intereselor străine încă nu a apărut la orizont.


România – între „democraţia reprezentativă” şi „democraţia dirijată din exterior”

Un gând despre &8222;România – între „democraţia reprezentativă” şi „democraţia dirijată din exterior”&8221;

  1. Arghirescu Alexandru zice:

    Comentariu 4221
    Democrația suferă de o mare deficientă: Ea depinde de nivelul etic al cetățenilor. Ex: Un sărac vinde votul pentru o pungă de mălai. Un hoț va vota în parlament unul care să introducă amnistia pușcăriașilor. Un obscurantist va vota pe unul care să introducă teroarea religiei sale (a ortodoxiei ruse) etc. Aceasta justifică ideea că democrația nu trebuie să fie oarbă, ci orientată științific. Singura soluție este legiferarea avizării deciziilor politice de către ”ETICA ȘTIINȚIFICĂ”. Scrieți pe yahoo la arghirescu_alexandru

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s